Grădina Reginei Izvana
VOLUMUL II
PE ULTIMA COPERTĂ
Esti curios, năravnic de slovă bârfitoriu, si-al cărtii dantelată din ivoriu, în care veac Izvana fu regină? Regatul ei a fost spre nord? De unde-avea privirea luminii-n durerosul dor, spre strălumină din verdea-nfiorare a limpezimii de fiord?
De câte ori în ghindă am dormit visând poiană nouă re-ntrupării? Pe vremea lui Manole, oare n-a fost Izvana pe schelele-n spirală povestea mea artezian cântând? La ce ti-ar fi folosul ca să stii de câte ori si-a dăruit coroana, să fie despărtirilor de ape oferta?
*** P.S.
( - Tu strengărită, ce te ascunzi sub umbră de penită, poti cu-n sărut să-mi juri că mă iubesti? - Tu esti nebun, sau ai mâncat năut? , dar ce siret din ochi lumini clipesti spre bratele-mi întinse a livadă: Aleargă până nu uităm si închide-le coperta ca nimeni să nu vadă că în Grădină iarăsi ne jurăm !
SĂRUTUL
Mărul ne-a învătat lumina gresit si-acum o scutură... De data aceasta o s-o rescrie din nou după amintirea din harpe.
Mă uit la buzele tale...
Cântec al meu, de ce ai zâmbit ocolindu-mi ecoul? N-am zis nimic, doar că mărul micut nu-i mai mare ca oul argintatului sarpe.
CIMITIRUL ''SFÂNTA VINERI''
Pentru prima dată purtai pantofi cu toc si ruj pe buze. Era prima oară când îndrăzneam să-i duc unei fete un trandafir, cu sfială, si la concert s-o invit.
Poate si astăzi ar putea să te-amuze cum rupeai petală cu petală - ghicitul iubescului joc...
Purtai pantofi cu tocul cui si ruj prima dată pe buze. Era primul meu trandafir, ud de rouă - cântând, si te-am întrebat aproape plângând: - Nu crezi că îl doare? - E un joc, e o floare, dă-mi-l pe-al tău că-i la rând... *** Azi mi-ai scris să te iert că pe-atunci n-ai stiut, eram tineri... Mă inviti, ca demult, la concert, dar nu stii că pe locul sălii de teatru de-atunci, cu trandafirul, e astăzi cimitirul...
Cât a putut să crească ''Sfânta Vineri''!
POVESTE
''Ce-ai vrea să fii când vei fi mare, asa cum oamenii sunt mari'' m-ai întrebat când împărteam cirese si eram copii.
Tu n-aveai număr pe atunci, nici uniformă-albastră ca azi în clasa-a treia de liceu, nici eu pe degete cerneală.
Te ascultam cum îmi citeai din carte de printul ce-n broscoi s-a prefăcut.
Si ti-am răspuns, îngândurat privind si în departe, precum un cântec peste propriul lui ecou: ''Când voi fi mare as vrea să te sărut ca-n Făt Frumos să mă transform din nou!''
MESTEACĂN NESPOIT CU VAR
Noi niciodată nu ne-am spus ce toti îndrăgostitii-si spun, dar când te strâng în brate, sau cârliontul ti-l adun, lângă sprânceana din zborul negru de lăstun, la ce folos, la ce folos ar fi îngăduirea-n vorbe, sporindu-le ceairul, spre-a fi ca toată lumea? Ciulina înflorindul când si-l tace cu cerul ei întrece trandafirul.
Suntem prostuti, dar ce contează că nu stim cântecul cu aripi să-l prindem în ierbar. Lasă-i pe altii să vorbească de sărut! La ce folos? La ce folos...
Tu, cântă-mă tăcând încă o dată, asa cum numai tu tăcerile-mi le taci, că nimeni n-are nume mai frumos decât tăcerea, albul meu mesteacăn, întruchipând sălbatica lumină neprinsă încă-n vorba spoitului cu var!
