Cultura inculturii
Cultura ,conform DICTIONARULUI ENCICLOPEDIC ROMÂN, reprezintă “totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire si a institutiilor necesare pentru comunicarea acestei valori. Faptul de a poseda cunostiinte variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunostiinte ; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva.”
Până nu de mult timp, consideram că experienta de o viată si instruirea universitară îmi permiteau să înteleg foarte bine societatea noastră care, de 24 ani se tot găseste în tranzitie, către ce, nu prea se stie fiindcă a naibii iesire nu o găsim de loc.
Căutând să privesc prin aburii tranzitiei care se încăpătânează să fiarbă neâncetat, mi-am zdrobit privirea de marginea cazanului social si am înteles în sfârsit, cât eram de neinstruit si de prost. Sunt un om incapabil de a întelege ce este în jurul meu. Mă credeam un om instruit si cult iar acum descopăr contrariul. Cât despre cultură, vă voi dovedi că sunt străin cu duhul. “Să nu înteleg eu, cultura contemporană ?”-îmi reprosez mereu. “Care cultură ?”-întreb naiv. “Păi asta, pe care mijloacele de media ne-o servesc de dimineată până seara.”- îmi răspund tot eu. Nu ele sunt institutiile care comunică toate valorile materiale si spirituale ale omenirii?
Prostul de mine, nu am priceput nici până acum la vârsta asta, că valorile noastre nationale sunt duduitele cu silicoane si fundul gol ce îsi etalează inteligenta pe la toate posturile TV, prin jargoane de Ferentari; toti băietii de bani gata sositi la volanul unor bolizi, ce împânzesc cluburile de noapte (oare câti dintre ei au serviciu si trebuie ca a doua zi să fie la datorie ?); persoane semidocte care apar pe la toate televiziunile încercând să ne instruiască pe baza “uriasei” lor expertize; personaje plătite să joace roluri de cancan pentru a ne impresiona si a contribui la cresterea audientei; oameni politici mincinosi care caută să ne păcălească prin tot ce spun si tot ce fac. (Îmi amintesc un parlamentar care în urmă cu ceva timp, prezentându-ne casa sa pe micul ecran, ne-a arătat si un tablou al pictorului rus Ivan Siskin din anul 1872, pe care l-a expus ca fiind o pictură a mamei sale ce surprinsese grădina din spatele casei părintesti.)
Este impresionant câte modele concrete de viată, modele vii pentru copiii nostri, care au descoperit la TV cele mai tari perpetuum mobile : cum să ajungi vedetă cu bani multi, fără scoală; cum să fii bogat fără să muncesti; cum să-ti câstigi expertiza bătând barurile si cluburile; cum poti deveni VIP fără să ai vreo calitate, etc.
O viată nouă pe care eu, ca un tâmpit nu am apreciat-o la justa valoare. Am avut ocazia să descopăr că sunt si înapoiat, căutând prin programele TV , reportaje despre oameni care nu au altceva de făcut decât să se preocupe cu insistentă de meseria lor si de stiintă. Oameni care pierd vremea degeaba în fata plansetei sau în laboratoare, doctori care stau ca niste fanatici să salveze vietile oamenilor, ingineri săriti de pe fix care îsi pun mintea să construiască masini, poduri, case,etc. Am observat că până si Televiziunea Română si-a redus programele destinate savantilor si specialistilor din toate domeniile. Asa si emisiunea “Profesionistii” a doamnei Eugenia Vodă a fost mutată noaptea târziu, când copiii dorm, spre ai feri de o eventuală educatie proastă, pentru a nu fi influentati negativ de aceste personalităti care si-au bătut joc de viata lor prin facultăti si laboratoare, învătând si lucrând aiurea, fără să gândească la viitorul de atunci si prezentul de azi, când avem de toate :alcool, droguri, prostitutie, etc. Doamne, când gândesc ce infantil sunt în gândirea mea înapoiată, pe care câtiva dintre inteligentii actuali, m-ar categorisi că sunt învechit, chiar nostalgic după anumite vremuri.
Dar, gata ! M-am hotărât ! Voi tine pasul cu prezentul. Îmi voi lua o motocicletă, îmi voi lăsa barbă si voi cutreiera lumea. Auu…, dar nu-mi ajung banii ! Ce dracu, nici acum nu îmi revin ? Când sunt atâtea bănci, pot să trag un tun pe undeva, însfac banii si pe aici ti-e drumul ! Că bani de toale si de benzină, face rost băiatul ! Am văzut cum se fură (pardon, se completează ), cu tot ce ai nevoie. Trebuie neapărat să mă debalasez de vechile metehne , de a fi cinstit, muncitor si spirit creator. Nu se potrivesc cu noua modă.
Asa că, hai să tragem ceva pe nas, să luăm un trotil de 60 de grade si poate găsim si o siliconată , să-i arătăm Bucurestiul noaptea ! Restul, vine de la sine.
|
Andrusa R. Vătuiu 8/20/2014 |
Contact: |
|
|