Scrisoare pastoralã
Dragii mei enoriasi!
Materialisti si idealisti. Aceste douã cuvinte desemneazã mai întâi douã sisteme filozofice, care provin din antichitate. Materialistii îl socotesc drept pãrinte al lor pe filozoful Aristotel, idealistii pe filozoful Platon. Materialistii socoteau cã lumea s-a creat printr-o organizare de la sine a materiei; idealistii socoteau cã lumea pe care noi o vedem este o proiectare a lumii adevãrate, lumea ideilor. Idealistii s-au apropiat mult de unele religii, în special de crestinism si au acceptat cã lumea este creatia lui Dumnezeu. Între cele douã curente filozofice au fost întotdeauna dispute si acestea nu se vor termina cât va fi lumea lume. Nu despre aceste aspecte doream sã vã vorbesc.
As dori sã mã refer la un alt înteles al celor douã cuvinte. Materialistii sunt oamenii care pun accentul pe materie, pe bunurile materiale, pe plãcerile vietii pãmântesti, în timp ce idealistii sunt oamenii care îsi dedicã viata unor principii, învãtãturi, norme morale si pun accentul pe viata viitoare. Materialistii mai pot fi numiti ,,oameni ai pãmântului”; idealistii sunt numiti si ,,oameni ai cerului”. De multe ori, idealistii sunt luati în râs de materialisti, fiind socotiti ,,oameni cu capul în nori”, rupti de realitate. Materialistii stabilesc copiilor lor un drum în viatã încã de când acestia sunt în fasã. Se orienteazã spre profesiile în care sunt salarii mari, beneficii, relatii sociale, mãrire si putere. Idealistii îsi orienteazã copiii spre profesiile în care acestia manifestã de mici chemare, vocatie, talent, chiar dacã astfel de profesii sunt marginalizate, prost plãtite, dispretuite. Materialistii sunt în stare sã mituiascã profesori, ca sã le dea copiilor lor note mari, sã le asigure trecerea unor examene, sã le procure copiilor tot felul de aparate, cât de scumpe, ca acestia sã poatã sã copieze la teze, la examene; idealistii insistã ca odraslele lor sã munceascã, sã învete, sã-si însuseascã temeinic cunostintele si nu ar fi în stare, nici picati cu smoalã topitã, sã accepte o notã pe nedrept si, mai ales, Doamne fereste, un examen cumpãrat. Materialistii mituiesc, plãtesc în dreapta si în stânga, apeleazã la tot felul de pile si relatii ca sã obtinã un loc de muncã mai cãldicel pentru copii lor; idealistii asteaptã cu dosarele si diplomele sub brat zile în sir la coadã pentru angajare, convinsi fiind cã totul se face pe drept, legal, pe baza meritelor obtinute de-a lungul anilor de studii. Te miri cum o gâsculitã care abia a trecut prin scoalã este angajatã într-o firmã centralã, pe când seful de promotie, îndopat cu multe-multe cunostinte, abia gãseste un post la Cucuietii din Deal sau la Crãcãnatii din Vale. Materialistii îsi cãsãtoresc copiii cu parteneri care, musai, trebuie sã aibã zestre cât mai solidã, functii cât mai bine plãtite, vilã, masinã si alte asemenea ,,calitãti”; idealistii socotesc ca bazã a cãsniciei dragostea, întelegerea, cinstea, buna-crestere.
