Remember George Cosbuc - Poezii
Decebal către popor
Viata asta-i bun pierdut
Când n-o trăiesti cum ai fi vrut!
Si-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem si-al doilea rău?
Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori mos îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlăntuit.
Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta si-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orisicare las fugar!
Murmurul, azi si orisicând,
E plânset în zadar!
Iar a tăcea si lasii stiu!
Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd si cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit si-un chiu
Din ceruri până-n iad!
De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e bratul tău
Când mortii-n fată nu tresari!
Si însuti tie-un zeu îti pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Dusmanii tăi cei tari.
Ei sunt romani! Si ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Si nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!
Si-acum, bărbati, un fier si-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!
Eu nu mai am nimic de spus!
Voi bratele jurând le-ati pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Si-n zei! Dar vă gânditi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Dusmanii lângă noi!
Nunta Zamfirei
E lung pământul, ba e lat,
Dar ca Săgeată de bogat
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Si-avea o fată, - fata lui -
Icoană-ntr-un altar s-o pui
La închinat.
Si dac-a fost petită des,
E lucru tare cu-nteles,
Dar dintr-al printilor sirag,
Câti au trecut al casei prag,
De bună seamă cel mai drag
A fost ales.
El, cel mai drag! El a venit
Dintr-un afund de Răsărit,
Un print frumos si tinerel,
Si fata s-a-ndrăgit de el.
Că doară tocmai Viorel
I-a fost menit.
Si s-a pornit apoi cuvânt!
Si patru margini de pământ
Ce strimte-au fost în largul lor,
Când a pornit s-alerge-n zbor
Acest cuvânt mai călător
Decât un vânt!
Ca ieri, cuvântul din vecini
S-a dus ca astăzi prin străini,
Lăsând pe toti, din cât afund
O mie de crăimi ascund,
Toti craii multului rotund
De veste plini.
Si-atunci din tron s-a ridicat
Un împărat după-mpărat
Si regii-n purpur s-au încins,
Si doamnele grăbit au prins
Să se gătească dinadins,
Ca niciodat'.
Iar când a fost de s-a-mplinit
Ajunul zilei de nuntit,
Din munti si văi, de peste mări,
Din larg cuprins de multe zări,
Nuntasi din nouăzeci de tări
S-au răscolit.
De cum a dat în fapt de zori
Veneau cu fete si feciori
Trăsnind rădvanele de crai,
Pe netede poteci de plai:
La tot rădvanul patru cai,
Ba patru sori.
Din fundul lumii, mai din sus,
Si din Zorit, si din Apus,
Din cât loc poti gândind să bati
Venit-au roiuri de-mpărati
Cu stemă-n frunte si-mbrăcati
Cum astăzi nu-s.
Sosit era bătrânul Grui
Cu Sanda si Rusanda lui,
Si Tintes, cel cu trainic rost,
Cu Lia lui sosit a fost,
Si Bardes cel cu adăpost
Prin munti sâlhui.
Si altii, Doamne! Drag alint
De trupuri prinse-n mărgărint!
Ce fete dragi! Dar ce comori
Pe rochii lungi tesute-n flori!
Iar hainele de pe feciori
Sclipeau de-argint.
Voinicii cai spumau în salt;
Si-n creasta coifului înalt
Prin vulturi vântul viu vuia,
Vrun print mai tânăr când trecea
C-un brat în sold si pe prăsea
Cu celălalt.
Iar mai spre-amiazi, din depărtări
Văzutu-s-a crescând în zări
Rădvan cu mire, cu nănasi,
Cu socri mari si cu nuntasi,
Si nouăzeci de feciorasi
Veneau călări.
Si ca la mândre nunti de crai
Iesit-a-n cale-ales alai
De sfetnici multi si mult popor
Cu muzici multe-n fruntea lor;
Si drumul tot era covor
De flori de mai.
