"Festina lente", o carte semnată de Ionut Caragea
Editura eLiteratura din Bucuresti a publicat īn septembrie 2014, īn format electronic si tipărit, cartea bilingvă de poezii "Festina lente", semnată de Ionuţ Caragea. Cartea de 185 pagini, publicată īn romānă si īn spaniolă, īncepe cu prefaţa lui Paul Abucean, cel care realizează si traducerile celor 50 de poeme din conţinut. Traducerile au fost revizuite de scriitorul Renato Gudińo. Fragmentele de pe coperta a IV-a sunt semnate de Ion Simuţ si Daniel Corbu. Autorul copertei este graficianul Leo Orman. Volumul se poate comanda de la editura eLiteratura prin e-mail (office@epublishers.info, info@ePublishers.info, info@eLiteratura.com.ro), la telefon (0722 156 408), iar īn scurt timp va fi disponibil īn librăriile din Bucuresti si din ţară.
Prefaţa volumului Festina lente Poezia īn căutare de sine Paul Abucean
Pe Ionuţ Caragea l-am cunoscut (vorba vine!) īn localitatea sa natală, adică Gugăl. Gugăl, cum se stie, e o uliţă a satului global. Erau timpuri grele. Oamenii īncepuseră să se standardizeze. Se clonau voluntar, chiar dacă "numai" īn suflet. Deveniseră simple mecanisme. Deveniseră niste umbre. Oriunde priveai, vedeai īnregimentare pasivă si masivă. Chiar si arta īncepuse să devină sinonimă cu găunosenia. Si mi-am zis: musai să existe un izvor de seninătate undeva, o Speranţă! Si nu mică mi-a fost bucuria - si mirarea! - să descopăr că oameni ca el īncă există. Spiritul īncă nu a murit.
A scrie despre Ionuţ Caragea este, desigur, o treabă utopică. Puţini dintre noi sunt definibili - chiar si la modul relativ - dar cine s-ar īncumeta să definească Poetul īnsusi, cel care, prin natura sa, e cea mai lunecoasă matrice de referinţe si metafore? Poezia e menită să sfideze ordinea celor fizice, asa că numai īnotīnd īn poemele sale īţi poţi face o idee cam cīt de vast este acest ocean dezancorat de la ţărmul bătrīnului Tomis. Iată deci niste... (s)tropi caracteristici: "as fi vrut ca Dumnezeu să fie măcar o dată om / si să petreacă ceva timp si cu mine / să ne īntīlnim īntr-o bună zi pe stradă / el să mă bată cu palma pe umăr / ce faci prietene?" (Colecţionarul poemelor de unică folosinţă); "oamenii pe care i-am īntīlnit o dată īn viaţă / aduc pe undeva cu Dumnezeu / īmi lipsesc īmbrăţisările lor / strīngerile de mīnă / dar mai ales privirile
" (ibidem); "īn mansarda inimii mele oamenii / se-nghesuie si se iubesc" (Ceai verde cu aromă de nemurire); īn fine, puţin cīte puţin devine clar că el, Caragea, e propulsat de o candoare miraculos conservată, candoare care-i permite să mīntuie prin verb tot ce se poate īncă mīntui īn teritoriul cotidianului.