Materialistii trudesc zi si noapte, de multe ori recurg la mijloace si metode certate cu legea ca sã adune averi pe pãmânt, sã vâneze functii înalte, sã fie vãzuti, admirati si lãudati de cât mai multã lume; idealistii îsi adunã atât cât le este necesar pentru un trai decent, în rest fiind dispusi sã se dedice vietii religioase, artei, meditatiei, lecturilor. Materialistii vor vorbi întotdeauna despre bani, despre avere, despre afaceri, despre tot felul de matrapazlâcuri prin care sã fenteze legea; idealistii vor vorbi despre probleme religioase, morale, artistice. Materialistii devin usor-usor niste zgârciti notorii, asemenea Avarului lui Mollière sau lui Hagi Tudose al lui Barbu Stefãnescu-Delavrancea; idealistii sunt gata sã-si ajute semenul din putinii lor bani, din bunurile pe care le au, dar si cu vorba, cu rugãciunea, cu prezenta lor alãturi de cel necãjit si îndurerat. Materialistii nu au niciodatã timp pentru cele sufletesti, sunt suprasolicitati de multe si de toate; idealistii gãsesc timp si pentru rugãciune, si pentru bisericã, si pentru lecturi ziditoare si pentru a vizita pe cel bolnav, pe cel bãtrân si fãrã ajutor. Idealist era Noe. Era în stare sã-L asculte pe Dumnezeu, chiar dacã lumea râdea de el. Sã construiesti pe vârful unui deal, acolo unde duceai apa de bãut cu ulciorul, o corabie cât un bloc de azi, nu e semn de sãnãtate mintalã. Si, totusi, Dumnezeu asa îi poruncise! Idealist era Sfântul Ioan Botezãtorul. În numele adevãrului si dreptãtii îsi riscã viata, demascând abuzurile si crima lui Irod. Idealist era Iov. Suporta rãbdãtor nenorocirile, convins fiind cã Dumnezeu n-a uitat de el. Idealisti au fost Sfintii Apostoli. Si-au pãrãsit casele, familiile si toatã bruma de strânsurã si au plecat sã-L urmeze pe Domnul Hristos, iar dupã Înãltare s-au rãspândit în lume sã-I propoveduiascã învãtãtura. Nu primeau salariu sau alte beneficii pentru asta, ci doar înjurãturi, bãtãi, temnitã si moarte. Idealisti au fost toti sfintii, care au renuntat la toate cele lumesti, pãmântesti, si s-au dedicat postului, rugãciunii si faptelor bune, sfârsind, majoritatea, prin moarte martiricã. Materialisti au fost majoritatea bogatilor si puternicilor lumii din toate vremurile si din toate locurile, majoritatea pãtimasilor si viciosilor, care si-au fãcut un ideal în viatã din satisfacerea poftelor si plãcerilor trupesti. Materialistii au impresia cã gãsesc fericirea în bunurile materiale, în plãceri, în putere lumeascã; idealistii socotesc cã adevãrata fericire o vor gãsi abia în lumea de dincolo, când le vor fi rãsplãtite faptele bune, rugãciunile, credinta si nãdejdea în Dumnezeu, dragostea de aproapele si de Dumnezeu. Materialistii trãiesc ca sã mãnânce, îi intereseazã clipa; idealistii mãnâncã ca sã trãiascã; îi intereseazã vesnicia!
Nu se poate spune cã existã o separatie clarã între cele douã categorii. De multe ori si idealistii se intereseazã mai mult decât le este necesar de cele materiale, cum si materialistii încearcã sã se apropie de cele spirituale. Tânãrul bogat din Evanghelie este un exemplu în acest sens. O transformare radicalã se poate produce, într-un sens sau altul, dar destul de rar. Si idealistii se luptã sã aibã o locuintã, dar una este sã ai douã-trei camere si alta sã ai o casã cu patruzeci de camere! Si materialistii fac milostenie: fie din interese omenesti, fie ,,sã se punã bine” cu Dumnezeu. Una este însã ca sã dai ,,bãnutul vãduvei” unuia mai amãrât ca tine, fiind constient cã rãmâi tu însuti flãmând în ziua aceea; alta este sã dai o letcaie dintr-un munte de dolari! În împãrãtia lui Dumnezeu materialistii nu prea au loc: ,,Mai lesne este sã treacã camila(frânghia) prin urechile acului, decât sã intre un bogat în împãrãtia cerului!” Împãrãtia lui Dumnezeu, spunea Mântuitorul, arãtând spre un grup de copilasi, este ,,a unora ca acestia”, adicã a celor curati cu inima, fãrã vicii, fãrã pãcate, fãrã legãturi pãmântesti prea puternice, a celor care si-au fãcut un ideal în viatã din a cuceri împãrãtia lui Dumnezeu si din a-si mântui sufletul.
