Toronto International Film Festival - TIFF 2014 - 4-14 septembrie
Ca în fiecare an după “Labor Day”, si anul acesta Toronto a devenit gazda prestigiosului festival international de film, TIFF. Dar ce zic eu "prestigios"? Se pare, după spusele "specialistilor" cu care am avut onoarea să stau la cozi la intrarea la filme, că TIFF ar fi unul din cele mai importante festivaluri de cinema din lume. Desigur, după cel de la Cannes. N-am avut timp să verific dacă cei care au afirmat acest lucru aveau dreptate, dar, într-adevăr, este un festival urias. Au fost prezentat peste 400 de filme, fiind încadrate în 16 sectiuni, printre care si o sectiune de filme pentru copii. Numărul de vedete de cinema care vizitează marele oras Toroto între 4-14 septembrie a crescut considerabil si, proportional, si nebunia circulatiei în centrul orasului în această perioadă.
Cum publicatia “Observatorul” din Toronto este implicată în majoritatea evenimentelor culturale importante care au loc în acest oras, pe care n-as gresi dacă l-as numi un "mega-city", am fost prezentă si la editia din acest an a TIFF-ului. Am observat, cu ocazia asta, schimbările survenite fată de anul trecut, dar si cele câteva lucruri care au rămas neschimbate. Locul festivalului a rămas acelasi, edificiile destinate pentru diverse manifestări ca si pentru participantii făcând parte din "I&P" (Industry & Press) fiind edificiul "Bell" de pe King Street si cinematograful "Scotia Bank" de pe Richmond Street (dar librăria Chapter de alături, din păcate, s-a închis). Pe King Street circulatia a fost închisă câteva zile, dând loc defilării "starurilor" pe asa numita "red carpet" (carpeta rosie), în juriul căreia se înghesuie doritorii de autografe. Există multe "red carpet", instalate în sălile cu proiectii pentru public, cum ar fi "Princess of Whales Theatre" sau "Roy Thomson Hall". Acolo sunt spectacolele "de gala", unde sunt prezenti actorii celebri. Vorba"dai un ban, dar stai în fată" e foarte valabilă! Un bilet obisnuit de adult e $25, senior, $21, dar la spectacolele de gală pretul e mai mare. Si, pentru că veni vorba de pret, la una din cozile la filme (activitatea de stat la coadă la intrarea la filme e o foarte importantă sursă de informatii!) mi-am exprimat nedumerirea asupra unui pret atât de ridicat la filme, mai ales că se spune că organizatia TIFF e caritabilă. O doamna, în excelentă formă sportivă, de 68 de ani, originară din Malaezia, care a venit pe bicicletă la film si care avea un bilet gratuit dat voluntarilor (pentru fiecare 7 ore de voluntariat capeti un bilet la un film), mi-a explicat că cinematgrafele din edificiul "Bell" rulează în timpul anului cu sălile goale si atunci, cum să faci fată cheltuielior?
Sistemul de voluntari a rămas acelasi, inocenta si bunăvointa lor, la fel, ca si componenta lor: fie tineri cu visul de a deveni staruri, fie persoane mai "coapte", foste staruri! Si sistemul de intrare a celor cu vouchere de presă a rămas la fel. În plus, am avut o experientă care m-a făcut să admir si sistemul lor de organizare, dar si civilizatia din Canada. La unul din filme mi-am uitat sepcuta în sală, dar mi-am dat seama numai când am ajuns jos (la "Scotia Bank" e o uriasă scară rulantă). Fluxul de spectatori fiind controlat, nu puteam urca din nou. I-am spus deci unei voluntare problema, ea a chemat un alt voluntar care m-a însotit până în sală, am căutat sepcuta, dar n-am găsit-o. Am vizionat apoi încă un film si, la iesire, mi-a venit ideea să o întreb pe o tânăra care făcea curat, dacă n-a văzut cineva sepcuta mea. M-a condus la un chiosc numit "Guest Service" si acolo a deschis un imens dulap cu zeci de obiecte: sepci, umbrele, jachete, rucksakuri, aparate de fotografiat, ochelari de soare, ba chiar erau si catevca i-paduri. Printre toate aceste obiecte era si sepcuta mea! Civilizată tară, mi-am spus!
Anul acesta nu a fost prezent niciun film românesc. Selectia filmelor pe care vrei să le vizionezi e greu de făcut. Sigur că toate au mici prezentări pe Internet, dar cine are timpul si răbdarea să studieze cele peste 400 de tituri? Criteriul de selectie, pentru mine, a fost ora cea mai convenabilă si nationalitatea, sau regizorul filmului.
