Sublinieri - E toamnă iar
Păi dacă e septembrie!
Vara a trecut fără să lase cine stie ce urme că s-a cam furisat ici-colo si asta doar asa ca să ne dea iluzia că mai există.
Da’ce dacă, o să-mi ziceti, n-a făcut ravagii ca prin alte părti, după iarna pe care am avut-o s-a comportat chiat civilizat, fără surprize majore...astea ar cam fi urmele ei si oricum septembrie dă semnalul trecerii în anotimpul „umbrei”, calmează exaltarea estivală, reasează în matca normalului toate acele alunecări fantezice...cele care ne spun că suntem tineri chiar si când nu mai suntem, că suntem frumosi chiar si când oglinzile ne cutremură, că suntem destepti chiar si atunci când călcăm în străchini.
Gata, ne întoarcem acasă, când la propriu când la figurat, dar acasă, scoatem mai toate confuziile la aerisit si mai târâs mai grăpis le redistribuim în ordinea firească a vietii de fiecare zi’
Ce mai, e toamnă!
O „lumină lină” se înscrie pe culorile usor alterate, soarele alunecă distantându-se prudent, aerul respiră calm, eliberat, cadentele crepusculare trimit în sfere ideatice si ne instalăm la portile toamnei nu cu stiintă trăirilor intense ci cu întelepciunea traducerii lor.
Prea idilic? Sigur că-i prea idilic, nu se mai poatra astăzi umbletul ăsta bezmetic ( ar zice bunicu’) călcătura directă si observatia frustă fiind singura sansă de a atrage atentia cuiva si de a te face cât de cât auzit.
Asa dar la treabă!
A început scoala - ăsta ar cam fi primul gest de trezire iremediabilă - cel putin până la vara viitoare - copiii îsi iau „backpacks”-urile cu tot cu „laptops” si „mobile phones” si fie că sunt mici fie că sunt mari intră în ritmul impus pendulând între nerăbdarea schimbării si resemnarea renuntării...
Cât despre părinti, îi suspectez de oarecare liniste mentală si ralaxare fizică: scoala e de dimineată până „late afternoon”, copiii sunt supravegheati, învată chiar câte ceva si se si disciplinează cumva.
Sigur, vremea scolii s-a depărtat serios de mine, ce zic, ar fi foarte posibil să fie la distanta aia la care n-as mai putea ajunge, dar nu e cazul, neamtul ăla mic, care ne ascunde ochelarii, domnu’ alzheimer, vorba bancului, hălăduieste prin alte părti si atunci îmi permit o vizită – ocazională, vezi bine - în memoria aia a seninătătii, a nevinovătiei.
Ghiozdanul de piele – si nu-i o afirmatie gratuită, pur si simplu adevărul ambitiei tatei de a-mi inspira respect fată de institutia de la care el astepta confirmarea nu numai a necesitătii, dar mai ales, a calitătii interpretative - era plin cu caiete dictando, cu pătrătele, cu maculatoare, cu penar si ăla burdusit cu creioane bine ascutite, echer, compas, gume, mă rog, toate instrumentele necesare sau nu, cu manuale (dacă erau!) cu pachetelul cu mâncare, un măr si cu ce alte minuni or mai fi fost, îmi rupea mâinile si atunci îl tineam în brate ca pe un pachet valoros.
Că respectivul ghiozdan servea si ca sanie, drumul spre casă având si mici denivelări cu valoare de derdelus e altă poveste...si aia adevărată, zău!
Distantă nu glumă între ceea ce stiam noi si ce stiu copiii astăzi, între ritmicitatea dirijată de naivităti si cea dispersată de deschideri informationale aproape incontrolabile, între buchiseala literei si comoditatea descifrării ei.
Care pe care se surclasează e în functie de intensitatea nostalgică si luciditatea analitică.
Punct.
Dar chiar dacă temporalitatea si-a schimbat ritmul, „rush” devenind emblematic astăzi, tot ne putem strecura o ptivire către ceea ce stim (stiam?) cel mai bine: „Vreme trece vreme vine” dar adevărurile profunde, imuabile sunt aici si n-avem decât să le receptăm.
*„E vremea , Doamne ! Vara a fost lungă. (n-a fost, dar ce „stia” Poetul?)
Aruncă-ti umbră peste cadranele solare
Si vânturile pe câmpii le-alungă.”
Toamna vine nu numai ca să calmeze infierbântările vietii ( sic) ci si ca să ne regrupeze fortele, un fel de început impus de vointe crepusculare, dar defapt reasezare în matca normalului ...plin.
„Dă fructelor din urmă porunci să fie pline ;
mai dă-le două zile de la sud,
îndeamnă-le s-ajungă coapte bine,
si toarnă dulce suc în vinul crud.” ...
Cam asa!
Ne sculăm de dimineată, timpul probabil devine stirea zilei, uzualul CNN-ului cu inevitabilul „breaking news”ocupă timpul „breakfast”-ului, dusul, cafeaua, expedierea copiilor ori „loading”-ul lor în masină ne impun o viteză despre care nu ne prea mai aduceam aminte, dar odată pusi în miscare ne regrupăm fortele, mental înainte de orice, asa ca să putem functiona cum septembrie ne aduce aminte că trebuie.
Ce zice Bacovia?
„Tăcere... e toamna în cetate...
Plouă... si numai ploaia dă cuvsnt-
E pace de plumb, e vânt si pe vânt
Grăbite trec frunze liberate.”?
Eh, nu tocmai chiar dacă iubim poezia lui.
Realul e mult mai simplu si poate mai putin dramatic:
Rutină!
* Rilke : « HERBSTTAG »
(Zi de Toamna, trad. Al. Philippide)
Toronto / Sept 2014
|
Maria Cecilia Nicu 9/25/2014 |
Contact: |
|
|
