Schita de portret : Elena Daniela Sgondea
Referinte
„ Nota de puritate, prospetimea si reflexivitatea poemelor Elenei Daniela Sgondea Rujoiu, dezvãluie o poetã talentatã, dotatã cu fortã si gingãsie în acelasi timp...cu
discurs liric frumos, închegat”... ( Ion Chichere)—
„ În acest dincolo al cuvintelor, abia nuantat, este sugerat, deloc retoric, un fel de travaliu tulburãtor, al nasterii poemului ca o fi intã....Asadar creatia, nasterea poeziei, pentru Elena Daniela este precum a Sophiei alchimistilor, sau a pruncului sacru, este logos viu...”( poieion, creatie înnoitoare). Nu lipseste însã, întretesînd grave acorduri convesive, nici tusa sarcasticã, de sorginte post- modernistã....Autodefinirea contine mereu trimiteri subtextuale, la „ story-ul”
persona,cu procedeele haijinului japonez, ale hai-kuului: în cazul e, acordul vine prin integrarea aforismului, a fulguratiilor de tip „ fulger mental, revelatoriu, anume prin Mirare, Uimire, asa cum o definea Blaga, de unde rezultã nuante memorabile, întretandrete femininã si subtile reverberatii naturiste, în cheie alegoricã, prin analogii pe care egipteanul Hermes Trismegistos încã, le punea în ecuatia macro-microcosmos.... Acest simt special al poetei pare înnãscut, este constanta cãrtilor ei : „ Încã nu”, „ Glife tranilvane”, „ La rãsãrit,tremurul”, si „ Tatuaje pe cer”...Elena Daniela Sgondea este neîndoielnic pe itinerariul initiatic, împlinitor, al unei chemãri ce se ramificã din ecouri, umbre si nelinisti, în arborele energetic al Vietii ca Mister...Cred în poezia ei,
pentru cã stiu. ( Eugen Evu)
„O viziune înaltã despre poezie si rosturile sale are Elena Daniela Rujoiu- Sgondea, ca manifestare a interioritãtii celei mai profunde si mai delicate, poemul-rugãciune tinde a fi o îmbrãtisare atotcuprinzãtoare...”sã trãiesti într-un vers/ vietile tuturor”- iatã idealul. Simterii, analogii, echivalente, tensiuni irezolvabile, metamorfoze, toate subtilitãtile artei poetice, sunt puse în slujba sa. Si poate cã semnele acestui colosal elan ar rãmâne la nivel declarativ dacã poeta nu ar proba cã face parte din stirpea rarã a celor care cunosc „ superbia întâlnirilor”... Cã numai
acelora le este rezervat privilegiul de a lãsa o umbrã luminoasã în urma lor”. ( Mircea Petean)
„ Poemul...spus si scris de tânãra poetã româncã la începutul mileniului trei, este o învãtãturã imensã, o încurajare minunatã pentru cã nu se naste într-o tarã oarecare, ci în România, unde avem mari artisti, mari poeti, mari filosofi , mari lumini, dar si mari umbre...”Urmãrind paginã cu paginã demonstratia si oprindu-ne ici-colo, ne
surprinde totodatã dulceata, senzualitatea, întelepciunea si mereu, transformarea unei lumi în fata ochilor tuturora, într-o lume viabilã, încã plasmaticã în gândul unui unic poet, în ceva indestructibil...Poezia sa este mai mult decât
o silogie, este un cer înstelat de gânduri profunde...” ( Karl Liubomirski, Austria, Italia)
„ Fiecare poet se povesteste pe sine însusi vorbind despre altii, si inventeazã prin altii lumea lui intimã, în cãutarea unei inimi care stie sã asculte...si spune...pentru cã se poate dãrui oamenilor purul si simplul sentiment ul7 tim universal, pulsatia inimii, absolut si etern ca o perlã între cuvintele poetului...Între sentimente, uneori pietroase, ale vietii ce curge, poetul se refugiazã, regãseste linistea, izvor de energie intimã pentru inima sa, sã dea fortã cuvintelor, pentru cã pot alina o viatã trãitã contradictoriu...
între iubiri negate, actiuni suprimate si dorintã de ...Astfel vine spre noi Elena Daniela Rujoiu- Sgondea, purtîndu-ne în har culoarea cuvintelor adevãrate” ( prof. Leonardo Saraceni, Italia)
„ Elena Daniela Rujoiu-Sgondea se numãrã printre ultimele preotese ale modernismului. Departe de frãmântãrile ce au loc în câteva metropole ale poeziei românesti, ea continuã sã întretinã cu sinceritate si fervoare cultul câtorva semizei – îndepãrtati, ( Venus,Isis, Astarte, Cosinzeana...)În acord cu alti poeti ai secolului trecut, Elena Daniela crede în existenta unui limbaj poetic, separat de limbajul uzual si alcãtuit în mod preponderent din cuvinte care, prin puterea traditiei, au câstigat o vibratie liricã particularã si recognoscibilã...(...). Predilectia autoarei merge însã cãtre cuvintele mari, cu rezonante grave, ca o muzicã de orgã, despre care se spune cã nu pot sã lipseascã dintr-o poezie cu adevãrat serioasã si cu reale deschideri metafizice: nemãrginire, hierofanie, divin, sacru, neant, vesnicie, rugãciune, zeu, destin, etc...Deloc guralivã, pretuind brevilocventa si evitând explicitarea, grupîndu-si versurile în mici unitãti strofi ce ( distihuri
uneori, dar si catrene câteodatã), autoarea dovedeste o nesmintitã atractie spre cugetare, scriind o serie de poezii reflexive, a cãror temã este întotdeauna aceeasi: conditia umanã.”(Gheorghe Perian).
|
Eugen Evu 12/4/2014 |
Contact: |
|
|
