Omagiu lui George Enescu
19 August 1881 - 5 Mai 1955
..”Timpul nu te indeparteaza de noi,ci te apropie,ca sa te cunoastem mai bine,ca sa te pretuim mai mult”,scria Mihail Jora, care n-a uitat niciodata ca in timpul primului razboi mondial cand era grav ranit a fost vizitat de George Enescu. Dupa ce au vorbit putin, Enescu cunoscandu-I pasiunea pentru muzica
i-a cantat la vioara.” El, Enescu, mi-a redat in clipele acelea dorinta si vointa de a trai pe care o pierdusem.Mi-a dat puterea de a lupta impotriva raului si m-a inviat din morti “…
“Ca sa vorbesti despre Enescu ar trebui sa-ti inmoi pana in lumina,eclipsa si roua” scria contele de Saint Aulaire despre muzicianul roman, care s-a bucurat de admiratia celor mai mari oameni de cultura.
Venirea lui pe lume a luminat casa parintilor sai Maria si Costache Enescu,care dupa tragica pierdere a 8 copii din cauza unei epidemii de rubeola,umblau disperati de la doctori la biserici pentru a se ruga sa fie ajutati sa aibe din nou un copil .
Ambii parinti erau foarte credinciosi,provenind din familii de preoti.Chiar Costache Enescu a urmat seminarul dar nu s-a facut preot.A preferat sa se ocupe de agricultura,fiind convins ca in acest fel va asigura viitorul familiei sale.
Cele mai multe informatii le-am avut de la muzicienii care-l cunoscusera,care colaborasera cu el si apoi din cartea scrisa chiar de Enescu, dupa seria de convorbiri radiofonice pe care le-a avut cu reputatul muzicolog Bernard Gavoty, carte pe care a intitulat-o “Amintiri “ si care incepea asa :
..”Povestea incepe acolo departe, pe plaiurile moldovenesti si se incheie aici in inima Parisului Pentru a ajunge de la satucul meu la marele oras,in care imi inchei cursa, am luat-o pe un drum prafuit marginit de copaci care se duceau… se duceau,la nesfarsit. A fost lunga aceasta cale,desigur,dar cat de scurta mi s-a parut.
Am ramas, in ciuda atator kilometri distanta, micul baiat duios si incapatanat care vazuse lumina soarelui acolo, departe.”..
Enescu a fost un om de o sensibilitate deosebita,vulcanica,dar bine stapanita. Cand s-a nascut in 19 august 1881,parintii sai de frica de a nu-l pierde si pe el ca pe ceilalti copii, sa nu se contamineze de vreo boala a copilariei,l-au tinut izolat.
“.. In primii ani ai vietii nu mi-au fost dati nici tovarasi de joaca,nici colegi de scoala. Neputand sa-mi descarc starile sufletesti le-am pastrat pentru mine. Ele ajunsesera sa freamate ascunse in adancul sensibilitatii mele, de timpuriu “ ..
Acestor stari li s-au adaugat necazurile parintilor.
Enescu a aflat ca mama sa, care-l insotise la Viena pentru a-l inscrie la Conservator,clasa de vioara a prof. J.Hellmesberger jr. – in casa caruia a si locuit –s -a operat de cancer uterin.Cum la vremea aceea cancerul era socotit o boala molipsitoare,parintii sai au hotarat sa locuiasca separat. Tatal a ramas la Liveni iar mama a plecat la parintii sai din comuna Mihaileni. Avea 7 ani in 1888 cand s-a petrecut tristul eveniment.Noroc ca mama sa ii angajase o guvernanta deosebit de cultivata care se ocupa de el cu foarte mare grija si care-l insotea si in vacantele petrecute pe rand cu tatal si cu mama sa. Viata a mers inainte. Din l895 s-a mutat la Paris pentru a-si continua studiile la Conservator unde a avut profesori deosebiti si colegi care au ajuns celebri cum a fost M.Ravel .
In 1898, la 16 ani, a uluit Parisul lansandu-si prima creatie “Poema Romana” cantata de orchestra dirijata de Edouard Colonne, o lucrare in care se recunosc multe melodii populare.A fost un succes deplin. Lucrarea a dirijat-o personal la Bucuresti un an mai tarziu.
