Spirit de solidaritate canadian
În ziua de 23 octombrie, toată Canada a fost în soc după ce un terorist de influentă islamistă, dar născut în Canada, a lansat un atac asupra unor simboluri canadiene de primă importantă din Ottawa. A ucis un soldat de gardă la Memorialul National de Război, "War Memorial" si apoi, pătrunzând în sediul Parlamentului, frumoasa clădire victoriană din capitală, a mitraliat cu sălbăticie până a fost redus la tăcere definitivă. Comandamentul aerospatial nord-american NORAD, a intrat în stare de alertă si a intervenit de urgentă intensificând măsurile de securitate în spatiul americano-canadian. S-au închis temporar Ambasada USA din Canada, clădiri si birouri, centrul capitalei, Universitatea... La scurtă vreme, multe state au transmis Canadei solidaritate deplină si au condamnat atacurile revoltătoare.
Acest zguduitor eveniment care se încrie într-un lung sir de astfel de fapte petrecute în multe tări ale lumii, a creat o stare extrem de periculoasă si de mare panică în rândul cetătenilor acestei tări pasnice, oameni care îsi văd în liniste de rosturile vietii lor, trăiesc în armonie cu toti cei veniti din toate colturile lumii, oameni care respectă si iubesc atât tara de unde provin, cât si tara de adoptie pentru conditiile oferite. Unii or fi considerat că statul canadian este foarte liberal si deschis, chiar si pentru aceste vremuri si atacându-l ar putea face intrarea islamistilor pe cast tărâm, dar Canada nu este o tară care să se lase intimidată.
Mai mult decât întamplarea în sine, pe mine m-a impresionat atitudinea cetătenilor canadieni. Indiferent de culoarea pielii, indiferent de vârsta, de pozitie socială sau materială, cu totii au dovedit un puternic spirit de solidaritate, de deplină unitate, de întelegere, de respect reciproc, si respect fată de simbolurile si legile tării. Am simtit cum eu am crescut în ochii mei trăind momente deosebite într-o deosebit de caldă frătietate, o trăire în comun care glăsuia fără cuvinte: "suntem uniti, suntem umăr lâgă umăr, suntem tari, nimeni nu ne va învinge". Si nici nu este putin lucru să trăiesti ăntr-o stare de spirit de o mare fortă, atotcuprinzătoare, pe care o simteai până în straturile cele mai adânci ale fiintei.
Când au aflat stirea, imediat au apărut oameni cu flori si lumânări pentru caporalul erou Nathan Cirillo. Voiau să le depună la Mormântul soldatului necunoscut, unde Nathan a fost ucis.
Dar o bandă galbenă a politiei oprea trecerea prea aproape de monument pentru că evenimentul trist încă se investiga. Cei care au întâlnit banda galbenă care interzicea apropierea prea mare de monument, lăsau florile jos, aprideau lumânările, îsi stergeau lacrimile de pe obraz si plecau în tăcere. Am văzut la televizor că însusi prim-ministrul tării, Stephen Harper (în momentul deylăntuirii atacului se aflase doar la câtiva pasi) a vrut să se ducă în locul unde a fost ucis soldatul la datorie, dar ajungând împreună cu sotia la panglica galbenă, s-a oprit, a privit de la distantă, dar s-a întors dând astfel un exemplu cum trebuie respectate legile tării de către toti cetătenii ei. Toate reportajele prezentate la televizor sau radio subliniau spiritul de solidaritate al canadienilor în fata acestei primejdii si a ofensei adusă simbolurilor Canadei.
Siteurile de socializare s-au umplut de fotografii afisându-l pe Nathan Cirillo în diferite ipostaze din viata de zi cu zi, în armată, în familie, cu prietenii sau, cu copilul său, ori în compania animalelor. Fotografia făcută doar cu câteva minute înaintea atacului a avut un efect tulburator.
