Eveniment la deschiderea stagiunii Operei.
“La traviata” de Verdi este un magnet al artei lirice, atât pentru realizatori – solisti, dirijori, regizori – cât si pentru spectatori. A deschide o stagiune cu această capodoperă , asa cu s-a întâmplat si cu Opera Natională Bucuresti în finalul lunii octombrie este, fireste, un eveniment care atrage atentia. Conducerea teatrului s-a orientat, la sfatul lui Ioan Holender, spre realizatori si solisti din lumea lirică, în dorinta de a da strălucire premierei cu noua versiune, menită a înlocui spectacolul, în varianta anterioară a lui Cristian Mihăilescu. Regizorul Paul Curran nu a căutat o cale deosebită, ci a propus propria conceptie care, oricum, are meritul de a nu fi trădat, la modul principial, partitura verdiană. Fireste, cutuma pentru “Traviata” este schimbarea epocii, ceea ce în montarea lui Curran ca si în lichting designul lui Paul Hackenmueler continuă o veritabilă istorie. Suntem, ni se spune, la Paris, în mijlocul secolului XX; specificul comportamentului personajelor principale, chiar dacă si-au schimbat hainele, este însă acelasi ca acum un secol si jumătate. La cererea regizorului, scenografia lui Gary McCann comentează grafica decorurilor spectacolul, cu suficiente sanse de reusită, desi există unele exceptii, mai greu de acceptat, în tandem cu regizorul Paul Curran (balul de la Flora), prin cumulul de imagini, culori si comportamente vulgare.
Prima distributie a readus-o pe soprana Aurelia Florian la Opera bucuresteană, după spectacolele Donizetti realizate în Foyerul galben, sub îndrumarea maestrei sale, Mariana Nicolesco. Vocea este ofertantă, expresivă si generoasă’ interpreta, permitându-si unele libertăti de executie. Credem că trebuie să rezolve unele probleme de registratie, între fachul de spinto si cel de lirică, prin studiul adaptării la cerintele partiturii. Comportamentul scenic, versus familia Germont Are de făcut fată unui Alfredo adesea nevrotic – tenorul Ioan Hotea si unui Germont tatăl – baritonul Ionut Pascu, agresiv ca vocalitate si volum. Putem aprecia că trioul solistic principal nu este, deci, imaginea ideală pentru un teatru liric cu numeroase antecedente ilustre, precum Zeani, Cotrubas, mai de curând Mosuc, Teodorian, Voineag, Iordăchescu, Herlea, Enigărescu.
Îl amintim la final si pe dirijorul Alexander Prior, aflat si el în defavoarea prestatiei, dacă în compatăm cu un Jean Bobescu sau Carol Litvin, la pupitrul excelentei orchestre a Operei. Ca întotdeauna, cântul performant al corului poartă semnătura lui Stelian Olariu.
Nu putem încheia impresiile avute la această primă ridicare de cortină a stagiunii, făsă satisfactia constatării că efortul de întinerire a schimbat magic ambientul si sonoritatea sălii Operei Nationale Bucuresti, reusind modificări demult asteptate, precum si editarea caietului de spectacole pentru 2014-2015. Este poate cea mai importantă victorie a conducerii Teatrului, la acest debut.de stagiune.
|
Grigore Constantinescu 11/4/2014 |
Contact: |
|
|