LA DOCTOR
''Don doctor, m-adresez spre frica mea în alb, cu ochelari, ce căuta nedumeririi mele firul către rost: Eram cu ea în parc, pe-o bancă din balada cu artari, dar între noi nimic n-a fost, sfială cu sfială pot să număr, decât că ea s-a prefăcut că doarme, cu păru-i lung ca despletit ecou, din cornul nibelung, oprit usor, în stânga mea, pe umăr.
Si m-am simtit - harpă întreagă fiecărui ram, din mlădieri de cântec izvodind magnolii si tulipă... O,nu, nu însinuati cumva vreo sărutare, nici mângâieri de la april spre mai, dar mi se pare că din răscrucea vesniciilor pe-o clipă, în partea stângă umărul mă doare si cred că mă transform în înger c-aud suspinul de aripă unde frumoasa capul si-a plecat.
Eu cred, don doctor, că-n umăr această fulgerare întoarsă-n junghi e semn că osul meu se schimbă ca să zboare iubirii bolta negrăită neprinsă-n ecuatii, cum fata mă iubeste cu dorul ce renaste din propriul lui abis...
...dar doctorul se uită la cârja mea de lemn si prinde pe retetă paianjeni lungi a scris: ''Halucinatii si-un început de-artrită la umărul stâng!''
CUM S-AR PUTEA SĂ NU-MI FII DRAG?
- La culoarea ochilor mei, ce-ar putea mai bine să mă prindă?, m-ai întrebat cu tâlc siret.
- Ce-ar fi, în locul opalinei, de ne-am ascunde într-o ghindă, si-n noaptea ei să fim doar noi, iar tu să mă alegi pe mine?
N-ai cum să pierzi, iar eu la rămăsag pierdut plătesc împărăteste c-un sărut.
- Of, uriciosul meu broscoi, ca Făt Frumos ai încă ochii verzi si-atât de viperini...! Cum s-ar putea să nu-mi fii drag?
ROMANTA APELOR
Apele poate c-odată spre târziu vor porni, fiecare, ca melcul lui, prin ceată, cu ochiul în spinare.
Si va fi seară si va fi dimineată în ultima zi.
ÎN MÂINILE NOASTRE E NOAPTE CU LUNĂ
Ce frumos o fi-n mâinile noastre când sunt împreună! A mea este stânga a ta e lumina, si-n mâinile noastre e noapte cu lună.
Oare sfioasele mâini acum ce îsi spun? Mâna mea îi asează gulerasul alb de lăstun, si amândouă se-mbrătisează din nou, de parcă de-o vesnicie nu s-ar fi văzut si se topesc de-al dorului subtielnic ecou. Sst! Mâna mea i-a spus că i-e dragă si i-a furat un sărut.
Mâna mea e-acum cerul! A ta este marea cântându-si cărarea, de flăcări jucate-n arginti, numai de lună stiută.
Sst! Mâinile noastre din nou se sărută. Crezi că fără de noi pot să fie de-ajuns de cuminti?
OMNIA DE MULIERIBUS
Un bărbat îti socoteste culorile pe degete, cum ar număra de pe gard ciorile: Una, verde, trei, rosu, cinci, albastru, sapte si nu mai are nimic să-ti spună după aceea, ce fel de volănas or să poarte la hram.
Dar femeia, Oho, femeia... Cherchez la femme! Între Dumnezeu si diavol ( bine s-a zis c-ar fi struna obsedată de harpe) numai din culoarea ochiului de sarpe, nuantele ei spre-a i le descrie i-ar trebui o mie de nopti, ba gresesc, o mie si una.
W
Copilul Mitrel îsi caută litera mare, ca pe-o strigare adâncă din apele de munte, trecutele, pe sub crinul de stâncă.
Auzi, te auzi?
...rochita ta galbenă... ...cum se juca vântul cu cântecul ei - macii galbeni...si mâinile-ntinse... si vântul din care puteai ca să bei începuturi de lumi din nechezatul de stea si de mânz... Cum se juca vântul cu cântecul ei!
