Despre valoarea si importanta Sfintei Scripturi în viata duhovnicească a crestinului…
1. Introducere
Tema aceasta socotim că este foarte bine venită oricând, deoarece considerăm că Sfânta Scriptură sau Biblia constituie baza si rădăcina comună a tuturor cultelor crestine, dincolo de diferentele doctrinare, canonice, liturgice si de traditii ale fiecăreia!... Cunoastem, de asemenea, faptul că tot Biblia împreună cu rădăcinile istorice alcătuiesc punctul si baza de pornire a dezbaterilor din cadrul dialogului ecumenic care si acesta tinteste tot spre realizarea si refacerea unitătii crestine!...
Sfânta Scriptură sau Biblia este cartea cea mai reprezentativă a omenirii. Un mare predicator francez spunea că „atunci când deschideti Biblia ca o simplă carte nu puteti rezista superioritătii caracterului ei si să nu recunosti momentul de istorie, de legisletie, de morală si de elocventă cel mai surprinzător care este sub cer!” Ea este o carte unitară, desi a fost scrisă în răstimp de aproape 1600 de ani, alcătuită fiind din 66 de cărti elaborate de aproximativ 40 de autori si cu toate că ei au avut situatii sociale diferite cum ar fi: împărati si robi, clerici si agricultori, bărbati de stat si păstori, cu toate că ea cuprinde scrieri de diferite genuri cum ar fi: istorie, profetii, epistole, legi sau învătături moral-religioase, Sfânta Scriptură este pătrunsă de acelasi spirit fiind un exemplu unic de unitate organică. Ideea mare si deosebită care dă unitate scripturii este taina mântuirii persoanei în persoana Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, chiar dacă în Vechiul Testament formularea sa literară pare a fi acoperită. În cadrul acestei mari idei Biblia pune probleme mari specifice, totdeauna, sufletului omenesc. Astfel, în ea se discută despre Dumnezeu si lume, despre om si viata sa vesnică, despre creatie si căderea omului în păcat, despre femeie si bărbat, părinti si copii, ură si iubire, întelepciunea umană si tainele lumii acesteia si, mai ales, a celei viitoare, despre rugăciune, jertfă, bucurie si suferintă. Ea cuprinde, de asemenea, idei de o înaltă valoare etică cum sunt: iubirea de aproapele, despre demnitatea umană, despre realizarea unitătii în Iisus Hristos ca „toti să fie una”, despre egalitatea tuturor oamenilor, solidaritate, toate acestea contribuind ca această carte să fie a tuturor, din toate timpurile si din toate locurile!...
Sfânta Scriptură are, în primul rând, un continut religios unde se vorbeste despre Dumnezeu si dragostea Sa pentru care a creat lumea, o conduce si îi poartă de grijă; despre creatia omului si tragedia căderii sale în păcat si, îndeosebi, despre mântuirea sa prin Domnul Iisus Hristos. Cu alte cuvinte, Biblia cuprinde istoria mântuirii neamului omenesc avându-l în centru pe Iisus Hristos – Mântuitorul. În prima parte – cea a Vechiului Testament – este vorba de pregătirea mântuirii, a realizării Împărătiei lui Dumnezeu, iar în partea a doua – cea a Noului Testament – ne este înfătisată realizarea si împlinirea aceastei Împărătii, care începe chiar în această viată si se desăvârseste în ceruri. Toată colectia cărtilor sfinte este o mărturie si o mărturisire a Lui Iisus Hristos si despre Iisus Hristos si a modului în care El caută desăvârsirea unitătii si a mântuirii celor care L-au ales a le fi lor Învătător si Pildă, Când Domnul nostru Iisus Hristos numeste Scripturile Vechiului Testament mărturie despre Sine (Ioan V, 39, 46) El întelege nu numai profetiile separate, ci toată Scriptura si prin aceasta se recunoaste pe Sine Însusi ca fiind continut esential, miez al Scripturii.
