Atitudini : Orice drum a fost cărare
Oftez într-un colt, pentru ca atunci când nu am aer, să-l pot lua înapoi!
Uneori trecem prin viată cu mâinile-n sân, fără să ne dăm seama că pământul geme de greutatea noastră iar urma plânge de atâta nepăsare si ne trezim la capătul drumului biete statui miscătoare, încovoiate si roase de rugina neincrederii în oameni.
Încape în interiorul nostru atâta lume încât s-ar face o altă lume, după chipul si asemănarea noastră, pe care o vedem doar atunci când închidem ochii.
Nu stă nimeni la poartă, nu are cine s-o păzească, si totusi rămâne curată la răutătile din jur, este, dacă vreti, un „sat” în care doar noi avem pasaport de intrare.
Fără să luăm în derâdere numele Domnului, ne simtim mici dumnezei în interiorul nostru si ne mirăm de ce nu ne întelege nimeni.
Poate asa este lăsat, să fim atât de diferiti, cu toate că ne asemănăm!
Particularizând, am luat drumul în picioare, aer în piept si răbdare, atâta cât am mai avut puterea să duc pe umeri, si am plecat să-mi completez ceea ce-mi lipsea la domino-ul imaginii despre... mine.
Nu am găsit prea multe, desi îmi trebuiau atâtea frânturi, în schimb, am învătat să fac altceva, să oftez într-un colt pentru ca atunci când nu am aer, să-l pot lua înapoi!
Foamea de acest gen de aer este universală, ne simtim strâmtorati în propriile noastre idei, strada si lumea ne strânge ca un autobuz, iar zăpuseala răutătilor ni se lipeste pe frunte.
Ne stergem trecutul cu palma în ordinea lumii de-a valma, scoatem răul printre dinti, oprim timpul din părinti, apoi ne multumim cu bruma de umbră de deasupra capului, deoarece, orice drum a fost cărare, orice punct a fost mirare.
|
Marin Trască 11/25/2014 |
Contact: |
|
|