Am ales, printre altele, datorită dragostei mele pentru Liv Ullman, un film suedez scris si regizat de ea, "Miss Julie", adaptare după o piesă de Strindberg. Stiam că Strindberg e un autor de piese cu suboecte grele si tragice, dar am tinut să văd filmul si n-am regretat. Subiectul este simplu: în 1890, la o fermă din Scotia, fiica unui aristocrat, Julie (jucată excelent de Jessica Chastein) încearcă să-l seducă pe valetul tatălui , Jean (Colin Farell), dar, din cauza diferentei de clasă socială, intervin probleme si, finalul e tragic. Ce mi-a plăcut? Am simtit "mâna" lui Liv Ullman. Văzusem cu ani în urmă, la FFM (Festival des Films du Monde), la Montreal, splendidul ei film "Sophie", premiat de altfel la acel festival, si, în plus fată de ceea ce am recunoscut ca fiind, în filmul ei, elemente învătate de la Ingmar Bergman, i-am simtit o sensibilitate aparte în ilustrarea muzicală a filmului. Ca si în "Sophie", unde muzica de cameră de Shubert dă ambiantă scenelor fără dialog, unde amănunte ale mobilierului interior sau ale naturii încântă ochiul, am regăsit si în "Miss Julie" aceeasi tehnică. Iar mie, pasionată a muzicii clasice si a poeziei imaginii din filme, mi-a făcut plăcere să regăsesc stilului sensibil al lui Liv Ullman.
Un alt film suedez, de mare clasă si care m-a impresionat profund a fost "A pigeon sat on a brach reflecting on existence" (Un porumbel stă pe o ramură reflectând la existentă). Regizorul Roy Andersson a obtinut premiul "Leul de aur" pentru cel mai bun film la festivalul de la Ventia 2014. Titlul e inspirat de o pictură de Peter Breughel cel tânăr din 1565, "Vânători iarna", reprezentând o scenă de iarnă cu câteva păsări pe niste ramuri. Roy si-a imaginat porumbeii uitându-se si mirându-se de comportarea oamenilor. Filmul este o comedie dramatică si, la festivalul de la Venetia, Roy Andersson a spus că a fost inspirat de filmul din 1948 "Hotii de biciclete" de Vitorio de Sica. Regizorul face o satiră cu iz de absurd a dramelor societătii contemporane - cu sărăcia, lipsa de comunicare între oameni, lipsa de perspectivă-, dar ia în colimator si aspecte din istoria Suediei, cum ar fi pierderea războiului ruso-suedez. Secventele filmului se succed ca niste picturi figurative, dar foarte moderne. Impresionant.
Sala, la acest film, era arhiplină si, spre deosebire de alte filme, aici spectatorii, adică lucrătorii din "I&P" - critici, actori, studenti la teatru si cinematografie - au stat până la sfârsitul proiectiei, putini au fost cei care au părăsit sala înainte. Dar la celelalte filme am asistat la un du-te vino continuu. Săracii oameni! Aveau pass-uri cu care puteau intra la orice film si, din dorinta de a asista la cât mai multe proiectii, plecau înainte de sfârsit. Am auzit într-o zi pe cineva care îi întreba pe toti dacă au văzut filmul cutare, că el n-a văzut sfârsitul si era curios să-l stie. N-a fost cazul meu, eu am asistat la filme în întregime. Cum altfel, dacă vrei să scrii despre ele?
Două filme mi-au atras atentia si le-am ales că să văd situatia din fostele tări de est: "Leviathan", film rusesc si "The Lesson" (Lectia), coproductie bulgaro-grecească.
"Leviathan" prezintă tabloul societătii actuale din Rusia, în care coruptia este la fel de prezentă ca si în trecut, pe timpul comunismului, numai că acum este blagoslovită de o altă institutie, la fel de puternică ca, pe vremuri, cea politcă, biserica. Subiectul este complex, filmul (141 minute) e foarte bine jucat si Andrey Zvyagintsev (regizorul) împreună cu Oleg Negin au obtinut "Palme D'or" la Cannes 2014 pentru cel mai bun scenariu.
Filmul "The Lesson", regizat de Kristina Grozeva si Peter Valchanov, pune în evidentă sărăcia unei familii obisnuite din Bulgaria. Este povestea tristă si captivantă a unei profesoare de liceu care trăieste în sărăcie si care, în situatii foarte dificile, e obligată să ia decizii importante. Excelent jucat si cu o imagine de calitate, oferită de un talentat operator, filmul m-a tinut cu răsuflarea tăiată de la început până la sfârsit. Îl recomand cu căldură, dacă va veni pe ecrane.
Am mai asistat si la un film documentar ucrainean "Maidan", de care însă am fost dezamăgită. Erau numai imagini de la evenimentele din Octombrie 2013 din Kiev Ucraina, nimic altceva. După câteva imagini, te lămuresti, e geu să sustii un întreg film de 133 minute numai cu asta.
Ca si anul trecut, mi s-a părut si acuma excelentă organizarea festivalului TIFF si sper ca pe ecrane să vină o bună parte din filmele pe care, evident, nu le-am putut vedea.
Iar ca încheiere, o veste bună, de ultim moment: Piers Handling, Director and CEO al lui TIFF, a anuntat o donatie de $2 milioane din partea fundatiei "Gerald Schwartz and Heather Reisman Foundation", care va permite nu numai continuarea cu succes a festivalului, dar chiar amplificarea lui si a activitătilor educative legate de TIFF. Deci, de anul viitor, TIFF-ul va aduce o si mai mare faimă marelui si cosmopolitului nostru Toronto!
|
Veronica Pavel Lerner 9/15/2014 |
Contact: |
|
|
