Interviu cu Părintele Arhimandrit Roman Braga din S.U.A.
Părintele Arhimandrit Roman Braga este un călugăr ortodox român, deosebit de oricare alt monah, pentru simplul fapt că n-a trăit viata călugărească într-un schit sau mănăstire si nici nu a cunoscut altă chilie decât celula închisorilor comuniste dar mai ales „cămara cea de sus a inimii”!... Iar dacă monahismul înseamnă trăirea în Hristos, Părintele Roman a trăit-o din plin pe parcursul întregii sale vieti, datorită smereniei, evlaviei si iubirii de Dumnezeu care l-a stăpânit întotdeauna, calităti si virtuti pe care le-a dobândit atât din familie cât mai ales de la călugării din Mănăstirea Condrita, din nordul Basarabiei, în vecinătatea căreia s-a născut la 2 aprilie anul 1922 si a crescut. Ulterior a fost vietuitor al Mănăstirii Căldărusani iar apoi elev seminarist la Mănăstirea Cernica de lângă Bucuresti, unde a fost, permanent, aproape de Sfântul Ierarh Calinic – Ocrotitorul spiritual al mănăstirii – care-i adăposteste sfintele sale moaste!...
După desfiintarea acestei scoli este transferat la Seminarul Central din Bucuresti iar ultimul an îl va urma la Seminarul Teologic din Chisinău. Întorcându-se în Bucuresti, între anii 1943 – 1947 urmează atât cursurile Facultătii de Litere si Filozofie cât si cele ale Institutului Teologic.
În anul 1948 este arestat pe motivul că ar fi ajutat un legionar. Trimis la Pitesti trece prin toată teroarea „reeducării” dar în întunericul celulei află lumina vorbirii si împăcării cu Dumnezeu. De la Pitesti este trimis în lagărele de la „Canal”. Acolo îl întâlneste pe călugărul Evghenie Hulea – o figură de pateric, conform mărturiei Părintelui Roman, care l-a determinat spre a intra, definitiv, în monahism. Este eliberat în anul 1954 dar i s-a impus domiciliu fortat în Bucuresti si, totusi, în aceste conditii, merge pe ascuns la Iasi unde Mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei îl călugăreste si îl hirotoneste diacon, aici – la Catedrala Mitropolitană – făcând bună misiune, mai ales cu tinerii.
În anul 1959 este arestat din nou, anchetat timp de un an de zile, căutându-i-se învinuiri închipuite, pentru ca până la urmă să fie încadrat în lotul grupului „Rugul aprins” de la Mănăstirea Antim – unde a fost coleg, în anii studentiei, cu Părintii Sofian Boghiu, Petronia Tănase, Nicolae Bordosiu si cu Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului. Au urmat închisoarea Jilava, colonia de muncă Balta Brăilei, lagărele din Delta Dunării, cu suferinte grele, dar în acelasi timp cu o companie de elită: Părintii Benedict Ghius, Grigorie Băbus, Sofian Boghiu, Dosoftei Moraru, Tit Moldovan, Felix Dubneac, vestitul profesor Tudor Popescu, omul de cultură Petre Pandrea si altii. Condamnat la 18 ani temnită grea, lucrează până în anul 1964, când la 31 iulie este eliberat cu prilejul gratierii generale a detinutilor politici.
De acum înainte începe lungul pelerinaj al ierodiaconului Roman Braga prin toată tara, cunoscut fiind de toti dar si izgonit fiind de către toti din cauza faptului că „avea tinicheaua de coadă!”...
De aici nu urmează, totusi, faptul că toti „inspectorii” de la Culte erau călăi. Asa se face că tot în anul 1964, Dumnezeu îl scoate în cale pe unul din cei „buni” care-i dă Episcopului Oradiei – Valerian Zaharia – aprobarea pentru a-l hirotoni în treapta de preot, eveniment ce are loc cu binecuvântarea lui Dumnezeu în anul 1965!...
