Cuvântul bine temperat ; Când e obiectivitatea binevenită ?
Ca si fenomenul întelegerii unora de către cei din jur, limitat, asa cum arătam în articolele trecute, de perceptiile diferite ale oamenilor -în functie de mediul în care au crescut, temperament, educatie, etc, tot asa si obiectivitatea pe care indivizii o manifestă vizavi de ceea ce percep este si ea limitată de aceiasi factori.
Nu e nimica nou si, de fapt, nimica rău în faptul că oamenii sunt subiectivi. În fond nu suntem roboti, iar elementul uman al subiectivitătii, de fapt, este una din frumusetile vietii.
Există domenii în care nu e permis să fim subiectivi.
De exemplu, în competitiile sportive, în care clasamentele trebuie făcute după niste criterii cât mai stricte si independente de elementul uman.
Acolo unde performanta sportivă poate fi măsurată cu un mijloc tehnic - cronometru la natatie sau alergări, măsurători de lungime la sărituri sau aruncări cu greutăti, numărarea golurilor sau punctelor marcate în jocurile cu mingea sau în hochei, obiectivitatea în rezultate e asigurată. Dar nu toate sporturile permit măsurători tehnice: gimnastica si patinajul artistic, de exemplu, sunt bazate pe note date de membrii unui juriu. Sigur că instructiunile de punctaj sunt, pe an ce trece, din ce în ce mai precise, tocmai pentru diminuarea elementului de subiectivitate, dar ele nu vor putea fi eliminate total niciodată.
În competitiile sportive s-au făcut progrese în mărirea procentului de obiectivitate al rezultatelor. În cele artistice, însă, e mult mai greu!
Ce adevărată e vorba românească: "nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie!"
Sigur însă că în juriile competitiilor artistice sunt numiti oameni cu experientă mare în domeniul respectiv si care au competentă de a "judeca" concurentii în modul cel mai "obiectiv" posibil.
E drept că un tânăr muzician, pianist să zicem, va fi judecat pentru tehnica pe care o posedă, dar si pentru interpretare.
Ei, aici e punctul esential: dacă sensibilitatea interpretării coincide cu cea a celui din juriu, membrul respectiv îl va nota cu o notă mai mare, colgul lui, poate, cu o notă mai mică.
Din fericire, se aleg destui membri în juriu pentru ca, făcându-se media notelor date de ei, să se obtină un rezultat care să reflecte rezonabil calitatea prestării tânărului.
Realitatea matematică, în cazul de fată, este că, în cazul, să zicem, al unei erori de "juecata" la juriu, această eroare se repetă la toti concurentii, pentru că e acelasi juriu, deci, la sfârsit, când rezultatele se compară între ele, efectul acestei "erori repetitive" se elimină!
Cine, în viata de toate zilele, ar trebui să exerseze o maximă obiectivitate?
Profesorii, în primul rând, care au întotdeauna elevi/studenti preferati si care trebuie să facă un efort în a-i judeca pe toti cu aceleasi unităti de măsură. Se cere obiectivitate si de la sefi, judecători, politisti, în fine, de la toti cei care lucrează în domenii publice. În rest? Ei bine, la acest "în rest" m-as opri eu astăzi.
Sunt activă pe niste retele literare de limba română unde se postează poezii, proză, imagini. Autorii îsi prezintă lucrările, iar cititorii (care sunt si ei autori, la rândul lor), îsi exprimă părerea despre lucrarea respectivă printr-un comentariu si un vot (sau, în unele cazuri, stelute). Numărul de voturi sau stelute quantifica "valoarea" dată de cititor acelei postări.
Autorul X, de exemplu, a obtinut la poezia lui 30 de voturi, autorul Y, 10 voturi. Este oare poezia cu 30 de voturi mai valoroasă decât cea cu 10 voturi?
Depinde de cine a citit, câti prieteni are autorul, cât de gustat e stilul lui. Până aici, nimic deosebit, fiecare cu voturile si prietenii lui. Da, dar nu e chiar atât de simplu!
Contează si numărul de deschideri ale poeziei, mai precis câti au intrat la pagina respectivă, au citit si n-au zis nimica, sau nici n-au citit! Dacă ai intrat, un contor al calculatorului te-a înregistrat si el va memoriza numărul total de deschideri la poezia respectivă.
Iar dacă, de exemplu, unul din comentatori a scăpat o vorbulită mai vulgară sau a insultat pe cineva, deodată rubrica de comentarii devine un teren mult mai "apreciat" decât însăsi poezia si numărul de deschideri ale curiosilor si amatorilor de scandal ajunge să depăsească cu mult pe cel al cititorilor poeziei.
Contorul însă nu face deosebirea, el numără "obiectiv" toate deschiderile si, din acel moment, autorul respectiv devine, prin numărul mare de deschideri, poetul "cel mai citit" de pe retea, poezia e prima în topul săptămânii -datorită numărului de deschideri- si toată această "obiectivitate" a calculatoarelor, întrebuintată aici, nu face decât să împiedice ierarhizarea corectă a valorii artistice a textelor.
Acelasi lucru se întâmplă si cu "rating"-urile la TV. Nu sunt aceste "statistici", false criterii de "valoare"? Nu, nu sunt.
Ele indică o valoare de "marketing", de "vânzare", dar nu una artistică. Aici e si greseală acestor retele "literare" care confundă "popularitatea" cu "valoarea artistică". Statisticile au valoarea lor de "marketing", care, desigur, nu trebuie neglijată, dar care trebuie judecată cu inteligentă si, mai ales, cu prudenta celui care, fiind om si nu robot, are voie -si uneori chiar trebuie- să fie subiectiv!
Toronto / Octombrie 2014
|
Veronica Pavel Lerner 10/15/2014 |
Contact: |
|
|