*
Sfaturi pãrintesti. Din cartea Cãrarea Împãrãtiei a Pãrintelui Arsenie Boca mai citãm:
,,SFÂNTA LITURGHIE MAI TINE LUMEA. Precum Taina Pocãintei sau Mãrturisirea este judecata milostivã a lui Dumnezeu, ascunsã sub chip smerit, si iubitorii de smerenie dau de darul acesta, asemenea si Sfânta Jertfã a Mântuitorului, din Sfânta Liturghie, ascunde, iarãsi sub chip smerit, o tainã a ocârmuirii lumii. Cei vechi stiau pricina pentru care nu se aratã Antihrist în zilele lor, cãci Sfântul Pavel vorbeste despre taina aceasta în chip ascuns, dar n-o numeste. E Sfânta Liturghie, sau Jertfa cea de-a pururi, despre care a grãit Domnul prin Daniil si apoi El Însusi ne-a învãtat. Ea este aceea care opreste sã nu se arate Antihrist, sau omul nelegiuirii decât în vremea îngãduitã lui de Dumnezeu. Cãci pentru multimea fãrãdelegilor, demult ar fi trebuit Dumnezeu-Tatãl sã sfârseascã lumea, însã Dumnezeu-Fiul, Cel ce este iubirea de oameni si de toatã firea, mereu se aduce pe Sine Jertfã sfântã înaintea lui Dumnezeu-Tatãl, mijlocind milostivirea de la El. Rabdã Fiul lui Dumnezeu pentru noi o rãstignire neîntreruptã; Mielul-împãrat stã mereu chezas înaintea Tatãlui, aducându-Se în Jertfa neîncetatã rugãminte de mijlocire pentru biata lume. Cã de n-ar fi sângele Mielului, al Arhiereului-împãrat, Iisus Hristos, dat de bunã voie si neîncetat pret de mântuire pentru oameni, stând cu iubire si pãrtinire pentru lume, demult ar fi înecat Dumnezeu pãmântul în sângele oamenilor si l-ar fi ars cu foc, desfãcând de istov stihiile.
Deci sângele Mielului din Sfânta Împãrtãsanie mai tine sufletul în oase si lumea în picioare. Precum Taina Pocãintei e un dar al Cerului, sub chip smerit, pentru mântuirea fiecãrui suflet în parte, asa Sfânta Liturghie, marea tainã, ascunsã iarãsi sub chip smerit, mântuieste lumea, sau o fereste de urgiile Antihristului. Iatã de ce, toatã lumea ar trebui sã vie la Sfânta Liturghie, cã pentru dãinuirea lumii e darul acesta pe pãmânt.
Ceea ce se poate spune, pe scurt, despre o prea mare tainã a lui Dumnezeu, ascunsã în Sfânta Liturghie, care se sãvârseste si în Cer si pe pãmânt, si pentru care mai tine Dumnezeu lumea, am încercat. Dar Sfânta Liturghie este neasemãnat mai bogatã în taine, care nu se pot depãna pe limbã omeneascã. Dumnezeu coboarã între oameni si suie oamenii la Sine, pe scara Sfintei Liturghii. Deci, câtã vreme mai sunt oameni ce cautã Pocãinta si Sfânta Împãrtãsanie, satana n-are putere: îl opreste Dumnezeu. Dar când oamenii se vor întuneca la minte asa de tare, încât vor împiedeca Sfânta Liturghie, cu toatã voia lor, vrând necredintã, în zilele acelea va înceta si Jertfa cea de-a pururi, si va începe urâciunea pustiirii. Si din vremea când va înceta Jertfa cea de-a pururi si va începe urâciunea pustiirii, vor fi 1290 de zile. E vremea de trei ani si jumãtate, în care va propovãdui Ilie, cel mai mânios prooroc, si va vesti cele sapte cupe ale urgiei lui Dumnezeu - cele de pe urmã - cu care se va sfârsi mânia lui Dumnezeu. Va fi o vreme de strâmtoare, cum n-a mai fost de la începutul lumii, nici nu va mai fi. În zilele acelea multi vor fi curãtiti, albiti si lãmuriti; iar cei nelegiuiti se vor purta ca cei nelegiuiti. Toti cei fãrã de lege nu vor pricepe, ci numai cei întelepti vor întelege (ce vreme e: apropiindu-se a doua