Asadar, Sfânta Scriptură este cartea de căpătâi a Crestinismului. Aici crestinul trebuie să caute continutul necesar mântuirii sale. Prin lecturarea ei se înaltă cu sufletul către Dumnezeu, se purifică, îsi găseste echilibrul întregii sale vieti, dobândeste mult spor si folos duhovnicesc căci ea este cea mai autentică hrană sufletească pentru cel ce o citeste cu credintă!... Sfântii Părinti care au vietuit în veacurile imediat următoare Domnului Iisus Hristos si care au trăit, cu adevărat, adevărurile biblice, s-au identificat cu cele spuse în Cartea Sfântă, ei dând mărturie despre valoarea si folosul adevărurilor scripturistice. Ei arată si demonstrează sublimitatea acestor învătături soteriologice, îndemnându-i pe crestini să le citească si să le aplice în propria lor viată. De pildă, Sfântul Ioan Damaschin, rezumând gândirea patristică, îndeamnă pe crestini la citirea Sfintei Scripturi, căci prin ea „suntem îndreptati spre virtute si contemplatie netulburată. În ea găsim îndemn spre orice fel de virtute si îndepărtare de la toată răutatea. Dacă suntem iubitori de învătătură vom fi si cu mai multă învătătură, căci prin stiinta, prin osteneala si prin harul lui Dumnezu, se duc la bun sfârsit toate. Să batem, asadar, la paradisul frumos al scripturii care mângâie inima noastră atunci când este întristată, o potoleste când este plină de mânie si o umple de bucurie vesnică, urcând-o către Fiul Unul născut si prin El la Tatăl Cel Luminător”. Urmându-i, în aceste conditii, pe Sfintii Părinti, vom reveni la crestinismul primar cel scripturistic si patristic care era foarte consolidat în unitatea sa!...
2. Despre relevanta Bibliei sau a Sfintei Scripturi în epoca noastră, postmodernă
Ce este postmodernismul?
În altă ordine de idei, stim cu totii că epoca în care trăim a fost definită ca o epocă a postmodernismului, în care teza de bază este aceea că nu mai există nici un adevăr absolut. După cum spune Umberto Eco, termenul „postmodernism” este, din păcate, un termen aplicat astăzi la tot ceea ce se întâmplă să-i placă vorbitorului. În mod obisnuit, postmodernismul a fost definit în antiteză cu modernitatea. Din punct de vedere teoretic, se consideră că este un curent apărut la mijlocul secolului al XX-lea, din argumente sociologice si din dezbaterile privind „sfârsitul ideologiilor”. Dar, în unele domenii (cum ar fi critica literară), tocmai aceste idei au determinat o manieră mouă si foarte sistematică de gândire.
Definirea postmodernismului
Termenul „postmodernism” fiind un termen atât de complex, se întâmplă foarte des să fie folosit gresit. Din acest motiv propunem aici doar o definitie de lucru, din punctul de vedere al crestinului care încearcă să înteleagă dinamica societătii: Postmodernismul afirmă că tot ceea ce acceptăm ca adevărat si chiar modul în care întelegem adevărul depind de comunitatea din care facem parte. Nu există adevăr absolut: mai degrabă, adevărul este relativ la experienta comunitătii din care facem parte. Totusi, postmodernismul respinge anumite păreri. Respinge în mod absolut existenta unei surse a adevărului, moralitătii si coerentei logice în afara omului, considerat ca subiect al cunoasterii. În consecintă, postmodernismul neagă existenta unui Dumnezeu, fie el crestin, iudaic sau islamic.
Din punct de vedere istoric, traditia intelectuală crestină si-a exprimat credinta (cu rare exceptii) că universul, aflat sub conducerea unei fiinte supreme, este inteligibil. Totusi, începând cu Renasterea, această încredere în inteligibilitatea lumii a fost erodată în cultura europeană. Postmodernismul, prin negarea oricărui adevăr absolut sau oricărei structuri ultime inteligibile a realitătii, continuă această erodare.
Despre postmodernism si valori
Deoarece postmodernismul neagă existenta adevărului obiectiv, prima preocupare „stiintifică” a teoreticienilor postmodernismului a fost să modifice radical obiectivele educatiei.
Educatia în epoca postmodernă trebuie să-i ajute pe oameni să „construiască” în mintea lor toată cunoasterea. Cunoasterea, ideile si limbajul sunt create de oameni, nu fiindcă sunt „adevărate”, ci mai degrabă pentru că sunt folositoare. De fapt, sustinătorii postmodernismului speră să le inducă ucenicilor lor un set de valori bine definit, si anume: strădania pentru diversitate: păstrând valorile existente, subiectul trebuie să guste si modul de viată al fiecărei subculturi din societatea noastră; egalitatea: în conceptia postmodernistă, egalitatea se exprimă în termeni de relatii de putere; tolerantă si libertate: toleranta are un nou înteles: să nu negi niciodată si să nu critici grupurile oprimate, să nu pretinzi că detii adevărul obiectiv. Trebuie să sustii libertatea culturilor si comunitătilor de a se exprima singure; importanta creativitătii: stimularea si afirmarea creativitătii subiectului sunt importante în construirea cunoasterii si valorilor, mai ales dacă sunt încurajate diferite puncte de vedere; importanta emotiilor: afirmarea emotiilor este necesară proportional cu importanta autoevaluării; importanta intuitiei: intuitia câstigă în importantă pe măsură ce gândirea ratională si-a pierdut autoritatea ca mijloc de a aprecia ideile.