La 1 Ianuarie anul 1985 este instalat ca preot la Negresti – Oas, unde a început o intensă activitate pastoral-misionară si catehetică, duminica la vecernie – cu copiii si tineretul asa încât osenii îl înconjurau cu dragoste, ba chiar si securistii nu îndrăzneau să intervină pe fată, de teama credinciosilor. Apoi l-au mutat silit, într-o noapte, în localitatea Sârbi – Bihor, iar ulterior, adică în anul 1968 a fost chemat la Patriarhie si trimis ca misionar în Brazilia. În anul 1972 episcopul românilor din S.U.A. – Valerian Trifa - îl cheamă la Vatra – unde îsi desfăsoară activitatea ca staret si duhovnic al Mănăstirii „Înăltarea Domnului”, iar din anul 1988 se retrage la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, Michigan, SUA.
Cu toate acestea nu a fost scos în evidentă decât primul strat al vietii Părintelui Roman. Miezul (ei) duhovnicesc trebuie căutat în anii formării sale spirituale la mănăstirea copilăriei sale din Condrita Basarabiei apoi în anii formării sale intelectuale la seminariile si la cele două prestigioase scoli superioare bucurestene, în anii studentiei sale petrecuti, alături de elita intelectualitătii crestine românesti care făcea parte din gruparea „Rugului Aprins” dar, mai cu seamă, în perioada modelării si desăvârsirii sale duhovnicesti de către mentorul său spiritual – călugărul Evghenie de la „Canal”!...
Orice cinste omenească i s-ar acorda părintelui pentru duhovnicia sfintiei sale, sună ciudat deoarece viata sa jertfită, în întregime, lui Dumnezeu nu o poate cinsti decât binecuvântarea Celui Căruia i s-a jertfit!...
Este vrednică de laudă această viată si activitate!... Datorită acestor oameni minunati, spiritualitatea crestină a rezistat. Noi cei de astăzi, luati cu problemele si greutătile cu care ne confruntăm, nu realizăm suficient si bine cât de importantă a fost mărturisirea ce au făcut-o ei pentru Iisus Hristos!...
Mi se pare că pentru generatiile tinere, care nu au trăit ororile comunismului, aceste mărturii nu spun mare lucru. Noi suntem convinsi că dacă mai avem astăzi o spiritualitate serioasă, o avem datorită acestor bătrâni cuminti si minunati, din care categorie face parte si Părintele Arhimandrit Roman Braga!... Si pentru a ne folosi, din punct de vedere duhovnicesc, de învătătura Părintelui Roman, am purces, cu a sa învoială, dragoste si binecuvântare la realizarea unui interviu de suflet, pentru care îi multumesc în mod deosebit.
Asadar, parcurgând viata, opera, activitatea si biografia acestui părinte îmbunătătit constat, cu uimire si admiratie, tăria lor de caracter si verticalitatea cu care au fost înzestrat acest contemporan al nostru în fata căruia noi nu suntem altceva decât niste oameni supusi vremurilor acestui veac!...
- Preacuvioase Părinte Arhimandrit Roman Braga, astăzi propaganda în favoarea normalizării anumitor păcate si patimi are consecinte si efecte profund negative asupra vietii sufletesti si spirituale a tinerilor, mai mult chiar decât propaganda ateismului din timpul regimului comunist. Ce măsuri si solutii credeti că ar trebui luate si adoptate pentru ca numărul victimelor asa numitei democratii să fie cât mai mic, cât mai scăzut?
- Întrebarea este interesantă si mi-a mai fost pusă si cu alte ocazii, si ca si atunci vă răspund si dumneavoastră acum, că ar trebui să întrebati guvernul statului (în cadrul căruia lucrati si dumneavoastră) de lucrul acesta. Să stiti că tinerii nu sunt vinovati cu nimic că trăiesc în această civilizatie si cultură decadentă. Să nu credeti cumva că epoca pe care o trăim noi acum este foarte diferită fată de alte timpuri din istoria crestinismului si că ceilalti au fost privilegiati, bucurosi si norocosi că au trăit în altă epocă, iar noi suntem foarte nenorociti că trăim acum, în aceste vremuri. Ce pot spune eu, este să nu asteptati nimic concret de la scoli. Eu trăiesc, după cum bine stiti, într-o tară în care oamenii îsi educă copiii acasă, până la intrarea în facultate. Bineînteles că regimul permite să se dea numai examenele, fără ca profesorul să-l vadă pe copil la cursuri în timpul anului scolar. În America foarte multi se feresc de scolile publice. În statul Michigan, unde locuiesc eu, un sfert din copii nu se duc la scoală, până la studiile superioare, universitare. Cine îi poate învăta mai mult si mai bine pe copii si cine este mai mult interesat de morala lor decât părintii, bineînteles, dacă ei sunt niste oameni responsabili. Nu stiu, nu am auzit ca în România să fie oficializat acest sistem de homeschooling adică scolarizare la domiciliu, acasă.
