Sfintii Martiri Brâncoveni.
La 300 de ani de la martiriul lor
La 15 august 2014, Praznicul Adormirii Maicii Domnului, sa-u implinit trei secole de la martiriul Sfintilor Brâncoveni.
Urcat pe tronul Munteniei la 29 Octombrie 1688, înrudit după tată cu neînfricatul neam al Basarabilor, iar după mamă cu cel al Cantacuzinilor, Constantin Vodă n-a dorit domnia, ci a fost ales pentru firea-i chibzuită sî pasnică, fiind uns domn de Mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei, în prezenta Patriarhului Ecumenic Diomisie IV, aflat la curtea domnească. Domnia de peste un sfert de veac si-a început-o în conditiile vitrege ale războiului turco-austriac, dar a reusit prin diplomatie - principala sa armă - să păstreze bune relatii cu toti, Poarta reînnoindu-i domnia pe viată în două rânduri.
Conflictul cu turcii a început, însă, în 1711, când comandantul armatei sale, Toma Cantacuzino, trecu de partea rusilor, aflati în război de astă dată cu otomanii, si recuceri Brăila. El s-a agravat prin baterea unei monede de aur cu efigia domnului, în 1714, când împlinea 60 de ani, si prin reclamatiile la Poartă ale rivalilor cantacuzini.
La 25 Martie 1 714 a fost mazilit. Secretarul său, Del Chiaro, a consemnat cuvintele adresate noului domn, Stefan Cantacuzino, vărul său: „Dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia Lui. Dacă, însă, sunt fructul răutătii omenesti pentru pieirea mea, Dumnezeu să ierte pe dusmanii mei, dar păzească-se de mâna teribilă si răzbunătoare a judecătii divine". Averile i-au fost confiscate si a fost adus, cu întreaga familie, la Istanbul, unde va muri ca martir în 1714.
Ctitoriile
Ctitoriile Voievodului sunt numeroase, el fiind părintele stilului brâncovenesc: pridvor, adaptarea altarului la functii complexe prin aparitia proscomidiarului si a diaconiconului; separarea naosului de pronaos printr-un perete plin, schimbându-se sistemul de sustinere a boltii.
Înainte de a fi uns domn, a zidit biserica din Potlogi-Dâmbovita (1683) si pe cea din Mogosoaia (1681). Cea mai importantă mănăstire zidită de Brâncoveanu este Horezu-Vâlcea, sfintită în 1693, considerată de bizantinis¬tul Charles Diehl „Cel mai frumos monument dintre toate mânăstirile României". În pictură se remarcă iconografia impăratului Constantin cel Mare, Brâncoveanu voind să amintească puterea biruitoare a Crucii, precum si tabloul votiv, alături de varietatea temelor cu numeroase personaje în miscare, introducând schimbări în iconografa traditională. Tot în Oltenia a zidit mânăstirea Mamul-Vâlcea(1696) si Brâncoveni, unde este înmormântat tot neamul său.
La Bucuresti, a zidit trei lăcasuri: Biserica Sf. loan Grecesc (1704), azi demolată; biserica mânăstirii Sf. Sava, biserica Sf Gheorghe-Nou (1707). La acestea se adaugă biserica din Doicesti-Dâmbovita (1706) si mânăstirea Râmnicu-Sărat, la a cărei ctitorie s-a alăturat si unghiul său Mhail Cantacuzino. În Transilvania a zidit biserica din Făgăras (1698), cea din Ocna Sibiului si superba mănăstire Sâmbăta de Sus (1701), care dăinuiesc până astăzi.
La Istanbul a construit biserica Sf. Nicolae din Galata, apoi un paraclis la mânăstirea Sf. Pavel din Athos si o biserică la Ismail, pe Dunăre.
Nu a neglijat nici constructiile laice, reparând si mărind curtile domnesti din Bucuresti si Târgoviste sau înăl¬tând palatele de la Potlogi si Mogosoaia.
Ocrotitor al culturii
Cum nota Nicolae Iorga, „Brâncoveanu n-a fost nu¬mai un dibaci socotitor al vremilor, un mare ctitor de biserici si mânăstiri, ci, totodată, unul din cei mai mari ocrotitori ai culturii românesti prin scris si tipar, care au fost vreodată în neamul nostru".
