Cantecul Calului Balan
Cum sa mergem inainte
Daca n-am facut lumina inapoi?
Adevarurile noastre stau prafuite-n sertare,
Calcate-n picioare
De corbi, cotofene si ciori cu penaj orbitor,
Croncanind, hapaind, caraind: “Nevermore!”
Aceasta este Romania visata? De fiecare?
Om din popor?
Nimic mai mult decat adevarul nu doare mai tare.
Ma-ntreb daca fara dragoste, exista iertare.
Ma-ntreb daca exista vreo intrebare
La care raspunsul sa nu se dea foarte usor
Pentru toata Dragostea trecuta,
Prezenta,
Si viitoare.
Va intreb, orbi ai timpului meu,
Cum traieste Adevarul pe lume, fara de Dumnezeu?
Se spune ca s-au intalnit
Dreptatea si Strambatatea.
Dreptatea, slaba, ponosita, umilita, smerita, hulita.
Strambatatea, trufasa, puternica, bogata, laudata, iubita.
Si-i spune Dreptatii:
- Vai de tine! Vino cu mine,
Sa-ti dau o masa,
Sa ma pomenesti ca ti-am facut, odata, un bine!
Cand veni nota de plata, Strambatatea intinse-o hartie.
Si incepu sa urle la baiat: - Unde e restul? Hotie!
- Care rest? La o hartie? Plata nu e de-ajuns!
- Vai voua! Am platit tot! Ba v-am si uns!
Si sunt furata pe-ascuns!
Sa vina patronul!
Veni.
- Omagii, Strambatate curata! Baiete, rupe nota de plata!
Si da-i Marinimiei Sale, hartia-napoi!
Nu se cade sa facem atat taraboi!
Ca-i vai de noi!
Strambatatea se-ntoarse cu gura plina, razand, spre Dreptate:
- Ai vazut, fratioare? Mananca de toate!
Si mai las-o dracului de dreptate!
Ea, vazand tot, si cu sufletul in ghimasa,
pe oase,
Privi lung. Si a spus:
- Rau imi pare ca am mancat. Si am stat cu tine la masa.
Si-a plecat, ca sa traga foloase, din alte ponoase.
|