venire). Cei fãrã de lege hulirã pe Dumnezeul Cerului din pricina durerilor, care-i frigeau de-si muscau limbile, dar de faptele lor nu s-au pocãit, zice Apocalipsa. La plinirea acelei vremi de pe urmã, când rãutatea va fi desãvârsit coaptã, va vesti Ilie, Proorocul de foc, a doua venire a Mântuitorului. Vestirea aceasta, bucuria cea mai mare a crestinilor, va fi primejdie de moarte proorocului adevãrat; cãci oamenii fãrãdelegii îl vor ucide ca pe Ioan Botezãtorul, care era în duhul si puterea lui Ilie, la cea dintâi venire. Dar tocmai când protivnicii Atotputernicului credeau cã omorând si pe cel din urmã prooroc, în sfârsit ,,au terminat cu Dumnezeu”, iatã cã învie Ilie... Iudeii îsi dau seama de nebunia protivniciei lor si de înselarea antihristului si, cu înfricosare si cutremur mare, se întorc si primesc pe Iisus Hristos-Dumnezeu, dupã cum mãrturiseste despre ei Scriptura. Proorocul mincinos, Antihristul, prin duhul sãu necurat cu care lucrã si se tine, rãscoalã pe toti împãratii lumii sã-i adune la rãzboiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, în valea lui Iosafat, la cel de pe urmã rãzboi si la cea mai mare vãrsare de sânge de pe pãmânt.
SFÂNTA CRUCE PE CER. Luminatã în slavã, mai strãlucitoare ca soarele, cãreia încã i-au stat oamenii împotrivã si au înjurat-o, se va arãta, în ciuda tuturor vrãjmasilor ei, semn slãvit de biruintã a binelui asupra rãului. Atunci, în zilele acelea înfricosate, pe pãmânt si în tot trupul, însusi Dumnezeu-Cuvântul vine sã cheme pe oameni, pentru cea din urmã oarã, însã nu la pocãintã, ci la judecatã. Atunci Dumnezeu si iconomia mântuirii nu mai e pe crezute, ci pe vãzute. Iar pe Antihrist, în care lucra toatã puterea Satanei, Domnul îl va ucide cu suflarea gurii Sale, si-1 va nimici cu strãlucirea venirii Sale. Fericit va fi cel ce va astepta si va ajunge la 1335 de zile. La ziua Domnului cea mare si înfricosatã, zi de fericire pentru cei chemati, alesi si credinciosi, zi de bucurie negrãitã, ziua întoarcerii Acasã, în tara de obârsie si capãtul plângerii. Zi de fericire, vãzând izbânda rãbdãrii, vãzând învierea cea de obste, vãzând mostenirea cea gãtitã de la întemeierea lumii celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si au rãmas în dragostea Lui pânã în sfârsit. Si taine între taine, numai de Dumnezeu stiute, atunci se vor vedea. Ceilalti, însã, vor sta sã-si dea sufletul de groazã si de asteptarea celor pornite sã vie peste lume, cãci Tãriile Cerului vor fi zguduite. Atunci vedea-vor pe Cel ce L-au rãstignit, venind pe nori, cu putere si cu mãrire multã; pe Cel ce este dragostea noastrã, care nouã ne împrãstie frica, dar groaza groazelor pentru cei ce L-au prigonit si L-au rãstignit pentru iubirea Sa de oameni si trebuind sã-si capete platã vesnicã dupã faptele lor. Si va fi judecata, cãci fãrãdelegile au adus potopul si fãrãdelegile strigã si grãbesc judecata. Drept aceea, vãzând cã s-a luat pacea de pe pãmânt, dar timpul încã nu ni s-a luat, cu glasul lui Dumnezeu chemãm pe toti oamenii de pretutindeni sã se pocãiascã, pentru cã a hotãrât o zi în care va sã judece lumea! Iar ziua aceea poate fi oricând. Iatã mai pe înteles graiul rugãciunii Mântuitorului, pentru crestinãtatea de peste veacuri si de peste tot pãmântul, prinsã pe cât s-a putut, în sunetul acestor sapte surle...