Antologia de faţă īi va decepţiona profund pe cei care caută īn poezie o fugă spectaculoasă din realitate. Nu există īn ea revelaţii instantanee, nici terapii intensive, nici proprietăţi curative, nici autostrăzi spre īmpărăţia cerului. Caragea ne livrează "numai" cele care sunt omeneste contractabile, si o face cu onestitate completă. Nu numai că nu ne anesteziază contra realităţii, dar ne obligă, la tot pasul, s-o redefinim, s-o simţim si s-o gīndim din unghiuri noi, perfect originale. Cei săraci cu duhul se vor simţi trădaţi īn poezia sa. Vor fi nevoiţi să se īntoarcă īn sălile unde, măcar o oară pe săptămīnă se īnvaţă, hipnotic si convulsiv, deliranta "vorbire īn limbi". Limba īn care ne vorbeste Caragea este o limbă arhaică, arhetipală, chiar dacă īncă inteligibilă: limba solidarităţii umane. El are intuiţia fatidică (īn toate sensurile) a faptului că numai dedicīndu-ne viaţa semenilor nostri putem accede la "divinitate". Īn această limbă arhetipală devin exprimabile ecuaţii ontice de prim ordin, cum ar fi "Eu = vecinul lui Dumnezeu" (Rilke), "Eu = multitudini" (Whitman), si "Eu = radical din Dumnezeu" (ori expresia echivalentă "Eu la pătrat = Dumnezeu") (Caragea).
Ionuţ Caragea nu se lasă sedus, nici intimidat, de tendinţe si curente. Pe cīnd la patul agonic al poeziei romānesti par a-si disputa colacii două grupări lexicalmente distincte, dar cu platformă politică si grad de virulenţă similare - una coprocultistă, a celor care văd īn poezie un simplu laxativ, un simplu debuseu al puseurilor lor exocrine, si cealaltă didacticistă, a celor care fac din poezie un amvon al diseminării egolatrelor lor halucinaţii, Ionuţ Caragea ne propune ceva nou si vechi de cīnd lumea: o abordare generoasă, altruistă. Imun la contagierea partinică, el urmează un singur edict: cel al propriei constiinţe si sensibilităţi. Unul dintre ultimii reprezentanţi, īn această eră arhi-orwelliană, ai unei specii virtual dispărute: Omul Liber. Iată deci un poet care īn niciun moment nu ne amăgeste că ar deţine răspunsuri. El ne zice, īn esenţă: "Haideţi, dragi prieteni, să căutăm īmpreună!" Si ce altceva, dacă nu o perpetuă si febrilă căutare, este Poezia, autentica poezie? Pentru aceste motive, emblematic īmi pare poemul său "Ceva din mine caută ceva", care, cu necesara clauză a provizoratului, ar putea constitui, īn stagiul curent, un eventual manifest de artă poetică al său: "Ceva din mine caută o secundă, ceva caută/ un minut,/ Ceva caută o oră, ceva caută o zi, ceva caută o lună,/ Ceva caută un an, ceva caută o viaţă,/ Ceva caută mereu ceva."
Un adevăr esenţial se desprinde, inevitabil, din ansamblul hermeneuticii caragiene: nu destinaţia contează, ci voiajul īn sine. Fiecăruia dintre noi īi este rezervată o Itacă a sa, ideea īnsă - si aci intervine misia poetului - este să facem periplul cīt mai fascinant si durabil. Poate niciunde nu este mai pregnantă această filozofie ca īn "Poemul meu ca un tren" ("poemul meu ca un tren pe firul epic / metafore-pilde si cuvinte curioase / cu locuri la geam"), unde, dezlănţuit pe infinite sine lirice, poemul-tren, al cărui traseu include fiecare gară imaginabilă a universului si al cărui motiv de a fi este fiecare pasager imaginabil, pare a inhala zare după zare după zare.
