Scrisoare pastorală
Dragii mei enoriasi!
Materialisti si idealisti. Aceste două cuvinte desemnează mai întâi două sisteme filozofice, care provin din antichitate. Materialistii îl socotesc drept părinte al lor pe filozoful Aristotel, idealistii pe filozoful Platon. Materialistii socoteau că lumea s-a creat printr-o organizare de la sine a materiei; idealistii socoteau că lumea pe care noi o vedem este o proiectare a lumii adevărate, lumea ideilor. Idealistii s-au apropiat mult de unele religii, în special de crestinism si au acceptat că lumea este creatia lui Dumnezeu. Între cele două curente filozofice au fost întotdeauna dispute si acestea nu se vor termina cât va fi lumea lume. Nu despre aceste aspecte doream să vă vorbesc.
As dori să mă refer la un alt înteles al celor două cuvinte. Materialistii sunt oamenii care pun accentul pe materie, pe bunurile materiale, pe plăcerile vietii pământesti, în timp ce idealistii sunt oamenii care îsi dedică viata unor principii, învătături, norme morale si pun accentul pe viata viitoare. Materialistii mai pot fi numiti ,,oameni ai pământului”; idealistii sunt numiti si ,,oameni ai cerului”. De multe ori, idealistii sunt luati în râs de materialisti, fiind socotiti ,,oameni cu capul în nori”, rupti de realitate. Materialistii stabilesc copiilor lor un drum în viată încă de când acestia sunt în fasă. Se orientează spre profesiile în care sunt salarii mari, beneficii, relatii sociale, mărire si putere. Idealistii îsi orientează copiii spre profesiile în care acestia manifestă de mici chemare, vocatie, talent, chiar dacă astfel de profesii sunt marginalizate, prost plătite, dispretuite. Materialistii sunt în stare să mituiască profesori, ca să le dea copiilor lor note mari, să le asigure trecerea unor examene, să le procure copiilor tot felul de aparate, cât de scumpe, ca acestia să poată să copieze la teze, la examene; idealistii insistă ca odraslele lor să muncească, să învete, să-si însusească temeinic cunostintele si nu ar fi în stare, nici picati cu smoală topită, să accepte o notă pe nedrept si, mai ales, Doamne fereste, un examen cumpărat. Materialistii mituiesc, plătesc în dreapta si în stânga, apelează la tot felul de pile si relatii ca să obtină un loc de muncă mai căldicel pentru copii lor; idealistii asteaptă cu dosarele si diplomele sub brat zile în sir la coadă pentru angajare, convinsi fiind că totul se face pe drept, legal, pe baza meritelor obtinute de-a lungul anilor de studii. Te miri cum o gâsculită care abia a trecut prin scoală este angajată într-o firmă centrală, pe când seful de promotie, îndopat cu multe-multe cunostinte, abia găseste un post la Cucuietii din Deal sau la Crăcănatii din Vale. Materialistii îsi căsătoresc copiii cu parteneri care, musai, trebuie să aibă zestre cât mai solidă, functii cât mai bine plătite, vilă, masină si alte asemenea ,,calităti”; idealistii socotesc ca bază a căsniciei dragostea, întelegerea, cinstea, buna-crestere.
