Panoramic RadiRo editia II-a – Jurnal de festival
Festivalul International RadiRo, editia II-a, organizator Radio România, director de onoare dirijorul Cristian Mandeal, s-a desfăsurat în studioul de concerte „Mihail Jora“ între 20-27 septembrie. Lansarea evenimentului a determinat invitarea mai multor ansambluri – cinci orchestre radio, pentru opt serate de concert – dar si afluenta melomanilor dornici să urmărească astfel de manifestări la Bucuresti, inclusiv prin transmisiunile radiofonice în direct. Dincolo de ideea organizării acestui festival, în alternantă cu Festivalul international „George Enescu”, momentul acesta aduce în prim-plan, deocamdată la nivel european, ideea specificului formatiilor invitate. În istoria ansamblurilor simfonice aparitia, încă din secolul trecut, a formatiilor orchestrale radiofonice, este un fenomen caracteristic ipostazei moderne a muzicii. Detaliind, pentru afisul primei editii a Festivalului International RadiRo au fost alese Orchestra Natională Radio, Finish Radio Symphony Orchestra, Prague Radio Symphony Orchestra, Stuttgart Radio Symphony Orchestra, Orchestre Nationale de France, ansambluri care însumează, fiecare, multe decenii de existentă. Într-un fel, datorită Festivalului International Radiro, organizat de Radio România, se defineste în lumea muzicală un nou concept – Orchestrele Radio – deosebit de cel al orchestrelor filarmonice. Preocupările nu se suprapun, căci aceste orchestre sunt îndrumate mai ales către realizările de înregistrări sau transmisii radiofonice în direct asa cum se refletă în jurnalul obligatiilor radiofoniei, specific din care decurge si dependenta productiei lor de microfonie, inginerie de sunet si repertoriu. Desfăsurarea programelor RadiRo în Studioul de concertte „Mihail Jora” al Societătii Române de Radio a demonstrat existenta necesitătii calitătii sonore pentru productiile ce caracterizează însusirile spatiului special de înregistrări.
- Finnish Radio Symphony Orchestra
Inaugurarea evenimentului festivalier, care luminează cu muzica repertoriului simfonic, a apartinut Orchestrei Radio Finlandeze, cu un program divers si atractiv. Muzicienii finlandezi au evoluat cu vigoare si expresivitate, urmărind bagheta lui Joshua Weilerstein, subtilele indicatii dirijorale, de o eficientă captivantă si pentru public. Orchestra aceasta este unul dintre multele ansambluri ale Finlandei, capabilă în tara sa si peste hotare să suporte orice competitie de calitate, răspunzânt totodată cerintelor ce îi revin în promovarea repertosiului national. Din acest punct de vedere, am comparat Cântecul primăveri de Sibelius cu Rapsodia Română nr.1 enesciană, acordată ca supliment. Spiritul creator si modalitatea de comunicare înclină balanta succesului spre Enescu, cântat de finlandezi cu suplete, variabilitate dinamică si entuziasm. Pentru Concertul nr. 4 de Beethoven, pianistul invitat, Jonathan Biss, a fost un solist capabil să sustină dialogul cu orchestra, într-o desfăsurare care ar părea favorabilă replicilor si acompaniamentului simfonic. Punctul de vârf al programului a fost Suita nr. 1, Peer Gynt de Grieg, o autentică versiune scenică spectaculară, colorată si expresivă, romantică, impresionantă în cele patru tablouri ale naratiunii muzical-dramatice. Poate că, mai mult decât pentru Till Eulenspiegel de Richard Strauss, în muzica lui Grieg, Joshua Weilerstein a stăpânit adresarea dirijorală necesară pentru derularea muzicii. Parafrazând proverbul din bătrâni, “ziua bună se cunoaste de dimineată”, încheiem această primă consemnare a deschiderii manifestărilor internationale RadiRo subliniind că “un Festival bun se cunoaste de la primul concert.”
