Înnobilând iubirea
Oasele mele cad în visele somnului,
Crucea lui în bratele Domnului.
Tu îmi privesti inima cu inima ta,
Pâlpâie în dânsa o minunată stea.
Să fie iubirea magia din cuvânt,
Clepsidra sortii din coji de pământ?
Oasele mele sunt axe la-ntreg,
Cu aripi la glezne spre tine alerg.
Te privesc prin fluturii care
Pătrund în ochii sculptati de o floare.
Au umbre rănile dorului meu
Înnobilând iubirea în arc de curcubeu!
Nud cu metafore
Ploaia de îngeri din inima mea
Se topeste în cerul sedus de apus
Unde s-a aprins ca semn câte-o stea
Cu fierbinteala iubirii sub lacăt ascuns.
Florile îsi ofilesc surâsu-n absenta
Întâmplărilor cu bratele de fum
Uitând că-n dragoste virtutea si esenta
Revin ca phoenix din scântei si scrum.
Locul tău a rămas înmiresmat în vecie
În inima de flori cu aripi la sandale,
Poti reveni zburând în miez de poezie
Lipindu-i pe nud metafore petale!
Mireasmă căzută din stele
Norii călătoresc sub crucea destinului ucis
În scena unde betivii de stele intră în vis
Desenând trandafirii iubitei cu ea supusă-n spini,
Miresme otrăvite se golesc în ochi de străini.
Groparii sapă la butoiul plin cu arome stilate,
Trupul rămâne, sufletul o ia într-o parte
Si priveste cum norii prind stelele în plasele lor,
Sunt licuri dulci ce cad în spuza tuturor.
Învinovătesc scena ce se scurge în ploaie
Ca o pasăre trecută în boabe de grâu, în păstaie
De zorea ce urcă spre lună prin bratele mele,
Degetele s-aprind de mireasma căzută din stele!
Floare neuitării
Lacrimile sunt amintiri de lămâie albastră,
Zdrentuite otrăvuri intrate în iubirea noastră,
Astept târziul să mă ferice sub coaja de pământ
Unde adormirea-i mormânt lângă mormânt.
Te-am iubit cu disperarea patimii iluzorie,
Orgoliul inimii desena pulsuri în vise de glorie,
Acum cercetez trecutul de lămâie-albastră
Si râd la floarea din neuitarea noastră!
Pe sub păsări călătoare
Copacul cu urechi ascunse
Moare-n ceru-ntins în drum,
Buzele-i cu ceară-s unse,
Însemnate sunt cu scrum.
Un tâmplar închide-n carte
Un sicriu de-nvesmântare
Si-n cruzimile sărate
Ies ecourile la soare.
Mă întorc pe-un ram de vise
Să culeg rodul de semne,
Căile-mi sunt suprapuse
Si mă-ngrop în scrum de lemne.
Mă boceste-un vers din carte
Cu durerile supuse,
Alt copac îmi face parte
Să-i sărut buzele-ascunse.
Eu si el, o îmbrătisare?
Aruncăm trecutu-n drum
Pe sub păsări călătoare
Care zboară-n foc si-n scrum!
Inima albastră
Uităm că nesfârsitul e-n sfârsitul nostru,
Că începutu-i mierea din colostru,
C-avem orgolii din sufletul de mamă,
Că-i prindem frumusetii painjeni de năframă.
Uităm că-n cerul verde săgetile aleargă
Dragostea din calendar să steargă,
Să pună-n locul ei un strigăt repetat:
La pieptul tău să fiu de nemurire beat!
Am pomenit cumva prima vocală
În marea rugăciune terestră, ireală?
Că-n noi zidite stau doar turle de biserici
Desi păsim smeriti pe căi de vechi eretici!
Noi nu ne închinăm, doar punem vise-n cui
Si visele , vă jur, sunt jertfa omului
Unde Dumnezeu nedeslusit rămâne
Să ne amăgească prin repetatul mâine!
Obârsia-i izvorul din pronaos,
Materia-i prelinsă din necuprinsul haos?
O, nu! Rămas-am doar cu vesnicia noastră
Să înflorim sisific o inima albastră!
Consolidarea stâlpilor la case
Timpul presează stâlpii la case
Si oasele noastre scârtie-avan,
Florile ferestrele miroase
Din temelie până în tavan.
Mirosim si noi a ceară si-a tămâie
Dar nu lăsăm din cer visul să cadă,
Plătim flăcăi să pună mânzu-n frâie
Să ne ascundă dorul de zăpadă.
Dărâmă si ridică noi ferestre,
Tencuiesc si cerul de pe scară,
Pun soarele pe coamele ecvestre,
Tot ei amână moartea pentru-o seară.
S-anuntă coduri galbene de ploi
Si timpul putrezeste pân` la oase,
Întoarcem visele cu rădăcina-n noi
Si ne zidim în stâlpii de la case!
Timp asezat pe omoplatul cerului
Timpul m-a asezat întâmplător pe omoplatul cerului,
La un pas de marginea spatiului apele câstigă
Dreptul de a-mi face beciul piscină,
Îmi statuez degetele într-un bulz cu mămăligă.
