Vacantă in tară
În ultimii zece ani am colindat lumea în lung si-n lat, dând mereu de minunătiile acestei lumi, însă parcă tot locurile natale de pe valea Ariesului mă atrag mai mult. Aceste locuri, mă conving că merită să revin an de an, ca să mă uit pe mine, cea veche, si să mă inoesc sub conul de abundentă al naturii si a oamenilor calmi. Aici mă trage, un dor de a trăi profund, cu toate simturile ancorate în realitatea vietii simple si inaltatoare. Anul acesta mi-a îngăduit timpul să stau două luni la casa părintească, departe de zgomot si furia grijilor cotidiene. M-am izolat între muntii linistitori, fără pretentiile moderne ale ecranelor, departe de lumea dezlăntuită si înghesuită între pereti de ciment si gaze de esapament.
Aici prin muntii acestia pustii, nu simti niciodată singurătatea, si chiar de te prinde o seară ploioasă prin pădure, nu cazi în tristete, că tot vine o vietate năstrusnică să te înveselească. Neavând telefon sau computer decât pentru urgentă, nu au putut veni grijile după mine, si nu aveam pentru ce mă plânge, că în jurul meu, venea la fiecare pas o scenă veselă, care mă absorbea complet. Ma bucuam mult stand de vorba cu oamenii care ii întâlneam la coasă, sau la cules de afine, era o încântare sa-i aud vorbind calm-linistitor, si sa le admir privira senina luata din dorul lor crestin. Mi-am impus ca orcand sunt in vacanta, sa nu las aripa trecutul trist, sau grijile sa vină după mine, sa-mi tulbure linistea. Cum să nu fie frumos să fi liber la interior, să lasi pacea si viul naturii să te îmbrătiseze, cu atâtea frumuseti în miresme, culori, jocuri de lumini, si triluri de pasarele. Nu poti să nu zâmbesti privind o căprioară sub un colt de pădure cum te priveste curioasa, sau un fir de iarbă legănând câtiva cărăbusi.
În satele îndepărtate ale Apusenilor, încă mai găsesti viată tihnită, căci nu a pătruns secolul vitezei, nuci graba dupa agoniseala, nici pretentiile moderne, nu au intrat prea mult să le corupa tihna, si rostul lor domol.
Comparând simplitatea acestor oameni veseli, cu încruntarea lumii moderne, mi-am spus ca, lipsa credintei a impins îngâmfarea să răstoarne sistemul valorilor umane, in prapastia stresului cronic. Aproape toti ne dăm sănătatea, linistea si iubirea, pe acumulare materială, amanand fericirea pentru un alt timp, când suntem în concediu, când ne vedem copii aranjati, sau când iesim la pensie.
Suntem în asteptarea vacantei toată viata, fara nu trăim momentul prezent, relaxati, cu toata audienta simtamintelor, ci zbarliti de frică că, încetinind ritmul zbaterilor, am deveni lenesi si apatici, si copiii ar fi nevoiti să cersească. Trăim azi obositi, cu clipele împrumute din ieri, si mâine cu slava desarta a competitiei cu care ne cumparam locul in societate, vanzandu-ne iubirea si pacea pe un pumn de bani. Astfel viata tihnită întârzie să apară, pentru că avem prea multe de facut pe ordinea de zi, pentru a face fata prtentiilor inlte ale lumii oarbre.
În satele îndepărtate ale Apusenilor, se trăieste mult si intens, după regulele tainice ale naturii, binecuvântate de sfânta zi, într-un timp mult mai dilatat, timp in care nu astepti să fi fericit cândva, ci chiar esti în momentul prezent, căci ai timp să faci poze cu inima, fiecărei frumuseti iesite în cale.
Viata acestor oameni este o continua vacantă, nu se scoală pe ceas, nu le este frică că întârzie la muncă, poate astepata si sapa, coasa, si vitele, căci timpul nu este măsurat în norme de productie, date de vreun sef, ci in randuiala fireasca a fiecarui om. Programul lor este după calendarul crestin, cu zile de lucru si zile de sărbătoare, plecând cu rugăciunea diminetii în pas domol la treburile lor, de răsăritul soarelui până la apus, si fără grabă in mijlocul zilei, la umbra, îsi iau puiul de somn.
