Cinstirea Fecioarei Maria in slova marilor poeti crestini
Fecioara Maria este strălucirea Tainei negrăite hărăzite de Dumnezeu înainte de Creatia Sa, pentru a ne înfia harului atotiubirii sale dumnezeiesti.
Fecioara Maria este Luceafărul divin care a îngemănat în priviri strălucirea zorilor ce ne îmbrătisează cu mireasma luminii lor diafane răsăritul sufletelor noastre.
Fecioara Maria este Crăiasa Creatiei care brodează cu bratele sale azurul serafic al binecuvântării poetilor ce ne împărtăsesc cu harul sublim al frumusetii lor creatoare.
Poetii alesi, hărăziti de Duhul Sfânt pentru a cânta frumusetea desăvârsită, binele atotmângâietor, adevărul dumnezeirii, comuniunea dorului sacru, mirificul hristic al întrupării, cerul luminii mântuitoare, cântarea pământului, armonia iubirii, taina sfinteniei, potirul mărturisirii, cuminecarea jertfei, splendoarea prieteniei, susurul diafan al vietii, rodul suferintei si harul bucuriei au cules toate aceste mărgăritare divine de pe chipul împărătesei dumnezeiesti al Fecioarei Maria.
Ernest Bernea, focseneanul nostru de aur, nationalistul crestin-ortodox a fost si este o culme a filosofiei, a sociologiei si a etnografiei românesti-universale. Dublu licentiat în Filosofie si Litere al Universitătii Bucuresti si-a desăvârsit studiile postuniversitare în Sociologie si Istoria Religiilor la Paris si pe cele de Filosofie la Freiburg. A fost cercetător al Institutului Social Român, conferentiar la Catedra de antropogeografie a lui Simion Mehedinti, fondator al revistei Rânduiala, director în Ministerul Informatiilor, director de studii în Ministerul de Externe. A fost beneficiarul cu bursă de merit al dictaturilor ateo-regale si ateo-comuniste în Lagărele de la Vaslui, Târgu-Jiu, Brasov, Jilava, Aiud, Peninsula, Poarta Albă, Capul Midia, Bărăgan (domiciliu obligatoriu), pentru credinta si iubirea de Neam si de Dumnezeu. Opera sa stiintifică a fost încununată de lucrări de referintă universală: Trilogia Filosofică, Trilogia Sociologică, Christ si Conditia Umană si altele, cărora le-a adăugat numeroase studii si articole la fel de pretioase si nemuritoare.
Ernest Bernea a fost si este marea sinteză a Filosofiei crestin-ortodoxe româno-universale, care a conturat fiinta ontologică în Chipul lui Dumnezeu si Persoana, pe Întruparea lui Dumnezeu ca o mistică a îndumnezeirii Omului. El si-a însumat plenar timpul, spatiul si cauzalitatea Neamului dacoromân traversând întelegerea istorică printr-o suferintă profundă demnă de jertfa Adevărului, intuind profetic viziunea evanghelică a Românului si misiunea asumării trăirii sale harico-hristice, circumscrise filosofiei mărturisitoare a Duhului Sfânt.
Ca realitate vie a responsabilitătii sale misionare s-a oglindit în darul luminii albe a Logosului, logodindu-se Adevărului, Suferintei, Credintei, Jertfei si Mărturisirii, căpătându-si primatul în ordinea spirituală a Neamului si a altor neamuri ortodoxe.
MARIA
Maria e un nume ce cântă./Chipul omenesc îndumnezeit / a umblat odată în lume, / a umblat cu noi, oamenii, / în vremea când încununată de durere, / călca urma pasilor unui Fiu nesupus. / De atunci Ea a rămas între oameni; / joacă merele de aur de-asupra leagănului, / clădeste sufletul mamelor întristate, / stă cu noi la masă, / deschide petalele trandafirului seara, la rugăciune./ Maria e un nume de icoană. / Maria e un nume ce cântă!
