Cantecul lui Traian Demetrescu
In Romania, toti vor sa se joace…
Directorii s-au saturat demult
De-atata scris cu vieti, atat de cult –
Vor joc, si bucurie, cant, si pace…
Profesorii, si ei, cand ii ascult,
In casa lor, in care-atat se tace,
Vor, chiar si ei, chiar primii, sa se joace,
Sa-nvete de la cei ce stiu, mai mult…
Seriosi, raman doar cei din promoroace –
Noi, ursi polari si oameni tricolori
In Shakespeare, Eminescu, amatori,
Nu stim nici mamaliga cum se face –
Zambim cand se comunica – ninsori -
Divorturi, morti, dureri, singuratate,
Si plangem pe la nunti imbelsugate,
C-asa e viata noastra – nici n-o mori –
Ne stim din veci, si nu avem nici moarte –
Cazand in hau, ne ridicam in nori –
Loviti mereu, ramanem iertatori,
Cu ochii mari deschisi foarte departe
Unde sunt verzi atatea mii de ape,
Unde lumini, sunt mii de trecatori,
Unde sunt case, oameni, curti, si flori,
Unde ne sunt iubirile aproape,
Unde nu-i nimeni care sa nu scape,
Unde urcam, pe trepte de fiori,
Unde atat de tainic, liber - zbori,
Unde e Cuibul Pasarii, in pleoape…
Si noi ii suntem puii visatori…
14 noiembrie 2014
|