- Orchestra Natională Radio (I, II)
Impresia de continuitate între manifestările Festivalului a fost creată prin deschiderea celui de al doilea concert, în care Orchestra Natională Radio a interpretat Rapsodia a doua din opus 11, urmând finlandezilor care cântaseră “ prima Rapsodie română” de George Enescu. La pupitrul dirijoral, directorul de onoare al Festivalului, maestrul Cristian Mandeal, a semnat o versiune suprinzătore prin accentele dramatice conferite muzicii. Asteptam apoi cu interes două capodopere straussiene, programate ca omagiu al aniversării a 150 de ani de la nasterea marelui compozitor german. Se stie, capodopera finală a creatiei sale, Ultimele patru lieduri, merită toată atentia si afectiunea melomanilor. Mandeal si orchestra au adoptat o tensiune poetică bogată în nuante meditative, însotind însă o evolutie plată expresiv, fără dictie si ofertă vocală, a sopranei Katarina Iovanovic. Nimic convingător sau calitativ în prezenta sa concertantă, răsplătită cu aplauze conventionale. Cealaltă capodoperă, pentru încheierea concertului ONR, era celebra Simfonie a Alpilo”, film de sunete ale unei călătorii alpestre, cu orchestratii care derulează imagini spectaculoase. Maestrul Cristian Mandeal a obtinut de la colaboratorii săi din ansamblul simfonic Radio, efecte impresionnte, învecinate cu asteptările compozitorului, rezultat artistic ovationat de public. Aplauzelor, dirijorul si Orchestra Natională Radio le-au răspuns cu un supliment muzical enescian, Sarabanda din Suita a doua, răspândind o liniste dorită de noi toti, după efortul colectiv, sală-scenă, pentru secunda serată a Festivalului.
+++
Orchestra Natională Radio, cu un al doilea program în Festival, s-a încris în competitia interpretativă la poli opusi; dirijoral un maestru cu mare experientă, la vârsta maturitătii – Cristian Mandeal si un dirijor cu o carieră de patru stagiuni, care găseste audientă, succese pretutindeni, la vârsta începuturilor – Case Scaglione. Pe acesta l-am urmărit, doar tangential comparând ceea ce obtine de la cea mai importantă orchestră românească radio si cântărind receptivitatea muzicienilor nostri. Dacă despre Simfonia Alpilor de Strauss, dirijată de Mandeal, s-a vorbit deja, si despre versiunea Simfoniei a III-a de Brahms, semnată de Case Scaglione, merită formulate poate alte opinii. Tânărul sef de orchestră stăpâneste partitura, este activ în conducerea muzicii, utilizând o plastică gestuală coregrafică, evident îndreptată spre efectul expresiv. Poate nu-i recunoastem încă vigoarea experientei, dar muzicalitatea este totusi prezentă. Am apreciat asa-ceva în dialogul său cu solistul Concertului pentru vioară de Richard Strauss, lucrare de adolescentă a compozitorului aniversat în 2014. Solistul, Alexandru Tomescu nu a avut rezerve fată de romantismul juvenil, medelssohnian, al muzicii, evoluând cu o performantă cuceritoare de virtuoz. Preludiul la după amiaza unui faun de Debussy precedase acest program al ONR, subiect de demonstratie a mijloacelor subtile de variatie a sonoritătilor. Deci, să vorbim de un ansamblu simfonic competitiv, cu rezultate marcate de aplauzele publicului care, cum este firesc, stie si poate să pretuiască muzicienii gazde, din Casa Radio.
- Prague Radio Symphony Orchestra (I, II)
Prague Radio Symphony Orchestra s-a întâlnit în Studioul de concerte “Mihail Jora” cu un public entuziast, capabil să aprecieze calitatea prestatiei ansamblului oaspete la Festivalul international Radiro. Subiectul programului avea mai multe întelesuri, privitor la apogeul simfonic romantic al muzicii central-europene, Cehoslovacia - reprezentată de Dvorak si Austria - căreia îi apartine Mahler. Este adevărat, programarea Concertului de pian semnat Antonin Dvorak putea interesa ascultătorii, mai ales că lucrarea nu a fost ascultată la noi în ultimul timp. Impresia este modestă, deoarece nici concertul de pian, nici cel de vioară nu suportă comparatia cu superbul concert dedicat de Dvorak violoncelului. Pianistul Jan Simon a slujit “cauza” acestei auditii, cu o sârguintă potrivită si pentru cauze mai bune decât această lucrare, care a fost repede uitată după audierea suplimentului acordat de solist, Mazurca în La minor de Chopin, prilej ca Simon să-si demonstreze calitătile si scoala pe care o reprezintă. Dirijorul Tiberiu Soare l-a acompaniat cu atentie, “încălzind” orchestra pragheză pentru impresionanta Simfonie I, în re major, “Titanul’ de Gustav Mahler. Să subliniem meritele Orchestrei Radio-Praga în ce înseamnă profesionalismul prestatiei sale artistice si receptivitatea la gestul dirijoral incitant, stăpânit eficient de Tiberiu Soare. Pentru un edificiu simfonic atât de complex, dirijorul român a găsi cele mai convingătpare solutii în arhitectonica tempourilor, culorilor timbrale si dramaturgiei muzicale. A meritat din partea publicului, cum era si firesc, cele mai bune aprecieri. Mai mult, dialogul ansamblului cu seful de orchestră ne-a demonstrat că s-a realizat un nivel de performantă si pregătire interpretativă specifică orchestrelor care activează, mare parte din timpul prestatiilor, în activitatea studiourilor de înregistrări.
