Mai există iertare ?
Se spune că trăim într-o lume concurentială, competitională căreia trebuie să ne adaptăm si să ne conformăm, pentru care trebuie să ne recalificăm, să ne educăm copiii, nepotii si strănepotii. Concurenta, competitia îmbracă adesea forma unei lupte care pe care, de unde si frecventele trimiteri la fair play, deontologie profesionala etc. Se speculează orice greseală pentru a obtine un avantaj. Chiar greselile gresitilor nostri devin prilej (legal!) de propăsire profesională, socială, finaciară, economică etc. Câti oameni, la noi si aiurea, nu se târăsc unii pe altii prin tribunale pentru a stoarce cât mai mult, proprietăti, bani, si chiar si ultima para , de pe urma nefericitului care a gresit. Este un drept al omului (sic!) de a cere daune morale, exprimate în sume ( cât se poate de mari) de bani atunci când este călcat pe coada moralitătii ireprosabile (oare?), cu ajutorul justitiei omenesti, adesea oarbă nu pentru că ar fi nepărtinitoare. Dimpotrivă!
Cât de prezentă si cât de profundă este iertarea într-o asemenea lume? Mai este necesară si ce efect are? Sau sunt suficiente impersonalele formule de corectă politete, scuze!,scuzati!sorry!, si altele asemenea?
Conceptia si atitudinea fată de iertare exprimă sau , mai bine zis, trădează relatia cu si distanta spirituală fată de Dumnezeu, cât de mult Ȋl luăm în serios. Nu putini sunt cei/cele, chiar crestini/e ( dar , oare , mai sunt?) care consideră că “iertarea este un atribut tipic mentalitătii de sclav a crestinismului” (Harkonnen, chat). Cei/cele mai aproape ( si pe cale spre) El s-au convins că “Omul fiind făcut după chipul si asemănarea lui Dumnezeu, este singura fiintă creată înzestrată cu capacitatea de a ierta. Oamenii cruzi, incapabili de a ierta, fac parte dintr-o categorie inferioară mai apropiată de diavol decât de Dumnezeu.” (Vlad, chat)
Din curiozitate, am întrebat corespondente si corespondenti electronici ( crestini, mozaici si musulmani) cât de mult sunt dispusi/se să ierte. Nu mă asteptam să primesc atâtea răspunsuri. Interesant este că acestea reflectă un anumit etos la baza căruia stau învătăturile, preceptele religioase, fiecare raspuns purtând si o amprentă personală în functie de istoria vietii fiecăruia.
Pentru crestini ( de fapt pentru toată lumea) porunca iertării o găsim în rugăciunea domnească, Tatăl Nostru, sub forma unei cereri , si ne iartă nouă greselile noastre precum si noi iertăm gresitilor nostri. Deci nu putem cere si nu putem nădăjdui ca Dumnezeu să ne ierte greselile/păcatele daca noi nu iertăm celor care ne gresesc, care păcătuiesc fată de noi. Fiind creati după chipul si asemănarea Sfintei Treimi, păcătuim ori de căte ori ne abatem de la chipul si de la asemănarea cu Dumnezeu, si fată de Dumnezeu si fată de aproapele nostru. Dumnezeu S-a revelat complet ca Sfântă Treime si ca iubire jertfelnică prin întruparea Cuvântului (Logosului), moartea pe cruce si înviere. Iisus Hristos este adevărul absolut, indiferent dacă acceptăm sau nu acceptăm acest lucru. Crestinul iartă aproapelui căderea de la adevăr si de la iubire. La fel face si Dumnezeu.