Simt că mă pândesc avioanele pline cu îndrăgostiti,
Nervos trepădusii fără Dumnezeu desenează moartea,
Trasoare explozive fac bucăti din iubire,
Vopsesc în sânge pacea, deznădejdea li-i partea.
Si eu, de ce plâng Doamne pentru-o mică-ncercare?
Îmi voi pune acoperis la casă, voi întări peretii
Si la marginea timpului voi pleca împreună
Cu femeia iubită, să vopsim la sălcii amentii.
Vom face cununi din curcubeie si stele,
Vom trece prin zodii ca zilele-n an
Si vom reveni pe pământ cu omoplatul cerului
Să-i dăm câinelui flămând un fragment de ciolan!
Raiul românilor
Să fim copii? Am fost copii!
Si vom mai fi pe-acest pământ
Cât unul din părinti trăieste
Purtând spre cer sufletul sfânt.
Cum tata a plecat demult
Spre-adâncul linistii divine,
Pun pâine pe mormânt si flori,
Cu lacrimi ud ziua de mâine.
Să fim copii? Suntem copii
În fata crucilor ce cresc
Sub iadesul de porumbei,
Pe-aripi cu steagul românesc.
E sfântă dragostea-ntre noi:
Copii, părinti, apoi bunici,
Că de la mare până-n munti
Raiul românilor e-aici!
Paharul cu venin
Când neputinta ne cuprinde
Zăngănim paharul cu venin,
Iubirea noastră pare că se vinde
În crâsma unui fioros destin.
Tu iesi pe usă si eu ies pe geam,
Nici raza amintirii nu ne leagă,
În mine tot trecutul e balsam,
Prezentu-aduce moartea în desagă.
Nu neputinta, ci-ndârjirea noastră
De-a îmbuiba paharul cu venin
Lăsă în urmă o lumină-albastră
Crucificând iubire si destin.
Ne-om întâlni cândva sau sunt iluzii
Visele noastre tocite în trecut?
Răspunde-va durerea cu perfuzii
În sângele tăcerii din sicriul mut!
Cheile Altarului
Ochii vopsesc Piatra Altarului
Cu lacrimi de astri.
Sângele neamului meu
Între hotare se zbate,
Cheile Altarului zumzăie legate
De gâtul lui Dumnezeu.
Desăvârsim istoria
În vatra cu pâine din Piatră,
Muntii se-nchid în rugăciuni,
Sângele neamului în mine înoată!
Lacrimi în ochi
Lacrimi în ochi, în suflet, în trup
Se revarsă ca frica de lup
Ce atacă în haite stâna, poporul
Orbit de durere, pătruns de fiorul
Că tara-i săracă si tinerii ei
Se vând la străini ca turma de miei.
Nu-i viziune gândită de bine si nu-i
Doină sau odă pe placul oricui,
Politica noastră e mută pe sahu-i restrâns,
Piesele ei pe noi ne-au învins,
Ne-au adus coloana în sapă de lemn,
Pământul absoarbe lacrima semn,
Europa-si măreste si PIB-ul suvoi,
Pofta fericirii îi creste iar noi
Suntem dezgustati de viată, de progres
Când tara se-nchină la icoane-n regres.
Lacrimi în suflet, lacrimi în trup
Se desprind din ochi si se rup,
Se fac sare pe obraz si pe piept,
Românul acceptă supus si discret
În virtutea că oase la rând
Au albit bunătatea acestui pământ.
E-o miză ascunsă, nimic nu se face,
Ne sprijinim aiurea de foc si de ace,
Strângem din dinti pătrunsi de durere,
Ura din noi râde, cu nesfârsită plăcere!
Menandro
Pe calea lungă dintre doi
Îndrăgostiti de-o viată
Apar si umbre, apar si ploi
Si pete moi de ceată.
Copiii îi privesc zâmbind,
Le place a lor stare,
Cu farmec s-au trezit iubind,
Mai au o încercare.
Se tin de mâini, privesc prelung
La pozele pătate,
Asteaptă, Doamne, să-i ajung
În jungla de păcate.
De-aceea mă transform în leu
Si caut căprioare
Să le adap din curcubeu
Cu sânge din izvoare.
Si voi privi cum între noi
E dragoste si viată
Până când soarele în ploi
Depozita-va gheată!
Jumătatea jumătătii
Jumătatea mea sau jumătatea ta
Este un luceafăr sau o frumoasă stea.
Cealaltă jumătate a jumătătii închipuite
E un minuscul fluture cu visele zdrelite.
Nisipul jumătătilor din jumătate
Este clepsidra noastră de păcate.
Nu vreau s-aud de jumătatea vietii,
O vând în morgă, sigur, precupetii!
A opta zi
Si luni, si marti,
Si miercuri chiar si joi
Am strâns în inimi fluturi
Din flori si din noroi.
I-am învelit de vineri
În sâmbăta ce urcă
Duminica în spate
Pe pajistea din luncă.
I-am pus neîncetat
Să zboare-n jurul tău,
Cu aripile-n cruce
Sunt fluture si eu.
Si Dumnezeu se miră
Cât ne iubim de mult
C-a opta zi în lume-i
Din sânge si din lut!
|
Marin Moscu 10/3/2014 |
Contact: |
|
|
