Baudelaire-
Într-o scrisoare plină de deznădejde că i se refuza tipărirea editiei a treia din Les Fleors du Mal Baudelaire îsi dezvăluise natura ireversibil divergentă fată de sine, mărturisindu-si astfel sfâsierea intimă din care-i răsărise opera: ...în acestă carte atroce mi-am pus toată inima, toată duiosia, întreaga mea religie –travestită- întreaga mea ură...
Cine a fost acest copil teribil al noii poezii? Legenda vietii lui i-a acoperit mult timp opera. La 4 februarie 1866 se prăbuseste pe podeaua bisericii Saint- Loup din Namur pe care o vizita cu un grup de prieteni. Dă primele semen de afazie si hemiplegie. La numai 47 de ani, la 31 august 1867, albit si calcinat, imobilizat de peste un an la pat de paralizia unei jumătăti a corpului, Charles Baudelaire murea într-un spital parizian părăsit de toti. De pe urma lui rămânea o biografie grea si o operă necunoscută. Un scolar neascultător, eliminat din liceul Louis le Grand, cu o tinerete dezordonată, trimis în Indii, pedepsit de părinti, un excentric măscărici dornic de aventură, petrecăret în prezenta femeilor de culoare, pus sub tutelă judecătorească, azvârlit înpublicistică, boem irecuperabil, citind din versurile sale la cerere în fumul gros al cafenelelor pariziene, versuri botezate mai târziu de un obscur Hippolyte Babou,în Les Fleurs du Mal.
El se găseste constient si lucid la încrucisarea drumurilor dintre romantism, parnasianism si simbolism.
După aparitia volumului cu pricina, considerat imoral, Parchetul îi deschide un proces, aducându-i condamnarea pentru a fi vătămat morala timpului, prefăcându-l în sperietoare funestă, un fel de incantatie a viciului si a satanismului. Acelasi procuror Pinard, care îl acuzase si pe Flaubert pentru Doamna Bovary, sustine rechizitoriul si este condamnat cu plata a trei sute de franci amendă, sărăcindu-l de-a-binelea.
Sub legenda vietii mocnea o glorie unică. Critic plastic, muzical si literar cu célčbre lucrări tipărite în reviste, pusese în circulatie noi concepte ale gândirii estetice, valorificând critic artisti contemporani.
Ideea lui de modernitate si imaginatie prin care depăsea estetica romantismului, ca si aplicatiile lui eseistice, privind pictori ca Delacroix si Guys, muzicieni ca Wagner si scriitori ca Hugo, Gautier sau Faubert, întemeiază altă estetică si altă critică. Aceste articole contin o adevărată doctrină estetică, filozofică si mistică a timpului.-( Y.G. Le Dantec).
Poetul florilor maladive si al poemelor în proză, damnat si condamnat, zăcuse în epocă necunoscut, ca si criticul si esteticianul din el.Dar în poezia Albatrosul:
Poetul e asemeni cu printul vastei zări
Ce-si râde de săgeată si prin furtuni aleargă;
Jos pe pământ si printre batjocuri si ocări
Aripile-i immense l-împiedică să meargă.
(Traducere de Al. Filipide)
Poezia L’Hautontimoroumenenos îi rezumă încă mai clar multipla crucificare:
Je suis la plaie et le couteau!
Je suis le soufflet et la joue!
Je suis les membres et la roue,
Et la victime et le bourreau!
În fata operei, legenda vietii lui pare azi secundară. Căci Les Fores du Mal a ridicat cortina de pe cel mai cotradictor spectacol spiritual. Clasicitatea formei si eruptia sufletului modern, împărtit între chemările unei divinităti pierdute si acelea ale unui satanism răzbunător, între sentimentul limitelor ontologice si sentimentul infinitului, între erotismul virginal cu accente dantesti si deviatia erotică, între inocentă si sadism, între gingăsie si sarcasm, între emotie si mistificare, între necesitatea ordinei arhitecturale si deopotrivă a subversiunii materialelor de constructie, se sfidau reciproc, completându-se( Vladimir Străinu).
