M-am salvat ca om
Să te salvezi ca om, iată o înaltă menire a oricarui trecător-trăitor pe-această lume, hic et nunc.
Dar ca să te salvezi ca om, mai întâi trebuie să fi fost făcut om cândva, si să fi fost rămas asa o viată’ntreagă, dincolo de căderile fragmentare în sub-om, uneori firesti, si de cele mai multe ori iertate, daca stii cum si cui sa adresezi iertările.
Si, ca să fi fost făcut om trebuie să fi avut mamă si tată, că de-acolo vine vorba „fără mamă, fără tată”, când ne apare-n cale câte-un ne-om. Tebuie să fi avut mosi si babe, unchesi si mătusi, care să te fi învătat ce e zigzagul, rombul, floarea si cruciulita de pe pânza albă de cânepă, si de ale căror poveti să te fi legat pe viată.
Trebuie sa fi avut vecini, dascali, si prieteni cu care sa fi trecut prin marile jocuri si imprejurari de neuitat; din care ai invatat cum sa fii om. Si-o toaca, si-o Biserica, si-un calugar taindu-ti calea, tacut si tainic. Si toata dragostea lor. Drag-o-ste(a). Drag de o stea. Drag ca de o stea. Cea care e dincolo de văzduh. Văz-duh. Acolo unde văz duhul.
Trebuie sa fi avut o salcie sau un brad al tau sub care sa te fi rugat la ceas de incercare sau visare. Un rau, o balta, o gura de delta, sau o mare in care sa te fi scaldat sub soarele amiezii, inganad dupa, „auras, pacuras…”. Si-o campie, o magura, si-un munte – acelasi care, mai deunazi, se batea in capete cu altul – strabatute in drumurile tale de tristete, nepasare sau fericire, cu sentimentul ca ar fi ale tale, ca ar fi parte din tine.Trebuie sa fi avut un loc, numai al tau, cu care sa te confunzi, hic et nunc si-n vesnicii. Si oameni, numai ai tai, cu care sa te impletesti. Hmm… Tara se cheama. Tara ta!
În sfârsit, ajuns om, ca să te salvezi ca om, mai trebuie să si vrei. Iar salvarea ca om, se vede, printre multe altele, după urma – si rădăcina, sământa – pe care o lasi dupa amurgul tau. O urmă frumoasă – la Platon, frumosul si adevărul sunt unul si acelasi lucru – arată că te-ai salvat ca om. O urmă urâtă? E simplu binomul, contrariul: lipsa salvării, căderea.
Brâncusi bunăoară, e limpede, a fost, a vrut si s-a salvat ca om. A lăsat după el o urmă sublimă. S-a salvat ca om, asa cum a si spus-o în câteva cuvinte care, poate, în această lume a amestecurilor si relativizărilor fără noimă, ar trebui mai bine cunoscute:
„Am fost si eu trimis de mic copil, la pricopseală prin lume. Nu mi-am pierdut legătura si nici nu mi-am scos rădăcinile – pentru a umbla ca un năuc, pe tot globul. A profitat, pe urmă, si Arta mea; si m-am salvat ca OM!… ”
Toronto / noiembrie 2014
|
Cristian Medelean 11/28/2014 |
Contact: |
|
|