Există o limită a iertării? Chiar Iisus Hristos stabileste limita…nelimitată, atunci cand Petru îl întreabă: “ Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va gresi fată de mine fratele meu si-i voi ierta lui? Oare până de sapte ori? Zis-a lui Iisus: Nu zic tie de sapte ori, ci până de saptezeci de ori câte sapte.” (Mt.18:21,22) Si dacă nouă ni se cere să iertăm nelimitat cu atât mai mult o face Dumnezeu. Nu există păcat care să depăsească mila lui Dumnezeu pentru că: „Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot asa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa si să fie viu.” (Iezechiel, 33,11). Iar psalmistul spune:” Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă, /Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El./ Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.(Psalm 102)
Răspunsurile din zona crestină reflectă, în general, preceptele de mai sus. Câteva exemple: “ Iert totul pentru ca nu este al meu a judeca, ci a lui Dumnezeu” (T.L.,catolică, Zagreb); “Iert totul pentru că si eu as putea gresi la fel” (T.A.G.,otodoxă, Londra); „ Oricum, înainte de a muri ei sau eu sunt iertati toti” (D.E.F, ortodoxă, Iasi). Iată si o părere privind efectele iertării asupra celui care iartă si asupra celui iertat. „Iertarea este un act interior prin care o persoană abandonează mânia, furia, ura care o invadează ca urmare a unui fapt sau al unui cuvânt al unei persoane căreia i-am dat posibilitatea de a ne ofensa. Când iertăm, nu sunt sigur dacă cel care a ofensat se simte mai bine, dar cel care iartă îsi recuperează pacea interioară si poate să reînceapă să iubească, fiind astfel răsplătit. Este bine să iertăm, ceea ce nu înseamnă că ai uitat că cineva te-a ofensat. Poti să ierti, dar în acelasi timp este recomandabil să te îndepărtezi de cineva în care nu ai încredere deoarece caută să te ofenseze si să-ti facă rău. Mă întristez tare când văd că se promovează pedeapsa, răzbunarea, în fata unei ofense, deoarece în acest caz cel ofensat, în afară de faptul că a fost ofensat, trebuie să trăiască cu ura care îi macină si-i putrezeste sufletul (Fernando, catolic, Barcelona).
În islam, a întoarce si celalalt obraz când cineva te palmuieste (obrazul si pălmuirea însemnând mult mai mult decât sensul lor strict) sau a-ti iubi vrăjmasii este o dovadă de slăbiciune. De aceea si iertarea este limitată si greu de definit. Iată un răspuns interesant în acest sens: „Iertarea depinde de cine esti. Vreau să spun că dacă esti o mamă, poti ierta orice pentru că persoana căreia îi ierti este o parte din tine, este copilul tău. Dacă esti un prieten apropiat, poti să ierti o multime de lucruri, spre exemplu o minciună, nu toate minciunile, dar majoritatea. Dacă esti doar o cunostintă, nu poti ierta orice. De fapt aceasta problemă este foarte complicată.. Este greu de explicat. Pe de altă parte, există lucruri care nu pot fi iertate, ca de exemplu un furt. Acest lucru lasă o anumită amprentă în inima ta.În concluzie, vreau să spun că iertarea depinde de cine esti (în raport cu cel care trebuie iertat). De fapt, nimeni nu-si pune asemenea întrebări. Ne vom cunoaste pe noi însine de-a lungul vietii. (Esra, musulmană, Istanbul).
Din păcate, din zona mozaică nu am primit niciun răspuns. Să lipsească, oare, din etosul evreiesc? Dacă luăm în considerare legea talionului s-ar părea că da. Unii chiar sustin că în Vechiul Testament nu se cunoastea iertarea. Ea există explicit în raporturile dintre Iahve si poporul ales.”Deci, de se face cineva vinovat de ceva din acestea si îsi va mărturisi păcatul,atunci, pentru păcatul său, pe care l-a săvârsit, să aducă Domnului jertfă din turmă, o oaie sau o capră, din caprele sale, pentru vina păcatului, si-l va curăti preotul prin aceasta de păcatul său si i se va ierta păcatul.” (Levitic, 5: 5-6). Iertarea între persoane este implicită, fie cu raportare la poruncile lui Iahve, fie dictate de legea constiintei, sădită ontologic in fiecare om. Iisus Hristos le reprosează frecvent cărturarilor si fariseilor că au complicat atât de mult Legea încât au sufocat si legea ( si vocea constiintei).
De aceea Dumnezeul-Om a plinit Legea, răsturnând scara de valori omnească prin Legea iubirii, a cărei formă supremă este iubirea de vrăjmasi. Din nefericire, evreii care nu L-au primit si L-au respins pe Mesia ( aceasta este adevărata tragedie a poporului evreu) au continuat în aceasi stare de vrăjmasie fată Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat si Om adevărat, prin învătăturile talmudice. Asta nu înseamnă că multi dintre evreii trăitori printre crestini nu se vor fi “ mânjit”, nu se vor fi molipsit de legea crestină a iubirii. Ba chiar unii au adoptat-o din convingere, cu martirajul de rigoare: oprobiul si blestemele coreligionarilor „ trădati” si chiar cu pretul vietii.
Încă mai avem timp si mai suntem în stare să iertăm dar ,dacă dragostea ( nu sexul) continuă să se răcească si să se împutineze, vor sărăci si resursele iertării.
|
Nicusor Gliga 8/24/2014 |
Contact: |
|
|