Odiseea propusă de Caragea este compatibilă cu cea sugerată de Borges ("Si precum Itaca / si arta e, de vesnică verdeaţă, nu minuni" - Jorge Luis Borges, Arte Poetica). Totusi, Caragea deplasează semnificativ centrul de greutate spre continuarea dīrză a explorării si spre vocaţia comunitară a artistului, cam īn genul cum o face, pe cale muzicală, un Lluis Llach: "drum bun luptătorilor / dacă rămīn credinciosi neamului lor / catargul corabiei lor / zeul vīnturilor să-l norocească / si chiar cu toată truda si chiar cu tot chinul / plin de amor fie-le sufletul / spre doruri străvechi calea să-si afle / plină de aventură / plină de cunoastere." (Lluis Llach, Viatge a Itaca, pe un text de Kavafis)
"Numai poetul stie cītă singurătate si cītă tristeţe / este īn casa cuvintelor sale" (Casa cuvintelor) - sopteste, misterios si poate profetic, Poetul. Totusi, poate stim si noi, cei care alături de el vīslim spre Itaca, ce furtuni si ce īncercări ne asteaptă. Stim prea bine ce īnseamnă, īn anul de graţie 2012, a compune poezie īn limba romānă. Ori īn oricare alta dintre limbile vulnerabile. Cīnd existenţa īnsăsi a lutului din care-ţi plămădesti adăpostul este ameninţată, puţine lucruri mai rămīn īn jur, afară de tristeţe. Si, pe măsură ce cancerul globalist avansează, Speranţa se trage īndărăt, bătută si īnlăcrimată. Tristă, peste măsură de tristă si pustie va fi Casa Sufletului cīnd gīndul lumii singur va rămīne...
De aceea īl citesc si recitesc pe Ionuţ Caragea. Stim că "s-a născut pe Google", dar, spre diferenţă de cei care, venind de nicăieri, probabil tot acolo se vor īntoarce, el īsi trage seva din stră-adīncuri, din īnsăsi tīmpla marelui Burebista: "Tu, Sfinte Laurenţiu, nu vei afla vreodată / De sora ta bătrīnă ce curge-n răsărituri, / Dar vei cunoaste dacul cu faţa sa brăzdată / Si ochii săi albastri, lipsiţi de licărituri." (Tu, Sfinte Laurenţiu)
Si, dintre cīţi s-au născut si s-or mai naste īncă īn tristul "sat global", puţini, tot mai puţini vor avea gloria de a muri īn sfīnta noastră limbă...
Festina lente - Coperta a IV-a Paul Abucean, Ion Simuţ si Daniel Corbu
Ionut Caragea nu se grăbeste īncet, cum recomandă o vorbă veche. Festina lente ar fi pentru el un deziderat. Ionuț Caragea nu are răbdare, este avid după o afirmare rapidă ceea ce pare astăzi normal. E stilul lui evident, nelinistit si fremătător, desi ar vrea să acrediteze o altă idee despre sine si despre poezia sa. Se vede foarte bine īn modul său de a scrie: e direct īn exprimare, caută drumul cel mai scurt spre a-si face cunoscute sentimentele (iubirea, durerea, melancolia, īnstrăinarea) si impresiile (singurătatea, fericirea, ritmul vieții), fără a fi complicat īn trăire si īn expresie. Nu stă excesiv pe gānduri. Nu elaborează texte alambicate. Cititorul īnțelege repede ce vrea să spună ceea ce poate fi un avantaj. De aceea nici nu e greu de tradus si poezia lui trece usor dintr-o limbă īntr-alta. Nu-i place să bată pasul pe loc. E un călător grăbit īn viață si īn cultură. Poate să ajungă si asa departe, numai să-l țină energia propriei biografii si resursele propriului limbaj poetic. (Prof. Univ. Dr. Ion Simuț)
Avem īn faţă o nouă carte de poeme semnată de unul dintre liderii generaţiei poetice douămiiste. O nouă carte densă, de o forţă lirică neobisnuită si o unitate stilistică (blazon Ionuţ Caragea) care impresionează. Ionuţ Caragea e un poet cu destin, unul din marii blestemaţi la īnalta frazare lirică. E un poet proteic, īn stare să abordeze experimente la care autorii lirici ai generaţiei sale nici nu īndrăznesc. Descopăr astfel un virtuoz al versului liber, dar si al celui clasic, cu rimă si ritm, instalat īntr-o metafizică originală. Se poate cita din fiecare pagină a cărţii, cu aceeasi bucurie a descoperirii poetului autentic. (Daniel Corbu)
|
Observator 9/24/2014 |
Contact: |
|
|
