Misoginul si bârfitoarele .
(Fragment dintr-un volum în pregătire CV cu RECVIEM SI SARABANDĂ)
…După multi ani si cu o motivatie căreia niciodată nu i-am găsit vreo explicatie cât de cât plauzibilă, o vecină, mare cititoare a Gazetei de Palier, si depozitară de bârfe pe-un total de nouă blocuri de locuinte, a spus despre mine în prezenta asociatiei de bărfitoare:
-Andricutu, stimate doamne si colege? Un măgar de om, un misogin nenorocit, un nimeni care insultă toate femeile, porcu naibii! Că mi-i si rusine că e vecin cu mine…
-Ce e aia misogin nenorocit?, s-a interesat o membră mai tinerică a grupului de bârfitoare.
-Un ins pe care nu l-a ajutat niciodată mintea să aprecieze cea mai desăvârsită vietate creată de Dumnezeu, femeia, a dat răspuns cu dispret o profesoară pensionară, văduvă după trei mariaje si posesoare a doi amanti cu proteze dentare de aur, ambii specialisti în preinfarcte. E un misogin tâmpit, doamnă, pentru că n-are simtul esteticului, pentru că în toate povestile sale aiuristice, personajele feminine sunt ironizate, fără nicio urmă de condescendentă, unele chiar ridiculizate într-un stil inconfundabil, celor mai multe dovedindu-le impotenta intelectuală în rezolvarea celor mai simple probleme… Credeti că noi am scăpat de acest… acest…
În urma spiciului s-au putut auzi exclamatii de revoltă, amenintări, blesteme…
Bârfitoarea cea tânără si nouă chiar propunând să-mi pulverizeze prin gaura cheii vapori de morfină, să adorm si să mă bată cu o funie muiată în apă…
Vecina de la parterul blocului, care ascultase această propunere de sentintă, ascunsă după perdeaua de la bucătărie, mi-a spus toate-acestea cu speranta că, noi doi, aveam să găsim o modalitate de a transfera în patrimoniul ei măcar pe unul din cei doi purtători de proteză.
-Că, văzusi, domnu Andricutu, ce noroc are, scoaba si ramolita dracului, la ăstia, cu proteză de aur? suspinase ea nefericită.
În clipa aceea, privind-o cât era de frumoasă si încărcată de nuri, am regretat că nu eram proprietar de proteză, fie ea si de argint… În orice caz, de-aveam o sabie ninja, mi-as fi făcut unul dintre cele mai spectaculoase harakiri, respectiv, ceva ce n-a văzut toată istoria japoneză, pentru că viata mea si eu, ca individ, nu mai aveau nici un rost… Asadar, un seppuku bine calculat, ar fi rezolvat cu brio situatia. Din păcate, femeile lumii nu s-au putut bucura că scapă, în sfârsit!, de misoginismul meu notoriu.
Până una-alta, când am prins ocazia, i-am tinut vecinei profesoare următorul discurs, de profundă gândire si inteligentă:
-Da, asa se pune problema? Păi, vecinică dragă, ardeleneste zicând, tomna că eu am creat în povestile mele o grămadă de personaje cu apucături, e drept nu totdeauna măgulitoare pentru sexul frumos, însă am făcut-o, de fiecare dată, cu drag si deplină responsabilitate civică, dar, mai ales, cu dorinta expresă de a ajuta ca imposibilul să devină posibil…
-Adică, domnu Andricut, dumitale consideri că nivelul mintal al femeii este jalnic si iremediabil pierdut? Să-ti fie rusine, domnule! Rusine să-ti fie! Cu litere mari…
Ultimele trei cuvinte m-au înfuriat rău de tot, asa că i-am zis:
-Doamna vecină, nu permit asa ceva! Cum adică „să-mi fie rusine cu litere mari”? În ce tară trăim, doamnă? Dumneavoastră ar trebui să vă măsurati cuvintele, respectiv să stiti unde, când si cum se folosesc majuscule în vorbire, ca dăscălită ce sunteti… Marii nostri lingvisti…
-Ce limbisti, domnule, ce limbisti!?! Ati înnebunit cu totii! N-am mai auzit asa ceva decât la politicieni ori parlamentari…
-După noul DEX, doamnă – editie revăzută si…
-A, cum, dumeatale crezi că, dacă nu aud bine, sunt si nebună?
