Viata Vinului si Vinul Vietii
Este un fapt demonstrat stiintific si nu mai are rost să ne revoltăm: suntem un compost de 60-70 % apă si restul minerale! Nici nu trebuia să ne mai batem capul cu asemenea demonstratie deoarece a spus-o Dumnezeu de la … prost început în lumea asta:” Din sudoarea fetei tale îti vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care esti luat; căci pământ esti si în pământ te vei întoarce" (Facerea 3,19)
Mult-milostiv si iubitor de oameni fiind, Dumnezeu a lăsat drept mângâiere... vinul.
Fără a diminua importanta apei si a laptelui, trebuie precizat de la bun început că vinul este singura băutură vie! Curiozitatea stiintifică a aflat că vinul este mai complex decât plasma sanguină având mai multe componente organice decât aceasta. Vinul are un ciclu de viată ca si cel al omului: se naste, creste , se maturizează, devine întelept, îmbătrâneste si moare. Rareori ( si aceasta este un mare păcat!) un vin moare de moarte naturală.
Când a zis Dumnezeu “"Să dea pământul din sine verdeată: iarbă, cu sământă într-însa, după felul si asemănarea ei, si pomi roditori, care să dea rod cu sământă în sine, după fel, pe pământ!" cu sigurantă vita de vie a răsărit numai în spatiul carpato-danubiano-pontic. Arheologia lingvistică comparată demonstrează că numai în acest areal vita care face struguri este considerată…vie, nu moartă! De aceea i se spune vită de vie! Numai prin vita de vie apa devine în cele din urmă vin. Dar de ce este viu acest process? Pentru că Cel Care veghează si intretine călătoria apei către vin este chiar Viata, Iisus Hristos! Pentru a ne convinge de aceasta a facut o demonstratie la nunta din Cana Galileii transformând apa direct în vin, în cel mai bun vin! Si asta n-a fost totul. Ceva mai târziu, prin moarte si înviere, a transformat propriul sânge în vin, în vinul Vietii!
Firul rosu al continuitătii poporului daco-get, daco-roman, român este vita de vie si produsul acesteia, vinul. Această continuitate este “ trădată” si de expresii ca “"român de vită veche", "boier de vită veche", "cutare este de vită domnească"( https://www.facebook.com/vasilelovinescu/posts/183007648556828) Ȋn alte limbi găsim: vine ( engleză), vigne ( franceză), Weinreben/stock ( germană, butuc de vită de vin), виноградная лоза (rusă, butuc de struguri, de vin), άμπελος (greacă, podgorie, vie) etc.
Memoria colectivă a acestor meleaguri a păstrat următoarea pretioasă informatie: “Mos Sandu pregătea niste altoiuri, în viisoara lui de la Mălureni, de lânga Nicoresti. Copil pe atunci, Vasile Popa se minuna de taina grefei. Altoiul se prinde de trunchi, cum capul se prinde de trup, în limbajul lui Mos Sandu.
-"Si zici matale că aceste capuri se prind de trupuri ca în poveste?
- Ca-n poveste copile.
- Da-n poveste ca să se prindă capul de trup, trebuie să dai întâi cu Apa Moartă s-apoi cu Apa Vie...
- Ehei, nepoate! La hie nu-i nevoie de asa ceva! Hia are în ea, înlăuntru ei si Apa Moartă si Apa Vie! Că hia e sfânta! Hia, măi băiete, îi adusă din cer, de la Dumnezeu! Si încă întâia oară, aici în Tara Românească a fost adusă!" (https://www.facebook.com/vasilelovinescu/posts/183007648556828)
Tulburător, nu? Apa Moartă curătă locul,omoară agentii patogeni, iar Apa Vie dă viată grefei. Acum întelegem de ce Iisus Hristos a spus: “ Acum voi sunteti curati, pentru cuvântul pe care vi l-am spus./ Eu sunt vita, voi sunteti mlăditele. Cel ce rămâne întru Mine si Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteti face nimic.” ( Ioan 15,3,5). Prin botezul complet si corect ( cel crestin-ortodox) ne spălăm, ne curătăm de agentul patogen, păcatul strămosesc si, prin împărtăsirea cu Trupul si Sângele Mântuitorului, primim Apa Vie cu darurile Sfântului Duh, prin mirungerea cu Marele Mir. Pe Trupul mistic al lui Hristos, Biserica, a fost grefată o nouă mlădită de la care se asteaptă roadă multă, nu orice fel de roadă, ci roadă întru Hristos. “Eu sunt vita cea adevărată si Tatăl Meu este lucrătorul./ Orice mlădită care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; si orice mlădită care aduce roadă, El o curăteste, ca mai multă roadă să aducă.” De-a lungul vietii, la fel ca într-o vie, pot apare tot felul de boli ( efecte ale căderii în păcate). Pe vita care aduce roadă dar s-a îmbolnăvit (si nu e niciuna pe care să n-o atace vreo boală!), lucrătorul o curătă, o spală în baia spovedaniei si-i dă să guste, cu linguta de multiplă folosintă, din Apa Vie a împărtăsaniei adică din vinul Vietii vesnice, Trupul si Sângele Mântuitorului, amestecate în acelasi potir.