Materialistii trudesc zi si noapte, de multe ori recurg la mijloace si metode certate cu legea ca să adune averi pe pământ, să vâneze functii înalte, să fie văzuti, admirati si lăudati de cât mai multă lume; idealistii îsi adună atât cât le este necesar pentru un trai decent, în rest fiind dispusi să se dedice vietii religioase, artei, meditatiei, lecturilor. Materialistii vor vorbi întotdeauna despre bani, despre avere, despre afaceri, despre tot felul de matrapazlâcuri prin care să fenteze legea; idealistii vor vorbi despre probleme religioase, morale, artistice. Materialistii devin usor-usor niste zgârciti notorii, asemenea Avarului lui Molličre sau lui Hagi Tudose al lui Barbu Stefănescu-Delavrancea; idealistii sunt gata să-si ajute semenul din putinii lor bani, din bunurile pe care le au, dar si cu vorba, cu rugăciunea, cu prezenta lor alături de cel necăjit si îndurerat. Materialistii nu au niciodată timp pentru cele sufletesti, sunt suprasolicitati de multe si de toate; idealistii găsesc timp si pentru rugăciune, si pentru biserică, si pentru lecturi ziditoare si pentru a vizita pe cel bolnav, pe cel bătrân si fără ajutor. Idealist era Noe. Era în stare să-L asculte pe Dumnezeu, chiar dacă lumea râdea de el. Să construiesti pe vârful unui deal, acolo unde duceai apa de băut cu ulciorul, o corabie cât un bloc de azi, nu e semn de sănătate mintală. Si, totusi, Dumnezeu asa îi poruncise! Idealist era Sfântul Ioan Botezătorul. În numele adevărului si dreptătii îsi riscă viata, demascând abuzurile si crima lui Irod. Idealist era Iov. Suporta răbdător nenorocirile, convins fiind că Dumnezeu n-a uitat de el. Idealisti au fost Sfintii Apostoli. Si-au părăsit casele, familiile si toată bruma de strânsură si au plecat să-L urmeze pe Domnul Hristos, iar după Înăltare s-au răspândit în lume să-I propoveduiască învătătura. Nu primeau salariu sau alte beneficii pentru asta, ci doar înjurături, bătăi, temnită si moarte. Idealisti au fost toti sfintii, care au renuntat la toate cele lumesti, pământesti, si s-au dedicat postului, rugăciunii si faptelor bune, sfârsind, majoritatea, prin moarte martirică. Materialisti au fost majoritatea bogatilor si puternicilor lumii din toate vremurile si din toate locurile, majoritatea pătimasilor si viciosilor, care si-au făcut un ideal în viată din satisfacerea poftelor si plăcerilor trupesti. Materialistii au impresia că găsesc fericirea în bunurile materiale, în plăceri, în putere lumească; idealistii socotesc că adevărata fericire o vor găsi abia în lumea de dincolo, când le vor fi răsplătite faptele bune, rugăciunile, credinta si nădejdea în Dumnezeu, dragostea de aproapele si de Dumnezeu. Materialistii trăiesc ca să mănânce, îi interesează clipa; idealistii mănâncă ca să trăiască; îi interesează vesnicia!
Nu se poate spune că există o separatie clară între cele două categorii. De multe ori si idealistii se interesează mai mult decât le este necesar de cele materiale, cum si materialistii încearcă să se apropie de cele spirituale. Tânărul bogat din Evanghelie este un exemplu în acest sens. O transformare radicală se poate produce, într-un sens sau altul, dar destul de rar. Si idealistii se luptă să aibă o locuintă, dar una este să ai două-trei camere si alta să ai o casă cu patruzeci de camere! Si materialistii fac milostenie: fie din interese omenesti, fie ,,să se pună bine” cu Dumnezeu. Una este însă ca să dai ,,bănutul văduvei” unuia mai amărât ca tine, fiind constient că rămâi tu însuti flămând în ziua aceea; alta este să dai o letcaie dintr-un munte de dolari! În împărătia lui Dumnezeu materialistii nu prea au loc: ,,Mai lesne este să treacă camila(frânghia) prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărătia cerului!” Împărătia lui Dumnezeu, spunea Mântuitorul, arătând spre un grup de copilasi, este ,,a unora ca acestia”, adică a celor curati cu inima, fără vicii, fără păcate, fără legături pământesti prea puternice, a celor care si-au făcut un ideal în viată din a cuceri împărătia lui Dumnezeu si din a-si mântui sufletul.
*
Sfaturi părintesti. Din cartea Cărarea Împărătiei a Părintelui Arsenie Boca mai cităm:
,,SFÂNTA LITURGHIE MAI TINE LUMEA. Precum Taina Pocăintei sau Mărturisirea este judecata milostivă a lui Dumnezeu, ascunsă sub chip smerit, si iubitorii de smerenie dau de darul acesta, asemenea si Sfânta Jertfă a Mântuitorului, din Sfânta Liturghie, ascunde, iarăsi sub chip smerit, o taină a ocârmuirii lumii. Cei vechi stiau pricina pentru care nu se arată Antihrist în zilele lor, căci Sfântul Pavel vorbeste despre taina aceasta în chip ascuns, dar n-o numeste. E Sfânta Liturghie, sau Jertfa cea de-a pururi, despre care a grăit Domnul prin Daniil si apoi El Însusi ne-a învătat. Ea este aceea care opreste să nu se arate Antihrist, sau omul nelegiuirii decât în vremea îngăduită lui de Dumnezeu. Căci pentru multimea fărădelegilor, demult ar fi trebuit Dumnezeu-Tatăl să sfârsească lumea, însă Dumnezeu-Fiul, Cel ce este iubirea de oameni si de toată firea, mereu se aduce pe Sine Jertfă sfântă înaintea lui Dumnezeu-Tatăl, mijlocind milostivirea de la El. Rabdă Fiul lui Dumnezeu pentru noi o răstignire neîntreruptă; Mielul-împărat stă mereu chezas înaintea Tatălui, aducându-Se în Jertfa neîncetată rugăminte de mijlocire pentru biata lume. Că de n-ar fi sângele Mielului, al Arhiereului-împărat, Iisus Hristos, dat de bună voie si neîncetat pret de mântuire pentru oameni, stând cu iubire si părtinire pentru lume, demult ar fi înecat Dumnezeu pământul în sângele oamenilor si l-ar fi ars cu foc, desfăcând de istov stihiile.