Stiati că în Statele Unite ale Americii există o asociatie de tineri care s-au jurat să fie virgini până la căsătoria lor? Ei poartă o insignă pe care scrie: only my wife sau only my husband (adică numai sotia mea sau numai sotul meu). Sunt bine organizati, organizează conferinte si dansuri ori diferite spectacole si actiuni dar sunt oameni care vor să arate si să demonstreze că omul nu este un animal si că se poate trăi în abstinentă si înfrânare.
În altă ordine de idei, dacă un copil este crescut si educat să spună nu răului, va reusi să depăsească ostacolele spirituale si ispitele de acum. Desigur că tensiunea si presiunea este mare, însă constrângerea diavolului a fost mare întotdeauna. Tânărul trebuie învătat să nu dorească ce are celălalt, adică să nu râvnească la bunurile aproapelui său. Colegul sia- luat masină, vreau si eu una, cel putin la fel, celălalt are un anumit computer, vreau si eu unul, cel putin ca acela. Ei, felu acesta de gândire să stiti că îl distruge pe om, cultivându-i invidia si egoismul. Trebuie ca tânărul să aibe puterea sufketească si tăria de character să spună nu. Cui? Nu păcatului care-l vede pe stradă, ci să spună nu chiar lui însusi. Căci este mult mai greu să-ti spui nu tie însuti, păcatelor tale, patimilor tale, dorintelor tale egoiste si posesive. Aceasta este educatia care trebuie făcută. Ea nu s-a făcut niciodată în scoală. Pe asta o fac părintii acasă. Nu-i impui si nu-i torni pe gât predici, fiindcă toti s-au săturat de predici, discursuri si toate de felul acesta. Ci îl iei de mână si îl duci la biserică, tu săruti icoana, o sărută si el, îl duci la spovedanie si împărtăsanie, te spovedesti si împărtăsesti tu si atunci va face si el la fel.
Dacă ai prezenta lui Dumnezeu în tine, atunci esti într-o stare de rugăciune. Atunci omul devine rugăciune
- Preacuvioase Părinte Arhimandrit, ce să face ca să-L iubim pe Dumnezeu mai mult, ca să-L simtim mai aproape de noi?
- Trebuie să vorbim permanent cu El. Trebuie să-L simti pe Dumnezeu în tine, nu în afara ta, în exterior, ci în interior, în inima ta, căci inima noastră este nelimitată, infinită deoarece în ea se sălăsluieste Iisus Hristos începând de la botez. O persoană are niste dimensiuni infinite ale personalitătii lui; în adânc, în profunzime, fără limită, cu alte cuvinte persoana umană este vesnică. În adâncul acesta din noi există Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol Pavel de multe ori că „voi sunteti biserica Dumnezeului Celui Viu”. Deci să nu deturnăm ori directionăm rugăciunea noastră către un colt ori într-un colt, fiindcă Dumnezeu nu este material ori spatial ca să-L pui într-un colt si să spui: acolo este Dumnezeu! Coboară-te în tine si adresează rugăciunea în inima ta lui Dumnezeu si vei simti prezenta Lui!
Să stiti că dialogul, convorbirea cu Dumnezeu îti produce si aduce sentimentul si simtirea aceasta, a prezentei lui Dumnezeu. Spune-I lui Dumnezeu când ti-e foame, când ti-e sete, spune-I lui că te duci la Bucuresti ori la Oradea, unde ai treabă, spune-i Lui ceva pe drum, arată-I lui Dumnezeu ce frumos este peisajul, ce frumoase sunt florile sau natura. Vorbeste cu Dumnezeu de toate si despre toate. Doamne, ce să fac, cum să fac? Uite, trebuie să fac asta si asta; mi-e foame, mă duc să mănânc o bucătică de pâine ori să beau un pahar cu apă... Tot ai în minte lucrurile astea, el par la prima vedere copilăresti, puerile, însă conversatia aceasta cu Dumnezeu se preface, se transformă în rugăciune. Pentru că ce este rugăciunea? Este o permanentă si continuă comunicare a omului cu Dumnezeu, într-un mod cât se poate de natural.