+++
Al doilea concert sustinut de Orchestra radiofonică pragheză a fost asteptat cu un interes special, datorită prezentei la pupitru a maestrului Ondrej Lenard cel care, de mai multe stagiuni, răspunde ca director de destinul ansamblului ceh. Programul, alcătuit din reciprocitatea componistică a muzicii straussiene cu cea a lui Dvorak, părea interesant. Însă, debutul concertului, cu Vals din Cavalerul Rozelor, lăsa impresia că asteptările noastre au fost zadarnice, deoarece viziunea interpretativă a dirijorului fată de această celebrissimă pagină vieneză era estompată de cenusiul si apatia expresiei, în care, cu greu, l-am recunoscut pe marele compozitor omagiat. Sansa de succes a fost urmarea, cu Burlesca pentru pian si orchestră în care ambianta a devenit mult mai vie si antrenantă, în primul rând datorită solistului, Horia Mihail, invitat să colaboreze cu muzicienii praghezi. O pianistică viguroasă s-a întâlnit cu cerintele acestei unice lucrări pianistice concertante a lui Richard Strauss. Horia Mihail a captat atentia membrilor orchestrei si, fireste, a dirijorului Lenard, obtinând din partea melomanilor succesul meritat de solist. De aici, a pornit si „starea de bine“ a muzicienilor, dornici să demonstreze cum s-a clădit gloria componistică natională a lui Antonin Dvorak. Pas cu pas, expresia a sporit în emotie si participare, impunând auditiei Simfonia a VII-a, tumultoasă în prima parte, poetică în cea secundă, spirituală în Scherzo Vivace si eroică pentru Finale Allegro. În acest context, Prague Radio Symphony Orchestra nu a putut refuza bisurile cerute de public, cu două dintre memorabilele „Dansuri slave“ de Dvorak, oferite ascultătorilor. Ascensiunea calitătii de comunicare de-a lungul concertului este semnul prin care muzicienii cehi si-au arătat bucuria de a fi venit la Bucuresti, pentru primul lor turneu în România.
-Stuttgart Radio Symphoniy Orchestra (I, II)
Putem aprecia că evolutia realizată de Stuttgart Radio Symphony Orchestra pe podiumul Studioului de concerte “Mihail Jora” a fost, încă de la primul concert, “vârful de lancie” al celei a doua editii a Festivalului International Radiro. Sub conducerea directorului acestui ansamblu simfonic, dirijorul francez Stéphane Denčve, ne fost dăruit, în conditii artistice entuziamante, un program orchestral Richard Strauss – Maurice Ravel. Probabil că strategia repertorială impune, în asemenea prezente de turneu, lucrări ce asigură succesul în fata unui public care nu a mai întâlnit această orchestră, decizie corectă dată tinem seama de aplauzele pline de energie ce au răsplătit-o. Stuttgart Radio Symphony Orchestra are un profil particular. Din debutul poemului Don Juan de Richard Strauss am simtit forta atacului si specificul sonoritătii lucrate în studio, caracteristici urmărite de dirijor, împreună cu muzicienii profesionisti ai ansamblului, pe coordonate stilistice straussiene. Debutul a fost impresionant si oarecum contrastant cu poetica muzicală a Seherazadei de Maurice Ravel, o lume de nuante subtile, rezonând la farmecul vocii si interpretării mezzo-sopranei Ruxandra Donose. Minunată prezentă artistică, artista ne-a dăruit clipe de neuitat, îmbinând timbrul cu nuanta, cuvântul cu rostirea modulată a versurilor lui Tristan Klingsor. Revenind la Strauss, cu poemul Moarte si transfiguratie, Stéphane Denčve a condus convingător eposul unei ample meditatii filozofice, sub arcuirea destinului care veghează asupra mortii si vietii. Ce ar mai fi de spus, după strălucioarea imagine a lui Ravel, cu La Valse, ascensiune de neoprit către explozia temperamentală finală ? Poate faptul că, prin muzica lui Bizet si Fauré, cele două bisuri de muzică franceză oferite, ne doream să mai ascultăm această minunată orchestră si în a doua seară.
