Săptămâna oarbă
Sau zilele în care ai limbrici
La plecare, am umplut rezervorul masinii cu benzină, mi-am cumpărat apă, un pachet cu biscuiti si două ciocolate cu arahide. Prima oprire am făcut-o undeva, aproape de Buzău, lângă un popas turistic, loc învăluit în fum si miros de mici. Nu am poftit. Mi-am cumpărat însă covrigi si o sticlă cu suc.
Următoarea oprire a fost pe Valea Râsnoavei, în fata cabanei Belvedere. M-am dezmortit putin si mi-am odihnit ochii, privind peste munte, spre cabana ,,Trei Brazi’’. Aproape de Sibiu, când am cotit la stânga, spre Valea Oltului, mă simteam obosită. La prima parcare, am oprit. Am atipit câteva minute, apoi am lăsat masină să curgă la pas, spre Căciulata. Acolo, în bazinul cu apă termală, am vrut să mă răcoresc si să-mi reamintesc momentul în care m-am agătat de umărul lui Avi. Am ezitat.
M-am înviorat la Călimănesti si abia acolo mi-am soptit : ,,cât să mă mai odihnesc si eu putin’’. La doar o oră mai târziu, am traversat, cu emotie, orasul Râmnicul Vâlcea si, în acelasi fel, am făcut drumul până la Olănesti. Odată ajunsă la destinatie, nici nu am apucat să parchez masina si l-am zărit pe Avi. Era la o terasă, împreună cu Maria. Părea abătut si îngrijorat, chiar dacă încerca să zâmbească când si când, în timpul conversatiei.
Am vrut să strig, însă m-am refugiat ca o panteră până în spatele lui. I-am acoperit, cu palmele, ochii, m-am întins peste masă, la Maria, si am sărutat-o.
- Ghici?! – i-am încercat eu curiozitatea.
Nu mi-a răspuns, însă am simtit cum mi se umezesc palmele, semn că lăcrima. După câteva minute, mi-a luat mâinile si le-a sărutat. Abia atunci Maria a înteles că Avi tinea la mine nu doar ca la o pustoaică guralivă si apetisantă, ci ca la o femeie pe care si-o dorea cu teamă.
- Puiul meu mic, îngerasul meu!... – mi-a zis el în timp ce s-a ridicat, m-a sărutat pe frunte si, rusinat, cu lacrimile prinse între gene, s-a îndreptat spre toaletă..
Am rămas cu Maria. Iradia si de bucuire, si de uimire.
- Ne-ai dat emotii, unde ai fost?
- Brambura, la mare...
- Mă uimesti! Sper să fii fericită. Avi te iubeste.
- Da?! Adică, da, dar cu tine cum rămâne? Spune-mi, dar sincer, cum e ca bărbat?
- Sarraa! Cum poti pune asemenea întrebări? Avi e doar o cunostintă. Tu l-ai adus în familie. Apoi... Mă rog... Degeaba îti explic.
- E, mă gândeam si eu! Voiam să stiu asa... si m-am gândit că voi doi deja ati făcut-o. În plus, uite ce: dacă îl vrei, ti-l pot lăsa. Sigur că am să sufăr, însă eu poate mai găsesc un bărbat. Am tot timpul înainte, pe când tu?!...
- Sarra, mamă, nu mai vorbi prostii?! Repet, Avi te iubeste.
- Atunci cu el am să mă căsătoresc! Te deranjează?
- Nu, dimpotrivă. Sunt convinsă că va sti să aibă grijă de tine. Totul e ca si tu să... Trebuie să îti mai vină mintile la cap... În rest, mi se pare a fi totul în regulă.
- Da, dar ai văzut ce a zis mamaie?
- Mama?! Mama e cu ale ei. A trăit în alte vremuri si acolo a rămas. Pentru ea, în lumea de acum, grav e că nu mai vin copiii cu plugusorul, nu mai vin călusarii... Că femeia trece pe dinaintea bărbatului si nu-i spune dumneata...
- Ca să vezi? Păi, lui tataie nu-i zicea nicicum?! Doar îl tachina. Parcă o aud: ,,fă Ioană, Gheorghe ăsta, al tău, s-a prostit rău!’’, iar cotoroanta în loc să îi ia apărarea ,,Tu de-acum stii, că îl cunosti de mult’’. ,, Fir-ar al focului să fie, o să mă pun cu un par pe el!’’ ,,N-ar strica, numai să nu te răzbească ăsta, că atunci să vezi dandana!’’
- De-ale lor, dintr-o lume ce abia mai pâlpâie... Asta e viata!
- În consecintă, cum să fac?
- Cum îti spune sufletelul, numai să te văd fericită. Doar pe tine te am.
- Atunci, mă mărit. Îti fac un nepot si musai să treci pe post de mamaie. – am apucat eu să-i mai spun.
Avi era la doar câtiva pasi de noi. Când a ajuns, m-a prins pe după umeri si mi-a masat usor ceafa. Îmi plăcea, însă ardeam de nerăbdare să-l văd iarăsi pe scaun în fata mea. În cele din urmă, s-a asezat.
- Acum e altceva. Pot să mă uit la tine, să aud ce spui si să văd ca nu cumva mă păcălesti, că te strâng de gât. Uite ce!... – am vrut eu să-i spun, însă m-am blocat. - Mami, zii tu!
- Eu?! Doamne, fereste! Să îti spună el... Că asa e firesc, omenesc si... nu stiu cum să mai zic. – s-a fâstâcit si Maria, însă a scos-o din încurcătură telefonul care tocmai a sunat. Tabitha!!! De unde suni, iubita?
- Din Sicilia... Abia acum am ajuns. Sunt în Catania.
- Păi, de unde si până unde?
- Am fost acasă, în Tunisia. Am trecut Mediterana si acum, ca de obicei, caut ceva de lucru. Voi?
- Noi? Una, alta... În România! Uite, Sarra e lângă mine si tocmai voia să-ti spună ceva. – a zâmbit Maria si mi-a întins telefonul.
- Eu? – m-am emotionat pe moment.
- Sarra! Nu mă mai iubesti!
- Ba daaa...
- Atunci, spune!
- My dear, I'm married! (Draga mea, m-am căsătorit)
- Când, unde, cu cine? Te-ai măritat si eu să nu stiu?!
- Stai, că nu e chiar asa, să vedem dacă mă vrea?!
- Ca de obicei, îti arde de sotii.
- Nuu! Uite, e aici, lângă mine, s-a făcut ghem si tace ca mutul. Ti-l dau la telefon.
- Bună, Tabitha! – s-a fâstâcit si Avi.
- Tu esti fericitul?
- Da! ...Adică nu stiu! Despre ce e vorba?
- Ai cerut-o sau nu de nevastă pe Sara?
- Eu? Nu stiu...
- Dragă, i-ai dat inelul de logodnă si i-ai spus: Sarra, vrei să fii sotia mea?
- Eu? Nu... Cu sigurantă... Adică, vreau să zic, în sufletul meu, da... Dar am să o întreb. Tu ce zici, o să vrea?
- Fata se mistuie ca o flacără lângă, acolo, lângă tine, iar tu mă întrebi pe mine, în Sicilia. Ia-o în brate, sărut-o si spune-i: ,,Sarra, vrei să te măriti cu mine?’’. Hai, zii, că mi se termină cartela si vreau să trăiesc momentul ăsta. Luna de miere, o faceti aici. E soare, e mare...
- Păi, da, dar nu e asa de simplu... Întreab-o tu!
- Of! Om în toată puterea cuvântului si nu esti în stare să... Dă-mi-o la telefon!
Avi mi-a pus aparatul la ureche.
- Scumpa mea, vrei să te măriti cu Avi?
- Da! – am răspuns, râzând cu lacrimi si i-am împins telefonul spre urechea lui.
- Alo!
- Da, eu, Avi...
- Ai auzit? A spus ,,da’’? Acum, Avi, o iei de sotie pe Sarra?
- Da!
- Au, au, au! Ce o să se facă fata asta cu un asa mototol?! Zii, mă, tare, cât să aud si eu, de aici, de la mare, din Italia.
- Daaa!
- Bravo! Asa te vreau! Vezi, asta era tot. Ce mare scofală?! Vă astept! Că doar aici, în Sicilia, la soare si la mare, se concep copiii. Vă astept!
***
- Ai spus ,,da’’? a întrebat Maria zâmbind.
- Da! Asa am spus. – i-a răspuns Avi năuc.
- Atunci, ce mai stai, sărută-ti mireasa!
M-am emotionat. Nu stiam cum o să reactionez când mă va săruta pe buze. Pe moment, am vrut să mă ridic si să plec. Ba, mai mult, să o iau la fugă, însă îmi doream un alt început, îmi doream firescul ca firesc functional, oricând. Am pus privirea în pământ si am asteptat. Mi s-a părut că a trecut o viată până ce Avi m-a prins pe după umeri, mi-a ridicat capul si mi-a spus soptit ,,te iubesc, pui mic!’’. M-am repezit ca un flulger si l-am sărutat eu.
- E, asa, bravo! Încă o dată! ...Si mai pătimas, mai la obiect, cât să vă fac o poză! – s-a amuzat Maria, apoi a plecat să cumpere o sticlă cu sampanie.
Si eu si Avi am rămas muti. Nu mai eram în stare să-i sar de gât si să-l smotocesc ca pe un pisoi somnoros. În cele din urmă, el a rupt tăcerea.
- Vis? Realitate? Joc de copii, pe maidanul de la marginea urbei?!
- Ce joacă, mă, ce joacă? Eu am spus ,,da’’ cu toată convingerea. Cu toată inimioara mea. Iar acum, ai vrea să o întorci... Nu ai cum, că si tu ai zis la fel, că am simtit.
- Eu?! Da...
- Da? Cum ,,da’’, mă, cum ,,da’’?
- Adică, nu...
- Nu?! Eu mă dau de ceasul mortii, iar el, ca să vezi, ,,nu!’’ Bă, te strâng de gât cât esti tu de... Ce s-o mai cotim? Când ajungem acasă, mă îmbrac mireasă si merg cu tine la popă. Să mă pupi în fata altarului si atunci să te văd?!... Că dacă mă minti, pune tataie joarda pe tine. ...Sau o să te bată cu urzici.
- Ce-i drept, fac bine la durerile de sale. ...Si la peste buci.
- Ai fi vreun pervers?! I-auzi, buci si urzici?! Dar ale mele, asa, simple, evident, fără chilotei pe ele, ce au?
- Limbrici!
- Adică, ai vrea să spui că bucile mele au... Ce sunt ăia?!
- Ceva care, când te mânâncă, musai să te scarpini.
- ...Si pe mine mă mănâncă?
- Te cam...
- Păi atunci, ce mai stai, scarpină-mă!
***
- Încă nu v-ati certat? – ne-a întrebat Maria parcă mai bucuroasă ca oricând.
- Ba da. – i-am răspuns eu la fel de veselă.
- Cum nu se poate mai bine! Împăcarea e ca mierea. Si dacă mai ciocnim si un pahar cu sampanie...
- Aici, pe terasă, sau acasă? Ce zici, mutulică?
- Cum vrei tu, îngeras.
- Cum vrei tu si după aceea... Cunoastem. – a zâmbit, complice, Maria. - ,, Mutulică! Aoleu, muiculită!...’’- ar fi zis mamaie – ,,Pe vremea mea, femeia îsi avea socotelile ei. Nu puteai să-i vezi mai mult decât glezna piciorului, iar de vorbit... Pe bărbatul său , nu-l scotea din dumneata. Voi, ăstia de acum, vă pupati în văzul lumii si nu vă rusinati nici chiar dacă vi se văd chilotii’’ Ehe, mamaie, pe vremea dumitale, pogoanele si salbele măritau slutele. Se trezea bietul om în pat cu cine stie ce sfoiegită, de i se tăia cum se taie maioneza deocheată. Astăzi, vede, pipăie si dacă dă în bâlbîială, culege.’’ – i-as fi răspuns eu. Voi?
- Păi si noi, tot în săptămâna oarbă, numai că mi-e frică. Mă, tu n-ai să mă violezi, asa-i?
Avi s-a rosit mai ceva decât o fată mare. S-a ridicat de la masă si a vrut iarăsi să plece.
- Nu, stai aici si spune-mi ce ai de gând să faci cu mine?
- Copii!...
- A, da?! Copii vreau. Îmi plac. ...Dar nu-i aduce barza?
- Sarra, draga mea, nu mai face pe naiva?! – Avi te iubeste. Si, ca orice bărbat, te si doreste.
- Da, înteleg, dar stai, nu asa, hodoronc-tronc... Uită-te si tu cum mă trec fiorii?!
Spre camera de la hotel, îmi tremurau si mâinile, si picioarele. Făceam fete, fete. Singura mea sperantă era Maria. De cum am intrat, ea a destupat sticla cu sampanie. Pocnitura aceea o mai am si acum în minte. A răsunat ca tunetul unei arme descărcate la voia întâmplării spre un cârd de căprioare.
- Să fie într-un ceas bun! Să fiti fericiti împreună ! ...Si eu, alăturea vouă. – ne-a urat ea si a turnat sampania în niste pahare obisnuite, dintr-un hotel categoria a treia.
- Păi să fii, că fără tine... Mai ales dacă are de gând să facem copii. Treci pe post de mamaie. Abia astep să te văd! – m-am amuzat eu în timp ce am văzut-o pe Maria cum discret a luat cheile masinii de pe noptiera, unde abia apucasem să le pun. Nu am zis nimic. Am încercat să gust momentul si sampania ce-mi părea mai aromată ca oricând. Dintr-o dată, Avi m-a sărutat cum nu o mai făcuse pănă atunci, apoi a pupat-o si pe Maria pe obraz. Am îmbrătisat-o si eu.
- O să fiu fericită? – am întrebat-o în soaptă, la ureche.
- Da, cred că da... Sau cel putin o să ai liniste. Acum, totul depinde de tine. – mi-a răspuns ea înainte de a ne da drumul una alteia.
De sete, am băut repede paharul. Avi, atent la orice gest al meu, mi l-a umplut din nou.
- Si după asta, ce facem?
- Păi, o să mergeti în luna de miere... – mi-a răspuns Maria.
- În Sicilia, la Tabitha, nu?
- Acolo, în altă parte, ce mai contează... Voi să vă simtiti bine!
- Da, dar eu nu plec niciunde fără tine. Tu ce zici, o luăm cu noi? Sau o luăm pe mamaie?... Să vadă si ea lumea, muntii, marea!...
- Sarra, nu te mai prosti, Avi vrea să fiti singuri. Mai întâi, însă mergem la casa de cununii, vă căsătoriti cu acte, că asa se cade si pe aci ti-e drumul.
- Eu vreau si la Biserică! Să citescă din scriptură preoti, să cânte corul si să coboare îngerii din cer. Acolo, în fata altarului, va fi, cu sigurantă, si tataie. Mi-a promis.
- E, dacă ti-a promis, cu sigurantă vine!
- Când îl trăgeam de mustăti, îi spuneam că o să fiu mireasa lui. Îmi făcea păsat cu jumări din găleata cu untură. O minune! Ehe, ce stiti voi?! ...Si varză călită, apoi mergeam la cârciumă la Rătana si-mi lua halvită. Când se întorcea cu mine de mână, parcă era Dumnezeu, prin sat, la plimbare. Doar baba Ioana îl lua pe furca a lungă: ,,Iar băusi, omule? Fir-ar al focului să fie! Nu te mai saturi? Mâine, poimâine, vine ăla cu fonceara! Sau si mai si, moartea, iar asta cere. Cere, nu glumă! Iar bani de unde? Ai?...’’ Taci, fă, dracului, că te aude lumea! Sau ti se făcu de scărpinat?’’ – îi răspundea el morocănos. Scărpinat?! – am repetat eu în timp ce m-a bufnit râsul. Stiu sigur, ,,scărpinat’’, asa a zis. Aaa! Da, baba Ioana avea limbrici?! Zii, mă, zii, că tu stii cum e cu limbricii! Avea? Avea, că prea o mânca! Hai, îmi spui? Spune, avea?
|
Nicolae Bălasa 8/26/2014 |
Contact: |
|
|
