Nepotriviri .
In timpul celui de al doilea război mondial, printr-o ciudată coincidentă istorică, pe lângă maresalii Gustaf Mannerheim si Ion Antonescu au mai functionat la conducerea unor state beligerante si alti trei ofiteri superiori investiti cu puteri nelimitate.
Ei au fost Iosif Vissarionovici Djugasvili, alias Stalin, în Uniunea Sovietică, Phillipe Pétain în Franta si Miklós Horthy, regentul Ungariei. Analiza modurilor în care ei au fost tratati la sfârsitul ostlitătilor revelează incongruente uluitoare.
Stalin, un răspopit emul al banditilor georgieni, a ajuns dictatorul absolut al Uniunii Sovietice prin violentă si sforării de partid, erijându-se în mostenitorul politic al lui Lenin si asumându-si puterea la moartea acestuia printr-un siretlic. Apoi si-a consolidat pozitia asasinându-si adversarii, dar si pe unii dintre apropiatii săi loiali precum Kirov, Trotki, Buharin, Kamenev si Zinoviev. El este de asemenea vinovat de moartea prin înfometare a milioane dintre concetătenii săi si de exterminarea altor milioane în lagăre de muncă fortată si prin omoruri în masă. Impreună cu Hitler a atacat în 1939 Polonia si apoi a participat la dezmembrarea acesteia implicându-se astfel în declansarea celui de-al doilea război mondial. Imediat după împărtirea Poloniei, Uniunea Sovietica la ordinele lui a răpit României – cu care se afla în relatii de pace – Basarabia si Nordul Bucovinei. Consecutiv acestor evenimente Stalin a ordonat personal executarea a peste 20.000 de polonezi în pădurea Katyn si deportarea în Siberia a sute de mii de români si polonezi din teritoriile ocupate. La sfârsitul ostilitătilor a fost recompensat cu titlul de generalisim si multiplu decorat de Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice, dar si de regii si presedintii unor mari puteri care pentru convenientă au făcut uitată mezalianta ce a stârnit conflagratia mondială. Ulterior, numai moartea l-a împiedicat pe Stalin să escaladeze campania antisemită începută cu procesul măsluit al unui grup de medici. Crimele lui odioase n-au fost însă judecate, nici atunci când au fost recunoscute public de conducerea URSS.
Colonelul Phillipe Pétain, fiul unor fermieri, si-a început participarea la primul război mondial comandând o brigadă. In următorii patru ani, Pétain urcă treptele erarhiei militare până la rangul de comandant sef al armatelor franceze, el fiind acela care a salvat Verdunul - conceptia sa despre folosirea concomitentă a aviatiei si tancurilor fiind un alt factor decisiv în câstigarea războiului. Pentru aceste merite a primit titlul de Maresal al Frantei.
Eforturile lui Pétain din perioada interbelică, vizând mărirea capacitătii de apărare a armatei franceze, au fost continuu contracarate de reprezentantii stângii. Doctrinele
anti-militariste ale oponentilor săi si-au dovedit nocivitatea în 1939 când Franta, onorându-si angajamentele fată de Polonia, a declarat război Germaniei. Urmare catastrofalei înfrângeri din 1940 guvernul a demisionat, iar parlamentul si senatul cu majoritate de voturi au numit sef al statului francez pe Maresalul Pétain, însărcinându-l să încheie armistitiul cu Germania. Preluând puterea Pétain s-a străduit să păstreze independenta statului, să apere coloniile, să nu cedeze flota, să obtină înapoierea prizonierilor si să reducă costurile fortelor de ocupatie. De asemenea s-a opus continuu internării evreilor de cetătenie franceză în lagărele hitleriste. Sub Pétain evreii din Franta neocupată si din Africa de Nord n-au fost niciodată obligati să poarte discriminatoarea stea galbenă.
In 1945 Maresalul Pétain a fost judecat de o curte cu jurati animati de pasiuni partizane. Ei l-au condamnat la moarte pentru “întelegere cu inamicul si încheierea armistitiului”. Datorită vârstei pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe viată. Dar la moartea sa în 1951 a fost înmormântat în uniformă de maresal, iar Tribunalul European de la Strasbourg a recunoscut în 1998 dreptul francezilor de-al apăra pe Maresalul Pétain.
Amiralul Miklós Horthy s-a făcut cunoscut în 1917 conducând la Otranto flota austriacă într-o bătălie navală pe care a câstigat-o. Victoria aceea însă nu a împiedicat Imperiul Austro-Ungar să piardă războiul. După armistitiul din 1918 Horthy s-a retras în Ungaria bântuită de instabilitate politică. In vreme ce la Budapesta comunistul Bela Kun a instaurat un regim de teroare, la Segedin s-a constituit un guvern national în care Horthy a primit comanda armatei. In 1919, după pacificarea Ungariei de către armata română care ocupând Budapesta a pus capăt puciului lui Kun, Adunarea Natională a decis ca Ungaria să fie regat parlamentar, iar armata l-a impus regent pe Horthy. El a manipulat apoi în asa fel încât regele legitim, Carol de Habsburg, să nu poată ocupa tronul.
Iredentist nesătios Horthy s-a asociat cu Hitler la jecmănelile teritoriale naziste. In 1938 când Germania a anexat Sudetii, Horthy a ocupat parte din Slovacia; în 1938 când Hitler a desfintat Cehoslovacia, Horthy a anexat Rutenia Subcarpatică, iar în 1940 a jefuit România de Nordul Transilvaniei. In aprilie 1941 Horthy si-a trimis armata să participe la invazia Jugoslaviei anexând Voivodina. In acelasi an Ungaria a participat la invazia URSS si nu a încetat lupta decât în februarie 1945, înfrântă de armatele sovietice si române. Amiralul Horthy a patronat nenumărate legi anti-evreiesti si a aprobat internarea evreilor în lagărele hitleriste astfel încât din circa 825000 de evrei maghiari au supravietuit numai 260000.
Arestat de trupele americane în Bavaria, unde fusese “refugiat” de un comando german, Horthy a fost înaintat Tribunalului de la Nürnberg. Acolo, la interventia unor diplomati americani, a fost comutat pe lista martorilor si apoi eliberat. Horthy a trăit până la moarte în Portugalia unde, subventionat de un grup de americani de origine maghiară, s-a retras să-si scrie memoriile apărute în 1953 sub titlul O Viată pentru Ungaria.
Să fi fost oare Maresalul Ion Antonescu cel mai vinovat dintre toti?
|
Gabriel Watermiller 11/19/2014 |
Contact: |
|
|
