Pentru poetul Dumitru Mălin, „sperantele înoată prin zăpezi“
Poetul Dumitru Mălin s-a născut în anul 1950 la Baia de Aries, din judetul Alba. A absolvit, în 1977, Facultatea de Filologie a Universitătii „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca, iar în 2007 a obtinut titlul de doctor în filologie.
A debutat publicistic devreme, la vârsta de 14 ani, în 1964, pe când era elev. Debutul său editorial s-a produs în anul 1982, când a publicat placheta de versuri intitulată „Zodia mărturisirii“, în care a grupat 50 de poezii, fiind girat de scriitorul si editorul Ion Marin Almăjan, directorul de atunci al Editurii Facla din Timisoara. În decursul anilor, care au trecut până acum, a publicat aproape douăzeci de volume.
Am primit, cu putin timp în urmă, de la poetul din Ardeal, două dintre cele mai noi volume pe care le-a publicat: „Iubirii din ultima adolescentă“, Editura Emma Books, Sebes, 2011i „Târziu, la capătul sperantei“, Editura Emma Books, Sebes, 2013. La cel de-al doilea mă voi referi, pe scurt, în cele ce urmează. Cartea, tipărită în bune conditii grafice, are trei capitole: un prim capitol fără titlu, un al doilea intitulat „Femeile pe care le-am iubit“ si cel de-al treilea, intitulat „În fântânile adânci cade steaua“.
Majoritatea poeziilor grupate în acest volum sunt scrise în dulcele stil clasic, versurile, cu un anumit ritm si rimă, au o muzicalitate si o fluentă care le dau o sensibilitate si o frumusete aparte: „Îmi pipăi fruntea- vie si fierbinte, / La fel de grea de gânduri ca-nainte. // Atunci de ce prin iarna rea de-afară / Se-aude plugul frigului cum ară ?“ (Plug - pag.23) sau: „O lună caldă, limpede si trează / Ne lumina ca ziua la amiază. // Si ne duceam prin ierburi amândoi / Ca două secete spre două ploi.“ ( Visând că sunt treaz - pag.92).
Dumitru Mălin, s-a născut poet, fiind un bărbat stăpânit de talentul versificatiei, până în măduva oaselor, care nu poate trăi în universul său liric pe care si l-a conturat cu fiece poezie caligrafiată pe hârtie, cu fiece volum nou, tipărit. El lasă impresia că trăieste prin poezie si că poezia respiră prin vorbele sale. Filolog de profesie, poetul stăpâneste foarte bine limba română si se „joacă“ pur si simplu cu rimele si cu metaforele, asemeni marilor poeti ai lumii, dintre care îi amintesc pe Eminescu si pe Esenin. Dumitru Mălin are harul dumnezeiesc de a sensibiliza coarda „subtire“ a inimilor celor care-i citesc sau îi ascultă poeziile. Poetul încearcă să ne convingă, chiar în prima poezie ce deschide acest volum, că „moartea-i vie-n fiecare“ (pag.7) pentru ca într-o altă poezie să se plângă că-l dor „bucuriile lumii, multe, putine...“ (pag.35).
Anotimpurile preferate ale neobositului poet Dumitru Mălin par a fi iarna si primăvara si argumentăm, în acest sens, citând câte o strofă, din două minunate poeme: „E încă februarie, dar un soare frumos / Îmi pregăteste sângele de primăvară. / Lumina mă-ntoarce pe fată, pe dos, / Mă scoate cu suflet cu tot în afară.“ (Târziu, la capătul sperantei - pag.35) sau: „Afară soarele-i înalt din nou / Senină-i ziua, blândă-i dimineata; / Din iarna dusă doar un stins ecou / Îmi mai atinge sufletul si viata.“ (Mijloc de martie - pag.42).
În cel de-al doilea capitol al volumului, autorul a grupat nu mai putin de 34 de poezii, dedicate femeii. Cu o sinceritate, debordantă, poetul recunoaste: „Femeile pe care le-am iubit / N-or fi bătrâne-n lume niciodată / Că eu le-am dat să guste fruct oprit, / Le-am pus pe buze miere descântată. // Eu le păstrez asa cum le-am creat / Frumoase, albe, goale, plutitoare, / Pe buze cu nectar nemăsurat / Si-un rând de poezie la picioare.“ (Femeile pe care le-am iubit - pag.59).
Aproape toate poeziile grupate în cel de-al treilea capitol sunt încărcate de nostalgie, având în prim plan chipul drag al mamei dispărute si imaginea memorabilă a satului natal si a casei părintesti: „Am venit, căsută de sub coastă, / Să te mai revăd cu dor si drag. / Nu m-asteaptă nimeni la fereastră, / Mama nu-i acasă, nu-i în prag. // ... // Toate-mi spun cu-aceeasi întristare / Mama nu mai este, a plecat / Undeva-ntr-o tară fără soare, / Fără doar de-acasă, fără sat.“ (Acasă - pag.102).
Poetul Dumitru Mălin încheie acest nou volum de versuri în stilul lui, original, adresându-se direct cititorilor: „Si-nchei această carte ca pe-un chin / Pe care l-am trăit cu bucurie, / Nemaistiind ce alte chinuri vin / Ti-o dărui, cititorule drag, tie.“ (Punct -pag.108). Nu-mi rămâne decât să-l felicit pentru acest volum si să astept cu nerăbdare viitoarele lui cărti.
|
Ioan Vasiu 12/3/2014 |
Contact: |
|
|