(Ernest Bernea, Poiana Mărului-1952)
Zorica Latcu, din părinti ardeleni, viitoarea monahie Teodosia, licentiată în Filologie clasică / Limba si Literatura Franceză la Cluj. A fost cercetător la Institutul Român de Lingvistică din Cluj si a colaborat la Dictionarul Limbii Române, coordonat de Sextil Puscariu.
După aparitia celor 3 volume de poezie mistică: Insula Albă, Osana Luminii si Poemele Iubirii, poeta consacrată a intrat în monahism la Mănăstirea Vladimiresti, Comuna Tudor Vladimirescu-Tecuci, sub numele de Teodosia, în 1948. După 8 ani de trăire si slujire crestin-ortodoxă a fost arestată de regimul diabolic impus cu forta, ateo-comunist în 1956, când teroarea rosie le-a dezmembrat comunitatea monahală: o parte dintre monahii au fost arestate, iar cea mai mare parte a fost exclusă din monahism.
Motivul fiind acelasi: credinta si iubirea de Dumnezeu si de Neam!
După eliberare în perioada de pribegie i-au apărut alte volume de poezii: Icoane pentru paraclis, Din pribegie, Grădina Doamnei si Alte poezii. În paralel cu poezia a tradus opere ale Sfintilor Părinti: Origen cel Mare, Grigorie de Nyssa, Isaac Sirul, Simion Noul Teolog.
După Evenimentele din Decembrie 1989, Maicile care au supravietuit prigoanei atee, între care si Maica Teodosia s-au întors la Mănăstirea lor, Vladimiresti, au refăcut-o din nou reluând activitatea comuniunii. La 8 August 1990, Maica-poetă urcă la Osana Luminii.
Poeta-monahie Maica Teodosia a fost si este o taină a poeziei crestine care a întrupat trăirea într-o măiastră suferintă, într-un imn al comuniunii susurând pe file de acatist în anafura rugăciunii. Fiecare vers al ei e un spic de grâu care rodeste însutit, care se dăruieste în pâine, care se împarte în lumină, care se împărtăseste Neamului si lui Dumnezeu. Poeta-monahie este o gazdă a iubirii, un sonet pentru oaspeti de seamă, un acatist peste care se asterne mărgăritare de trăire mistică. Crea usor ca o adiere de vânt, îmi povestea o altă mare mărturisitoare mistică, Aspazia Otel Petrescu, care o rugase să-i înlesnească o întâlnire cu Titanul misticii, Marele Duhovnic Arsenie Boca, înainte de a fi arestată.
Toate gândurile ei sunt colinde care transcend ca un fulg de păpădie anotimpurile trăirii si suspinul după Fecioara Maria-Maica Domnului nostru.
NAZARET
...
Icoana asta-a frumusetii tale, / I-a adăugat doar un fior de jale, / acelasi joc de tainică iubire, / Te mistuie-n tăcere, peste fire. / Cum stai în calea razelor slăvită, / Făptura Ta e toată aurită, / Iar ochii tăi din aur cald răsar, / Ca niste stele limpezi de clestar./ Si ochii tăi grăiesc fără cuvinte. / Sunt plini de-adâncă, mută rugăminte. / Sunt ochii tăi adâncuri de iubire, / Sunt iazuri fără fund de dăruire. / Dar să-i asemăn cu ceva nu pot, / Că-n ochii tăi e, Maică, cerul tot. / Si-asa, deatunci, din clipele tihnite, / De când în tinda casei linistite / Cu ochii tăi în mută rugăminte, / Tu te-nchinai cu foc de lacrimi sfinte, / Către scump Fiul tău si Dumnezeu, / De-atunci si-n veacuri te închini mereu.
