Intâlnind - o pe Duduia Otilia .
Nu departe de strada Zlataust unde căutasem nu de mult Casa Teodorenilor, la marginea mahalalei cu acelasi nume ne asteaptă o altă minunătie a vechiului Iasi, într-un fel poate uitate de unii, dar totusi pline de amintiri. E vorba de strada Bucsinescu, numită astăzi cu mare emfaza strada Otilia Cazimir, nume dat în 1994 cu ocazia Centenarului nasterii ei. Aici a trăit si a creiat “bunica cu mii de nepoti si strănepoti”…
Pomenisem pe undeva în scrieriile mele de ea. Mie rusine a aminti cum si în ce fel am cunoscut-o. Reamintesc că era o zi geroasă de “crăpau si pietrele” cum se spunea în popor, iar în duminica cu pricina care mă duse tocmai din centrul Iasului, tocmai la asa zisa barieră a Podului Bucsinescu nu o pot uita. Aici, ca si în alte puncte de “intrare” ale Iasului, cum ar fi intrarea din spre Pacurari sau de la Podul de fier în duminicile iernilor acelor ani aceste asa zisele “bariere” erau asaltate si solicitate de mai toti iesenii, vârstnici sau tineri.
Incă nu se lăsase de ziua. C-am patru dimineata si “bătaia” pentru o “săniută” cu lemne tăiate deja începuse. Gerul pisca la maximum, încât genele si sprincenele noastre erau înălbite, părând a fi “înzepezite” si totusi ne războiam unii cu alti, că la un moment dat apărea ca din pământ si câte un militian, destul de artăgos, bine îmbrobodit, dar totusi si el bine zgribulit de frig, care cu părere de rău îi confisca bietului taran truda si sănia plină cu munca sa…
Un adevărat talcioc. Multă lume. Erau si asa zisii “specialisti”. Se căutau diferite esente: fag, stejar, tei sau brad. Eu cel putin doream un lemn de carpen. Din mica mea experientă stiam deja că lemnul de carpen întretinea prin ardere căldura teracotei si a camerei, raportat cu cel de brad care înlesnea bine aprinderea.
Repezindu-mă ca la o adevărată pradă, radicând intantaneu privirea, dau de…mos Condurache si el bine imbrobodit si greu de recunoscut. Era de prin părtile Bârnovei. Fost un vechi pacient de al meu. Ca fapt divers, mă învrednicea întotdeuna de Pastile Crestinesc cu câte un miel gata tăiat. Bucurie pentru amândoi. Fără să ne mai tocmim, numai din priviri. eram gata cu “târgul”. Dând să plecăm, mă lovesc de privirea mustărătoare si desgurajantă a unei femei bine înfăsurată în zeci de saluri si cojoace si care de bine de rău afirma sus si tare că ea a fost…”prima”. Cică ea a depistat săniuta cu pricina. Protestul ei destul de elegant dar totusi destul de sever părea de neclintit, mai ales si sunt précis, că multimea adunată care o sustineau, probabil cunosteau personalitatea ei. Dar mosul meu era totusi cu picioarele pe pământ. Asa c-am plecat “sănătosi” spre casa mea tocmai din centrul orasului…
Mă găseam în Parcul Copoului, unde pe iarba moale si curată de multe ori îmi pregăteam examenele sau colocviile. Aici “domnesc” si amintirile celor trei prieteni, Creangă, Eminescu si Veronica Micle în prezenta Teiului cel umbros, părtas si el la atâtea întâlniri. Toata atmosfera creiată te copleseste. Da, tot aici ne sperat am văzut-o si pe “duduia” plimbându-se ca un cătelus. Mi-am amintit de Lulu, cătelusa lovită de o masină. In urma tragicului accident a scăpat, dar a rămas fără un piciorus. A supravetuit. Mi-am amintit de poezia ei “Cătelusul schiop”. Asa îsi făcea zilnic programul de plimbare duduia Otilia alături de un necuvântator suferind. Amintesc, că cine o vedea pe aceasta femeie cu adevărat miloasă, care iubea mult animalele, comentau că mai toate pisicile străzii Ghica din imediata învecinătate a casei ei, fără de stăpân se găseau în ocrotirea ei, exact ca în poezia ei, “Doamna cu pisicile”…
O întâlnire chiar inopinată. Locuiam doar pe Zlataust, strada vecină cu “fundătura” Bucsinescu, locul unde a trăit si a creiat aceasta mare poetă, scriitoare, traducătoare si publicistă al Iasilor de atunci. Asa se face că drumurile noastre s-au întretăiat. Eram în verbă. Eram în toiul unor colocvii. Fugeam să “prind” tramvaiul. Reciproc, ne-am recunoscut. Rusinea m-a cuprins, reamintindu-mi de “incidentul” întâmplat. Cerântu-mi scuzele de rigoare si după un schimb amabil de politete, dădusem să plec. Totusi, m-am ales cu o învitatie în “căsuta amintirilor ei” după spusele ei, la o dulceată de cirese amare si un pahar aburind cu apa rece. Am mai întâlnit-o pe Otilia Cazimir. Dar, mă opresc doar la cele de mai jos…
Eram învitatul bunului meu amic, pictorul Val Gheorghiu. In holurile Ateneului si cinematografului din Cartierul Tătărasi se desfăsura vernisajul expozitiei acestui pictor de prestigiu a Iasului contemporan. Concomitent în sala mare ne întrecuta “Duduia” Otilia împreună cu un alt mare poet al zilelor de atunci, George Lesnea conduceau un matineu literar…
Totusi, surpriza mea cea mare a fost momentul, mult comentat de cei din anturaj când sefa mea, prof.dr.Andrei Mirela m-a anuntat “să fiu prin apropiere, că are programată o mare somitate publică si literară”.
Lucrând, ca “mâna dreaptă” a ei, închipuiti-vă, impulsul si starea mea când mie mi-a revenit cinstea să o învit pe scaunul dentar pe mult respetata persoană, pe “poeta suflete simple” în speta pe… Otilia Cazimir.
…………………………….
|
de Iosef-Ioju Haimovici 11/11/2014 |
Contact: |
|
|