Iar despre antihrist se mai poate scrie si altfel...”
*
File de jurnal – 26 mart. 1981. ,,Asearã a fost unchiu-meu Ion Pârvãnescu pe la noi(…). Fusese la Butoiesti sã caute date despre Constantin Rãdulescu-Motru, filozoful. Copilul unei foste slugi a profesorului, contabil în Craiova, detinãtorul unor bunuri ale savantului, l-a primit foarte ostil. I-a refuzat orice relatie, fotografie sau document, afirmând: ,, - Sã-ti dea cei care l-au luat cu mâinile legate la spate!” Când a fost arestat, Rãdulescu-Motru ar fi spus: ,, - V-am dat luminã si voi mã bãgati la întuneric!”(…)
Pãrintele Zoican, contabil la protoierie, originar din Balta, a gãsit o cronicã a primului rãzboi mondial a unui preot din Balta de la vremea aceea. L-am rugat sã i-o ducã Domnului Mite Mãneanu pentru a publica-o în volumul III din seria Mehedinti – Istorie si Culturã(…).
Azi am avut o înmormântare la Malovãt, a lui Mihai Surugiu de 81 ani. Fost achizitor toatã viata si negustor de ocazie, gângav si destul de abil, avea un umor subtil. Eu îl cunosc mai cu seamã de pe când eram elev la Malovãt. Mã trimitea mama cu lâna de contract si de cotã de la cele 2-3 oi ale noastre sã i-o predau. Lâna era de cea mai proastã calitate, aleasã anume de pe la cozile si de pe sub burtile oilor. Mos Mihai, zis Bremãnã, mi-o refuza de mai multe ori. Eu bãgam plasa cu lânã în bancã si asteptam. Hârjoneala dura câteva zile, uneori si câte o sãptãmânã. De fiecare datã îi spuneam cã i-am adus altã lânã. Numai ce-si arunca ochii peste ea si-l auzeam: ,, - Mã-mã, ceara lu tat-tu, to-tot aia este!” În sfârsit, vrând sã se scape de mine, numai ce-l auzeam: ,, - Mã-mã, to-to iau! Da-da sã vii sã-sã mã-mã-ngropi, când o-oi fi po-popã!” Iatã cã m-am tinut de promisiune. Am slujit cu Pãrintele Gheorghe Sfetcu. Dânsul mi-a povestit cã, odatã, ducându-se sã-i cearã lui mos Mihai Bremãnã cãruta sã se ducã la lemne, acesta i-a spus: ,,- Pa-parinte, ca-caruta-i strâcatã, da-da-t’ da-dau ca-carioara!”
*.
Folclor din Mehedinti(LIV). Redãm în cele ce urmeazã alte cântece culese la 20 iunie 1974 de la Lãschescu Eugenia (nãscut în 1923), din satul Sãlistea Izvernei. Se socotea ,,poetã popularã”:
Frunzã verde de cicoare
Frunzã verde de cicoare,
Am un drãgut din Ponoare,
L-astept sã vinã cãlare
Dupã asfintit de soare.
Calului i-am pregãtit
Din luncã trifoi cosit,
Lui neicuta un pui fript
Si-un kil de vin îndulcit.
Dragi mi-s noptile de varã,
Sã stau pe prispã afarã,
S-ascult la privighetoare
Cu neica de la Ponoare.
Când cântã cocosii-o datã,
Neica-n sea pe cal se saltã,
Îl petrec pânã la poartã,
Sã-i mai dau gurã o datã.
-Du-te, neicutã, cu bine
Si sã mai dai pe la mine
Sãptãmâna care vine,
Cã mi-e tare drag de tine,
Cã nu-i asa lungã cale
Din Izverna la Ponoare”
Mã-ntrebã doru-ntr-o searã
,,Mã-ntrebã doru-ntr-o searã,
Ce-l tin pe neica pe-afarã,
Fie toamnã, fie iarnã!
