Schita de portret : Elena Daniela Sgondea
Referinte
„ Nota de puritate, prospetimea si reflexivitatea poemelor Elenei Daniela Sgondea Rujoiu, dezvăluie o poetă talentată, dotată cu fortă si gingăsie în acelasi timp...cu
discurs liric frumos, închegat”... ( Ion Chichere)—
„ În acest dincolo al cuvintelor, abia nuantat, este sugerat, deloc retoric, un fel de travaliu tulburător, al nasterii poemului ca o fi intă....Asadar creatia, nasterea poeziei, pentru Elena Daniela este precum a Sophiei alchimistilor, sau a pruncului sacru, este logos viu...”( poieion, creatie înnoitoare). Nu lipseste însă, întretesînd grave acorduri convesive, nici tusa sarcastică, de sorginte post- modernistă....Autodefinirea contine mereu trimiteri subtextuale, la „ story-ul”
persona,cu procedeele haijinului japonez, ale hai-kuului: în cazul e, acordul vine prin integrarea aforismului, a fulguratiilor de tip „ fulger mental, revelatoriu, anume prin Mirare, Uimire, asa cum o definea Blaga, de unde rezultă nuante memorabile, întretandrete feminină si subtile reverberatii naturiste, în cheie alegorică, prin analogii pe care egipteanul Hermes Trismegistos încă, le punea în ecuatia macro-microcosmos.... Acest simt special al poetei pare înnăscut, este constanta cărtilor ei : „ Încă nu”, „ Glife tranilvane”, „ La răsărit,tremurul”, si „ Tatuaje pe cer”...Elena Daniela Sgondea este neîndoielnic pe itinerariul initiatic, împlinitor, al unei chemări ce se ramifică din ecouri, umbre si nelinisti, în arborele energetic al Vietii ca Mister...Cred în poezia ei,
pentru că stiu. ( Eugen Evu)
„O viziune înaltă despre poezie si rosturile sale are Elena Daniela Rujoiu- Sgondea, ca manifestare a interioritătii celei mai profunde si mai delicate, poemul-rugăciune tinde a fi o îmbrătisare atotcuprinzătoare...”să trăiesti într-un vers/ vietile tuturor”- iată idealul. Simterii, analogii, echivalente, tensiuni irezolvabile, metamorfoze, toate subtilitătile artei poetice, sunt puse în slujba sa. Si poate că semnele acestui colosal elan ar rămâne la nivel declarativ dacă poeta nu ar proba că face parte din stirpea rară a celor care cunosc „ superbia întâlnirilor”... Că numai
acelora le este rezervat privilegiul de a lăsa o umbră luminoasă în urma lor”. ( Mircea Petean)
„ Poemul...spus si scris de tânăra poetă româncă la începutul mileniului trei, este o învătătură imensă, o încurajare minunată pentru că nu se naste într-o tară oarecare, ci în România, unde avem mari artisti, mari poeti, mari filosofi , mari lumini, dar si mari umbre...”Urmărind pagină cu pagină demonstratia si oprindu-ne ici-colo, ne
surprinde totodată dulceata, senzualitatea, întelepciunea si mereu, transformarea unei lumi în fata ochilor tuturora, într-o lume viabilă, încă plasmatică în gândul unui unic poet, în ceva indestructibil...Poezia sa este mai mult decât
o silogie, este un cer înstelat de gânduri profunde...” ( Karl Liubomirski, Austria, Italia)
„ Fiecare poet se povesteste pe sine însusi vorbind despre altii, si inventează prin altii lumea lui intimă, în căutarea unei inimi care stie să asculte...si spune...pentru că se poate dărui oamenilor purul si simplul sentiment ul7 tim universal, pulsatia inimii, absolut si etern ca o perlă între cuvintele poetului...Între sentimente, uneori pietroase, ale vietii ce curge, poetul se refugiază, regăseste linistea, izvor de energie intimă pentru inima sa, să dea fortă cuvintelor, pentru că pot alina o viată trăită contradictoriu...
între iubiri negate, actiuni suprimate si dorintă de ...Astfel vine spre noi Elena Daniela Rujoiu- Sgondea, purtîndu-ne în har culoarea cuvintelor adevărate” ( prof. Leonardo Saraceni, Italia)
„ Elena Daniela Rujoiu-Sgondea se numără printre ultimele preotese ale modernismului. Departe de frământările ce au loc în câteva metropole ale poeziei românesti, ea continuă să întretină cu sinceritate si fervoare cultul câtorva semizei – îndepărtati, ( Venus,Isis, Astarte, Cosinzeana...)În acord cu alti poeti ai secolului trecut, Elena Daniela crede în existenta unui limbaj poetic, separat de limbajul uzual si alcătuit în mod preponderent din cuvinte care, prin puterea traditiei, au câstigat o vibratie lirică particulară si recognoscibilă...(...). Predilectia autoarei merge însă către cuvintele mari, cu rezonante grave, ca o muzică de orgă, despre care se spune că nu pot să lipsească dintr-o poezie cu adevărat serioasă si cu reale deschideri metafizice: nemărginire, hierofanie, divin, sacru, neant, vesnicie, rugăciune, zeu, destin, etc...Deloc guralivă, pretuind brevilocventa si evitând explicitarea, grupîndu-si versurile în mici unităti strofi ce ( distihuri
uneori, dar si catrene câteodată), autoarea dovedeste o nesmintită atractie spre cugetare, scriind o serie de poezii reflexive, a căror temă este întotdeauna aceeasi: conditia umană.”(Gheorghe Perian).
|
Eugen Evu 12/4/2014 |
Contact: |
|
|
