Elena Grigore - Cipru
Geniul, sustinea Thomas Alva Edison, înseamnă 1% inspiratie si 99% transpiratie. Termenul „geniu”, însă, este pe cît de relativ, pe atît de periculos. Si de contestabil, pentru că reciproca nu este adevărată. Nu întotdeauna 1% inspiratie plus 99% transpiratie înseamnă un lucru genial. Dar poate duce la rezultate interesante. Românca Elena Grigore a aplicat, la propriu, pilda celor 99 de procente de exercitiu consecvent, de antrenament sistematic, ce duc la reusită. Si a reusit. A început banal, ca multi „ceausei”, printr-o repartitie la Uzinele Mecanice Timisoara. Locul de muncă era si mai prozaic: sudor. Pînă în momentul de fată si-a cîstigat pîinea lipind fiare, o meserie care numai imaginatie si succes nu-ti sugerează. Si totusi a reusit. Nu aici, ci în tara de adoptie, Cipru. Materialele sudate de ea au fost apreciate drept opere de artă si animează biserici, aeroporturi, institutii sau resedinte private. Însăsi autoarea acestor lucrări este paradoxală. Are putin peste un metru jumătate, dar lucrează si la peste 40 de metri înăltime; este plină de rugină, funingine, praf, ca o Cenusăreasă, dar are întotdeauna manichiura făcută; stie să croseteze macrameuri dar preferă s-o prindă flama, să se ardă si să se curenteze. Suportă, pentru că asta-i place, în asta crede si asta se vede făcînd si peste 20 de ani: „o să fiu o băbută zîmbăreată, cu aparatul de sudură în mînă”.
Invizibilul vizibil
Putini români au auzit de Elena Grigore, dacă-i exceptăm colegii de muncă, familia si apropiatii. Nici nu-i de mirare; nu toată lumea cunoaste sudori, cu atît mai putin sudorite. În plus, nici Elena n-a fost vreo prezentă considerabilă, poate doar sefii ei să-i fi remarcat abilitătile profesionale. Ce stie lumea despre sudură? Sau despre sudori? Sudorii nu sînt vizibili. E evident că există, fiindcă toti avem de-a face cu lucruri sudate, dar nu prea avem tangente cu ei, ca meseriasi, decît în situatii speciale. Subiectul nostru n-a fost exclus de la regulă. S-a născut în Fălticeni în 1973, a fost al doilea copil din cei sapte frati Grigore, a făcut scoala, s-a apucat de muncă si, pînă acum opt ani, a tot sudat. A dus o existentă austeră, conformă cu salariul modest, n-a făcut scandaluri, n-a iesit din comun.
În 2006 a rămas si fără loc de muncă. Cu sigurantă că lucrurile au devenit tragice, desi n-a vorbit prea mult despre asta. În acea conjunctură a luat hotărîrea de-a pleca la muncă în străinătate. Iar întîmplarea a făcut ca „străinătatea” să fie Cipru.
Viata Elenei Grigore s-a schimbat începînd cu prima zi de muncă în tara Afroditei. Lumea s-a adunat ca la urs să vadă femeia sudor. „Am fost prima sudorită din Cipru; si-acum sînt un unicat. Am fost considerată o curiozitate, o prezentă atipică. Cînd au văzut că mă si pricep, au fost si mai uimiti. Nu concepeau că o femeie ar putea face asa ceva”, povesteste. S-a bucurat însă de respect, iar lucrurile au început să meargă bine. Obisnuită să nu facă rabat de la calitate si cunoscînd din proprie experientă procedeele de lucru, Elena si-a făcut destul de repede un nume în breaslă.
Adevărata recunoastere profesională a venit în 2011, din păcate în urma unei tragedii petrecute pe 11 iulie la Vasiliko. Atunci s-a produs cel mai grav accident militar din Cipru, pe timp de pace. Din cauza unor incendii de vegetatie a explodat un depozit de arme si munitii, fapt care a afectat cumplit baza navală din Vasiliko, dar si alte obiective majore, cum ar fi principala centrală electrică a tării. „A fost un dezastru de proportii biblice”, a apreciat atunci Costas Gavrilides, purtătorul de cuvînt al Autoritătii cipriote de reglementare în domeniul energiei.
Lucrările de reconstructie au fost îndelungate si costisitoare, iar Elena Grigore si-a adus din plin aportul la refacerea structurilor distruse: „am colaborat atunci cu firma Texnomasine si m-am ocupat de sudurile în aluminiu”. Lucra la peste 40 de metri înăltime si încerca să facă abstractie de hăul de sub ea. Faptul c-a făcut treabă bună i-a extins sfera de activitate. A continuat apoi cu constructia (partea de sudură, desigur) a mallului din Pafos si a portului din Limasol. De un an lucrează pe cont propriu si-si contractează lucrările direct cu beneficiarii. „Cîtiva ani mi-am adunat bănutii apoi mi-am cumpărat uneltele si aparatura. Nu mi-a fost tocmai la îndemînă, pentru că eram singură, dar am pus treaba pe roate. Acum mă descurc foarte bine cu ce am, dar încă mai investesc în atelierul meu”, mărturiseste.