Deci sângele Mielului din Sfânta Împărtăsanie mai tine sufletul în oase si lumea în picioare. Precum Taina Pocăintei e un dar al Cerului, sub chip smerit, pentru mântuirea fiecărui suflet în parte, asa Sfânta Liturghie, marea taină, ascunsă iarăsi sub chip smerit, mântuieste lumea, sau o fereste de urgiile Antihristului. Iată de ce, toată lumea ar trebui să vie la Sfânta Liturghie, că pentru dăinuirea lumii e darul acesta pe pământ.
Ceea ce se poate spune, pe scurt, despre o prea mare taină a lui Dumnezeu, ascunsă în Sfânta Liturghie, care se săvârseste si în Cer si pe pământ, si pentru care mai tine Dumnezeu lumea, am încercat. Dar Sfânta Liturghie este neasemănat mai bogată în taine, care nu se pot depăna pe limbă omenească. Dumnezeu coboară între oameni si suie oamenii la Sine, pe scara Sfintei Liturghii. Deci, câtă vreme mai sunt oameni ce caută Pocăinta si Sfânta Împărtăsanie, satana n-are putere: îl opreste Dumnezeu. Dar când oamenii se vor întuneca la minte asa de tare, încât vor împiedeca Sfânta Liturghie, cu toată voia lor, vrând necredintă, în zilele acelea va înceta si Jertfa cea de-a pururi, si va începe urâciunea pustiirii. Si din vremea când va înceta Jertfa cea de-a pururi si va începe urâciunea pustiirii, vor fi 1290 de zile. E vremea de trei ani si jumătate, în care va propovădui Ilie, cel mai mânios prooroc, si va vesti cele sapte cupe ale urgiei lui Dumnezeu - cele de pe urmă - cu care se va sfârsi mânia lui Dumnezeu. Va fi o vreme de strâmtoare, cum n-a mai fost de la începutul lumii, nici nu va mai fi. În zilele acelea multi vor fi curătiti, albiti si lămuriti; iar cei nelegiuiti se vor purta ca cei nelegiuiti. Toti cei fără de lege nu vor pricepe, ci numai cei întelepti vor întelege (ce vreme e: apropiindu-se a doua venire). Cei fără de lege huliră pe Dumnezeul Cerului din pricina durerilor, care-i frigeau de-si muscau limbile, dar de faptele lor nu s-au pocăit, zice Apocalipsa. La plinirea acelei vremi de pe urmă, când răutatea va fi desăvârsit coaptă, va vesti Ilie, Proorocul de foc, a doua venire a Mântuitorului. Vestirea aceasta, bucuria cea mai mare a crestinilor, va fi primejdie de moarte proorocului adevărat; căci oamenii fărădelegii îl vor ucide ca pe Ioan Botezătorul, care era în duhul si puterea lui Ilie, la cea dintâi venire. Dar tocmai când protivnicii Atotputernicului credeau că omorând si pe cel din urmă prooroc, în sfârsit ,,au terminat cu Dumnezeu”, iată că învie Ilie... Iudeii îsi dau seama de nebunia protivniciei lor si de înselarea antihristului si, cu înfricosare si cutremur mare, se întorc si primesc pe Iisus Hristos-Dumnezeu, după cum mărturiseste despre ei Scriptura. Proorocul mincinos, Antihristul, prin duhul său necurat cu care lucră si se tine, răscoală pe toti împăratii lumii să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, în valea lui Iosafat, la cel de pe urmă război si la cea mai mare vărsare de sânge de pe pământ.