Cu aceeasi lingurită, din acelasi potir, gustă toti, de la pruncul din fasă până la bătrânul sprijinit în baston. Nu se îmbolnăveste nimeni. Dimpotrivă, luată cu credintă, împărtăsania este leacul prin excelentă pentru iertarea păcatelor si spre viata de veci, pentru sănătatea trupului si a sufletului. “Cred, Doamne, si mărturisesc că Tu esti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, Care ai venit în lume să mântuiesti pe cei păcătosi, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă mai cred că acesta este Însusi preacurat Trupul Tău si acesta este Însusi scump Sângele Tău s.a.m.d” spune crezul Euharistiei. Există crestini ortodocsi care , declarativ, par vrednici în ale credintei, dar când e vorba de împărtăsanie dau înapoi speriati: dacă se vor îmbolnavi de la ceilalti? Se tin departe ( si-i tin si pe altii) de potir ( si de spovedanie). Dar dacă lingurita ar fi dezinfectată după fiecare folosire sau dacă ar exista lingurite de unică folosintă, poate…Mai mare jignire adusă lui Iisus Hristos nu se poate! Dumnezeu nu se lasă batjocorit…
Si pe vremea “Marelui Străjer”, Carol al-II-lea, cultul perosnalitătii tindea spre culmile absurdului. Ziua de 8 iunie, data revenirii pe tron, în 1930, fusese declarată sărbătoarea cea mai sfântă a străjerilor, închinată Marelui Străjer. Ȋn scoli, la ridicarea si coborârea pavilionului, toată asistenta ( elevi, profesori, uneori si vreun preot), salutau cu mâna dreaptă ridicată în sus spunând “Crezul Străjerului”: Cred în Regele tării. Marele nostru Străjer. Cred în muncă si jertfă. Cred în straja tării, chezăsia unitătii, a hotarelor s a sufletului românesc. Nimic despre Dumnezeu. Poporul dreptcredincios era încurajat la muncă ( Arbeit macht frei!) si distractie, de luni până duminică, si cu acordul unor preoti sau ignorând refuzul majoritătii. Tara prospera economic, cultural si monden, dar sărăcea în credintă. Tendinte în ton cu acele vremuri… Grija preventivă pentru sănătatea poporului a mers până la dispozitii de a se asigura “ un numar mai mare de lingurite, tinute tot timpul într-un pahar cu alcool, iar după fiecare întrebuintare să fie puse din nou în paharul cu alcool. Pentru împărtăsania unor persoane bolnave, indiferent de natura bolii, lingurita să fie dezinfectată atât înainte, cât si – mai ales- după, fiind lasată cinci minute într-un pahar cu alcool sau flambată” ( Mihai Urzică- Biserica si viermii cei neadormiti sau cum lucrează în lume “taina fărădelegii”, Ed.Anastasia, 1998, pag.91-92) Nu va fi nicio supriza dacă de la UE se vor primi dispozitii în acest sens.
Tăvălugul războiului a trecut si peste România cu toate suferintele si a urmat ceea ce a urmat.
Să avem, deci, mare grijă cu vinul Vietii si să nu-L refuzăm atât timp cât ni se oferă.
Cât despre vinul cel de toate zilele, el este si aliment, si leac, si catalizator social ( adică ne ajută să socializăm), si agent cultural. Consumat cu dreaptă chibzuită, nu pe stomacul gol si cu mintea goală, vinul este o binefacere si pentru trup si pentru suflet. Iată ce spune un “ erou al timpului nostru” , erou al epopeii sale în cunoasterea vinului:
“Consumul de vin în societate, în timpul mesei sau după si în deplină cunoastere a gustului său delicat si a nimbului evocator, duce rareori la betie, cu atât mai rar la un comportament grosolan. (…) Din cauza sărăcirii culturale, tinerii nu mai au la îndemână un repertoriu de cântece, poezii, argumente sau idei cu care să se distreze unii pe altii când stau la un pahar. Ei beau ca să umple vidul moral generat de cultura în care trăiesc, si dacă suntem familiari cu efectele secundare ale băutului pe stomacul gol, acum asistăm la efectele mult mai nocive ale băutului cu mintea goală. ( …) Un vin bun trebuie însotit întotdeauna de un bun subiect de conversatie, iar subiectul ar trebui urmărit în jurul mesei odată cu vinul. (…)
Ȋn eseul său despre poezia persană, Emerson ( Ralph Waldo Emerson, “ Persian Poetry”, eseu publicat în ianuarie 1858 în revista literară The Atlantic Monthy – n.trad.) îl laudă pe marele băutor de vin Hafiz în următoarele cuvinte: Hafiz preamăreste vinul, trandafirii, tinerele fete, băietii, păsările, diminetile si muzica, pentru a da frâu liber veseliei sale proverbiale si simpatiei fată de orice formă de frumusete si bucurie; si pune accentul pe acestea pentru a-si arăta dispretul fată de credinta prefăcută si prudenta vulgară. (…)
Iar argumentul meu este îndreptat tocmai împotriva credintei prefăcute si a prudentei vulgare, nu pentru a încuraja viciul, ci pentru a arăta că vinul este compatibil cu virtutea. (…) Ȋn opinia mea, vinul este un excelent tovarăs al mâncării, dar un tovarăs încă si mai bun al gândului. Cel care gândeste la un pahar de vin , învată nu numai să bea gândind, ci să si gândească sorbind.(…) Vinul ne însoteste tot timpul; la fel se întâmplă cu ideile. Cât despre viată, vinul este testul ideii – degustarea preliminară ce prefigurează efectul mental pe termen lung. Vinul, băut în locul si compania potrivite, este calea spre meditatie si solul păcii. (Roger Scruton, BEAU, DECI EXIST – O călătorie filozofică în lumea vinurilor, Ed.Humanitas, Bucuresti 2014, pag.14-16))
|
Nicusor Gliga 11/29/2014 |
Contact: |
|
|