Gânditi-vă ce spunea (tot) Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Tesaloniceni: „Rugati-vă neîncetat!”. Cum putea el să se roage neîncetat, neîntrerupt, când era o persoană foarte activă? A făcut atâtea biserici, a scris atâtea epistole, a propovăduit „cu timp si fără timp”, a făcut si avea de făcut permanent, atâtea lucruri. Nu putea, nu avea cum să stea tot timpul în genunchi. Drept urmare, la asta s-a gândit el: să ai întotdeauna în inima ta sentimentul prezentei lui Dumnezeu. De fapt, Sfintii Părinti în acest fel definesc rugăciunea: ca fiind sentimentul prezentei lui Dumnezeu. Rugăciunea nu este doar atunci când citesti din carte. Trebuie spus tinerilor acest lucru. Nu este doar atunci când te rogi dimineata si, gata, am terminat. Sau zici: „ah, nu mi-am terminat rugăciunea”. Păi, rugăciunea nu se sfârseste niciodată.
Nu-i nimic, vorbeste cu Dumnezeu copilăreste, căci noi suntem copiii lui Dumnezeu. Si vorba asta copilărească cu Dumnezeu îti aduce sentimentul prezentei familiare, intime a lui Dumnezeu în inima ta. Dumneavoastră stiti proverbul călugăresc, invocat deseori si de către Părintele Teofil Părăian că „dacă te rogi numai când te rogi, de fapt nu te rogi deloc”. Dacă ai prezenta lui Dumnezeu în tine, atunci esti, te afli, într-o stare de rugăciune. Omul devine o rugăciune. Omul are o stare de rugăciune, nu clipe de rugăciune, momente când se roagă si momente când nu se roagă. Ar fi cumplit si groaznic. În concluzie, trebuie să avem tot timpul simtirea lui Dumnezeu. Atunci când spui „Doamne!”, să fii convins si sigur că Dumnezeu Se întoarce cu fata la tine si asteaptă să-I spui ceva. Când esti ocupat, fii atent la lucrul pe care-l faci. Când ai conversatii, gândeste-te la ce zici. Însă, dacă ai putin timp, acolo, câteva minute sau chiar într-o conversatie cu oamenii, poti să spui: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul!”; „Doamne Iisuse Hristoase, uită-te la noi, ajută-ne!” sau „Binecuvintează-i Doamne, pe oamenii acestia!”.
Dumnezeu nu are nevoie de apărarea noastră, El are nevoie de dragostea noastră
- Preacuvioase Părinte Roman, unii ortodocsi merg (si) la catolici ori la protestanti, ba chiar la diferite ramuri monofizite si se roagă împreună cu acestia. Sfintia voastră ce spuneti, este corect si bine că se procedează astfel?
- Eu personal nu-i împărtăsesc pe cei care duc si se cuminecă la catolici ori pe cei care, în loc să vină la biserica lor, se duc la protestanti, la monofiziti ori în alte locuri. Sfintii Părinti ne opresc si ne interzic să ne rugăm împreună cu ereticii sau schismaticii, dar suntem obligati să ne rugăm pentru acesti. Să facem rugăciuni si pentru încrestinarea musulmanilor ori a evreilor. Chiar este necesară o educatie făcută copiilor si tinerilor, ca să se roage spre a veni la dreapta credintă, cea în Sfânta Treime, pentru a crede în Domnul Iisus Hristos Mântuitorul – ca Dumnezeu si Om, toti cei rătăciti de la adevărata credintă. Noi nu trebuie să-i urâm pe cei de altă credintă, nu trebuie să ne ducem pe stradă si să ne certăm cu careva dintre ei: că la voi este asa, că la noi este asa si pe dincolo. Un gest ori un fapt ca acesta nu are nici un efect, nici un rezultat bun. Ci, roagă-te pentru ei. De fapt, noi nu convingem si nici nu constrângem pe nimeni să fie crestin. Vedeti, aici suntem în America si îi botezăm pe multi. În America este un curent al evanghelistilor care se botează mereu, iar ortodoxia creste aici foarte mult. Baptistii au universităti, metodistii au universităti, colegii, licee, sunt oameni pregătiti, instruiti, destepti. Ei citesc mult, îi respectă si îi cinstesc pe Sfintii Părinti. Îmi spunea unul care este ortodox convertit acum că „am văzut Sfânta Liturghie descrisă în a doua „Apologie” a Sfântului Iustin Martirul si Filozoful, si am văzut în „Constitutiile Apostolice” vorbindu-se despre Sfintele Taine, despre modul în care se face botezul, nunta, cununia, maslul. Atunci mi-am pus întrebarea: când anume au dispărut toate acestea de la noi? Noi nu le avem. Suntem noi în Biserică în felul acesta, sau nu suntem?”. Este interesant că acest om, si ca el foarte multi altii, nu s-a oprit nici la catolici, nici în altă parte, ci au venit la noi, pentru că au găsit că Biserica primară, apostolică si cea una este aici, în Ortodoxie.