La curtea lui se încrucisau două influente - gre¬cească si italiană - de aceea, pe lângă cărturari locali - stolnicul Constantin Cantacuzino, Mitropolitul Antim Ivireanul, episcopii Mitrofan si Damaschin, cronicarii Radu si Stefan Greceanu - se întâlneau si oamenii de cultură orientali: patriarhi, mitropoliti sau profesori chemati de Academia de la Sf. Sava, reorganizată de el în 1694, ca Sevastos Chimenos sau loan Cariofil.
Secondat de Mitropolitul Antim Ivireanul, Brâncoveanu a fost un mare promotor al tiparului, înfiintând, pe lângă tipografia din Bucuresti, pe cele din Buzău, Snagov, Râmnic si Târgoviste, unde s-au tipărit peste 80 de cărti în limbile română, greacă, slavă sau arabă. Tipăriturile în româneste sunt cărti de cult care au contribuit la pătrunderea definitivă a limbii române în cultul bisericesc si la desăvârsirea limbii literare. Amintim si tipografiile de la Alba Iulia sau cele din Alep-Siria si Tbilisi-Georgia, unde lucrau tipografi români.
Apărător al Ortodoxiei
Constantin Brâncoveanu a ajutat patriarhiile orientale apostolice, ca si centrele ortodoxe balcanice, care gemeau sub jugul otoman. Mai toate mânăstirile atonite i-au cunoscut dărnicia, alături de cele de la Halchi, în fata Istanbulului, Sf Ecaterina din Sinai sau Sf loan Evanghelistul din Insula Patmos. Dar Marele Voievod nu-i putea uita pe-ai săi, pe fratii transilvăneni. Pe lângă cele trei biserici construite dincolo de munti, a ajutat biserica Sf. Nicolae din Scheii Brasovului, iar la 1700 a făcut o importantă danie Mitropoliei Ortodoxe din Alba-Iulia. La îndemnul Mitropolitului Teodosie al Ungrovlahiei - care-l sfintise pe Athanasie Anghel si era „Exarh al Plaiurilor" - a încurajat pe ortodocsii ardeleni să-sl păstreze credinta străbună.
Martiriul
În primăvara lui 1714 este mazilit, dus la Istanbul si închis cu familia în închisoarea Edicule (7 turnuri). Până în vară va fi torturat continuu pentru a mărturisi unde îsi tine banii, turcii numindu-l „Altan Bei" (Printul Aurului). După chinuri cumplite, întinderea pe roată, cetluirea capului cu cercuri de fier, arderea corpului etc. - i-au smuls semnătura pentru aurul depus la Zecca în Venetia.
La 15 August 1714, de Sf Maria Mare - când împlinea 60 de ani, iar doamna Maria îsi serba onomastica - a fost dus la locul de osândă din Ialy Chisc (Chioscul Mării). Erau prezenti sultanul Ahmed III, marele vizir Gin-Ali, „reprezentantii crestinătătii apusene – Franta, Anglia, Imperiul Habsburgic, plus al Rusiei, care nu refuzaseră invitatia în chiar ziua de Sfântă Maria" (N. Iorga ) - alături de numerosi privitori.
Li s-a îngăduit să-si facă o ultimă rugăciune, după care sultanul le-a oferit viata dacă trec la mahomedanism. Del Chiaro notează răspunsul demn al Voievodului:
„Împărate! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o. Iar de legea mea crestinească nu mă las. În ea m-am născut si am trăit, în ea vreau să mor. Pământul tării mele l-am umplut cu biserici crestinesti si, acum, la bătrânete, să mă închin în geamiile voastre turcesti? Nu, Împărate! Mosia mi-am apărat, credinta mi-am păzit. În credinta mea vreau să închid ochii, eu si feciorii mei".
Apoi si-a încurajat fii astfel: „Fiilor, aveti curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pământească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem si pe ele, ci să le aducem curate în fata Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!"
Sultanul a dat semnalul executiei. Primul fu deca¬pitat vistiernicul Ianache Văcărescu, apoi cei patru fii ai Domnului: Constantin, Stefan, Radu si micutul Matei (11 ani). Înmărmurit de durere, Domnul murmura: „Doamne, fie voia Ta" după care i s-a tăiat si lui capul. Nicolae Iorga nota: „La capătul celei mai zguduitoare tragedii, ce n-are pereche în analele sângeroase ale sultanilor de odinioară, numai atunci s-a pus capăt celor mai strasnice clipe pe care le poate suferi vreodată un suflet omenesc. Capul Domnului nu s-a putut dezlipi de trup, la lovitura nedibace, poate miloasă, a călăului si, grămadă, trupul bătrânului părinte a căzut in tărâna udată de sângele tuturor copilor săi".