(Monahia Teodosia –Zorica Latcu, Tie, Doamne, îti voi cânta, Doxologia, Iasi, 2013)
Mihail Eminescu, Marele boier al iubirii de Mosie, Luceafărul poeziei românesti, Profetul gândirii spiritual crestine, apărătorul Traditiei multimilenare a Daciei Mari, Voievodul demnitătii crestin-orotdoxe, a fost răstignit, prigonit si ucis de dusmanii din lăuntru si cei din afară ai lui Dumnezeu si ai Neamului nostru biruitor mistic-martir, pentru: credinta si dragostea de Neam, de tară si de Dumnezeu!
Mihail Eminescu a fost si este o sumă a valorilor spirituale ale Neamului dacoromân. El este taina lăuntrică a Omului asezată pe pieptul vesniciei Neamului. Doina trăirii sale este asumarea destinului Neamului primordial pelasgo-dacoromân în comuniune cu Hristosul Daciei Mari, cu sublima atitudine a Ortodoxiei hristic-universale.
În permanenta convorbire cu sufletul său ales, el a binecuvântat cu Dumnezeu, s-a împărtăsit cu Neamul său cel drag, s-a răsfătat în poala Creatiei divine a naturii, s-a înrourat cu mireasma Duhului Sfânt în polenul geniului creatiei sale, s-a ctitorit în luceferii profetismului pelasgo-hristic, s-a asumat testamentului iubirii evanghelice îndârjindu-se pentru a-i păstra demnitatea dacoromânului, luptând pentru a-i împlini menirea sa cultural-religioasă, suferind pentru crezul ortodox, împlinindu-se în jertfa sfântă a răstignirii sale mistice ca martir pentru Dumnezeu, Neam si omenirea ortodoxă sfântă, trăind totodată si sublimul milosârd al Crăiesei dacoromânilor-Fecioara Maria.
RĂSAI ASUPRA MEA...
Răsai asupra mea, lumină lină, / Ca-n visul meu ceresc d-odinioară; / O, Maică Sfântă Pururea Fecioară, / În noaptea gândurilor mele vină. / Speranta mea tu n-o lăsa să moară / Din inima-mi-adânc noian de vină; / Privirea ta de milă caldă, plină, / Îndurătoare-asupra mea coboară. / Străin de toti, pierdut în suferinta / Adâncă a nimicniciei mele, / Eu nu mai cred nimic si n-am tărie. / Dă-mi tineretea mea, redă-mi credinta / Si reapari din ceriul tău de stele: / Că te ador de-acum pe veci, Marie!
[1880] (Mihai Eminescu, Poezii. Ed. Minerva, 1982, vol.3)
Sandu Tudor, fiu de magistrat de Bucuresti, înzestrat cu multiple calităti magnetizate de curajul său neobisnuit, care i-a facilitat mobilizare în răboi chiar de pe băncile Liceului. La 18 ani în 1916 era deja sublocotenent, stând sub arme până în 1921. Între timp si-a continuat studiile universitare, cărora le-a adăugat o carieră de mare publicist, diversele călătorii, aura poetului religios, din nou concentrat si arestat în 1942. După prodigioasa activitate literară de la revista lui Nichifor Crainic, Gândirea si după succesul răsunător al revistei sale Floarea de foc a intrat în monahism în 1945 la Mănăstirea Antim, unde 3 ani mai târziu este tuns sub numele de Agaton. În 1950 este arestat pentru 5 ani pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră. După 3 ani este eliberat si se mută la Mănăstirea Sihăstria Neamt unde va primi schimonia sub numele de Daniil. La Mănăstirea Antim a pus bazele unui colegiu spiritual: Rugul Aprins cu mari personalităti ale spiritualitătii ortodoxe românesti, activitate pe care a continuat-o si la Sihăstria Neamt. În 1958 este din nou arestat si încarcerat la Aiud. În urma torturilor care l-au înspăimântat si pe diavol, Ieroschimonahul Daniil Tudor a fost ucis la 17 Nov. 1962.
Vina? Aceeasi: credinta si iubirea de Dumnezeu si de Neam!