***
''How do you spell it?'', m-a-ntrebat la ghiseu vamesul de lucruri pierdute.
Nu stiu nici eu să spun pe litere, galbenul rochiei tale, pădurea... Aici M se scrie pe dos - W! Se pronuntă aiurea, duble you, desi scrii dublu V.
Copilul Mitrel îsi caută litera mare... Ofiterul de vamă cu W pe epoleti si chipiu, îmi face cu ochiul: ''Mă scuzi că miros a târziu...''
Prin nori violeti rochita norului galben încă se joacă pe cântec, dar vântul... Vântul de unde-a aflat că lacrima gustă la fel ca târziul din sare?
Copilul Mitrel îsi caută litera mare...
Cum piscă mustul ducându-si spre vin înăspritul de toamnă! Pe munti de literă-ntoarsă, fan-tas-ti-ce a-pu-su-ri de soa-re!
ÎNCEPUT NE-NCEPUT ÎNCEPU
Cerbii nu s-or mira să-mpartă cu mine apelor răcoarea din taină, dar fântânile ochilor lor spre-ale mele-noptând: De ce porti astăzi a soarelui haină?
Iar cerul mai pur decât roua-n dativ: De ce cântecul tău, albastrului meu - dureros leit-motiv?
Si freamăt si undă, aripă, culoare, ciulină si iarbă si buciumul serii, cu steaua-n altoi si tot ce spre mine se-nclină se-ntoarce-nflorind înapoi ca luna plină răsărindu-si toti merii.
Nu-ntreba nici de ce, nici de cum, nici de când si nici cum început ne-nceput începu. Lasă buzelor forma tăcerii asa cum trandafirul roteste-n petală pe nu. Tu, cuvânt rostit al bratelor mele aproape să fie săru...
ÎNAINTE DE CULCARE...
Înainte de culcare, pe rând vei scoate toate bijuteriile lunii de la mâini, de la gât, din urechi si toate cuvintele de dragoste cu care te-am împodobit, iar când din agrafă vei despleti noaptea să-ti cânte pe umăr ca râul, vei stinge becul si...
...si înainte de culcare te va suna din nou telefonul: - Nu uita pentru mâine - sticla de vin, prosop la lumânare si grâul.
CÂNTAREA CÂNTĂRILOR
''Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul. (Cântarea cântărilor, I,1)
Iar în ziua a sasea, a luminătorilor de pe pământ, delta a grăit oceanului: ''Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul. Din coasta apelor tale sunt eu. Sunt lumina ta, luminătorul meu. Iubeste-mă până nu se vor naste cuvintele mesterite din piatră si aur.
Sărută-mă cu sărutările tale, iubindu-mă asa cum te iubesc cu plutitoarele mele păduri, pline de iepuri si lupi si cuiburi cu sânii pe plaur.
Sunt coastă trupului tău. Lasă-mă să te îmbrătisez ca o deltă cu toate bratele mele si toate ascunsele rădăcini ce zboru-si plutesc pe-ntinderi de ape, înfipte în apele cerului ca luceferi în noaptea tăriei. Cuprinde-mă, luminătorul meu, până când voi deveni sub sărut adâncului floare, chemărilor rod cu scrisul de foc în sământă. Sărută-mă cu sărutările tale...''
Iar în ziua a sasea, a luminătorilor de pe pământ, oceanul a grăit către lumina răpirii lui din coastă: ''Sărută-mă cu sărutările tale... Se face seară, luminătoarea mea, si seara va fi chiparos nuntii fără de noapte-n cămară. Lasă-mă să te iubesc cu toate stelele cerului meu, sărutul să-ti cânt din undă în undă de la izvodul nestiutului hău luisi însusi străinul, până la delta îmbrătisărilor de râu a numelui tău.
Că sărutările tale sunt bune ca vinul si dulci ca rodul cămării din noaptea de grâu.
Kitchener, Ontario
|
Dumitru Ichim 8/19/2014 |
Contact: |
|
|