Glorie Limbii Române prin intelepciunea ei
Mi-e dat să-mi rostesc gândurile
să visez
în Limba Română,
fiecare cuvânt un fagure,
ca mierea luminii în degetarul macilor,
ca vârsta arborilor în cercuri,
în fiecare din ele trudeste un străbun,
veghează o baladă.
Patria Limbii Române e Istoria
acestor plaiuri păscute de Miorita,
modelate de doine
si fiecare cuvânt al ei a fost cioplit
cu grijă
la izvoarele dorului.
Ea nu poate fi mutată,
cum nu se poate înstrăina fântâna
de izvoare.
Am spart coaja de nucă
a cuvântului si peste întelesuri am dat
de bine , dulci ca mierea,de ducă
si ură,
avea gust de zgură
dar si de păcat,
simteam eminesciană vibratie,
întelepciunea lui Pann din gură în gură
era în sământa gata de germinatie.
Am spart coaja semintei cuvântului
si-am dat peste altă sământă,
un alt înteles, o altă cărare,
o altă sperantă,
o clantă
pentru o altă,
o altă...
până rămâne
măduva Limbii Române.
În fiecare cuvânt e un oier,
un tăran
care face holda să cânte
imnurile acestui pământ
scrise cu plugul pe nepieritoarele pergamente
ale brazdelor.
Rostiti un cuvânt în limba noastră
si veti simti
si gustul mierii
si vânturile veacurilor
si mirosul câmpiilor.
Rostiti un cuvânt în Limba Română
si veti auzi
mângâierile mamei
si vorbele tatei grele ca piatra
din temelia casei.
Ascultati un tăran vorbind ogorului
si veti vedea cum trec cuvintele
din hrisoave în versurile eminesciene
precum ploaia în rădăcini.
Aceasta este eternitatea ei,
gloria ei
de a fi mereu
ca frunzele pe o cetină seculară.
II
Patria îmi este Limba ce o vorbesc
pe care am supto de la mama
cu ochii blânzi
ca Miorita.
Când îmi aplec urechea de sânul pământului
aud lucrînd Mesterul Manole
ce, încă, modelează tara
pe care o numim
Limba Română.
De bat la portile cerului
si iau o cană de lut
cu apă
simt sufletul izvoarelor
din adâncurile muntilor
acolo unde inimile rămân
pe oale de Horez.
De iau în palme un bulgăre
din marginea câmpului unde zarea a îngenunchiat
lutul îmi seamănă.
Poate-s oasele străbunilor mei
ceva din înteleptul suflet respirând
în conturul măsurat.
Mă simt rudă cu acest bulgăre cuminte
si-l pipăi simtindu-i respiratia
în acea dimineată nerăbdătoare când bobul de grâu plesneste în lutul
cu străluciri solare.
Când mănânc pâinea,urcă până la mine
neamurile noastre toate,
seva întelepciunii
adusă până la noi
de limba ce o vorbesc.
Patria îmi este Limba Română
în ea bobul de grâu
germinează
verbele poemelor eminesciene.
|
Al. Florin Tene 9/12/2014 |
Contact: |
|
|
