Frunză jăruită de artar... (sonet)
Mi-am luat la brat un gând, tot nepereche,
să fim cumva-n balantă amândoi
si-asa, fără sperantă, muti si goi
tăiam potecile lipsiti de eche
peste frunzarele stâlcite-n ploi.
Era acolo-n drum o bancă veche
de care toti fugeau, precum de streche.
Noi - n-am dorit vreo cale înapoi.
Ne asezarăm. Putredă simtire
alunecă cu scrâsnet solitar
ca bradul ce-i rănit a prăbusire.
Gândul pieri, nălucă, prin brumar...,
iar eu pluteam prin vid: o amintire
de frunză jăruită de artar...
Vancouver - BC
|
Dudi Tãimãnescu Bãlãitã 11/1/2014 |
Contact: |
|
|
