Oana Amăricăi si Cristina Simion : Promotoare de artă din diaspora
La mii de kilometri de casă, la Gisors, în Franta, si la Nürnberg, în Germania, două românce au luat viata de la capăt într-un domeniu pe cât de labirintic si ermetic pe atât de incitant si riscant. Oana Amăricăi si Cristina Simion s-au încumetat, fiecare pe cont propriu, să se aventureze în spinoasa lume artistică deschizându-si galerii de artă contemporană departe de lumea în care au trăit si de profesiile avute până la un moment dat. La Apartée, în Franta, Oana Amăricăi, absolventă de Relatii Internationale si Limbi si Literaturi Străine, promovează arta marginală în toate formele ei, de la naiv la expresionism, trecând prin singular, figuratie liberă, outsider art american, grafisme psihedelice etc. Cristina Simion, absolventă a Politehnicii iesene si a universitătii californiene Stanford, încearcă prin intermediul Tiny Griffon Gallery să aducă arta din lumea exclusivistă a colectionarilor si a oamenilor bogati în fata publicului larg. Ambele proiecte sunt la început de drum si vor suferi, cu sigurantă, transformări sub asediul criticilor sau a aprecierilor, dar, undeva în planul secund, elementul de constantă va fi efortul celor două românce de a promova creatori si creatii si de a emotiona spectatorul, fie el si ocazional.
Artă românească la Tiny Griffon Gallery
„Nu cred că visul vietii mele a fost lansarea unei galerii de artă”, ne-a mărturisit Cristina Simion, initiatoarea proiectului Tiny Griffon Gallery din Nűrnberg; „însă după douăzeci de ani în mass-media (mai ales în presa scrisă), aveam nevoie de o schimbare. Galeria de artă a fost o idee care nu mi-a venit de pe o zi pe alta. Am gândit-o ca pe o oportunitate de a transforma o pasiune în profesie, cu o componentă idealistă: e un lucru frumos să promovezi arta si artistii”, mai spune ea. Cristina Simion, a fost general manager al unuia dintre cele mai masive grupuri de presă – Edipresse AS, care edita publicatiile Elle, Avantaje, Joy, Viva etc. –, a studiat la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” si la Stanford însă în cu totul alte domenii decât cel artistic. Redirectionarea n-a fost facilă, după cum ne-a povestit, iar Tiny Griffon Gallery s-a dovedit a fi o întreprindere laborioasă. „A fost greu să găsesc un spatiu adecvat si încă si mai greu să-l conving pe proprietar să mi-l închirieze. A fost o aventură să-l renovez si să-l transform într-o galerie, cu tot ceea ce presupune aceasta: un loc de expunere, unul de conversatie, o mică bibliotecă de artă pentru cei interesati, amplasarea luminilor si toate celelalte. E încă si mai greu să găsesc oameni interesati de artă si care să nu poarte cu sine prejudecăti legate de România, desi artistii pe care îi invit să expună nu sunt doar români.” Totusi, în Tiny Griffon Gallery expun mai mult artisti români, pentru că piata românească îi este mai cunoscută si pentru că însăsi Cristina este româncă, deci rezonează mai bine cu mesajul artistilor nostri plastici. „Admir la invitatii mei faptul că stiu să-si construiască o identitate artistică fără să piardă din vedere modernitatea, Căci, a fi artist contemporan înseamnă mult mai mult decât să trăiesti în contemporaneitate, înseamnă să creezi în contemporaneitate”, crede ea. Plecarea din România si ruperea de mass-media a fost mai mult o necesitate. Cristina a povestit că a ales s-o ia de la capăt în Germania fiindcă dacă ar fi rămas în tară i-ar fi fost mai greu să renunte la presă si, probabil, ar fi continuat ceea ce făcea. Asadar, „a smuls leucoplastul” si s-a mutat în landul bavarez, la Nűrnberg. Pe considerentul că „arta si frumosul trebuie să facă parte din viata tuturor”, nu doar a colectionarilor sau a oamenilor cu foarte multi bani, Cristina si-a început noua viată de promotor artistic. „Arta e o investitie în sănătatea noastră mintală”, crede ea, „în perpetuarea puterii de a te bucura de frumusete, în echilibrul nostru, dar si o investitie socială. Arta e mult mai des un subiect care uneste oamenii, decât un subiect care dezbină. E cu mult mai mult decât o temă a conversatiei la cină, e o lume în care comunicarea nu e intermediată de cuvinte, în care întelegerile pot fi multiple fără a fi contradictorii, e modalitatea de a ne identifica simtirile proiectate în forme si imagini”, mai sustine Cristina. „Stiu, s-ar putea să termin aventura aceasta înainte de a-mi vedea dorintele devenite realitate, căci resursele mele sunt dureros de limitate”, admite ea, „dar măcar voi trăi cu satisfactia de a fi încercat. Si mai e ceva ce-mi va rămâne mereu: bucuria de a fi cunoscut oameni frumosi”.