SFÂNTA CRUCE PE CER. Luminată în slavă, mai strălucitoare ca soarele, căreia încă i-au stat oamenii împotrivă si au înjurat-o, se va arăta, în ciuda tuturor vrăjmasilor ei, semn slăvit de biruintă a binelui asupra răului. Atunci, în zilele acelea înfricosate, pe pământ si în tot trupul, însusi Dumnezeu-Cuvântul vine să cheme pe oameni, pentru cea din urmă oară, însă nu la pocăintă, ci la judecată. Atunci Dumnezeu si iconomia mântuirii nu mai e pe crezute, ci pe văzute. Iar pe Antihrist, în care lucra toată puterea Satanei, Domnul îl va ucide cu suflarea gurii Sale, si-1 va nimici cu strălucirea venirii Sale. Fericit va fi cel ce va astepta si va ajunge la 1335 de zile. La ziua Domnului cea mare si înfricosată, zi de fericire pentru cei chemati, alesi si credinciosi, zi de bucurie negrăită, ziua întoarcerii Acasă, în tara de obârsie si capătul plângerii. Zi de fericire, văzând izbânda răbdării, văzând învierea cea de obste, văzând mostenirea cea gătită de la întemeierea lumii celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si au rămas în dragostea Lui până în sfârsit. Si taine între taine, numai de Dumnezeu stiute, atunci se vor vedea. Ceilalti, însă, vor sta să-si dea sufletul de groază si de asteptarea celor pornite să vie peste lume, căci Tăriile Cerului vor fi zguduite. Atunci vedea-vor pe Cel ce L-au răstignit, venind pe nori, cu putere si cu mărire multă; pe Cel ce este dragostea noastră, care nouă ne împrăstie frica, dar groaza groazelor pentru cei ce L-au prigonit si L-au răstignit pentru iubirea Sa de oameni si trebuind să-si capete plată vesnică după faptele lor. Si va fi judecata, căci fărădelegile au adus potopul si fărădelegile strigă si grăbesc judecata. Drept aceea, văzând că s-a luat pacea de pe pământ, dar timpul încă nu ni s-a luat, cu glasul lui Dumnezeu chemăm pe toti oamenii de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea! Iar ziua aceea poate fi oricând. Iată mai pe înteles graiul rugăciunii Mântuitorului, pentru crestinătatea de peste veacuri si de peste tot pământul, prinsă pe cât s-a putut, în sunetul acestor sapte surle...
Iar despre antihrist se mai poate scrie si altfel...”
*
File de jurnal – 26 mart. 1981. ,,Aseară a fost unchiu-meu Ion Pârvănescu pe la noi(…). Fusese la Butoiesti să caute date despre Constantin Rădulescu-Motru, filozoful. Copilul unei foste slugi a profesorului, contabil în Craiova, detinătorul unor bunuri ale savantului, l-a primit foarte ostil. I-a refuzat orice relatie, fotografie sau document, afirmând: ,, - Să-ti dea cei care l-au luat cu mâinile legate la spate!” Când a fost arestat, Rădulescu-Motru ar fi spus: ,, - V-am dat lumină si voi mă băgati la întuneric!”(…)
Părintele Zoican, contabil la protoierie, originar din Balta, a găsit o cronică a primului război mondial a unui preot din Balta de la vremea aceea. L-am rugat să i-o ducă Domnului Mite Măneanu pentru a publica-o în volumul III din seria Mehedinti – Istorie si Cultură(…).
Azi am avut o înmormântare la Malovăt, a lui Mihai Surugiu de 81 ani. Fost achizitor toată viata si negustor de ocazie, gângav si destul de abil, avea un umor subtil. Eu îl cunosc mai cu seamă de pe când eram elev la Malovăt. Mă trimitea mama cu lâna de contract si de cotă de la cele 2-3 oi ale noastre să i-o predau. Lâna era de cea mai proastă calitate, aleasă anume de pe la cozile si de pe sub burtile oilor. Mos Mihai, zis Bremănă, mi-o refuza de mai multe ori. Eu băgam plasa cu lână în bancă si asteptam. Hârjoneala dura câteva zile, uneori si câte o săptămână. De fiecare dată îi spuneam că i-am adus altă lână. Numai ce-si arunca ochii peste ea si-l auzeam: ,, - Mă-mă, ceara lu tat-tu, to-tot aia este!” În sfârsit, vrând să se scape de mine, numai ce-l auzeam: ,, - Mă-mă, to-to iau! Da-da să vii să-să mă-mă-ngropi, când o-oi fi po-popă!” Iată că m-am tinut de promisiune. Am slujit cu Părintele Gheorghe Sfetcu. Dânsul mi-a povestit că, odată, ducându-se să-i ceară lui mos Mihai Bremănă căruta să se ducă la lemne, acesta i-a spus: ,,- Pa-parinte, ca-caruta-i strâcată, da-da-t’ da-dau ca-carioara!”