Cele sase trupuri decapitate au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele „purtate in prăjini" pe ulitele cetătii, au fost înfipte la o poartă a Seraiului si tinute acolo trei zile, după care au fost aruncate în mare. Crestinii piosi au pescuit trupurile si le-au înmormântat, pe ascuns, în biserica Adormirii Maicii Domnului din insula Halchi.
Sfarsitul sa tragic, scria cu durere Mihail Kogalniceanu "a fost una din cele mai triste privelisti pe care istoria universala le poate infatisa. Un domnitor crestin a cazut in capcana unui necioplit, care cu bucurie dementa si-a oferit un spectacol dureros, taindu-l pe el si pe copii lui, in ziua Sfintei Marii din 1714".
Osemintele Voievodului-Martir au fost aduse în tară de sotia sa, Doamna Maria, în 1720 si îngropate pe ascuns la biserica Sf Gheorghe-Nou din Capitală. Mormântul a fost acoperit de o placă de marmură albă, fără nume, iar identificarea s-a făcut după descoperirea, în 1914, a unei candele de argint cu inscriptia „Aici odihnesc oasele fericitului domn, Io, Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod".
La două secole de la moartea sa martirică, la 15 august 1914, Mitropolitul-Primat Dr. Conon Arămescu a săvârsit primul parastas oficial la mormântul Voievodului.
A doua pomenire oficială s-a facut la 21 Mai 1934, când sicriul cu moastele sale a fost depus pentru o noapte în catedrala patriarhală, iar dr. Miron Cristea, Patriarhul de atunci, a săvârsit un parastas în prezenta Sf Sinod al Bisericii Ortodoxe Române si a Familiei Regale.
A treia come¬morare oficială a avut loc la împlinirea a trei secole de la urcarea sa pe tron - 29 Octombrie 1988 - printr-o slujbă de pomenire oficiată de ierarhi si preoti în frunte cu P.F. Patriarh Teoctist. Amintim si faptul că Ierarhul care a ce¬rut oficial, în 1991, canonizarea Voievodului Constantin Brâncoveanu a fost I.P.S. Arhiepiscop Gherasim al Râmnicului.
La 21 mai 2014 moastele Sfantului Constantin Brancoveanu au fost depuse, din nou pentru o noapte, la Catedrala Patriarhala din Bucruresti, de unde au revenit la Biserica Sfantul Gheorghe Nou, in cadrul unei impresionante procesiuni.
Intre iunie- august 2014 moastele Sfantului Constantin Brancoveanu vor fi duse in pelerinaj la principalele sale ctitorii de la Sambata de Sus si Hurez. Iar pe 16 august 2014 cei patru Patriarhi Apostolici impreuna cu membrii Sfantului Sinod ai Bisericii Ortodoxe Romane vor resfintii Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti.
Cronica vremii ni-l descrie pe Brâncoveanu ca un „Domn pravoslavnic, cu dragoste si râvnă crestină. Credinta, acest sentiment sublim, i-a călăuzit întreaga viată si i-a fost sprijinul cel mai puternic în ceasul crâncen al mor¬tii. El a lăsat în sufletul poporului amintirea unui domn crestin bun si drept, iar în artă operele create în epoca sa arată că deasupra suferintelor zilnice si a pericolelor neîn¬trerupte, gândul lui stia să se elibereze si să urce la Dum¬nezeu, purtat de aripile curate ale credintei".
Mitropolitul carturar Antonie Plamadeala, restauratorul ctitoriei sale de la Sambata de Sus, scria intr-o pagina memorabila despre Sfantul Martir:
"Un astfle de om a omorat sultanul, ctitor de biserici si manastiri, carora le-a daruit un stil romanesc in zidire, un stil ca un suflet frumos si luminos la Hurezi, Potlogi, Mogosoaia, Buzau, Fagaras, Sambata".
"Un astfel de om a omorat sultanul, ctitor de cultura prin carte romaneasca, araba, gruzina, greceasca si slavoneasca, in tara si in alte tari indepartate precum Siria si Gruzia".
"Un astfel de om a omorat sultanul, protector generos al ortodoxiei din Athos pana departe la Manastirea de la poalele Muntelui Sinai, care ii pastreaza pana azi portretul in staretia Arhiepiscopului."