Iar când alaiul s-a oprit
Si Paltin-crai a stărostit
A prins să sune sunet viu
De treasc si trâmbiti si de chiu -
Dar ce scriu eu? Oricum să scriu
E nemplinit!
Si-atunci de peste larg pridvor,
Din dalb iatac de foisor
Iesi Zamfira-n mers istet,
Frumoasă ca un gând răzlet,
Cu trupul nalt, cu părul cret,
Cu pas usor.
Un trandafir în văi părea;
Mlădiul trup i-l încingea
Un brâu de-argint, dar toată-n tot
Frumoasă cât eu nici nu pot
O mai frumoasă să-mi socot
Cu mintea mea.
Si ea mergând spre Viorel,
De mână când a prins-o el,
Rosind s-a zăpăcit de drag, -
Vătavul a dat semn din steag
Si atunci porniră toti sireag
Încetinel.
Si-n vremea cât s-au cununat
S-a-ntins poporul adunat
Să joace-n drum după tilinci:
Feciori, la zece fete, cinci,
Cu zdrângăneii la opinci
Ca-n port de sat.
Trei pasi la stânga linisor
Si alti trei pasi la dreapta lor;
Se prind de mâini si se desprind,
S-adună cerc si iar se-ntind,
Si bat pământul tropotind
În tact usor.
Iar la ospăt! Un râu de vin!
Mai un hotar tot a fost plin
De mese, si tot oaspeti rari,
Tot crai si tot crăiese mari,
Alăturea cu ghinărari
De neam străin.
A fost atâta chiu si cânt
Cum nu s-a pomenit cuvânt!
Si soarele mirat sta-n loc,
Că l-a ajuns si-acest noroc,
Să vadă el atâta joc
P-acest pământ!
De-ai fi văzut cum au jucat
Copilele de împărat,
Frumoase toate si întrulpi,
Cu ochi sireti ca cei de vulpi,
Cu rochii scurte până-n pulpi,
Cu păr buclat.
Si principi falnici si-ndrăzneti,
De-al căror buzdugan istet
Perit-au zmei din iaduri scosi!
De-ai fi văzut jucând voiosi
Si feti-voinici, si feti-frumosi,
Si logofeti.
Ba Penes-împărat, văzând
Pe Barbă-Cot, piticul, stând
Pe-un gard de-alături privitor,
L-a pus la joc! Si-ntre popor
Sărea piticu-ntr-un picior
De nu-si da rând!
Sunt grei bătrânii de pornit,
Dar de-i pornesti, sunt grei de-oprit!
Si s-au pornit bărbosii regi
Cu sfetnicii-nvechiti în legi
Si patruzeci de zile-ntregi
Au tot nuntit.
Si vesel Mugur-împărat
Ca cel dintâi s-a ridicat
Si, cu păharul plin în mâini,
Precum e felul din bătrâni
La orice chef între români,
El a-nchinat.
Si-a zis: - "Cât mac e prin livezi,
Atâtia ani la miri urez!
Si-un print la anul! blând si mic,
Să crească mare si voinic, -
Iar noi să mai jucăm un pic
Si la botez!
Moartea lui Fulger
În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinti si-n capul gol,
Răsare, creste-n zări venind,
Si zările de-abia-l cuprind,
Si-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.
El duce regelui răspuns
Din tabără. Si tine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Si-a fost de-ajuns!
Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un brat hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar ros de sânge-i albul tort,
Si pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.
Sărmanul crai! Când l-a văzut
Si, când de-abia l-a cunoscut,
Cu vuiet s-a izbit un pas
De spaimă-n lături si-a rămas
Cu pumnii strânsi, fără de glas,
Ca un pierdut.
Să-i moară Fulger? Poti sfărma
Si pe-un voinic ce cuteza
Să-nalte dreapta lui de fier
Să prindă fulgerul din cer?
Cum pier miseii dacă pier
Cei buni asa?
Dar mâne va mai fi pământ?