Geniul baudelaire-ian are legătură genetic cu structura spiritului francez. Jean Prevost indică relatiile poetului nou cu mai toată poezia franceză de la Ronsard până la Gautier. Unele metafore si chiar versuri din poezia lui sunt luate din alti scriitori. Sonetul Correspondances a folosit sugestii din Kreisleriana lui Hofmann. Dar poezia lui stă în factorii inanalizabili si în puterea de somatie cu care opreste în loc pe cititor.
Numai tinerii veniti de după el, ai generatiei următoare, ca Stephane Mallarme, Paul Verlaine si L Isle-Adam încep să-i glorifice opera. Victor Hugo îi aduce laude: Florile răului strălucesc si sclipesc ca niste astre...
Mi-am cultivat isteria cu plăcere si groază-scrie el. Astăzi, 23 ianuarie 1862, am primit un avertisment straniu: am simtit fâlfâind deasupra mea aripa imbecilitătii...Mă plictisesc în Franta, mai ales pentru că aici toată lumea seamănă cu Voltaire. Sau: Geroge Sand e una dintre acele bătrâne ingénue care nu vor niciodată să părăsească scena.
Baudelaire lărgeste aria de inspiratie poetică, introducând teme noi ca: urâtul, păcatul, stările morbide, moartea, răul. El vede în om o dualitate; Dumnezeu si Satana. De aceea găsim în poezia lui laude la adresa alcoolului, a drogurilor, care dau simturilor o bucurie paroxistică, fie cântece pentru dragoste pline de gingăsie, idealizată.
Poezia lui are un nemaipomenit suflu liric personal care îi dă autenticitate. Grija pentru formă l-a făcut să scrie putin. Folosirea unui limbaj simplu,concis, comun, lipsa unor comparatii strălucitoare, i-au adus acuzatii de prozaism. Când îi citesti poemele însă, imaginea ti se conturează în minte, muzicalitatea versurilor te obsedează, asamblarea imaginii vizuale, poetice, cu muzica versurilor dă acea surprinzătoare fortă de sugestie care îi caracterizează versul.
As încheia cuvântul meu cu poezia Epigraf pentru o carte osândită:
Tu, cititor, tăcut bucolic,
Naiv si sobru om de munci,
Acestă carte s-o arunci,
Cu tot desfrâu-i melancholic.
De nu stii slova si vorbirea
De la dibaciul mag Satan,
Arunc-o! vei citi-o-n van
Sau îmi vei crede slută firea.
Dar dacă, vrednic scormonesti
Cu ochiu-n rîpi adânci, de freamăt,
Citeste, si-ai să mă iubesti;
Tu, suflet, iscodind c-un geamăt
Un rai ce deopotrivă-l vrem,
Mă plânge!...Altfel, te bluestem!
Receptarea lui Baudelaire în România pătrunde destul de timpuriu în literatură. Primul care se opreste asupra operei lui a fost Titu Maiorescu, îndemnând pe Eminescu si Caragiale să traducă din el. Apoi simbolistii iesiti de sub autoritatea lui Macedonski îl citesc în original.
Atitudini lirice, metafore, versuri trec de la Baudelaire în poeziile splendidei generatii a lui Ion Minulescu,după care la Arghezi si Bacovia. Volumul lui Ion Pillat tradus din Baudelaire ni-l aduce mai aproape de sufletul nostru, apar noi traducători care îl vor face cunoscut publicului românesc.
Orice s-ar spune, Baudelaire a fos un deschizător de drumuri pentru poezia nouă.
El este în aceeasi măsură un pierde vară, un ambitios trist si o celebritate nefericită; pentru că nu a avut niciodată în viată decât jumătăti de idei. Soarele leneviei care străluceste în el fără încetare, a făcut să i se evapore, să i se consume si acea jumătate de geniu care i-a hărăzit-o cerul.- asa se caracterizează el într-o scrurtă povestire sub numele eroului Samuel Cramer.
Bibliografie:
-Sorin Berceanu, istoria literaturii franceze, Ed. Stiintifică, Bucuresti, 1970, pag. 434-440,
-Vladimir Streinu, Pagini de critic literară, Ed. Minerva, 1974.
|
Prof. Ion Ionescu-Bucovu 10/6/2014 |
Contact: |
|
|