+++
În prima cronică despre concertul sustinut de Stuttgart Radio Symphony Orchestra, observam imporanta orientării repertoriale, în vederea unui tuneu. Participarea la Festivalul International RadiRo poate însemna totodată si o competitie între ansablurile europene cu acest specific. În al doilea program, orchestra din Stuttgart a propus o capodoperă cvasi necunoscută publicului bucurestean – Concertul nr. 2 pentru vioară si orchestră de Bela Bartók. Lucrare de valoare din ultima jumătate de veac, acest concert demonstrează o conceptie expresivă modernă, bine gândită pentru solist în dialog cu orchestra. Partenerii realizătii interpretative, dirijorul Stéphane Dénčve si violonistul Nikolaj Znaider, ne-au dăruit o versiune credibilă, rpobabil astfel dorită si de compozitor. Dacă ar trebui comentată evolutia lui Znaider, totodată si un dirijor de succes, să subliniem unitatea între meritele tehnicii instrumentale si gândirea expresivă a formei muzicale, argumente ale calitătii de adresabilitate cu care a convins ascultătorii. Încheierea programului ne-a adus, prin Simfonia a IV-a de Brahms, cel mai impunător mesaj al muzicii germane, de la Beethoven până la finalul Romantismului brahmsian. Interpretarea dirijorală era marcată de rigorile constructiei artitectonicii sonore, perfectiunea formei, bogătia melosului, spontaneitatea în stăpânirea orchestratiei. Într-un fel, l-am caracterizat astfel pe dirijorul-director al fomatiei din Stuttgart, care are forta de a uni muzicienii orchestrei într-o singură si impresionantă respiratie.
-Orchestre National de France
Ansamblu octogenar, Orchestre National de France si-a marcat istoria cu un număr considerabil de prime auditii si capodopere repertoriale, înregistrate pentru emisii radio, tezaurizare de auditii si discuri, îmbinate cu prezentele “live”. Renumele a precedat invitatia în Festivalul International RadiRo, pentru a sustine un un program care rima, majoritar, cu provenienta interpretilor. Deci, muzică de Glazunov – Concertul pentru vioară, solist Vadim Gluzman, Simfonia a II-a de Rachmaninov, dirijor, Vassly Sinaysky, directorul Teatrului Bolsoi din Moscova. O seară profesională, serioasă, cu muzicieni capabili să reprezinte repertoriul unei culturi componistice europene de la începutul secolului trecut, meritând aprecierea că o astfel de executie poate fi recomandată pentru un disc. Violonistul solist, venit din Izrael, este deplin familiarizat cu piesa de succes a lui Glazunov, depăsind orice problemă de tehnică si expresie în favoarea auditiei, în fata publicului bucurestean. Conform traditiei, o piesă solo de Bach, Gavota, a încheiat prezenta sa scenică pe linia executiilor de maestru. Vassily Sinaysky s-a recomandat spectatorilor, la început, cu un scurt moment de muzică Richard Strauss, fără vreo ocazie de a demonstra o anume calitate. În schimb, pentru Simfonia rechmaninoveană a avut resursele de comunicare preluate de la scoala dirijorală rusă, “via” Kondrasin, precum si măiestria proprie, semnalată de medalia de aur cucerită în 1973 la Concursul Karajan. Pulsul romantic, unitatea de sunet si diversitatea replicilor solistice au servit bogata tematică a compozitorului, plasând în plan principal expresia. Ca o promisiune de voie bună, muzica unui Offenbach “pur sânge” a încheiat acest al optulea concert cu un vesel mesaj spiritual din Viata pariziană, ca să stim de unde vine si ce face această Orchestră, răsplătită de aplauzele dedicate si concertului final al Festivalului International RadiRo. Bilantul pentru unica manifestare de acest profil din Europa: 5 orchestre radio, 8 concerte în 8 zile de Festival, peste 8.000 de spectatori, 15 solisti si dirijori invitati, 9 lucrări de Richard Strauss, compozitorul omagiat în 2014.
|
Grigore Constantinescu 10/6/2014 |
Contact: |
|
|