Diplomatie culturală neoficială la Apartée
Oana Amăricăi a absolvit Relatii Internationale si Facultatea de Limbi si Literaturi Străine din cadrul Universitătii Bucuresti. Si-a început activitatea ca ziarist de lifesyle, dar criza economică a determinat închiderea revistei si reorientarea Oanei către diplomatia culturală. Ajunsă la Ministerul Culturii, pe post de consilier pentru relatii internationale, Oana a avut parte de multe „întâlniri senzationale”, după cum ne-a povestit, dar cea mai importantă n-a fost cu o persoană, ci cu un tip de artă care a fascinat-o imediat, intens, irezistibil. „Am descoperit arta marginală sau arta din afara normelor, o categorie extrem de largă, care cuprinde, printre altele, arta brută, arta naivă, arta singulară, figuratia liberă etc. A fost o întâlnire karmică, aproape. Am simtit în fata unor opere recente aceeasi emotie pe care o simtisem în fata capodoperelor clasice văzute în muzee.” În acelasi timp l-a cunoscut pe Jean Luc Bourdila, un mare pasionat care organiza deja de câtiva ani un festival anual de artă singulară, numit Grand BAZ’ART. În 2013, acesta i-a propus să organizeze un fel de guest-show pentru editia a cincea a festivalului, o expozitie-mostră reunind lucrări ale unor artisti în afara normelor din România. Succesul obtinut a făcut ca Oana să participe si la editia a sasea din 2014 a Grand BAZ’ART-ului, de data asta în calitate de coorganizator al festivalului, nu doar de curator al unei expozitii. Începând cu editia 2015, festivalul se va muta la Gisors, „un splendid oras medieval din apropierea Parisului, acelasi oras în care am instalat si Galeria Apartée, un fel de buzdugan vestitor al festivalului”. Concret, Apartée încearcă să se înscrie într-un trend de democratizare a pietei artei, „care se manifestă din ce în ce mai pregnant în vest”, precizează initiatoarea acestui proiect. „De ce în Franta? V-as răspunde cu întrebarea «unde oare, dacă nu în Franta?». Pentru că arta în afara normelor e un fenomen cunoscut aici, din ce în ce mai popular, cu un circuit bine stabilit, cu adevărate institutii care îi sunt dedicate si cu o literatură de specialitate serioasă si credibilă. În România, din păcate, doar arta naivă se bucură de o oarecare popularitate”, crede Oana Amăricăi. La Apartée există libertatea de a expune lucrări oricât de provocatoare, de dure sau de „impudice”, cu conditia ca provocarea să nu fie gratuită. „Nu căutăm să socăm cu orice pret, dar nici nu evităm să expunem lucrări de calitate de teama reactiilor publicului. Si asta pentru că publicul festivalului e un public avizat, de cunoscători veniti uneori de la sute de kilometri distantă. Aici, artistii români au si vor avea mereu locul lor în expozitie, într-un demers de diplomatie culturală neoficială. Continui munca pe care o făceam la minister, într-un fel, dar din afara sistemului.”
|
Adina Scutelnicu 10/28/2014 |
Contact: |
|
|