-Doamne-fereste, doamnă!
După încă niste apostrofări de acest fel, abia târziu, prea târziu!, dându-mi seama că pledoaria mea narativ-scriitoricească – deja mă consideram mare si important colaborator la Gazeta de Palier –, era doar o predică în pustiu. Pentru că oamenii inteligenti ai planetei au recunoscut, fie si tacit, adevărul că sexul frumos nu a fost, nu este si nu va fi niciodată slab, ci puternic si de-o perseverentă sisifico-diabolică. Să nu mai pomenim si de metodele sale de-a obtine îndeplinirea dorintelor, metode care pot lua înfătisări în stare să-l umilească până si pe Lucifer cu toate cele nouăzeci si nouă de înfătisări ale sale. Desigur, orgoliul masculin intră în alertă de-un milion de ori pe zi, unii bărbati ajungând chiar să jubileze aburcati pe-un fel de culme a fericirii:
-Ati văzut? Am convins-o, în sfârsit, pe nevastă-mea să plecăm în concediu la Neptun! Păi, cum, mă, cine cântă în casa asta? Eu, mă, adică eu, cocosul… Costă ceva bistari comncediul, da merită, si-l facem, asa cum îmi doresc eu… Sincer, vreau să fac si vo poză-două cu dom presedinte…
Fraierul!
Nici vorbă!
Victoria care îi declansase euforia, era, de fapt, o victorită rahitică si care va intra în scurtă vreme în colaps, pentru că femeia va sti să transforme orice esec, nu într-o altă falsă victorie, ci în câstigarea războiului. Argumentele folosite nu sunt niste biete elemente ale constructiei răfuielii, ci cariatide numai bune pentru templul răzbunării cu cele peste nouăzeci si nouă de fete ale sale.
În sfârsit, acest război dezlăntuit imediat după ce Dumnezeu si-a dovedit profesionalismul în chirurgia internă extirpând coasta lui Adam pentru crearea Evei, s-a extins peste secole si milenii. Lăsând la o parte legenda cu sarpele, cu mărul si alte induceri în eroare, noua creatură a dovedit că stie să domine lumea, cu voie sau fără voie, ajungând până acolo cu… imaginatia si cu ambitia, încât a născut pe Fiul lui Dumnezeu. Circumstantele se cunosc, asa că nu e nevoie de alte amănunte, doar să fim atenti la… quod erat demonstrandum! Deci, ca să fie lucrurile din ce în ce mai clare, războiul dintre cele două sexe nu a început când eu, Andricut Vetrea, Dricut, între ai casei, rude, prieteni si vecini, împlinea trei ani, ci cu ceva milenii înainte, sigur înainte de Cristos, pentru că, după ce Fecioara Maria l-a născut pe fiul lui Dumnezeu, raporturile femeie-bărbat s-au schimbat radical… Însă, aceasta rămâne o poveste complicată si complexă, ca să nu-i spunem chiar încurcată rău, deci noi doi, domnucă dragă, vom abandona-o fără milă, dar cu sperantă si, vitregeste vorbind, în bratele cercetătorilor, a oamenilor de stiintă în general…
Ajuns aici, am observat că vecina revenea din apartament pe palier:
-Scuze, domnu vecin, mi-a zis, în timp ce vorbeati, mi-am fiert un ceai de mentă…
Cum, chiar atât mă înflăcărasem, încât n-am observat că auditoriul mă abandonase pentru un ceai? Adevărul e că nici eu n-as fi fost în stare să umilesc pe cineva mai rău…
Noroc că răspunsul ei la peroratia mea a fost inteligent, demn si semnificativ:
-Auzi, vecine? Mie să nu-mi mai zâci domnucă, că mă egzasperesti, zău! Okay?
-Sută-n sută – vai de mine! Sorrry, de numa’!
Am crezut-o pe loc si nu i-am mai zâs absolut nimic…
|
Dumitru Hurubă 9/1/2014 |
Contact: |
|
|