-Dorule, tu esti turbat,
Pãi, nu stii cã am bãrbat?
Si de-l prinde pe neica,
Vai de pielea lui si-a mea!
C-am mai pãtimit odatã,
De n-am sã uit viata toatã!
Într-o iarnã, pe-nghetat,
Venea neica pe-nserat,
N-a vãzut unde-a cãlcat,
La picioare s-a udat.
Si cum aveam foc în vatrã,
Neica se descaltã-ndatã:
-Fã, mândrutã, focul mare,
Sã mã dezghet la picioare!
Când am pus lemne pe foc,
Aud la usã: ,,cioc, cioc”!
La usã si la fereastrã:
-Ia deschide, mãi nevastã!
-Aoleo! Veni bãrbatu!
Vai, neicutã, ne-a luat dracu!
Fã-te-ntr-un colt ghemotoc,
Poate mai avem noroc!
Iar eu la repezealã,
Luai putineiul cu zarã
Si-l azvârlii peste parã.
Am aruncat zara toatã,
Ca sã sting focul din vatrã,
Prin casã sã nu se vadã.
Bãrbatul striga de-afarã:
-Dar nu deschizi, sotioarã?
-Stai, bãrbate, stai asa,
Cã nu gãsesc chibrita,
N-am cu ce-aprinde lampa,
Vin acum sã-mi dai pe-a ta!
Dã-mi mâna, hai dupã mine,
Cã stiu eu usa mai bine.
Nu cumva când treci prin casã,
Sã te-mpiedici-ntr-ale vasã!
Dupã ce s-a dezbrãcat,
Eu în brate l-am luat:
-Bãrbãtele, sã mã ierti
Si te rog sã nu mã certi,
Cã mã sculai somnoroasã,
Nu vãzui sã merg prin casã!
Când sã ies la tine-afarã,
Vãrsai bãdâiul cu zarã!
-Nu-i nimica, sotioarã,
Mâine mulgem vaca iarã
Si-o sã facem altã zarã!
Stãi la masã, bãrbãtele,
Ca sã te culci mai devreme!
Când bãrbatu-a stat la masã,
Neica a fugit din casã.
Si fugea pe drum cu gheatã
Cu opincile în bratã.”
*
Nota buclucasã. Învãtãtorul Badea Sitaru de la Gornenti a fãcut demersurile necesare si a înfiintat scoalã la Coada Cornetului. Erau optsprezece elevi de acolo, care fãcuserã naveta la Gornenti. Primul învãtãtor la Coada Cornetului a fost Sebastian Stoican. Scoala a functionat în casa lui Constantin Zoican. El se cãsãtorise la Cernavârf si în casa din Coada Cornetului, pe care i-o construise taicã-sãu, Ionitã Zoican, locuiau bãtrâna, ,,baba Lena” si cu Stelicã, nepotul. Stelicã era în clasa a patra, împreunã cu douã fete. Îngrijitor al scolii a fost numit un frate al proprietarului casei, Nicolae. Când acesta era plecat la lucru, îi tinea locul Stelicã.
Într-o zi, învãtãtorul a predat la clasa a patra, la gramaticã, subiectul si predicatul. A doua zi, la ascultare, Stelicã a fãcut confuzie, spunând definitia predicatului la subiect si a subiectului la predicat. Învãtãtorul i-a dat nota patru. Era greu sã se obisnuiascã cu o asemenea notã, mai ales cã scoala era în casa fratelui sãu, iar el era un fel de vãtaf între elevi.
Dupã ce s-au terminat orele, au plecat elevii, a plecat si învãtãtorul. Stelicã avea cheile. N-a putut sã mãnânce, pânã nu a intrat în clasã, a cãutat în sertarul catedrei si a scos catalogul. Era acolo sticla cu cernealã si tocul cu care-i pusese nota. Cu mâna tremurândã de emotie, a fãcut din patru – nouã. A pus catalogul la loc, a închis si a plecat.
