Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia” va încânta publicul meloman cu un program de muzica americană


JOI, 30 OCTOMBRIE 2014, ORA 19:00
Seara Dreptului

Concert dedicat Facultății de Drept și Științe Sociale

organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept, The European Law Students’ Association, Asociația Studenților Facultății de Științe Sociale și Societatea Studenților Mediciniști din Craiova


VINERI, 31 OCTOMBRIE 2014, ORA 19:00


Negro Spirituals – Gospel Songs

DIRIJOR
SABIN PAUTZA
S.U.A./ROMÂNIA

La pian
CORINA STĂNESCU

Își dau concursul
ALIN NICU, FLORIN DAVITOIU (percuție)


CORALA ACADEMICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”
Maestru de cor
MANUELA ENACHE



În program:
Ev'ry Time I Feel The Spirit (arr. W. Dawson)
Solist: LAURENȚIU GOSNEA (bariton)
Sometimes I Feel Like A Motherless Child (arr. Fenno Heath)
Solist: CRISTIAN RADINA (tenor)
My Lord, What A Morning (arr. Sabin Pautza)
Swing Low, Sweet Chariot (arr. Anders Ohrwall)
Wade In The Water (arr. Norman Luboff)
Solistă: OLGA SAIN (soprană)
Go Down, Moses! (arr. S. Pautza)
Kumbayah, my Lord (arr. Sigrid Schultz-Kokerbeck)
Deep River (arr. Jean Pagot)
Solistă: OLGA SAIN
Give Me, Jesus (arr. L. Fleming)
Good News (arr. S. Pautza, după W. Dawson)
I've Got A Home In-a That Rock (arr. Dick Anthony)
I Want Jesus To Walk With Me (arr. David Nino)
Ain't Got Time To Die (versuri și muzică Hall Johnson)
Solist: CRISTIAN RADINA
Go Tell It On The Mountains (arr. S. Pautza)
Amazing Grace (arr. S. Pautza)
Gloria (arr. S. Pautza)
Glorious Kingdom (arr. S. Pautza)
O, Rise And Shine (arr. Donald P. Moore)
Little Is Much, When God Is In It (arr. Ronn Huff)
Solistă: OLGA ȘAIN
No Hiding Place (arr. Ellsworth Farnes)
Solistă: OLGA ȘAIN
Jericho (arr. S. Pautza)



SABIN PAUTZA

Născut la 8 februarie 1943, în localitatea Câlnic (lângă Resita), compozitorul, dirijorul si profesorul universitar doctor Sabin Pautza a urmat cursurile Liceului de Matematică din Resita, studiind în paralel muzica cu profesorii Karl Tirier și Katerin Szoguy de la Liceul de Muzică din Resita, institutie de învătământ care, din anul 2003, îi poartă numele. În anul 1965, a absolvit Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucuresti, unde s-a bucurat de îndrumarea unor dascăli reputați, ca Martian Negrea, Ion Dumitrescu, Tudor Ciortea, Ion Vicol, Octavian Lazăr Cosma, Victor Giuleanu, Dragos Alexandrescu, Ioan Ghiga, Dumitru D. Botez, Marin Constantin, Emilia Comișel, Ștefan Niculescu, Aurel Stroe, Dinu Ciocan, Nicolae Coman. S-a specializat apoi în compoziție și dirijat la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), cu Franco Donatoni, Franco Ferrara și Bruno Maderna.
Timp de 18 ani, Sabin Pautza a fost profesor în specialitățile armonie și dirijat la Conservatorul “George Enescu” din Iași. Aici a desfășurat o bogată activitate ca fondator și dirijor al Coralei “Animosi” și al Orchestrei Simfonice a Conservatorului ieșean.
Din anul 1984 s-a stabilit în S. U. A., fiind numit, prin concurs, director artistic și prim-dirijor al celei mai vechi Filarmonici din New Jersey, Plainfield Symphony.
Sabin Pautza deține numeroase premii și distincții românești și internaționale, printre care: Premiul “George Enescu” al Academiei Române (1975), Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1979), Marele Premiu al Televiziunii Române (1981), Premiul de Compoziție la Concursul Internațional din Salt Lake City (Utah), Premiul “Rudolph Nissim” al Uniunii Compozitorilor Americani (ASCAP) și Marele Premiu “Dr. Martin Luther King Jr.” pentru compoziție. A fost distins cu Titlul de “Cetățean de Onoare al Orașului Plainfield” din New Jersey și al municipiului Reșița, orașul său natal.
Sabin Pautza a concertat în cele mai mari săli din S. U. A., Europa și Australia, precum: “Carnegie Hall” din New York, “Santa Cecilia” din Roma, Richard Wagner “Jugendfestspieltreffen” din Bayreuth, Sala “Chopin” din Varșovia, “Philharmonic Hall” din Sydney, “Ateneul Român” (București). Este profesor invitat la Atlan Institute of Art și New York University, precum și al Universității “Emanuel” din Oradea.
Colaborează permanent cu Filarmonicile din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Craiova, Oradea, Bacău, Constanța, Satu Mare și cu Orchestra Națională Radio din București.
Prestigioasa sa activitate internațională de dirijor și compozitor i-a adus Titlul onorific de “Doctor in Music” decernat de London Institute for Applied Research și Titlul de “Doctor în compoziție” al Academiei “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Numele său figurează alături de cei mai mari muzicieni ai lumii, în volumele “Who’s Who in Music” (publicat la Cambridge/Anglia, edițiile 1980, 1984, 1992, 2000) și “10.000 de americani notabili” (editat de American Biographical Institute o dată la cinci ani).
Sabin Pautza este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, al ASCAP (Uniunea Compozitorilor Americani) și al Biroului de Consilieri al American Biographical Institute. Compozițiile sale sunt publicate în totalitate de către San Nicobian Edition din New York, iar Casa de discuri “Swift Music Group” din New Jersey editează seria “Opera Omnia” a compozitorului, din care au apărut deja primele zece compact discuri.