3. Despre Biserică si Sfânta Scriptură în epoca contemporană, postmodernă
Despre provocările postmodernismului
Din punctul de vedere al bisericilor, postmodernismul reprezintă un context particular în care ele trebuie să răspândească învătăturile biblice si scripturistice. Suntem nevoiti să spunem că trăsăturile societătilor postmoderniste diferă de la un continent la altul (de exemplu, societatea postmodernă din America nu poate fi suprapusă exact peste cea Europeană), de la o zonă geografică la alta (stilul de viată din tările scandinave nu este acelasi cu cel din tările mediteraneene) si poate chiar de la o tară la alta (în functie de traditii si de modelele pe care le respinge, implicit sau explicit). Există, totusi, niste tendinte generale pe care le urmează societătile, chiar dacă postmodernismul sustine că respinge orice tipar:o prejudecată cu privire la adevăr: postmodernii sunt suspiciosi fată de cei care sustin că stiu adevărul. Din punctul de vedere al postmodernismului, adevărul este ceva ce inventăm, nu ceea ce descoperim; legată de această prejudecată apare si tendinta lor de a fi critici fată de toate institutiile (fie ele biserici, guverne, politie sau institutii de educatie) si suprematia acordată alegerii personale, manifestată prin consumism („cumpăr, deci exist”) si în domeniul moral (fiecare tinde să aleagă ceea ce este bun pentru el, si nu recunoaste dreptul altuia să aibă o opinie despre aceasta); abundenta exagerată a mass-media: mass-media modelează artificial „realitatea” pe care o putem împărti cu altii. Oamenii sunt bombardati cu multe informatii nefolositoare si trebuie să devină specialisti în selectarea informatiilor; „privatizarea” credintei crestine: există o distinctie între adevărul public si adevărul personal. Lumea adevărului public este lumea stintei si afacerilor, o lume de „fapte”. Problemele vitale - ca existenta lui Dumnezeu, viata după moarte, distinctia dintre ceea ce este „corect” si ceea ce este „gresit” – apartin lumii adevărului personal (sunt „credinte”, „opinii”,”valori”, nu fapte). În consecintă, vestea bună a mântuirii a fost privatizată („Dacă pentru tine este bun crestinismul, foarte bine pentru tine, dar nu mi-l băga mie pe gât. Nu este pentru mine!”.
4. Conceptia si viziunea crestinului despre Sfânta Scriptură: Zece motive pentru a crede în Biblie
Crestinismul consideră că Biblia ori Sfânta Scriptură este cu adevărat revelată de Dumnezeu iar evenimentele consemnate de Scripturi s-au petrecut în realitate. În apărarea Bibliei putem oferi oricând un set de argumente care nu pot fi respinse de nici o gândire ratională. De exemplu: Sinceritatea ei Biblia este dureros de sinceră. Ea descrie personajele Vechiului Testament atât în părtile lor bune cât si în trăsăturile lor negative. Biblia prezintă natura umană ca ostilă lui Dumnezeu si prezice un viitor plin de dificultăti Ea ne învată că drumul spre rai este îngust, iar cel spre iad este larg. În mod sigur, Biblia nu a fost scrisă pentru cei care caută răspunsuri simple si nici nu este o viziune simplă si optimistă asupra religiei si naturii umane.
Conservarea textului biblic. Chiar în vremea în care Israelul modern renăstea după mii de ani de exil, un păstor descoperea documente care fuseseră ascunse pentru două mii de ani. Acestea s-au dovedit manuscrise ale unor cărti biblice identice în principiu cu cele din Biblia noastră. Ceea ce spune Sfânta Scriptură despre ea însăsi. O Biblie care nu sustine că vorbeste în numele lui Dumnezeu nu ar fi devenit temelia credintei pentru sute de milioane de crestini si evrei. Dar, cu argumente rationale si bazându-se pe evenimente concrete, autorii Bibliei sustin că sunt inspirati de Dumnezeu. Deoarece milioane de oameni mizează pentru prezent si viata vesnică pe această sustinere, Biblia nu ar fi o carte bună dacă aurorii ei ar minti sistematic cu privire la sursa de informare.
Minunile si Miracolele descrise. Dacă Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu ar fi înviat din morti, Sfântul Apostol Pavel admite că toată crednta crestină ar fi construită pe o minciună. Pentru a-si argumenta pozitia, Noul Testament numeste niste martori ai evenimentelor, si o face într-o perioadă în care afirmatiile din Evanghelie puteau fi testate. Multi dintre martorii acelor vremuri au murit ca martiri, nu pentru convingeri morale sau filosofice abstracte, ci tocmai fiindcă au sustinut că Iisus a înviat din morti. Oamenii nu acceptă să moară pentru o idee pe care o stiu ca fiind o minciună.