*.
Folclor din Mehedinti(LIV). Redăm în cele ce urmează alte cântece culese la 20 iunie 1974 de la Lăschescu Eugenia (născut în 1923), din satul Sălistea Izvernei. Se socotea ,,poetă populară”:
Frunză verde de cicoare
Frunză verde de cicoare,
Am un drăgut din Ponoare,
L-astept să vină călare
După asfintit de soare.
Calului i-am pregătit
Din luncă trifoi cosit,
Lui neicuta un pui fript
Si-un kil de vin îndulcit.
Dragi mi-s noptile de vară,
Să stau pe prispă afară,
S-ascult la privighetoare
Cu neica de la Ponoare.
Când cântă cocosii-o dată,
Neica-n sea pe cal se saltă,
Îl petrec până la poartă,
Să-i mai dau gură o dată.
-Du-te, neicută, cu bine
Si să mai dai pe la mine
Săptămâna care vine,
Că mi-e tare drag de tine,
Că nu-i asa lungă cale
Din Izverna la Ponoare”
Mă-ntrebă doru-ntr-o seară
,,Mă-ntrebă doru-ntr-o seară,
Ce-l tin pe neica pe-afară,
Fie toamnă, fie iarnă!
-Dorule, tu esti turbat,
Păi, nu stii că am bărbat?
Si de-l prinde pe neica,
Vai de pielea lui si-a mea!
C-am mai pătimit odată,
De n-am să uit viata toată!
Într-o iarnă, pe-nghetat,
Venea neica pe-nserat,
N-a văzut unde-a călcat,
La picioare s-a udat.
Si cum aveam foc în vatră,
Neica se descaltă-ndată:
-Fă, mândrută, focul mare,
Să mă dezghet la picioare!
Când am pus lemne pe foc,
Aud la usă: ,,cioc, cioc”!
La usă si la fereastră:
-Ia deschide, măi nevastă!
-Aoleo! Veni bărbatu!
Vai, neicută, ne-a luat dracu!
Fă-te-ntr-un colt ghemotoc,
Poate mai avem noroc!
Iar eu la repezeală,
Luai putineiul cu zară
Si-l azvârlii peste pară.
Am aruncat zara toată,
Ca să sting focul din vatră,
Prin casă să nu se vadă.
Bărbatul striga de-afară:
-Dar nu deschizi, sotioară?
-Stai, bărbate, stai asa,
Că nu găsesc chibrita,
N-am cu ce-aprinde lampa,
Vin acum să-mi dai pe-a ta!
Dă-mi mâna, hai după mine,
Că stiu eu usa mai bine.
Nu cumva când treci prin casă,
Să te-mpiedici-ntr-ale vasă!
După ce s-a dezbrăcat,
Eu în brate l-am luat:
-Bărbătele, să mă ierti
Si te rog să nu mă certi,
Că mă sculai somnoroasă,
Nu văzui să merg prin casă!
Când să ies la tine-afară,
Vărsai bădâiul cu zară!
-Nu-i nimica, sotioară,
Mâine mulgem vaca iară
Si-o să facem altă zară!
Stăi la masă, bărbătele,
Ca să te culci mai devreme!
Când bărbatu-a stat la masă,
Neica a fugit din casă.
Si fugea pe drum cu gheată
Cu opincile în brată.”
*
Nota buclucasă. Învătătorul Badea Sitaru de la Gornenti a făcut demersurile necesare si a înfiintat scoală la Coada Cornetului. Erau optsprezece elevi de acolo, care făcuseră naveta la Gornenti. Primul învătător la Coada Cornetului a fost Sebastian Stoican. Scoala a functionat în casa lui Constantin Zoican. El se căsătorise la Cernavârf si în casa din Coada Cornetului, pe care i-o construise taică-său, Ionită Zoican, locuiau bătrâna, ,,baba Lena” si cu Stelică, nepotul. Stelică era în clasa a patra, împreună cu două fete. Îngrijitor al scolii a fost numit un frate al proprietarului casei, Nicolae. Când acesta era plecat la lucru, îi tinea locul Stelică.