“Fără a fi atât de veche și de diversă precum cea europeană, arta creștină americană se distinge, în special, prin faptul că este produsul a două culturi convergente: cea a negrilor, care și-au păstrat în mare măsură tradițiile africane și cea a diverselor culturi ale emigranților europeni care au stat la baza fondării celei mai noi națiuni a lumii.
Ca parte a creației muzicale datorată negrilor, ceea ce numim astăzi muzica gospel sau negro spirituals reprezintă, alături de blues, principala contribuție a populației americane de culoare la patrimoniul culturii universale. Fie că vorbim de un “carol” legat de Sărbătoarea Crăciunului, fie că reprezintă un cântec obișnuit în care negrul obidit își cântă amarul și durerea, facem cunoștință cu un gen muzical reprezentativ pentru arta negrilor americani, gen care se bucură în ultima vreme de o popularitate tot mai mare în lumea întreagă.
Am ales pentru concertul din această seară douăzeci de cântece negro spirituals, multe dintre ele tradiționale, dar și unele sub formă de art songs, semnate de anumiți compozitori americani și nu numai, dar care toate se înscriu în mod cert în stilul inconfundabil al muzicii gospel.
Minunatul cor al Filarmonicii din Craiova a mai programat asemenea lucrări în concerte anterioare, dar numai alături de alte creații românești sau universale. De data aceasta vă propunem un program exclusiv de muzică americană, în care genul negro spirituals este reprezentat de cele mai cunoscute creații autentice, fie în forma lor tradițională, fie aranjate și rearmonizate de compozitori mai mult sau mai puțin consacrați. Aceste miniaturi muzicale care au la bază, aproape fără excepție, texte religioase, sunt capabile să creeze stări emoționale dintre cele mai diverse, de la exasperarea omului însingurat și deznădăjduit, până la bucuria celui care se simte mântuit și salvat de propria lui credință.
Cel care vi se adresează acum a avut deseori ocazia să-i surprindă în diferite ipostaze pe acei atât de inspirati creatori si interpreti anonimi, care au reusit să impresioneze până la lacrimi pe cel care ascultă, prin valoarea, sinceritatea și măreția artei lor. Noi, care suntem acum mesagerii creatorului anonim american, care asemeni rapsodului român îsi pune în muzica sa toată durerea si bucuria trăirilor sale, sperăm că vom reuși să vă redăm, la adevăratele dimensiuni, întreaga frumusese si bogăție a muzicii gospel. Acompaniate de pian și de anumite instrumente de percutie sau doar în formă de voci mixte fără acompaniament, credem că aceste creații vor veni să contureze un univers sonor unic, valoros prin originalitatea sa si, în egală măsură, specific si definitoriu pentru muzica traditională americană.”
Sabin Pautza








Dan Lupescu    10/30/2014


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian