A noastră limbă preacurată
De suntem respectati în lume
ca vrednic si distinct popor,
străbunei limbi să-i multumim
că ne-a hrănit cu al său dor.
Un dor întins cât tara toată
si mai departe mesager,
oriunde-n lume românismul
e dres cu sare si piper.
Doar graiul nostru românesc
- un grai de ceruri dăruit –
putea prin arta-nvesnicirii
să facă dorul aurit.
Si nu doar el. Atâtea vorbe
de-ntelepciune-ngreunate,
în alte limbi nu-si află sotii
si-atunci rămân nemăritate.
Asa, de pildă, „Bună ziua” -
salutul arhifolosit;
„Bună să-ti fie-a ta inimă”,
la noi răspunsu-a fost proptit
în coasta negrului mileniu
când am tăcut cu-nversunare,
ca spiritul activ din obste
să-si împlineasc-a lui lucrare.
Cum limba-i vie si-nsetată,
fireste că-ntr-un veac de veacuri
nu poate fi mereu aceeasi,
ci musai este fecundată,
de alte limbi si alte graiuri
cu care-i soră sau vecină;
franceza-n ginta noastră este
sora mai mare din latină.
(Procesul azi se-nvederează
prin siluiri îngrozitoare –
ba tigănisme din manele,
ba anglicisme sfidătoare.)
Nu de grefări după ureche
în limba noastră-i trebuintă,
cu-al ei belsug de sinonime
spre-o lesnicioasă folosintă,
ci de-un respect necontentit
prin studiu plin de pasiune,
ca în gândire si vorbire
să nu dăm cinstea pe rusine.
Căci un român ce nu-si iubeste
sau îsi poceste limba lui,
ridicol e si cam degeaba
umbră-a făcut pământului.
|
George Petrovai 8/30/2014 |
Contact: |
|
|
