Cum se ucide un medic
Povesteste bunul si vechiul meu prieten Haralampy Vetrea:
-Îmi amintesc perfect ceva nostim si sarmant: eram internat la un mare spital pentru niste investigatii generale, analize si tot felul de chestii înspăimântătoare pentru omul bolnav, adesea amuzante pentru unii medici care, pentru înviorarea si buna dispozitie a bolnavilor gravi, îsi spun bancuri care ajută foarte mult la căderea din depresie în depresie până la comă, chiar la moartea clinică, sau pot culmina cu sinucidere. Destui pacienti, trăind cu sentimentul că personalului din spital i se fâlfâie de ei, de viata lor, si-au pus capăt zilelor într-un mod las, adică fără să se gândească prea mult că familia trebuia cheltuiască o groază de bani pentru înmormântare…
Asadar: internat cândva la spital si constatând adevărul de mai sus pe propria piele, prietenul meu din copilărie si vecin, fost bursier la Oxford, Haralampy, a opinat filosofic:
-Mă, Andricutule, tine minte un lucru – sună el cam sinistru, dar exprimă adevărul: cu cât se vor sinucide mai multi umanoizi, cu atât va creste nivelul de trai al celor rămasi!…
-Uraaaa!, am tipat. De când astept!...
Mă rog…
-Zece zile a durat internarea mea, zice el ignorându-mă, perioadă în care doar psihologic si mintal nu am fost testat – ceea ce mie mi s-a părut anormal, în fapt, o greseală de neiertat, dar am trecut cu vederea până când, în preziua externării, medicul de sectie, un tip de la care, după acreala vocii si fizionomia fetei, orice om sănătos poate auzi:
-Domnule, ai două variante să fii executat, fie prin ardere pe rug, fie decapitarea în prezenta familiei.
La mine nu s-a ajuns până acolo, doar mi-a spus sec, dar, parcă, oarecum multumit:
-Domnule, toate analizele ti-au iesit prost, foarte prost.
-Absolut toate?
-Da-da, m-a bătut el prieteneste si vesel pe umăr. Da nu trebuie să sperii familia, fin’că unii pacienti au scăpat cu viată. Ai si iubită, domnu Vetrea?
-Iubită de altii, dom doctor?
-Ai umor, a constatat el din în ce în ce mai vesel. Da ce naiba facem cu analizele astea?
-Păi, ce, domnu doctor? Le repetăm până ies bune, dacă nu mor între timp. O scoatem noi la capăt, ce naiba! Adică, auziti, dom doctor, nu putem folosi analizele altcuiva? Adică, întelegeti ce vreau să spun, nu? Că mă lasă firma fără servici… Mai dau si eu o…, un…, mă rog, o tigară, niste magoti, colea-sa…
-Când ati făcut o examinare psihiatrică ultima dată?
-Păi, la externarea de la neurologie…
-Adică, aveti probleme si cu nervii?
-Ei, niste crizute nesemnificative…
-Si cum se manifestă, cum vă manifestati?
-A, simplu, aproape hazliu: mi se chircesc degetele si, spontan, îmi vine să strâng ceva, să sugrum, să… Dar, atât, domnu doctor, în rest nu sunt agresiv, nu înjur, nu vorbesc porcării, nu… Adică, mă controlez…
-Există o ritmicitate, o frecventă anume?
-Nuuuu! Brusc si brutal. Chiar si pe mine mă iau unele crizute prin surprindere…
-Aha! E cam naspa, da sută-n sută o rezolvăm, frătioare... Acu, scuză-mă că te întreb: asa, cu partea materială, cum stai?
-Păi, adusăi plicu aci…
-Nu, domnu pacient, nu despre mită e vorba, ci – doamne fereste – despre… Că si preotii ăstia au devenit niste hapsâni, niste…
-Înteleg, dom doctor, perfect. Chestia e să mor, nu?
-Păi, cam asta e: mai si murim, nu? E omeneste…
Lipsă de tact la el? Reactie normală la privirea mea de ins rătăcit în mangrovele australiene? Nu stiu, dar am zis în finalul discutiei, cu vocea unuia care nu mai avea ce pierde:
-Uraaa, dom’ doctor! În sfârsit! În sfârsit, de când astept clipa asta? Din păcate, n-am brisca la mine să-mi tai venele, am continuat întristându-mă brusc. Aveti cumva, la îndemână, un bisturiu, niste cianură, ceva stricnină, vo cinzeci de diazepame, mă rog, niste ceva care să…? Sau, măcar o lamă?
-Domnule, s-a mirat medicul cu fizionomie de cadavru în vid, vorba regretatului poet Baconsky, matale esti un caz ciudat, ca să nu spun altfel…
-Nu!, l-am contrazis pe loc. Sunt un caz-compozitie de idiot, aiurit, buimac, zănatic, smintit, zărghit – să mai adaug?
-Cum-cum?!?
-Deci, ciudat?! Nu, domnu’ doctor, sunt ins destul de aliniat.
-Alienat, se spune, domnu Vetrea.
-Nu contează, domnu doctor! …Iar când mă ia câte-o crizută, fac si moarte de om… V-am spus: mi se chircesc degetele, mi se cam tulbură vederea si simt nevoia să… Phui, ce…? Aveti un gât numa bun de!... Da, asta e, dacă tot nu m-ati investigat si din punct de vedere psihopatic…
-Domnisoara asistentă! Hei! Unde umbli, dragă? A, erati lângă mine? Scuze! Imediat formele de externare pe numele Haralampy Vetrea!
…După iesirea din spital, locuind în acelasi oras cu medicul, normal că ne mai întâlneam pe stradă… Nu apucam să-l salut, fiindcă domnia sa trecea rapid pe trotuarul celălalt si nu stiu dacă mă mai auzea când îi strigam afectuos:
-Trăiti bine, dom doctor? Uraaa! Aliniatu Vetrea vă salută cu respect. După cum vedeti, încă n-am murit… Aveti un bisturiu sau o briscă la îndemână, să-mi tai…?
…Până la urmă, s-a lăsat de medicină si a plecat undeva prin Muntii Harghitei, ajungând un cioban destoinic si apreciat cântăret din fluier. Ultima stire despre el am aflat-o cu bucurie, fiindcă devenise sef de stână în Călimani, îsi găsise o mândrută din Toplita, o calificase de băcită, ea având si masterat în specialitatea „Floare de colt” din Muntele Fighes, trăind ei în pace multi si fericiti ani…
|