A doua zi, aveau din nou gramatica. Fiind doar trei în clasa a patra, nu putea sã scape neascultat. Învãtãtorul s-a uitat în catalog si a înteles despre ce e vorba. L-a pus sã spunã iarãsi definitia subiectului si a predicatului. Aceeasi confuzie. Învãtãtorul l-a chemat afarã. Fãrã menajamente, i-a spus pe un ton categoric: ,,- Dacã mai modifici vreodatã notele în catalog, te bag în puscãrie, derbedeule!” Vãzându-se descoperit, copilul n-a mai negat. A bâiguit: ,, - Nu mai modific niciodatã, domnule învãtãtor!” ,, - Tine minte ce ti-am spus, cã nu glumesc! Acum, hai la clasã! Pentru azi îti dau nota trei!” Si asa s-a terminat tãrãboiul.
*
Ajutoare si donatii. În aceastã perioadã am primit câteva ajutoare si donatii astfel: Doamna Tomescu Eugenia din Pitesti, fiicã a satului Bârda: 400 lei; Doamna Ing. Melania Caragioiu din Laval (Canada): 190 lei; Domnisoara Prof. Univ. Dr. Georgeta Ionascu din Bucuresti, fiicã a satului Malovãt si Domnul Cucu Nicusor din Tr. Severin: câte 150 lei; Domnul Surugiu Nicu din Italia, fiu al satului Malovãt: 130 lei; Domnisoara Buzatu Rodica din Bucuresti si Doamna Mocãnasu Elena din Tr. Severin: câte 100 lei; Doamna Câmpean Angela din Italia: 80 lei;
*
În cursul lunii august am donat pâine credinciosilor participanti la slujbe astfel: 3 Aug.(Malovãt): 270 pâini; 10 Aug.(Bârda): 115 pâini; 15 Aug.(Malovãt): 180 pâini; 17 Aug.(Malovãt): 185 pâini; 24 Aug. (Bârda): 120 pâini; 31 Aug.(Malovãt): 200 pâini. Asadar, în luna august s-au donat 1070 pâini. Copiilor li s-a dat si ciocolatã.
*
Plãti. În aceastã perioadã am efectuat o serie de cheltuieli mai mari, astfel: 665 lei postei pentru colete; 143 lei pentru curentul electric; 588 lei brutãriei pentru pâinea donatã în mai; 663 lei pentru pâinea donatã în iunie; 107 lei bãncii pentru comisioane; 1.875 lei tipografiei pentru cartea Pãrintelui Al. Buzera, Toatã suflarea sã laude pe Domnul; 250 lei postei pentru timbre; 90 lei pentru internet; 538 lei protoieriei pentru reviste, cãrti etc.; 3.960 lei tipografiei pentru vol. I din Bibliografia Revistei ,,Mitropolia Olteniei”; 5.000 lei tipografiei pentru volumul II al aceleiasi lucrãri; 84 lei ciocolatã pentru copii; 1.158 lei impozit si altele mai mici. La 31 august, deficitul parohiei noastre era de 6.533,68 lei. A fost altãdatã si mai mare!
*
Publicatii. În aceastã perioadã, preotul Dvs. a mai publicat câteva materiale astfel: Fumatul, în ,,Natiunea”, Bucuresti, an. IV(2014), 24 aug., editie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Moldova mângâiatã, în ,,Natiunea”, Bucuresti, an. IV(2014), 23 aug., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Nostalgici si nostalgii, în ,,Natiunea”, Bucuresti, an. IV(2014), 26 aug., editie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Focul cenzurii(III), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIV(2014), nr. 6221(23-24 aug.), p. 6; Duhul Apocalipsei, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIV(2014), nr. 6223(27 aug.), p. 6; Amintiri despre Tudor Vladimirescu(I), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIV(2014), nr. 6224(28 aug.), p. 6; Amintiri despre Tudor Vladimirescu(II), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIV (2014), nr. 6224(28 aug.), p. 6; Folclor din Mehedinti(LIII), în ,,Natiunea”, Bucuresti, an. IV(2014), 2 sept., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Brâncovenii, în ,,Natiunea”, Bucuresti, an. IV(2014), 28 aug., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro);
Recenzia Domnului Acad. Alexandru Zub la vol. Popas aniversar-60 al preotului Dvs. a fost reluatã si în revista ,,Epifania”, Iasi, 2014, nr. 30, sept.-nov., pp. 102 – 104.