- Da, am înteles că au trecut chiar comunităti întregi la Ortodoxie...
- Adevărat, asa este, au trecut (si) comunităti întregi. În Chicago avem două comunităti care au trecut la ortodocsi cu pastori cu tot. S-au botezat două mii de oameni într-o singură zi. Tot grupul care lucra la educatia studentilor în universitătile americane, un grup de evanghelisti numiti „Campus Ministry”, toti sunt ortodocsi astăzi. Au făcut si un film „Come back Home” (Întoarce-te sau revino acasă), când îl vezi începi să plângi. Toti iau Sfânta Cuminecătură din lingurită pentru prima dată si încep să le curgă lacrimile pe obraz. Să-l iubesti pe eterodox. Nu poti să-l convingi prin discutie, ci numai Duhul Sfânt îl convinge si îl poate aduce la adevăr. Sfântul Ioan Teologul ne arată că, dacă ne iubim unul pe altul, Dumnezeu este între noi. Numai Dumnezeu poate să convingă si să învingă. Vedem că Domnul nostru Iisus Hristos nu si-a urât vrăsmasii, i-a iubit si i-a certat chiar si de pe cruce. Eu recomand ca în toate rugăciunile noastre individuale să nu ne rugăm numai pentru noi si pentru familia noastră ci să-i includem pe toti care nu sunt ortodocsi. Chipul lui Dumnezeu este în toti oamenii. Gânditi-vă la fenomenul si revolutia religioasă din China. Aici sunt, conform ultimei statistici, circa o sută treizeci de milioane de crestin asa încât guvernul nu-i mai poate controla, este imposibil. Africa este un continent crestin. Se lasă de mahomedanism cu toată persecutia ce este acolo. Se înmultesc crestinii în Africa foarte rapid. De aici, de la noi din America, a plecat un grup de studenti în Madagascar, în misiune. Din punct de vedere numeric noi ortodocsii, crestem si ne dezvoltăm si în insula Madagascar. Este un mitropolit de culoare acolo, Acunda. Africa are mitropolitii ei de culoare, episcopii, toti sub ascultarea bisericească a Patriarhiei Ortodoxe a Alexandriei – patriarhiei istorică, are scoli teologice si seminarii în Kenya, la Nairobi si în Uganda. Deci se înmultesc crestinii si aici. Desigur, merg în paralel si catolicii si protestantii – care fac misiune foarte serioasă acolo dar vrea să spun că Africa nu mai este un continent sălbatic.
Sunt fenomene în lume care ne arată că Duhul Sfânt lucrează. Nu trebuie să urâm pe nimeni, chiar dacă unii îl urăsc pe Dumnezeu si credinta cea adevărată. Dumnezeu nu are nevoie de apărarea noastră, El are nevoie de dragostea noastră. Iar dragostea noastră fată de Dumnezeu trece prin om, chiar dacă acel om este dusmanul tău sau chiar dacă este (si) dusmanul lui Dumnezeu, el are nevoie si mai mult, cu atât mai mult, de iubirea crestinilor.
Tinerii trebuie să înteleagă că într-o familie lucrurile nu pot merge bine fără ajutorul lui Dumnezeu
- Preacuvioase Părinte Duhovnic, când este bine să se căsătorească omul? Înainte sau după vârsta de douăzeci si cinci de ani? Astăzi multi oameni spun că, dacă se căsătoresc prea devreme, îsi irosesc tineretea.
