Subiectiv : Eterna poveste
Intr-una din seri , obosit dupã o zi în care nu am realizat mult din cele ce trebuiau fãcute, dornic de relaxare, m-am asezat în fata cutiei TV, ce-ti deschide o ferestrã în lume. Si fereastra m-a transportat din nou la granita cu Mexico de unde zeci de mii de copii continua calea fluviului ce pare sã scufunde America si asa în parte înecatã în datoria a aproape 18 trilioane de dolari. Dar nimeni nu stie ce efort trebuie fãcut pentru a salva acesti copii din ghiarele crizei umanitare ce s-a creat prin acest exod.
O clipã mai târziu, în fereastrã mi-a apãrut Ucraina, unde încã sunt gãsite resturi din trupurile celor ucisi în câmpia aceea a mortii, dupã prãbusirea avionului malaezian MH17 de cãtre Rusi. Si înainte ca sângele sã mi se urce la cap, am vãzut cerul întunecat din Gaza, în care locul stelelor a fost preluat de traiectorile ghiulellelor ce se întretãiau în noapte, desenând pe boltã cupola hiperbolicã a unui dom gotic. Dar jos, jos la bazã, iadul si-a deschis larg bratele de foc, înconjurãnd orasul într-un cerc de flãcãri, dar n-am vãzut aripile îngerilor înâltându-se la apexul cupolei de dom gotic. Nu am vãzut nimic sfânt în aceastã priveliste, si am schimbat canalul pe PBS, unde am fost mai norocos. Norocos pentru cã am dat de transmisia inegalabilului Recviem de Verdi cu San Francisco Orhestra, sub bagheta dirijorului Venezuelian cu chip angelic, Gustavo Dudamel, ce a avut loc la Holywood Bowl Amphitheatre din California. Dupã acest concert ce-a durat aproape douã ore, am rãmas tintuit în fotoliu ca sã-mi reculeg gândurile si astfel am dat cu ochii de Charlie Rose conducând un interview despre Afganistan si Orientul Mijlociu si cred cã atunci m-a cuprins o halucinantã durere de cap ce m-a fãcut sã închid ochii.
Eram cu sotia la geamul unei încãperi ce da într-o curte interioarã. De jur-împrejur, o multime de chipuri vesele pe la ferestre, priveau de la geamuri jos în curtea plinã de tauri înfuriati de impunsãturi de la spate cu furci ascutite. La un moment dat un om încins intr-o tunicã rosie, e împins de pe scãri în multimea de tauri ce se reped cu coarnele în trupul din care tunica pãrea cã se prelinge în pete rosii pe tãrãna curtii. M-am depãrtat de la geam îngrozit si am dat fuga la usã sã-i dau ajutor, dar doi vlãjgani bãrbosi au pus mâna pe mine, m-au împins într-o încãpere cu peretii îmbãcati în plãcute de faiantã cu inscriptii maure, si m-au silit sã îmbrac o tunicã rosie.
-”Nu” am protestat, „Eu nu sunt jidan! Nevasta mea e crestinã!” Am vãzut în ochii vlãjganilor dispretul, lãsându-mã singur în aceastã încãpere de unde nu se putea iesii. Deodatã usile de la intrare sunt date în lãturi si sala se umple cu oameni în tunici rosii. Eram încuiati cu toti aici in aceastã salã fãrã nici un geam, asteptând parcã cu groazã sã fim dati pradã puhoiului de tauri de-afarã.
M-am retras într-un colt opus lângã o usã joasã ce s-a lãsat deschisã fãrã zgomot. De partea opusã usii, într-o salã mare era o petrecere; oameni în grupuri, stând in picioare, cu bãuturi sau gustãri în farfurioare, nu pãreau cã m-au bãgat în seamã, si m-am ascuns dupã un zid, lipit de perete. Gãlãgie, freamât, rãsete. Prin usile mari apar vlãjganii trecând pe lângã mine fãrã sã mã observe si petrecerea continuã netulburatã. Deduc cã de n-as purta tunica rosie, as putea sã mã amestec în aceastã multime, si o dau jos. Tunica alunecã la picioarele mele si observ cã si alte tunici sunt pe jos, între piciorele multimii. Trec pe lângã perete în partea opusã sãlii, caut sã vãd dacã cineva mã urmãreste, vãd pe stânga un coridor întunecat si grãbesc sã intru în umbra lui. Fac coltul într-un alt coridor unde în fund se afla un gemulet cu gratii pe din afarã, dau de-o usã, o deschid si mã cuibãresc înãuntru. Era o camerã joasã cu closet turcesc si mã las pe vine, acolo, sã-mi trag suflarea, nãpãdit tot de transpiratie. De aici nu mai am esire, deduc. Atârnatã pe spatele usii, am dat cu ochii de o tunicã verzue pe reverele cãreia strãluceau emblemele SS.
Când am deschis ochii, un doctor tinea o lecturã la televizor despre beneficile gândirii pozitive. Nimic nu mi-a pãrut mai absurd si grotesc ca aceastã prelegere despre arta de-a gândi positiv, astãzi, când numai cu putin înainte cele mai îngrozitoare imagini de rãzboi, m-au fãcut sã retrãiesc momentele de groazã din copilãrie când avionele semãnau moartea cu fiecare bombã aruncatã asupra Bucurestiului. Incã mã cutremurã amintirea mirosului lânced din adãposturile în care încercam sã ne salvãm vietile, de suieratul bombelor cãzute în jurul nostru si de explozile ce fãceau pãmântul sã se zgudue cu noi cu tot, netinând cont nici de lacrimile, nici de rugãciunile noastre.
I-mi stãrue în urechi intrviewul lui Charlie Ross despre reînvierea valului de demonstratii antisemite in Europa, mascate sub sloganuri anti-israeliene. Starting cu UN Human Rights Council care a votat condamnarea Israelului pentru genocid inaintea analizãrii cauzelor ce-au determinat acest rãzboi. Este trecutã cu vederea faptul ca Hamasul a lansat din Gaza peste 3000 de rachete cu razã lungã de actiune in Israel, cã infiltreazã teroristi prin reteaua de tunele construite cu intentia de-a comite crime in Israel si cã folosesc scoli, spitale, ambulante si locuri de largã aglomeratie pentru adãpostirea si lansarea rachetelor, stiind cã orice rãspuns armat isrelian va produce imese peirderi de vieti omenesti cu scopul de-a crea suport public.
Dar cine este interesat sã vadã adevaratul agresor, cãnd nu e vorba decât de niste evrei nepricopsiti ce-au scãpat ca prin noroc din ghiarele lui Hitler. In Turcia au avut loc demonstratii în fata ambasadei Israeliene cu lozinci putând inscriptii ca „Domnul sã-l binecuvânteze pe Hitler” si „Musulmanii vor nimicii total Evreii” In Franta violentele anti-evreisti au fost grave si numai interventia jandarmilor a putut sã înlãture o mini-editare a kristallnacht-ului nazist în Paris. Zile în sir cartierele evreisti au fost tinta atacurilor violente, spargeri de case, prãvãli, sinagogi si intimidare. Atacuri de acest fel continuã în întreaga Europa, în Londra, Bruxel, Germania si în Suedia la Malmo.
Evreul, eterna lui poveste de tap ispãsitor, continuã si astãzi.
Toronto ON
|
David Kimel 9/1/2014 |
Contact: |
|
|