*
Parohia noastrã a publicat vol. II din cartea preotului si cântãretului Dvs., Bibliografia Revistei ,,Mitropolia Olteniei”(1948-2008)(645 pag.). Cartea cuprinde Sectiunea istoricã, având urmãtoarele capitole: Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia, Istoria Religiilor, Istoria Bisericii Ortodoxe Române si Istoria României.
Nu se va putea scrie o istorie adevãratã a Olteniei în special si a României în general, fãrã a consulta colectia revistei ,,Mitropoliei Olteniei”. Se gãseste în aceastã revistã un adevãrat tezaur de documente, manuscrise, studii, monografii, reportaje, referinte si recenzii privitoare la localitãtile, bisericile, mânãstirile, monumentele istorice, evenimentele istorice, personalitãtile Olteniei si ale României. Istorici si oameni de culturã de înaltã tinutã, alãturi de ierarhi, preoti, monahi si mãrunti ostenitori într-ale condeiului au semnat materialele publicate în aceastã revistã. Istoria bisericeascã nu a putut fi niciodatã izolatã de istoria generalã si tocmai de aceea revista ,,Mitropolia Olteniei” nu este numai revista Olteniei, numai a Bisericii Ortodoxe Române, ci a întregului popor român.
Publicând aceastã bibliografie, socotim cã ne-am împlinit o datorie de constiintã fatã de Biserica Ortodoxã si neamul românesc.
*
Amãrãciuni. Începând de anul acesta, preotul Dvs. nu va mai preda Religia la scolile din Malovãt. A fãcut aceasta 24 de ani, cu o întrerupere în care a predat la câteva licee din Tr. Severin(Pedagogic, Halânga, Economic), cât si la Facultatea de Teologie din Craiova. Multi ani nu s-a plãtit aceastã prestatie, dar a împlinit-o cu bucurie, fiindcã a iubit copiii si misiunea de dascãl. Statutul de profesor de religie nu l-a socotit ca pe un ciolan de ros, ci ca pe o misiune sfântã, ca pe un apostolat. Fiecare orã de religie a socotit-o ca pe o Liturghie. Sute de copii si tineri au primit, sãptãmânã de sãptãmânã, din tainele învãtãturii crestine. Între timp, lucrurile s-au schimbat. Preotul Dvs. n-a mai fost bun. N-a mai corespuns: nici la greutate, nici la grosime, nici la înãltime. Cum sã trimiti în scoalã un stafidit ca mine?! Poate doar ca sperietoare! La capre, taicã! Sã dea Dumnezeu ca aceastã schimbare sã fie spre binele si folosul copiilor!
*
Zâmbete. – Proverb românesc: ,,Pe lupul bãtrân îl calcã javrele pe coadã!”
- Din zicerile domnului G. B.: ,,M-am certat si cu M. D., dar fãrã jigniri. El m-a fãcut oligofren, eu l-am fãcut zdreantã, dar nu ne-am insultat; Am vorbit chiar zilele trecute cu mai multi parteneri de afaceri. Oameni seriosi, din lumea interlopã!; Eu am înteles cã vorbim despre afaceristii adevãrati. Acest Cocos este un papagal!; Dacã marcãm un gol la început, pe urmã putem sã jucãm si la 0-0!”
- Din zicerile domnului D. D.: ,,Dom'le, eu muncesc 24 de ore pe zi, iar uneori chiar si noaptea; Am ajuns la o vârstã, la care mi-am dat seama cã trebuie sã fiu cinstit; Familia e sfântã, pe când patria.... cum sã vã spun, patria e sacrã!;
*
Sãnãtate, pace si bucurii sã vã dea Dumnezeu!
|
Pr. Al. Stãnciulescu-Bârda 9/16/2014 |
Contact: |
|
|