"Un astfel de om a omorat sultanul, Domnitor evlavios, iubitor si aparator al pacii tarii sale, in timpul unei domnii de 26 de ani, un mare diplomat stiindu-se orienta fara gres printre sulitile a trei imparatii: otomana, rusa si austriaca".
"Numele sultanului criminal nu merita sa fie pomenit. Europa care a asistat la masacru cu indiferenta si-a atras mania lui Dumnezeu. S-ar cuveni ca istoria sa-l pedepseasca, sa-l descalifice din toate demnitatile, inclusiv din aceea de om, pe acest tiran care ucigandu-l pe domnitorul roman, asa cum a facat-o, a nesocotit tot neamul peste care domnise. Ne-a stropit pe toti in ochii sufletelor, cu sangele sau. Dar a fost sange de martir. Sa nu-l stergem, sa-l veneram. Caci nici Domnul, nici coconii lui nu au primit turcirea, adica trecerea la religia lui Mahomed, ca sa-si scape viata precum li se propusese. Nici nu si-au putut imagina martirii un Brancoveanu turcit, tata si fii, lepadati de legea lor ortodoxa, in care traisera si se desevarsisera toti domnitorii inaintasi si toti romanii de pretutindeni. Si-a plecat in credintat capetele pe butuc, unul dupa altul (...)". "Au mai fost in istorie, si inaninte si dupa Brancoveanu, astfel de crime abjecte, zguduitoare, absurde. Toate raman la fel de condamnabile. Nu exita, de altfel crime mari sau crime mici. Taierea lui Brancovean si a coconilor sai acum 300 de ani, in ziua Adormirii Maicii Domnului, in plina vara la Istanbul, a fost si ea cea mai mare. Sa ingenunchem cu durere si pe amintirea Brancovenilor cu evlavie, cu adance respect si cu speranta ca jertfa lor a fost primita ca o tamaie bine mirositoare la Altarul Parintelui Ceresc, pentru ei si pentru noi." (Lumina, 28 mai 2014)
Numele său intrat în legendă, fiind cinstit si plâns în baladele si cânte¬cele populare, care se încheie cu cuvintele: „Asa a murit crestin / Brâncoveanu Constantin". Ca si Stefan cel Mare si Sfânt, Brâncoveanu a construit biserici si mânăstiri, nu le-a demolat ca despotul de tristă amintire; ca si Stefan, si-a slujit poporul si n-a cerut ca poporul să-l slujească. Ca si Stefan. Brâncoveanu a pus interesele si neatârnarea Tării mai pre¬sus de interesele personale, păstrându-si credinta strămo-sească până la jertfă. Iar când a avut alternativa să moară crestin-ortodox sau să trăiască turcit, a preferat moartea martirică, fapt unic în istoria voievozilor nostri.
Acum ne putem pleca genunchii si putem aprinde o lumânare de ceară curată la mormântul Voievodului ¬Martir Constantin Brâncoveanu, rugându-l să mijlocească la Cel Atotputernic pace, liniste si unitate pentru neamul românesc, atât de încercat.
Consider canonizările noilor Sfinti Români ca un semn palpabil al adevăratei renasteri morale a României. renastere despre a cărei necesitate a vorbit atât de frumos M.S. Regele Mihai I al României în cartea-interviu reali¬zată de Mircea Ciobanu si publicată la Bucuresti în 1991.
Alte semne îmbucurătoare ale acestei renasteri sunt: bisericile mai pline ca oricând, în special cu tineri, care si-au dat seama de minciuna comunismului ateu; renasterea miscării spirituale Oastea Domnului; reînfiintarea Asociatiei Preotilor Ortodocsi Români; Prima Conferintă Natională a Laicatului Ortodox, în cadrul căreia Marian Mun-teanu a propus înfiintarea unei Universităti crestine, iar loan Alexandru a cerut reintroducerea jurământului pe Biblie; reînfiintarea clerului militar; aparitia primelor spitale crestine si reintroducerea Religiei si Moralei în scoli.
În noua fază istorică în care a intrat România după Decembrie 1989, rolul ierarhilor, preotilor si călugărilor ortodocsi români va fi hotărâtor în canalizarea poporului drept-credincios spre cultivarea valorilor perene ale adevărului, binelui si frumosului.
|
Pr. Prof. Dr. Cezar Vasiliu - Montreal 8/16/2014 |
Contact: |
|
|