La televizor, pe strada, peste tot, desprindeai pe fetele oamenilor durerea sinceră, dar controlată, vorbele bine cântărite, desi se plămădeau în suferinte si nelinisti. Privindu-i, îti venea un gând anume: trăind în mijlocul unor asemenea oameni, greuttăile vietii devin mai suportabile. Cred că si sodatul aflat la datoria de onoare, când a trăit momentul trecerii dincolo de granita vietii, a simtit că nu e singur si că alături de el se aflau cei care îl ajutau să supravietuiască. Doamna, care doar cu câteva minute înainte îl fotografiase si nu apucase să se îndepărteze prea mult, s-a asezat la căpătâiul lui când deja intrase în comă si l-a pregătit să părăsească această lume cu împăcare. Pentru că doamna a practicat medicina (acum e avocat) si pentru că odata chiar ea a fost în comă, a stiut că într-o asemenea stare, simturile încă se păstrează si auzul se stinge ultimul, i-a spus soldatului să fie mândru de el. Si chiar dacă mama lui nu e acum la căpătâiul lui, ea va fi mândră de el, asa cum va fi si armata si toti cetătenii Canadei si îi vor da onorul cuvenit unui erou.
Am trăit în aceste zile multe momente în care spiritul civic al canadienilor m-a impresionat în mod deosebit. Cineva s-a gîndit să creeze un număr de cont pentru donatii în sprijinul copilului de cinci ani, rămas acum fără tată, sperând că în toate aceste zile de doliu, ar fi posibil să se strânga o sumă aproximativ de $10.000. Numai în 24 de ore s-au strîns $300.000, un gest de solidaritate care grăieste de la sine.
O impresie deosebita a fost cea la care am participat împreună cu fiica mea aflându-ne în mijocul canadienilor iesiti să întâmpine convoiul care-l conducea pe ultimul drum, pe caporalul Nathan Cirillo din capitala, Ottawa, la Hamilton, orasul lui natal. Drumul cortegiului a fost lung, de aproape 600 km. Convoiul trebuia să vină de la Ottawa, trecând prin Pickering, Toronto cu destinatia Hamilton, localitatea de resedintă a eroului.
Podurile care traversează autostrada 401 sunt aflate la un interval de câtiva km unele de altele. Toate erau intesate de oameni care fluturau steagul Canadei, multi veniti cu cateva ore înainte entru a-i da onorul si pentru a-si exprima spiritul de solidaritate în fata primejdiilor. Unii stăteau si de-a lungul traseelor, altii se suiseră prin pomi, sau se cocotaseră pe stâlpi. Am văzut si oameni cu copiii langă ei pentru a le oferi oportunitatea de a invata direct o lectie de istorie a tării lor. Erau prezente, ca de obicei, cele trei masini, cea a politiei, a pompierilor si ambulanta pe fiecare din poduri. Pompierii, politistii si paramedicii (lucratorii medicali), stăteau în picioare pe masini ca să dea onorul cortegiului când va trece pe sub podul pe care ei se aflau. Totul se desfăsura intr-o ordine desăvârsită.
Pentru că noi am venit mai târziu, am găsit cu greu un loc potrivit. Am stat langă o clădire a cărei fatadă era numai din sticlă. De la un etaj superior am fi putut avea o bună perspectivă, dar nu ne-am putut desprinde de atmostera care vibra de un omenesc pe care îl trăiai cu toată fiinta. Afară eram întîmpinate de oamenii care ne salutau având pe fete înscrisă calda omenie, auzeam si simteam pulsul inimilor miilor de oameni infrătiti în gând si în simtire. La un moment dat, s-a oprit lîngă noi o masina în care erau două femei. Văzând vârsta mea, temperatura fiind scăzută, impresionate si înduiosate, li s-au adresat fiicei mele sfătuind-o să nu mă tină în frig fiindcă mai sunt încă 20 de minute până la sosirea convoiului mortuar. I-a spus apoi pe ce unda poate afla la radio informatiile de pe traseu. Le-am ascultat. Când a venit timpul, am iesit din masină si atunci ni s-a alăturat o multime de oameni cu aparatele de fotografiat si de filmat.
Suita de masini a trecut însotită si de un elicopter, lăsându-ne cu ochii în lacrimi, cu un mare gol în suflet si cu o multime de întrebări fără răspuns referitoare la cauza care îi îndeamnă pe unii semeni ai nostri să aleagă crima chiar cu pretul vietii lor, dar ne-am simtit întăriti în cuget trăind în acest binecuvântat spirit de solidaritate canadian.
Pickering On
|
Elena Buică 10/28/2014 |
Contact: |
|
|