- Depinde de mai multi factori... te căsătoresti când esti matur. Unii sunt maturi la douăzeci si cinci de ani, altii niciodată. Căci unii sunt imaturi si la patruzeci de ani. Căsătoria este o mare responsabilitate. Astăzi trebuie să punem mai mult ca oricând, accentul pe maturitate. Eu nu le recomand să se căsătorească celor care vor după nuntă să se tină de distractii si să avorteze copiii. Sa, si mai grav, să ia contraceptive si tot felul de alte medicamente de acest fel. Cel putin femeile care au făcut un avort sau două se pot mărturisi complet, dar acelea care iau pastile nici nu stiu câti au omorât deja. Divortul este si el o calamitate. Când te căsătoresti îti asumi un sacrificiu, o jertfă. Căsătoria este o cruce, asumată. Iubirea nu este sex, nu este instinct ori plăcere trupească, iubirea este ce spune acelasi Sfânt Apostol Pavel în capitolul 13 la Epistola I către Corinteni: toate le rabdă, toate le îndură, nu este geloasă, iubirea nu caută ale sale, ci ale celuilalt... Iubirea nu cade niciodată. Aceea este adevărata iubire si dragoste, când poti să mori pentru cineva. Dacă tânărul nu este în stare să moară pentru o fată, aceasta să nu se căsătorească cu el.
Preotii trebuie să se ocupe de educatia tinerilor ce urmează să se căsătorească. Să se anunte cununiile cu trei duminici înainte în biserică. În aceste trei săptămâni preotul trebuie să se întâlnească cu viitorii soti de mai multe ori si să le vorbească despre copii, despre ce înseamnă căsătoria, despre iubirea care trebuie să existe între sot si sotie si celelalte probleme referitoare la căsătorie. Lucrurile acestea le stie preotul di propria sa experientă, fiindcă si el este căsătorit, are sotie, copii, într-un cuvânt, familie. În America, dacă tinerii nu-si anuntă căsătoria cu o lună - două înainte, nici nu îi cunună. Aici, la toate confesiunile există cursuri de căsătorie. Cursurile de căsătorie din Ortodoxie au un specific al lor, nu se potrivesc în toate celelalte învătături de la eterodocsi. Tinerii trebuie să înteleagă că într-o familie lucrurile nu pot merge bine fără ajutorul lui Dumnezeu. Trebuie să li se explice ce înseamnă o familie crestină, să li se arate că este nevoie si de înfrânare sau abstinentă si de rugăciune. Lucrurile de felul acesta trebuie să li se transmită tinerilor. Dacă sunt ignorati sau neglijati, se pot căsători si la saisprezece si la treizeci de ani, că tot una este, adică sunt la fel de nepregătiti, fiindcă nu s-a ocupat nimeni de ei ca să-i învete, să-i pregătească. Si uite asa apar divorturile si avorturile. Mă bucur că în România sunt organizatii si fundatii care luptă împotriva avorturilor. În America sunt milioane de oameni angajati în această luptă. Pe data de 22 ianuarie în toate orasele din SUA se fac demonstratii împotriva avorturilor. La Casa Albă se adună un milion de oameni, iese presedintele si le vorbeste; chiar dacă el este de acord sau nu cu practica avorturilor, el trebuie să le vorbească.
Fără libertatea spirituală nu poti să gusti din libertatea exterioară
- Preacuvioase Părinte Roman Braga, în altă ordine de idei, timpul comunismului ati fost întemnitat întrucât ati făcut parte din miscarea duhovnicească „Rugul Aprins”, despre care spuneati, mai demult, că i-a speriat pe guvernantii regimului comunist mai mult decât toate centrele de rezistentă din Carpati. Care au fost cele mai dificile si anevoioase momente în viata de închisoare? Dar cele mai frumoase si mai înăltătoare?
