Doi maresali, doua natiuni, două destine
Amândoi au excelat in primul război mondial prin virtuti militare deosebite. In timpul celui de-al doilea război mondial au preluat conducerea tărilor de bastină în împrejurări catastrofale, a căror vină nu o purtau. Impotriva conditiilor neprielnice au salvat fiinta propriilor natiuni de la pieire, rezistând până aproape de sfârsitul marii conflagratii unor forte inamice mult superioare. Dar destinele lor, oarecum asemănătoare până atunci, au evoluat din 1944 pe căi foarte diferite. Este vorba despre Maresalii Carl Gustaf Emil Mannerheim si Ion Victor Antonescu.
Gustaf Mannerheim s-a născut în 1867 în Marele Ducat al Finlandei, anexat de Rusia în 1809. El provenea dintr-o familie de nobili germano-suedezi si după absolvirea celor mai selecte scoli militare rusesti a făcut carieră în cavaleria imperială. Primele succese le-a obtinut în războiul Ruso-Japonez din 1904, afirmându-se ulterior într-o misiune pentru care a călătorit doi ani incognito prin China si Tibet. In timpul primului război mondial a comandat mari unităti de cavalerie distingându-se pe fronturile din Austria si România. Nefiind agreat însă de regimul revolutionar în 1917 Mannerheim a fost pus în disponibilitate si s-a retras în Finlanda. In decembrie 1917 Finlanda s-a declarat independentă, iar Mannerheim a fost numit comandantul suprem al armatei. El a creat în foarte scurtă vreme armata finlandeză - până atunci inexistentă - si în războiul civil care a urmat a condus-o la victorie asupra rebelilor sustinuti de Soviete. După încheierea ostilitătilor el a renuntat la comandă, dar a fost însărcinat de guvern cu misiuni diplomatice. Numit regent în decembrie 1918, a fost rechemat în Finlanda unde monarhistii i-au oferit tronul, onoare pe care a refuzat-o, el favorizând regimul republican.
Finlanda este putin populată si în 1939, când avea 3.500.000 locuitori, Uniunea Sovietica a invadat-o în scopul acaparării de teritorii. Războiul s-a desfăsurat în etape; etapa doua continuând din 1941 cu ajutor german. Maresalul Mannerheim a detinut comanda supremă a fortelor armate finlandeze de la începutul operatiilor militare până în 1944 când împreună cu corpul expeditionar german au stăvilit marea ofensivă sovietică. In semn de pretuire, la împlinirea a 75 de ani, Mannerheim a fost felicitat de Hitler care s-a deplasat personal în Finlanda. In august 1944, când înfrângerea Germaniei devenise evidentă, dar situatia pe frontul sovietic s-a stabilizat temporar, Mannerheim a fost ales de parlament presedinte al republicii cu puteri speciale. Curând, în ciuda prezentei germanilor în Finlanda, el a semnat un armistitiu cu URSS acceptând pierderi teritoriale si angajându-se să plătească sovieticilor reparatii oneroase. Dar Stalin, care îl aprecia pe Mannerheim, a recunoscut suveranitatea Finlandei, permitându-i să păstreze democratia parlamentară si economia capitalistă.
In perioada postbelică Finlanda, ca si ceilalti aliati ai Axei, a trecut prin epurări, procese politice si încercări comuniste de sovietizare. Dar Mannerheim a continuat la conducere până în 1946, când foarte bolnav s-a retras. Fireste că si Mannerheim a făcut greseli, dar nimeni, nici fosti lui inamici - comunistii, nu au îndraznit să-l acuze ori să ceară judecarea si condamnarea lui pentru crime de război. Nu numai că n-a fost arestat sau contestat, dar acum este venerat postum de către natiunea recunoscătoare. Statuile lui ornamentează piete centrale în capitală si alte orase, bulevardul principal din Helsinki îi poartă numele si un muzeu îi perpetuează amintirea, iar ziua lui de nastere este sărbătoare natională.
Ion Victor Antonescu s-a născut în 1882 în România, pe vremea aceea un regat constitutional independent. El provenea dintr-o familie modestă de militari români si după terminarea cu onoruri a diferitelor scoli militare a absolvit si Scoala Superioara de Război cu gradul de căpitan de cavalerie. Primele succese le-a obtinut în cel de-al doilea război balcanic când a fost seful biroului de operatii al Diviziei 1 Cavalerie. In timpul primului război mondial a fost ofiterul de stat major responsabil pentru retragerea cu succes a armatei române în Moldova. Apoi a făcut coordonarea fortelor care au obtinut victoriile de la Mărăsti si Mărăsesti, a elaborat planurile de invazie a Transilvaniei si planurile pentru ocuparea Budapestei si înlăturarea guvernului terorist Bela Khun.
După pacea de la Versailles Antonescu a functionat ca atasat militar în Franta si Marea Britanie. Rechemat în 1927, a fost numit comandantul Scolii Superioare de Război, apoi sef al Marelui Stat Major si în 1937 a devenit ministrul apărării. Inainte de-a abdica, în septembrie 1940, regele Carol II, care de o decadă uzurpa tronul fiului său si instaurase în 1938 o dictatură personală, a ordonat prin decret Generalului Antonescu să preia conducerea statului. Regele, vinovat de pierderea a circa 30% din suprafata si populatia tării, a ales fuga în locul luptei. Sarcina vindecării natiunii sângerânde si conducerea luptei i-a revenit lui Antonescu. El a modernizat armata si în aliantă cu Germania a eliberat teritoriile răpite de URSS. Dar superioritatea industrială anglo-americană si catastrofa de la Stalingrad au anihilat sansele de victorie ale Axei. In august 1944 Antonescu a început tratative pentru un armistitiu de tip finlandez.
N-a reusit fiindcă a fost destituit de rege, arestat si predat Moscovei. Judecat de un tribunal de strânsură a fost condamnat la moarte. Regele nu l-a gratiat si nimeni nu a intervenit pentru comutarea pedepsei. Executia lui de un pluton de temniceri a fost de o sălbăticie sinistră, o rusine pentru lumea civilizată.
Antonescu nu are statui, nici străzi care să-i poarte numele. Iar în vreme ce efigia lui Mannerheim apare si pe timbrele postei americane, Antonescu a dispărut si de pe peretii scolii superioare românesti onorată cândva de comanda sa.
Vancouver - sept 2014
|
Gabriel Watermiller 9/25/2014 |
Contact: |
|
|