Într-o zi, învătătorul a predat la clasa a patra, la gramatică, subiectul si predicatul. A doua zi, la ascultare, Stelică a făcut confuzie, spunând definitia predicatului la subiect si a subiectului la predicat. Învătătorul i-a dat nota patru. Era greu să se obisnuiască cu o asemenea notă, mai ales că scoala era în casa fratelui său, iar el era un fel de vătaf între elevi.
După ce s-au terminat orele, au plecat elevii, a plecat si învătătorul. Stelică avea cheile. N-a putut să mănânce, până nu a intrat în clasă, a căutat în sertarul catedrei si a scos catalogul. Era acolo sticla cu cerneală si tocul cu care-i pusese nota. Cu mâna tremurândă de emotie, a făcut din patru – nouă. A pus catalogul la loc, a închis si a plecat.
A doua zi, aveau din nou gramatica. Fiind doar trei în clasa a patra, nu putea să scape neascultat. Învătătorul s-a uitat în catalog si a înteles despre ce e vorba. L-a pus să spună iarăsi definitia subiectului si a predicatului. Aceeasi confuzie. Învătătorul l-a chemat afară. Fără menajamente, i-a spus pe un ton categoric: ,,- Dacă mai modifici vreodată notele în catalog, te bag în puscărie, derbedeule!” Văzându-se descoperit, copilul n-a mai negat. A bâiguit: ,, - Nu mai modific niciodată, domnule învătător!” ,, - Tine minte ce ti-am spus, că nu glumesc! Acum, hai la clasă! Pentru azi îti dau nota trei!” Si asa s-a terminat tărăboiul.
*
Ajutoare si donatii. În această perioadă am primit câteva ajutoare si donatii astfel: Doamna Tomescu Eugenia din Pitesti, fiică a satului Bârda: 400 lei; Doamna Ing. Melania Caragioiu din Laval (Canada): 190 lei; Domnisoara Prof. Univ. Dr. Georgeta Ionascu din Bucuresti, fiică a satului Malovăt si Domnul Cucu Nicusor din Tr. Severin: câte 150 lei; Domnul Surugiu Nicu din Italia, fiu al satului Malovăt: 130 lei; Domnisoara Buzatu Rodica din Bucuresti si Doamna Mocănasu Elena din Tr. Severin: câte 100 lei; Doamna Câmpean Angela din Italia: 80 lei;
*
În cursul lunii august am donat pâine credinciosilor participanti la slujbe astfel: 3 Aug.(Malovăt): 270 pâini; 10 Aug.(Bârda): 115 pâini; 15 Aug.(Malovăt): 180 pâini; 17 Aug.(Malovăt): 185 pâini; 24 Aug. (Bârda): 120 pâini; 31 Aug.(Malovăt): 200 pâini. Asadar, în luna august s-au donat 1070 pâini. Copiilor li s-a dat si ciocolată.
*
Plăti. În această perioadă am efectuat o serie de cheltuieli mai mari, astfel: 665 lei postei pentru colete; 143 lei pentru curentul electric; 588 lei brutăriei pentru pâinea donată în mai; 663 lei pentru pâinea donată în iunie; 107 lei băncii pentru comisioane; 1.875 lei tipografiei pentru cartea Părintelui Al. Buzera, Toată suflarea să laude pe Domnul; 250 lei postei pentru timbre; 90 lei pentru internet; 538 lei protoieriei pentru reviste, cărti etc.; 3.960 lei tipografiei pentru vol. I din Bibliografia Revistei ,,Mitropolia Olteniei”; 5.000 lei tipografiei pentru volumul II al aceleiasi lucrări; 84 lei ciocolată pentru copii; 1.158 lei impozit si altele mai mici. La 31 august, deficitul parohiei noastre era de 6.533,68 lei. A fost altădată si mai mare!
