Note personale : Barbarie
Nu, nu despre barbarie aveam de gând să scriu în acest articol, dar cum as putea să ignor grtozăvia unor scene atât de cumplite ca cele prezentate grafic pe prima pagina a unor ziare si emisiuni la TV, ca decapitarea televizată a unor ziaristi luati prizonieri. Barbaria degradează, înjoseste si te coboară secole în subsolul istoriei, în era omului primitiv incapabil să intrevadă o solutie mai bună decât aceea a instictului său animalic.
Dar spuza barbariei a acoperit suprafata apelor invrăjbite de furtună ale secolului 21 si miazma ei dezgustătoare impregnează cugetele nostre doritoare de lumină si liniste. Acest secol a fost urzit in sperantele noastre ca cel mai luminos din câte a cunoscut vreodată omenirea, un secol al dreptătii, al dragostei între oameni, al binefacerii progresului tehnic si al păcii între popoare.
Oamenii priveau secolul 21 cu încredere si optimizm, poetii se întreceau în găsirea celor mai mai înflăcărate adjective în odele lor dedicate acestui secol, iar oamenii de stiintă i-au pregătit miraculoase descoperiri în medicină si alte domenii ale cunoasterii. În ajunul trecerii pragului în secolul 21, media încetărilor din viată a coborât vertiginos, lăsând impresia că muribunzii luptau cu moartea ca să apuce măcar o zi din anul 2000. Si ce glorios a intrat în lume această zi, urmărită pretutindeni de camerele de televiziune păsind oră cu oră peste meridiane, insule, localităti si continente. Dar toate cestea nu au dăinuit decât un singur an, cel dintâi.
O zi din Septembrie 2001 avea să cutremure întreaga lume printr-o actiune de sălbăticie fără precedent în istorie ce s-a soldat cu peste 3000 de suflete sacrificate fără sens în virtutea unor dogme invechite din religia islamică, dogme lipsite de omenie. De atunci si până în prezent o umbră de doliu a învăluit lumea si sufletele nostre în care optimismul a încetat să ridice spre soare si lumină plăpândul firicel de nădejde în viitorul apropiat.
Nu, nu e frica de barbari si de cumplitele lor acte care a cutremurat omenirea si-o face să sufere, pentru că nu ne lipseste curajul de înfruntare a barbariei celor care amenintă. Împreună, cei de credintă, uniti umăr la umăr, putem să infrângem dusmanii ce curmă linistea, pacea căminelor nostre si viitorul copiiilor. Înspăimântătoare este tăcerea Căpitanului, a Presedintelui Obama ce pare că nu vede, nu aude si nu e stingherit de faptul că mii si mii de crestini si popoare de credintă diferită, sunt azvărliti din casele si bisericile lor în fata baionetelor păgâne, că armatele barbare inundă în sânge nevinovat lanuri pângărite de aceste sutane negre si fete mascate ce au impresia că întreaga lume le apartine. In noi se află forta si dorinta de lupă, dar căpitanul ezită, asteaptă, preferă un meciu de golf la malul mării, si nu dă semnalul de atac.
Stăruie încă vii cuvintele lui J.F.Kennedy din ziua inaugurări sale ca Presedinte al Statelor Unite la 20 Januarie 1961: „Să dăm fiecărei natiuni de stire, fie că ne doreste bine sau râu, că noi vom plăti orice pret, vom purta orice povară, întâmpina orice greutate, suporta orice prieten, opune orice dusman, ca să asigurăm mentinerea si triumful libertătii....În lunga istorie a omenirii, numai la putine generatii li s-a acordat rolul de apărare a libertătii în orele de eminent pericol. Eu nu mă sustrag din această responsabilitate- eu o întâmpin. Eu nu cred că nimeni dintre noi ar schimba locul cu alti oameni ori alte generatii. Energia, credinta si devotamentul ce ne uneste în această situatie va lumina tara noastră si pe cei ce-o servesc- si că raza aceastei flăcări poate cu adevărat lumina lumea.”
Cuvinte ca acestea, atitudini ca cea a prim-ministrului Britanic David Cameron ce a întocmit un plan de actiune pentru reducerea pericolului reintoarcerii in Anglia a celor ce-au plecat să lupte ca voluntari de partea teroristilor, si nu mai putin atitudinea guvernului Canadian fată de teroristi si agresiunea Rusiei in Ucraina, sunt mărturi că lumea este pregătită să înfrunte teroarea. Dar încă nu e suficient. Atitudinea de tărăgănare a Presedintelui Obama în fata gravitătii evenimentelor din lume, oferă o încurajare nerostită actiunilor celor cu gândul de-a readuce în lume guverne totalitare, noi actiuni teroriste si reîntoarcerea politicii de război rece.
Este greu de înteles că după sase ani de la instaurarea sa ca Presedinte al Casei Albe, având în fată tabloul decizilor sale esuate în toate sferele de activitate politică si economică, un om cu capacitatea lui intelectuală, să fie atât de îndărătnic ca să persiste în continuarea aceleasi politici ce a slăbit prestigiul Americii în lume si care a ajuns să fie criticată de toată lumea, incluzând.multi dintre democrati. Majoritatea comentatorilor politici, incluzând cei acreditati la Casa Albă încearcă fără rezultat, să dezlege rationamentul ce-l călăuzeste pe Obama în politica externă, unde dovedeste o totală lipsă de interes, incompetentă si tărăgănare. De aceea multi au început să se întrebe dacă nu cumva constiinta Presedintelui este contaminată de idelogia că America e o putere imperialistă ostilă idealuror de libertate ale altor popoare. De aceea, America ar trebui slăbită, si asta este misiunea lui.
Din învătăturile istoriei omenirea a înteles că nu trebuie să îngăduie hordelor mongole să atingă portile Romei, si nici a celor hitleriste să tâsnească în afara cochiliei lor. Extremismul, fie că e verde, rosu, negru sau de alte culori, trebuie stârpit si eradicat din primele lui momente, iar veninul lui ce pestilentează lumea, să fie îngropat la dâncimi de unde să nu mai poată răsări. Nu putem si nu trebuie să permitem alterarea mintilor unor tineri fără experientă de viată să fie călăuziti în activităti ucigătoare în bisrici, scoli si cluburi cu orientare extremistă. Dacă pentru securitatea noastră si a copiiilor nostri trebuie să sacrificăm unele din libertătile nostre personale printr-o verificare mai riguroasă a actelor si activitătilor nostre, nu mă voi opune. Ideia că multi tineri crescuti în Canada s-au alăturat cetelor de banditi ucigasi din Siria si Irak, mă înfricosează la gândul că pot fi trimisi acasă să pună la cale aici, actiuni de teroare si ucidere în masă. Parafrazând sfârsitul aceluiasi discurs al lui JFK din 1961, problema nu e ceea ce tara poate face pentru noi, ci ceea ce putem face noi pentru tara noastră.
Toronto /Septembrie, 2014
|
David Kimel 9/26/2014 |
Contact: |
|
|