Unitatea Bibliei sau a Sfintei Scripturi. Patruzeci de autori, trăind în epoci diferite, au scris cele 66 de cărti ale Bibliei. Patru sute de ani de tăcere despart cărtile Vechiului Testament de Noul Testament. Totusi, de la „Facerea” până la „Apocalipsa”, ele ne spun o singură poveste în desfăsurare. Împreună, ele dau răspunsuri la cele mai importante întrebări pe care omul si le pune: De ce suntem aici? Cum putem să ne dominăm temerile? Cum putem să ne ridicăm deasupra circumstantelor si să păstrăm speranta? Cum putem să ne împăcăm cu Creatorul nostru? răspunsurile consecvente ale Bibliei arată că Scripturile nu sunt mai multe cărti, ci una.
Precizia istorică si geografică a informatiilor din Sfânta Scriptură. De-a lungul timpului, multi s-au îndoit de exactitatea geografică si istorică a Bibliei. Însă arheolgii moderni au descoperit de multe ori probe ale existentei popoarelor, locurilor si culturilor descrise în Scripturi.
Garantia Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Multi oameni au vorbit frumos despre Biblie, dar girul lor nu se compară cu acela dat de Iisus. El a întărit spusele Scripturilor nu numai prin cuvinte, ci si prin viata Lui. El a crezut că Vechiul Testament este mai mult decât o traditie natională si a suferit si a înviat din morti pentru că asa spuneau Scripturile că va face. Precizia profetică a Sfintei Scripturi. Când Biblia vorbeste în mod profetic, ea este exactă. Sute de profetii s-au îndeplinit cu exactitate. Pe acest considerent, putem să credem că Scripturile trebuie să vorbească si despre evenimentele care urmează să se întâmple.
Supravietuirea Sfintei Scripturi. De-a lungul istoriei, nici o altă carte nu a fost atât de studiată si judecată ca aceasta. În timp ce alte titluri vin si se duc, Biblia este în continuare cartea în functie de care sunt apreciate celelalte cărti. Puterea Sfintei Scripturi de a marca, schimba si transforma vieti. Cele Zece Porunci au fost o sursă de îndrumare morală pentru nenumărati oameni. Psalmii Proorocului David au oferit consolare în vremuri de necaz. Predica de pe Munte a fost pentru milioane de oameni un antidot împotriva mândriei. Descrierea iubirii făcută de Sfântul Apostol Pavel a linistit inimi mâniate. Vietile schimbate ale celor ca Sfântul Apostol Pavel, Fericitul Augustin si multi altii, ne arată diferentele pe care Biblia le poate face. Chiar si natiuni întregi au fost transformate de Cuvântul lui Dumnezeu si de viata lui Iisus Hristos.
5. Câteva concluzii finale si încheierea: Cum să răspundem provocărilor postmodernismului?
Din nefericire, în dialogul cu lumea postmodernă, nu putem dovedi adevărul si nici nu trebuie să încercăm. Postmodernismul a plasat deja adevărul nostru în categoria adevărurilor care nu pot fi dovedite. Totusi, nu se poate spune că nu putem oferi motive bune pentru acest adevăr. Aici postmodernismul ne devine mai degrabă prieten decât inamic demonstrând consecintele pe care le are respingerea unei premise. Un observator impartial este confruntat cu alegerea între o lume care are sens si nonsensul postmodernist. Dacă cineva nu-si asumă existenta unui adevăr obiectiv si a unei lumi inteligibile, va găsi în lume numai îndoială si confuzie. Dacă asa arată alternativele care rezultă din respingerea premiselor noastre, nu avem nevoie de apologetică în alegerea noastră si putem să încercăm să fim mai degrabă rationali decât arbitrari. Dacă alegerea noastră este făcută fără echivoc, comunitatea oamenilor rezonabili va fi de acord cu noi, nu fiindcă ar vedea solidaritate socială în pozitia noastră, ci pentru că se poate vedea adevăr în ea.
De aceea se cuvine ca orice crestin, preot teolog sau laic, să se aplece cu credintă si pietate spre Sfânta Scriptură si să o citească, s-o studieze si să mediteze asupra învătăturilor ce se desprind din ea. Căci prin înaltele sale învătături ne instruim, ne înăltăm sufletele către Dumnezeu, ne consolăm în necazuri si în dureri, găsim solutionare la toate dilemele si problemele noastre. Este cea mai autentică si mai sigură călăuză, pentru viata noastră personală si comunitară si cel mai bun îndreptar spre desăvârsirea si mântuirea noastră!...
|
Stelian Gombos 9/1/2014 |
Contact: |
|
|