*
Publicatii. În această perioadă, preotul Dvs. a mai publicat câteva materiale astfel: Fumatul, în ,,Natiunea”, Bucuresti, an. IV(2014), 24 aug., editie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Moldova mângâiată, în ,,Natiunea”, Bucuresti, an. IV(2014), 23 aug., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Nostalgici si nostalgii, în ,,Natiunea”, Bucuresti, an. IV(2014), 26 aug., editie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Focul cenzurii(III), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIV(2014), nr. 6221(23-24 aug.), p. 6; Duhul Apocalipsei, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIV(2014), nr. 6223(27 aug.), p. 6; Amintiri despre Tudor Vladimirescu(I), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIV(2014), nr. 6224(28 aug.), p. 6; Amintiri despre Tudor Vladimirescu(II), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIV (2014), nr. 6224(28 aug.), p. 6; Folclor din Mehedinti(LIII), în ,,Natiunea”, Bucuresti, an. IV(2014), 2 sept., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Brâncovenii, în ,,Natiunea”, Bucuresti, an. IV(2014), 28 aug., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro);
Recenzia Domnului Acad. Alexandru Zub la vol. Popas aniversar-60 al preotului Dvs. a fost reluată si în revista ,,Epifania”, Iasi, 2014, nr. 30, sept.-nov., pp. 102 – 104.
*
Parohia noastră a publicat vol. II din cartea preotului si cântăretului Dvs., Bibliografia Revistei ,,Mitropolia Olteniei”(1948-2008)(645 pag.). Cartea cuprinde Sectiunea istorică, având următoarele capitole: Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia, Istoria Religiilor, Istoria Bisericii Ortodoxe Române si Istoria României.
Nu se va putea scrie o istorie adevărată a Olteniei în special si a României în general, fără a consulta colectia revistei ,,Mitropoliei Olteniei”. Se găseste în această revistă un adevărat tezaur de documente, manuscrise, studii, monografii, reportaje, referinte si recenzii privitoare la localitătile, bisericile, mânăstirile, monumentele istorice, evenimentele istorice, personalitătile Olteniei si ale României. Istorici si oameni de cultură de înaltă tinută, alături de ierarhi, preoti, monahi si mărunti ostenitori într-ale condeiului au semnat materialele publicate în această revistă. Istoria bisericească nu a putut fi niciodată izolată de istoria generală si tocmai de aceea revista ,,Mitropolia Olteniei” nu este numai revista Olteniei, numai a Bisericii Ortodoxe Române, ci a întregului popor român.
Publicând această bibliografie, socotim că ne-am împlinit o datorie de constiintă fată de Biserica Ortodoxă si neamul românesc.
*
Amărăciuni. Începând de anul acesta, preotul Dvs. nu va mai preda Religia la scolile din Malovăt. A făcut aceasta 24 de ani, cu o întrerupere în care a predat la câteva licee din Tr. Severin(Pedagogic, Halânga, Economic), cât si la Facultatea de Teologie din Craiova. Multi ani nu s-a plătit această prestatie, dar a împlinit-o cu bucurie, fiindcă a iubit copiii si misiunea de dascăl. Statutul de profesor de religie nu l-a socotit ca pe un ciolan de ros, ci ca pe o misiune sfântă, ca pe un apostolat. Fiecare oră de religie a socotit-o ca pe o Liturghie. Sute de copii si tineri au primit, săptămână de săptămână, din tainele învătăturii crestine. Între timp, lucrurile s-au schimbat. Preotul Dvs. n-a mai fost bun. N-a mai corespuns: nici la greutate, nici la grosime, nici la înăltime. Cum să trimiti în scoală un stafidit ca mine?! Poate doar ca sperietoare! La capre, taică! Să dea Dumnezeu ca această schimbare să fie spre binele si folosul copiilor!
*
Zâmbete. – Proverb românesc: ,,Pe lupul bătrân îl calcă javrele pe coadă!”
- Din zicerile domnului G. B.: ,,M-am certat si cu M. D., dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreantă, dar nu ne-am insultat; Am vorbit chiar zilele trecute cu mai multi parteneri de afaceri. Oameni seriosi, din lumea interlopă!; Eu am înteles că vorbim despre afaceristii adevărati. Acest Cocos este un papagal!; Dacă marcăm un gol la început, pe urmă putem să jucăm si la 0-0!”
- Din zicerile domnului D. D.: ,,Dom'le, eu muncesc 24 de ore pe zi, iar uneori chiar si noaptea; Am ajuns la o vârstă, la care mi-am dat seama că trebuie să fiu cinstit; Familia e sfântă, pe când patria.... cum să vă spun, patria e sacră!;
*
Sănătate, pace si bucurii să vă dea Dumnezeu!
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 9/16/2014 |
Contact: |
|
|
