Pentasic hot jazz festival
Penticton este o mică, dar ambitioasă aglomertie urbană – însăsi Greater Penticton are numai 43,000 de locuitori – situată în sudul Columbiei Britanice, din Canda, la 60 kilometri de granita cu Statele Unite. Orăselul propriu-zis ocupă o formatie geologică recentă, un baraj natural compus din materialul de sariaj adus de unul din marii ghetari dispăruti odată cu ultima glaciatiune.
Obstacolul a dat nastere Lacului Okanagan, retinând apele râului modest, care, cândva urias, domina valea cu acelasi nume din munte în munte, alimentând la trei sute de kilometri spre sud o cascadă de câteva ori mai mare decât Niagara.
O priveliste nemaipomenită, dacă ar fi existat oameni s-o vadă, si din care supravietuieste numai un imens zid de stâncă seacă. Valea, care înainte de venirea albilor a fost un semidesert, se bucură de un climat aproape mediteranean, unic în Canada.
Faptul a contribuit, împreună cu irigatiile masive, la prosperitatea economiei rurale bazată pe cresterea pomilor fructiferi, înlocuiti exclusiv în ultimii ani cu vita de vie. Zona este o Mecca turistică si unii localnici ahtiati după profit recurg cu oarecare lipsă de întelepciune, la tot felul de stratageme ca să atragă vizitatori care nu totdeauna se comportă pasnic. Printre nade sunt si o pletoră de evenimente internationale (vizând cu precădere pe vecinii din sud) cum ar fi festivalurile sezoniere pentru vin si bere, sărbătorirea recoltei de piersici, competitiile sportive Ironman, Dragon Boats Race, Challenge Triathlon si multe altele.
Pentastic Hot Jazz Festival, the best jazz party in the Pacific Northwest, este însă ceva deosebit. Anul acesta la a optsprezecea editie, festivalul are loc de obicei în primul weekend al lunii septembrie, o perioadă încă văratică – minus caniculele – bogată în fructe si vegetale.
Deosebirea între Pentastic si manifestările amintite constă în aceea că este în întregime opera unor pasionati amatori de jaz care depun voluntar eforturi pentru promovarea a ceea ce iubesc, fără să urmărească obtinerea de satisfactii mercantile. Iar dacă împrejurarea face ca multe afaceri comerciale să beneficiaze de rezultatul acestei strădanii dezinteresate este un bonus si nu un scop.
Festivalul de jaz a tinut trei zile si s-a deschis si anul acesta, conform traditiei, cu un concert gratuit vineri după-amiază. După ceremonia de deschidere spectacolele cu plată s-au desfăsurat simultan pe nava muzeu SS Sicamous si în trei săli (două la Centrul de Conferinte si o a treia pusă la dispozitie de organizatia Elks), investite temporar cu nume semnificative pentru iubitorii genului: Riverboat Cabaret Speakeasy, French Quarter, Burbon Street si Cotton Club. In sălile de concert
s-au prevăzut si spatii pentru dans si mese pentru consumatorii de băuturi sau mâncare.
Prezentările au durat cam o oră si jumătate după care muzicantii schimbau locurile, perindându-se repetat pe fiecare scenă si dând astfel spectatorilor posibilitatea să-i audieze pe toti. Deplasarea între săli a fost asigurată de autobuse conduse de voluntari, costul transportului fiind inclus în biletele de concert.
Orchestrele au prezentat o mare varietate de stiluri de jaz provenid din sudul Statelor Unite si al Columbiei Britanice. The Terrier Brothers de exemplu, cunoscuti nouă din numeroase festivaluri anterioare, îsi au baza în Louisiana. Ei cântă un gen de jaz dansabil, cu influente latino-americane. Muzica lor te îmbie să-ti dansezi iubita “cheek to cheek” după închiderea barului unde ati petrecut seara. Parte din programul lor a beneficiat de contributia veteranului trompetist Lance Buller din Tacoma, prin solouri vag asemănătoare cu ale lui Louis Armstrong.
The Original Wild Cat Jazz Band, un grup de sase excelenti muzicanti din Arizona, sunt specializati în jaz traditional asa cum se cânta cândva la New Orleans si Chicago. Performanta lor energică, plină de voie bună si humor contagios a fost deosebit de apreciată.
Tom Rigney & Flambeau au venit din San Francisco unde se bucură de notorietate. Orchestra se laudă cu un amestec de muzică cajun, zydeco, blues, balade si valsuri. Repertoriului lor este compus de Rigney, violonist, solist si dirijor cu manierisme ŕ la André Rieu. Originea lui irlandeză se resimte în unele compozitii, dar el mai introduce pe ici si colo elemente de swing si rock and roll rezultatul fiind în general acceptabil, doar uneori prea colorat si zgomotos.
Formatia Gator Nation din Somona, sub conducerea lui Willard Blackwell a prezentat un remarcabil si variat program de jaz caracteristic sudului Louisianei, plin de antren si culoare. Timpul alocat lor a trecut prea repede.
Black Swan Jazz Band vine din Oregon si numără opt membrii, printre care vocalista Marilyn Keller. Este un grup specializat în Dixieland, jaz în stilul anilor 1920 si gospel traditional. Ei au sustinut si programul gratuit de gospel duminică dimineata. Din păcate Marilyn Keller care nu are o voce mare a încercat să antreneze publicul cu glume nu tocmai fericite, lungind pauzele dintre numere. Ea ne-a făcut să regretăm că în grădinile jazului nu mai răsar zilele acestea talente ca Ella Fitzgerald si Aura Urziceanu.
Draga’s Dragons from Everywhere-USA, cvartet condus de clarinetistul Bob Draga ne-a delectat cu improvizatii pe ritmuri diverse de la ragtime, puternic sincopate la stride, dansate cu pasi largi.
Dar trebuie sa ne oprim aici. Programul foarte încărcat a solicitat atât spectatorii (mai putini ca altădată) cât si pe muzicanti, ambele grupuri vizibil afectate de trecerea neiertătoare a anilor. Si modele se schimbă, dar în atmosfera hyper-optimistă ce predomină nu s-a găsit jazist care recunoscând semnele să compună un blues pe tema lui Barbu Lăutarul: “Eu mă duc, mă prăpădesc ca un cântec bătrânesc…”
Penticton / octombrie 2014
|
Gabriel Watermiller 10/21/2014 |
Contact: |
|
|
