După 52 de ani !
Cândva, în adolescentă, citeam captivantul roman - După 20 de ani, scris în anul 1845 de celebrul romancier Alexandre Dumas, tatăl. Autorul prezenta emotionanta reîntâlnire a muschetarilor, după o perioadă de două decenii, în care, desi drumurile lor se despărtiseră, prietenia lor rămăsese neschimbată.
Recent, cu ocazia sărbătoririi Zilei Nationale a României, în Holul de Onoare al Universitătii din Montreal a avut loc reîntâlnirea a doi fosti colegi si prieteni, după o perioadă de 52 de ani si sase luni. Este vorba de autorul acestor rânduri si inginerul Alexandru Popistas, cunoscutul inventator al unor noi si eficiente sisteme de frânare, în circulatia feroviară canadiană si nu numai. Emotiile au fost mari. Am depănat frumoase amintiri si am căutat să-i recunoastem pe fostii colegi, care ne înconjurau în diferite fotografii, făcute în anul 1962, la absolvirea Liceului Nicolae Bălcescu din Craiova. Eram tineri si romantici. Credeam că vom cuceri planeta. Speram că vom îndrepta o lume strâmbă. Visam că suntem esenta lucrurilor, solutia de viitor. Fără voia noastră am apartinut unei generatii de sacrificiu, situată într-o multitudine de valuri succesive si posesive. Ani grei, ce făceau parte dintr-o altă tranzitie, prelungită, obsesivă si scelerată.
Asa cum spuneam cu alt prilej, tăvălugul anilor a trecut peste noi, încet, dar sigur. Privind înapoi cu mâna streasină la ochi nu ne vine să dăm crezare tâmplelor. Ciclul vietii este plin de necunoscute, ascunse într-o ecuatie imprevizibilă. Acum, încep să apară alte satisfactii. Am devenit septuagenari. Meseria de bunic are o conotatie imensă, asa cum rezultă din distihul: Dacă n-ai ajuns bunic,/ Încă n-ai ajuns nimic! (Nic. Petrescu).
Cu ocazia apropiatelor sărbători de iarnă, îi doresc prietenului meu, Alexandru Popistas si tuturor cititorilor, La Multi Ani si să se bucure de cei apropiati.
|
Ion Anton Datcu 12/2/2014 |
Contact: |
|
|