Glasul Rotilor Rostogolite Peste Falia Timpului
Trenul se strecura pe firul văii pe măsură ce se afunda în întunericul noptii ce tocmai începuse. Sunetul rotilor metalice călcând în cadentă se auzea cum răsuna de-a lungul vagonului în timp ce admiram desfăsurarea maiestuoasă a asfintitului. Cumva acel ceas de crepuscul mă îndemna să visez la timpuri care au fost sau care ar fi putut să fie. La granita dintre realitate si imaginatie se plăsmuiau cele mai stranii forme desprinse din arealul fantasticului, dar care dobândeau aspecte concrete de îndată ce te apropiai de ele. Si astfel, am început să rememorez întâmplări ce păreau uitate în colturile nebăgate de seamă ale memoriei.
Distingeam orasul copilăriei mele, Brasovul, cum prindea chip asa cum îl stiam când îi admiram covorul de clădiri întretăiate cu străzi ce înconjura dealul Tâmpei. Din punctul cel mai înalt de observare, îmi plăcea să admir această însiruire aparent ordonată de siluete multicolore ce trădau etapele succesive de dezvoltare a urbei. Cumva, originea medievală din partea veche a fostei cetăti conferea un aer de noblete întregii asezări pornind undeva de la poaelele acestui masiv stâncos. Dar asemenea curgerii unui fluviu în drumul său către ses, deschiderea constructiilor ulterior adăugate acestei vetre de asezare omenească te coplesea cu diversitatea stilurilor de epocă modernă de la sfârsit de secol XIX.
Amintirea epocii imperiale dăinuia prin planul bine schitat al străzilor flancate de case înalte, frumos ornamentate, în stil habsburgic târziu si cu elemente din scurta perioadă austro-ungară. Învăluind colinele Warthe si Cetătuia acest strat de clădiri, acum afectate de trecerea vremii, te făcea să te simti undeva mai aproape de inima continentului european si să uiti de asezarea la granita dintre Occident si Orient a întregii asezări. Somptuozitatea si spiritul îndrăznet al acelei epoci rămânea însă consemnat pe fetele grave ale diferitelor planuri arhitecturale, care conturau cumva tendintele vechiului burg săsesc numit Kronstadt.
Mai departe, se adăugau clădirile de factură interbelică mai compacte si schematizate conform cu tendintele acelei tumultoase perioade de prefacere reliefând cumva tranzitia către necunoscutul ce avea să vină nu peste mult timp. Mai simple, dar mai eficiente în privinta realizării constructiilor, aceste case si blocuri ofereau un punct de convergentă cu tendintele manifestate la sud de Carpati cumva influentate de gustul celor ce veneau de la Bucuresti. Burgul săsesc pălea, iar atmosfera imperială era dată uitării prin străzi întortocheate si fatade nu tocmai bine armonizate ce semănau tot mai mult cu casele din Vechiul Regat. Si asa jumătate din arcul de deschidere al dealului Tâmpa se oprea cu o răsuflare menită să ofere răgazul necesar pentru tăvălăgul ce urma să vină nu peste multă vreme.
Aici amintirile mi se opreau pret de mai multe clipe. Observam fiecare detaliu al asezării cu pasiunea unui artist îndrăgostit de o capodoperă pe care cumva si-ar fi dorit să o scape de cruzimea hoardelor barbare ce inevitabil trebuiau să apară de undeva de la Răsărit, dar si din colturile întunecate ale inimilor omenesti. Acesta era Brasovul pe care îl iubeam si în care mi-as fi dorit să trăiesc. Fără suburbii impersonale si fără mahalale în care să fie aruncate de-a valma destine si suflete cu o neglijentă lipsită de noimă asemenea mâlului zvârlit de un râu ce nu îsi mai găseste matca.
Dar nu mă puteam opri aici, iar umbrele întunericului se întindeau tot mai mult peste întreaga zare în timp ce cuprindea muntii, pădurile si tot ce era primprejur. Observam fumul, praful si zgomotul constructiilor ridicate la repezeală cu un elan demolator pe măsură ce se iveau marile cartiere muncitoresti de două sau chiar trei ori mai întinse decât tot ce însemna Brasovul până la acea dată. Străzi extinse peste imense spatii de teren agricol si clădiri adăugate în ritm accelerat înconjurau cu repeziciune cealaltă parte a Tâmpei pe măsură ce se întindeau până departe în zare. Nenumărate fabrici si platforme industriale erau parasutate pe câmp pe măsură ce se adăugau numeroase blocuri de beton din cartierele „dormitor” ale noului oras.
Vechea ordine era dată la o parte în timp ce ecourile noii ordânduiri se făceau simtite inclusiv prin schimbarea numelui orasului devenit peste noapte un avanpost al imaginii marelui tătuc din stepele Asiei. Numele său gravat cu brazi pe Tâmpa în chiar partea sa istorică, alături de statuia sa imensă, se dorea să schimbe memoria locurilor si să disloce strălucirea trecutului. Cu un elan demn de o cauză mai bună, trecutul era aruncat la gunoi, oamenii erau deportati spre alte locuri, iar venetici de peste tot erau adusi să schimbe definitiv identitatea acestei asezări urbane.
Iar după tumultosul debut al perioadei rosii, a urmat explozia urbană si industrială prin care Brasovul, desi revenit la vechea denumire, totusi a fost prefăcut într-un rezevor uman impresionant din care trebuiau să se nască oamenii noi, modelati după chipul unui stalinism asiatic ce se desfăsura bestial la scara întregii tări. Privind de pe Tâmpa această parte recentă a asezării puteam să disting discontinuitatea evidentă si falia rupturii dintre epoci istorice diferite. Din păcate, în mijlocul acestui tumult m-am născut si mi-am petrecut copilăria până la vârsta adolescentei, când cu părere de rău am ales să plec mai departe către un orizont necunoscut.
Rotile trenului se auzeau cum se rostogoleau cadentat de-a lungul sinelor de cale ferată. Trenul se scutura sub propria sa greutate ce trebuia să învingă înclinarea ce îl trăgea înapoi pe măsură ce se topea în adâncimile miazănoaptei. Timpul devenea tot mai fluid, iar imaginile celor două orase: Vechiul si Noul Brasov se profilau tot mai clar în jocul proiectiilor multiple răsfrânte printre grămezi de amintiri. Cu trupul am apartinut Noului Brasov, dar cu sufletul mi-am dorit mereu să rămân alături de vechea urbe de care m-am simtit dintotdeauna legat.
Dar nimeni nu poate întelege alchimia îmbinării gândurilor pe măsură ce ele se ridică asemenea aburului în răcoarea serii când stropii de ploaie zăbovesc putin după o zi caniculară.
Tot astfel, nimeni nu poate explica de ce mai avem nevoie să distingem sensurile ascunse ale unei perioade de multe apuse din propria viată. Poate ratiunea să ne ofere un răspuns la tensiunile prin care am trecut? Irationalul poate fi exprimat prin cuvinte care să îi dezvăluie sensul său ascuns? Greu de răspuns! Însă am învătat să las toate aceste tensiuni să se exprime liber si să le privesc asemenea unui spectator interesat doar de aspectul metaforic si artistic. Părăsind scena plină de actori ce încearcă să iasă în evidentă în absurdul joc al vietii, am înteles că paradoxurile lumii în care trăim sunt mai degrabă destinate contemplării si mai putin explicării, care indiferent de efort, va întârzia să vină asemenea asteptării unui oaspete necunoscut ce nu va mai apărea vreodată.
|
Octavian Lupu 8/20/2014 |
Contact: |
|
|