“..Muzica populara romaneasca,emana o melancolie stranie.Pentru mine,spunea Enescu, aceasta muzica este inainte de toate ,o muzica a visului… a visarii nostalgice “..
Dupa doua Sonate pentru vioara si pian au urmat celebrele Rapsodii.Prima in 1901 si a doua in 1903. Aceste creatii fac parte acum din tezaurul culturii universale reprezentand poporul roman si trasaturile sale spirituale. Din cand in cand le puteti auzi si pe posturile de radio canadiene.
A fi compozitor,era dorinta cea mai mare a lui Enescu,desi facea parte din grupul celor trei violonisti socotiti cei mai mari ai epocii sale :alaturi de Fritz Kreisler si Jacques Thibaud. A fost un pianist,despre care Arthur Rubinstein spunea ca a fost mult mai bun ca el si nu o spunea din amabilitate. Dealtfel, Enescu cunostea toate instrumentele, iar ca dirijor era asteptat cu nerabdare de toate orchestrele.Ca pedagog se stie ca a pregatit multi violonisti ajunsi celebri, in plus trebuie sa adaug cursurile de compozitie pe care le-a tinut la cunoscuta Universitate Harvard –America si totusi, visul sau era de a compune. Adesea declara cu sinceritate ca activitatea de interpret o indeplinea pentru a avea posibilitatile materiale cand se va retrage sa compuna in liniste.
Mi-ar trebui intregul jurnal pentru a vorbi despre marele compozitor. Voi pomeni doar cateva lucrari care au pe langa valoare si semnificatii deosebite. In 1926 a prezentat in tara – la Oradea – prima auditie a Suitei a III-a in caracter popular romanesc ,lucrare care a ramas in arhive prin inregistrarea pe care a facut-o impreuna cu Dinu Lipatti. A lucrat la opera Oedip aproape un sfert de secol, terminand-o in 1931.Premiera a avut loc la Paris in 1936. Si-a retrait copilaria in Suitele : “ Sateasca” si” Impresii din copilarie”.
Ca sa ajute la desvoltarea muzicii din Romania a infiintat in 1912 premiul de compozitie ,care-I purta numele si pe care-l finanta din propriile-I venituri.
A scris lucrari in toate genurile:muzica simfonica,de camera,sau vocala ..” N-au existat niciodata granite intre viata mea si muzica.A trai,a gandi,a respira toate acestea le-am facut intotdeauna prin muzica “...
Iata ce scria muzicianul Pascal Bentoiu in cartea sa “Breviar enescian” despre creatorul de care s-a ocupat cu mult atasament :..” Enescu nu a scris putin,cum ii placea sa afirme, ci mult,chiar foarte mult,daca luam in considerare si numarul de proiecte neduse la capat.Tipologia sa artistica nu e diferita de cea a lui Mihai Eminescu de la care ne-au ramas sumedenie de lucrari neterminate. Acestor imensi artisti,fantezia lor debordanta le-a oferit mai mult decat puteau desavarsi “…
Celebrul violocelist , Pablo Casals, intrebat fiind , ce loc I se poate acorda lui Enescu in cultura Sec.XX,a spus : “ Enescu mi-a inspirat intotdeauna o dragoste sincera si-l consider fara sovaire ca fiind unul dintre compozitorii de frunte ai epocii noastre, una dintre personalitatile cele mai minunate si mai atragatore ale timpului nostru.Pentru violonistul Enescu,care este genial,admiratia mea nu cunoaste margini.Culmea pe care era a fost ametitoare “..
Fara a termina astazi sa vorbim despre Enescu inchei cu ce spunea celebrul sau elev Lordul Yehudi Menuhin :..” Pentru mine, Enescu va ramane una dintre veritabilele minuni ale lumii.Caracterul si figura sa sunt gravate in sufletul meu ca un arbore sau un munte din Sinaia.Radacinile puternice,nobletea sufletului sau sunt provenite din propria lui tara,o tara de o inegalabila frumusete “…
Pe curand ,
Toronto / august 2014
|
Florica Gheorghescu 8/21/2014 |
Contact: |
|
|