- Privind acum în urmă, într-un mod retrospectiv, pot spune că închisoarea a fost o binecuvântare. Au fost clipe grele, bineînteles. Însă, totusi, niciodată n-o să trăim acele momente de intimitate cu Dumnezeu pe care le-am trăit atunci, în închisoare. Când vroiau să ne spurce în Vinerea Mare, asta era o regulă generală a puscăriilor românesti, ne dădeau să mâncăm cane iar noi refuzam, le dădeam gamelele înapoi, neatinse, pline. Ei, acesta era un moment foarte frumos pentru noi. În noaptea Pastelui si în ziua de Sfintele Pasti, ne dădeau varză acră cu apă, că asa erau foarte cinici, doreau să-si bată joc de noi si de credinta noastră. Când te băga la carceră vreo trei zile pentru că ai cântat vreo colindă, te simteai fericit. Momentele acestea frumoase noi nu le-am mai avut în libertate. Desigur că în închisoare au fost fel de fel de oameni. Cine a fost bun afară, înainte, a fost bun si în închisoare. Si vice-versa. Închisoarea i-a apropiat pe unii oameni mai mult de Dumnezeu, i-a făcut să aibă o inimă mai bună. Acolo, dacă-l aveai pe Dumnezeu în inimă si în lăuntrul tău, nu sufereai, nu erai afectat si nici compromis. Acolo am văzut (si) intelectuali care au căzut, sărmanii, si s-au compromis definitiv si irevocabil; am văzut si tărani simpli, care nici nu stiau să se iscălească, dar aveau o frumusete sufletească si o trăire de caracter nemaipomenite. Atunci si acolo am înteles care este si ce este adevărata cultură, autentică, am înteles că ea nu constă în informatia aceasta formală.
Să stiti că au fost momente foarte frumoase în închisoare. Tragedia apărea atunci când vedeam cum cădeau intelectualii nostri. La Jilava am stat cu mai multi ministri si mă gândeam cum au putut oamenii acestia să conducă tara, cu această micime de suflet si de caracter, că acolo, săracii, îsi dădeau arama pe fată, povesteau tot. Am văzut un general care a furat ceapa de sub căpătâiul uni tăran, motivând că nu putea să reziste de foame. Închisoarea a fost o scoală extraordinară, o scoală spirituală. Suferinta fizică nu conta, chiar la Pitesti, cu toate că aici am fi dorit să murim cu totii, numai să scăpăm de chinurile reeducării. Dar nu ne dădeau voie nici măcar să murim, ne-au luat totul, toate instrumentele cu care ne-am fi putut face rău. Pentru că ideea lor era să nu mori până ce nu te murdăresti, până ce nu spui ca ei, să nu mori până ce nu te compromiti. Iar după ce te compromiti poti să si mori, că e totuna.
Fenomenul acesta, din păcate, nu a fost numai în închisoare, ci este si astăzi în afara închisorilor, în lumea postcomunistă, si în România si în America. Fiindcă diavolul vrea ca noi să ne compromitem, să ne murdărim duhovniceste si, după aceea, putem să murim, cu totul. În închisorile comuniste ne spuneau: „Nu vă dăm drumul acasă până nu vă compromiteti. Ca iesind afară să nu fiti eroi ci lasi, după care să scuipe lumea pe stradă”. Tot asa este si în toată societatea de astăzi. Omul care păcătuieste nu se simte bine singur si în aceste conditii vrea să-i atragă si pe altii în păcat si patimă, ca un fel de justificare si pretext pentru constiita lui ce îl mustră.
- Cum ati resimtit în închisoare privarea si lipsirea de libertate?
- Trebuie subliniată si sustinută realitatea că adevăratul om liber este acela pe care îl eliberează Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Deoarece libertatea fizică, exterioară, nu contează; nu poti (re)simti această libertate exterioară, dacă nu o ai pe cea interioară, dinlăuntru. În tot timpul închisorii, rugându-te si vorbind cu Dumnezeu, nici nu simteai zidurile. Să tineti minte că libertatea adevărată este libertatea spirituală. Fără libertatea spirituală, duhovnicească, si vrea să accentuez faptul acesta, nu poti să gusti din libertatea exterioară. Dacă nu esti liber de păcat, dacă tu esti rob pasiunilor tale, păcatelor tale, sclavul sexualitătii, al lăcomiei, al iubirii de argint, al mândriei si invidiei ori egoismului, dacă tu esti robul plăcerilor trupesti, poti să ai oricât libertate exterioară, că tot sclav rămâi, pentru totdeauna. De aceea trebuie să ne închinăm întreaga viată, în duh si în adevăr, adică Mântuitorului Iisus Hristos - Domnul si Adevărul, Care Adevăr ne va face pururea si vesnic liberi, si asta pentru că El este Calea, Adevărul si Viata!...
- Preacuvioase Părinte Staret, vă multumesc foarte mult pentru tot, rugându-vă să ne pomeniti pe toti în rugăciunile dumneavoastră!...
- Doamne ajută! Cu multă bucurie!...
|
Interviu realizat de către Stelian Gombos 9/8/2014 |
Contact: |
|
|