Ieroschimonahul Daniil Tudor a fost si este slova de Foc a Logosului dumnezeiesc, care a întrupat în constelatii Rugul Aprins. Si-a făcut din poezie consoartă sihastră, iar din schimnicie, logodnă mistică a poeziei. Cu mireasmă de psalm a împresurat dragostea lui Dumnezeu cu o înfiorare a trăirii care permanent flămânzeste si însetează de Duhul Sfânt. El a adâncit în suflet strigarea Luminii de sus ca pe o pasăre măiastră prefăcând-o în Imnul Acatist închinat Fecioarei Maria, care i-a pecetluit slova de foc a evlaviei, cu aura tâsnirii harice, prelinsă ca o lacrimă de suferintă sfântă si jertfă aleasă în Icoana martiriului său.
RUGUL APRINS
Fecioară a nenseratului veac / Sfântă Maică a luminii! / Ascultă-ne si pe noi cei din păcat / netrebnicii fii ai tinii! / Preablândă, bună, preasfântă Fecioară, / polata Domnului Iisus, / Dezleagă-ne de blestemul ce ne-n zăvoară, / deschide-ne „calea de sus”. / Ca prin aprinsa descoperire / aroma doritului Mire / si noi să putem asisderi cânta / asa cum Moisi dezlegat de sanda / cu fata-n văpaie de rug, / fierbinte de har Tie îti striga / Unele ca acestea-n amurg.
(Ieroschimonahul Daniil de la Rarău, Sfintita-Rugăciune. Ed. Christiana, Bucuresti 2000)
*
* *
NUMELE TĂU – MARIA
În fiecare literă
e-un limpede înteles,
în jocul care face
slova de mătase,
cum cântecul Sirenei
din valuri se brodase,
cum cântecu-i logodna
pentru cel ales,
cum floarea
în miresmele sublime
se desface.
Ca o holdă de aur
e numele Tău,
un Trandafir cât cerul înflorit
e scris de-o mână albă
ca de pruncă,
din zare-n zare
prins de infinit
stă zămislit
de-a cerului poruncă.
Fiecare literă-i
un înger ce se-nchină
ca-n ramuri verdele-cuminecare.
Arome si miresme
din mugurii grăbiti
împodobesc cohortele de Sfinti
din sufletele dalbe:
Floare lângă Floare.
Literele sfinte
tes slova divină
ca-n Psaltiră,
ruga, cerul necuprins.
Sfintele oseminte
odrăslite-n tină,
Glia strămosească
pururi au aprins:
Candelele Cerului-Grădină.
Gătite-n surâs
si-n straiul frumos
literele grăiesc divinul:
MARIA!
N-au stat niciodată
atât de duios
decât în rostirea
Domnului Hristos
ce-a brodat cu ele
VESNICIA.
Cu ele încep să rostesc
gândurile primenite-mireasă.
cu sufletul scriu
Poemul domnesc
al literelor sfinte,
Hrisovul Crăiesc-
Fecioarei MARIA-
Cea pururi Aleasă.
Cu ele mă rog si mă-nchin,
cu ele îmi cânt viata mea,
cu ele mă-mpărtăsesc-cer senin
în ele sunt pâine si vin,
sunt codru si grâu,
tărână si stea.
Cu ele alaiul de nuntă
străbate azurul,
îl blagoslovesc.
Cu ele Biserica cântă,
Cerul si pământul
Te binecuvântă
din dor România
imne Îti slăvesc.
Gânduri-fapte-graiuri,
doruri mână-n mână
slujind Crezul nostru
cel dumnezeiesc,
se prind ca-ntr-o horă
în Vestea cea Bună,
credinta, nădejdea
în Tine le-adună,
cu harul iubirii
în Tine înfloresc.
În stihuri de aur
graiuri românesti
se preling în vinul
Sfintelor Potire.
Ctitorii, pisanii,
hrisoave ceresti,
stiharul ce-nbracă
Dacoromânia
să liturghisească aleasă mărire
Prea sfintei Crăiese-
Fecioara MARIA!
|
Gheorghe Constantin Nistoroiu 8/14/2014 |
Contact: |
|
|