Cam asa ar putea fi conturată o ebosă a povestii mestesugarului Elena Grigore. Sudura a fost însă doar baza unor proiecte care au metamorfozat sudorita în artista Elena Grigore. De-acum visele au devenit realitate. Cenusăreasa a devenit printesă, dar prin forte proprii.
Metamorfoza mestesugului în artă
„Ce reprezintă lucrările tale?”, o iscodesc. „Spune-mi tu, cel care privesti, ce vezi? Un chip, un zîmbet, o lacrimă sau un suflet?”
Mi-a explicat că trecerea de la meserie, de la mestesug, la artă s-a făcut pe nesimtite.
„Structurile sudate aveau deja volum, unele dintre ele. Însă nu aveau forma pe care as fi vrut-o. M-am apucat, asadar, de crearea unor structuri speciale”. Începe cu schitarea formelor. „Apoi tai, sudez, tai, sudez si tot asa, pînă ajunge la forma dorită de mine”.
Nimica toată, după cum spune. Nu e chiar asa. Cine a pus mîna pe-un aparat de sudură (în practicile „productive” de odinioară sau din curiozitate), stie. Metalul nu se lasă modelat chiar asa de usor. Uneori trebuie să-l înrosească. Si preferă să facă asta traditional, cum a învătat de la bunicul ei, un autodidact într-ale fierăriei si un artist al prelucrării fierului si lemnului. Elena, ca si bunicul ei, înroseste fierul la foc de cărbuni, nu cu flacăra oxiacetilenică, asa cum ar fi mai comod.
„Nu mă grăbesc niciodată, fac lucrurile pe îndelete. Probabil m-am obisnuit, fiindcă nu mi se pare mai dificil, scump sau incomod. Îmi place mai mult asa. În plus, cărbunii mentin metalul rosu, asa că îl pot modela mai usor”, explică artista. Apucă metalul, fie el fier, cupru sau bronz, cu mîna. De metalul încins o separă doar mănusa. Se arde, se murdăreste. O mai prinde si flama, dacă nu-i atentă. Uneori se si curentează. N-are importantă, îi place. Începe mai multe lucrări în acelasi timp sau este acaparată doar de una. Rîde, plînge, iubeste, suferă, urăste prin piesele create: „sînt rădăcinile existentei mele”.
După numai un an de activitate profesională si artistică sub drapel cipriot, Elena Grigore a devenit un centru de interes, iar realizările ei au fost constant monitorizate de mass-media.
În 2009 a avut prima expozitie de artă din viata ei, la Galeria de artă Orosimos din capitala cipriotă. Din acel moment a fost inclusă în viata artistică a Nicosiei, iar expozitiile ulterioare s-au succedat constant.
Cea mai recentă expozitie a fost organizată pe 1 decembrie 2013, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Nationale, la Ambasada României din Cipru. Recunoaste cu sinceritate că pînă acum nu a avut solicitări din România în ce priveste participarea la expozitii. Românii încă nu si-au manifestat interesul pentru lucrările ei.
Sculpturile ei au ajuns, însă, în biserici cipriote, prin intermediul filantropului Iosif Iosifides, care i-a cumpărat mai multe lucrări, în casa presedintelui cipriot Nicos Anastasiades, în ambasada Germaniei din Nicosia, pe aeroportul din Larnaca, etc.
Le este recunoscătoare compatriotilor adoptivi pentru aprecierea si încrederea acordate si vrea să le multumească: „mi-am depus dosarul la un centru de pregătire pentru copiii din orfelinate si persoanele fără venituri si sper să primesc un răspuns favorabil”. Dar visul ei este să-si alcătuiască o echipă de sudorite românce rămase fără loc de muncă. „Deocamdată, însă, este doar un proiect”.
Trăieste ca orice cipriot, dar sărbătorile si le dedică traditiilor românesti; se simte ancorată de România, defineste „acasă” prin „mama”, dar ar reveni aici doar după o retragere totală si definitivă din activitate. Cred că asta înseamnă un altfel de „niciodată”. Un sudor se poate pensiona, dar artistul din ea nu are cum să facă acest lucru. Un artist nu iese niciodată la pensie.
Timpul
|
Adina Scutelnicu 9/26/2014 |
Contact: |
|
|