Mai fi-vor toate câte sunt!
Când n-ai de-acum să mai privesti
Pe cel frumos, cum însuti esti,
De dragul cui să mai trăiesti,
Tu soare sfânt?
Dar doamna! Suflet pustiit!
Cu părul alb si despletit
Prin largi iatacuri alerga,
Cu hohot lung ea blestema,
Si tot palatul plin era
De plâns cumplit.
La stat si umblet slabă ce-i!
Topiti sunt ochii viorei
De-atâta vaiet nentrerupt,
Si graiul stins si-obrazul supt
Si tot vestmântul doamnei rupt
De mâna ei!
- "De dorul cui si de-al cui drag,
Să-mi plângă sufletul pribeag,
Întreagă noaptea nedormind,
Ca s-aud roibii tropotind,
Să sar din pat, s-alerg în prag,
Să te cuprind!
Nu-l dau din brate nimănui!
Închideti-mă-n groapa lui -
Mă lasi tu, Fulgere, să mor?
Îti lasi părintii-n plâns si dor?
O, du-i cu tine, drag odor,
O, du-i, o, du-i!
Ah, mamă, tu! Ce slabă esti!
N-ai glas de vifor, să jelesti;
N-ai mâini de fier, ca fier să frângi;
N-ai mări de lacrămi, mări să plângi,
Nu esti de foc, la piept să-l strângi,
Să-l încălzesti!
Si tu, cel spre bătăi aprins,
Acum esti potolit si stins!
N-auzi nici trâmbitile-n văi,
Nu vezi cum sar grăbiti ai tăi -
Râdeai de moarte prin bătăi,
Dar ea te-a-nvins.
Pe piept, colac de grâu de-un an,
Si-n loc de galben buzdugan,
Făclii de ceară ti-au făcut
În dreapta cea fără temut,
Si-n mâna care poartă scut
Ti-au pus un ban.
Cu făclioara, pe-unde treci,
Dai zare negrilor poteci
În noaptea negrului pustiu,
Iar banu-i vamă peste râu.
Merinde ai colac de grâu
Pe-un drum de veci.
Si-ntr-un cosciug de-argint te-au pus
Deplin armat, ca-n ceruri sus
Să fii întreg ce-ai fost mereu,
Să tremure sub pasu-ti greu
Albastrul cer, la Dumnezeu
Când vei fi dus.
Mirati si de răsuflet goi,
Văzându-ti chipul de război,
Să steie îngerii-nlemnit;
Si, orb de-al armelor sclipit,
S-alerge soarele-napoi
Spre răsărit!...
Iar când a fost la-nmormântat,
Toti mortii parcă s-au sculat
Să-si plângă pe ortacul lor,
Asa era de mult popor
Venit să plângă pe-un fecior
De împărat!
Si popi, sirag, cădelnitând
Ceteau ectenii de comând -
Si clopote, si plâns, si vai,
S-ostenii-n sir, si pas de cai,
Si sfetnici, si feciori de crai,
Si nat de rând.
Si mă-sa, biata! Cum gemea
Si blestema, si se izbea
Să sară-n groapă: - "L-au închis
Pe veci! Mi-a fost si mie scris
Să mă destept plângând din vis,
Din lumea mea!
Ce urmă lasă soimii-n zbor?
Ce urmă, pestii-n apa lor?
Să fii cât muntii de voinic,
Ori cât un pumn să fii de mic,
Cărarea mea si-a tuturor
E tot nimic!
Că tot ce esti si tot ce poti,
Părere-i tot dacă socoti -
De mori târziu ori mori curând,
De mori sătul, ori mori flămând,
Totuna e! Si rând pe rând
Ne ducem toti!
Eu vreau cu Fulger să rămân!
Ah, Dumnezeu, nedrept stăpân,
M-a dusmănit trăind mereu
Si-a pizmuit norocul meu!
E un păgân si Dumnezeu,
E un păgân.