Toti stiu aici, că vremea bună este pentru munca si vremea rea pentru odihnă, întunericul este pentru somn si lumina pentru sfintenie, viata cumpătată si sănătoasă. Trăind mai mult afară, viata lor imprima toate binefacerile soarelui si a miresmelor care le hrănesc stările gândului, oglindit în firea lor pasnică si surâzătoare. Omul aici trece prin timp sau, liber, necontrolat de ceas, si pe oricine întrebi cât este ceasul, se uită la umbrele de pe fata muntelui, si nu greseste ora. Stie ca atunci când soarele îsi udă razele pe fundul văilor, este mijlocul zilei, iar amurgul este atunci cand, o adiere tremurătoare a pădurii amestecă miresmele fanului cosit cu mirosul de lapte muls.
Tara noastră, încă mai are această mare bogătie a satului, a traiului natural, unde omul nu este un număr într-o multime de consum, sedus de bolilor perfide ale lumii moderne, ce ne îndepărtează de noi însine si de Dumnezeu, prin durerea anxietatii. Satele noastre sunt pline de mănăstiri si biserici, cum nu este nicăieri în lume, locuri cu o încărcătură spirituală impresionantă, unde ne gasim pacea si multumirea, in terapia rugaciunii de desculpabilizare sufleteaca. Încă mai avem locuri, unde pâlpâie viata sfintita si tihnită, si sub acel colt de cer curat, suntem chemati sa ne vindecam de tristete. Aproape fiecare munte are o manastire, unde ca nicaieri in lume, găsim modele de viata traind cu sufletele lor mari, în chili mici, arătându-ne prin propriul lor exemplu, arta de-a trăi frumos.
Omul vietii moderne, este într-o continuă cautate, de mai mult si mai bine, platind cu linista lui prabusirea in abisul nevrozelor, întâmpinand ziua de azi cu aceeasi lehamite ca si ziua de ieri, sărăcita de sens, de noutate si emotie. Nu mai vedem din cauza oboselii, rafinamentul si frumusetea din miracolul vietii, din minunatiile creatiei care, sunt facute sa ne îndulcesca traiul.
Această vacantă în tară, in satul meu de munte, mi-a dat să înteleg că, omul înfrătit cu natura, nu s-a indepartat mult de original, nu s-a sălbăticit fata de semenul său, ci are o voiosie mare în prezenta lui. Se vede faptul ca, firea umana trăind în locurile mai îndepărtate de civilizatie, este mai putin nervoasă si apatica, cu santatea mintala si credinta la zi, ca cerul sa-si poata revarsa binecuvântările in potirul sufleteac netulburat de anxietate. După cum arată si studiile că, nu poti avea o trăire plăcută si intensă, decât adoptand stilul de viată simplu si cumpatat, prin care se simplifică grijile si truda, dandu-ti in schimb, pacea, libertatea, răgazul si calmul. În aceste sate uitate de civilizatia trufasă, simti că fiecare clipă este altfel, esti atras să iesi afară, la răsăritul soarelui când natura îsi dezvăluie murmurul vietii. Nu poti să nu tresări de bucurie călcând descult prin roua diminetii, si simtind în jurul tău cum milioane de făpturi isi freamătă bucuria de-a fi. Cum să nu te vindeci de bolile tristetii când, la apus de soare, curge peste tine briza miresmata a florilor de câmp, ce umplu zărea în care trăiesti si te face sa zambesti. Fiecare clipă, de la răsărit până la apus, este diferită, întotdeauna altă scenă se deschide în fata ta, când fioroasă, când aurie, argintie sau ploioasă.
Nu este niciodată prea târziu să ne schimbăm stilul de viată asupritor, la stilul de viata simplist-linistitor, iesind din zona competitiei, a supramuncii si a consumului turbat. Si dacă nu putem locui la tară, măcar să ne luăm mereu câte o vacantă tihnită si intens trăită, în locurile unde nu vin după noi grijile, si zgomotul. Dacă nu putem merge în tară, într-un sat uitat de lume, avem Canada, cu locuri de o frumusete covârsitoare si accesibile oricui ar vrea să înnopteze sub cerul instelat, lângă foc, pe malul unui lac cristalin, să-l prindă zorii, visand si razand.
Kitchner ON
|
Maria Sava 9/1/2014 |
Contact: |
|
|