De ce să cred în el de-acum?
În fata lui au toti un drum,
Ori buni, ori răi, tot un mormânt!
Nu-i nimeni drac si nimeni sfânt!
Credinta-i val, iubirea vânt
Si viata fum!
Si-a fost minune ce spunea!
Grăbit poporul cruci făcea
De mila ei, si sta-ngrozit. -
Si-atunci un sfetnic a venit
Si-n fata doamnei s-a oprit,
Privind la ea.
Un sfânt de-al cărui chip te temi
Abia te-aude când îl chemi:
Bătrân ca vremea, stâlp rămas,
Născut cu lumea într-un ceas,
El parcă-i viul parastas
Al altor vremi.
Si sprijin pe toiag cătând
Si-ncet cu mâna ridicând
Sprâncenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele răsar:
- "Nepoată dragă! De-n zadar
Te văd plângând.
De cum te zbuciumi, tu te stingi
Si inima din noi o frângi -
Ne doare c-a fost scris asa,
Ne dori mai rău cu jalea ta:
De-aceea, doamnă, te-am ruga
Să nu mai plângi.
Pe cer când soarele-i apus,
De ce să plângi privind în sus?
Mai bine ochii-n jos să-i pleci,
Să vezi pământul pe-unde treci!
El nu e mort! Trăieste-n veci,
E numai dus.
N-am cap si chip pe toti să-i spui
Si-as spune tot ce stiu, dar cui?
Că de copil eu m-am luptat
În rând cu Volbură-mpărat
Si stiu pe Crivăt cel turbat
Ca tara lui.
Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Si toti s-au dus pe-acelasi drum.
Ei si-au plinit chemarea lor
Si i-am văzut murind usor;
N-a fost nici unul plângător,
Că viata-i fum.
Zici fum? O, nu-i adevărat.
Război e, de viteji purtat!
Viata-i datorie grea
Si lasii se-ngrozesc de ea -
Să aibă tot cei lasi ar vrea
Pe neluptat.
De ce să-ntrebi viata ce-i?
Asa se-ntreabă cei misei.
Cei buni n-au vreme de gândit
La moarte si la tânguit,
Căci plânsu-i de nebuni scornit
Si de femei!
Trăieste-ti, doamnă, viata ta!
Si-a mortii lege n-o căta!
Sunt crai ce schimb-a lumii sorti,
Dar dacă mor, ce grijă porti?
Mai simte-n urmă cineva
Că ei sunt morti?
Dar stiu un lucru mai pe sus
De toate câte ti le-am spus:
Credinta-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi,
Că multe-s tari cum credem noi
Si mâine nu-s!
Si-oricât de amărâti să fim
Nu-i bine să ne dezlipim
De cel ce vietile le-a dat! -
O fi viata chin răbdat,
Dar una stiu: ea ni s-a dat
Ca s-o trăim!
Ea n-a mai plâns, pierdut privea
La sfetnic, lung, dar nu-l vedea
Si n-a mai înteles ce-a zis
Si nu vedea cum au închis
Sicriul alb - era un vis
Si ea-l trăia.
Senini de plânset ochii ei,
Vedea bărbati, vedea femei,
Cu spaimă mută-n jur privea.
Din mult nimic nu-ntelegea;
Si să muncea să stie ce-i.
Si nu putea.
I-a fulgerat deodată-n gând
Să râdă, căci vedea plângând
O lume-ntreagă-n rugăciuni. -
"În fata unei gropi s-aduni
Atâta lume de nebuni!
Să mori râzând...
Si clopotele-n limba lor
Plângeau cu glas tânguitor;
Si-adânc, din bubuitul frânt
Al bulgărilor de pământ,
Vorbea un glas, un cântec sfânt
Si năltător:
"Nu cerceta aceste legi,
Că esti nebun când le-ntelegi!
Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!
|
George Cosbuc 11/19/2014 |
Contact: |
|
|
