Paradoxul prieteniei
Dacă relatiile interumane capătă de multe ori aspecte mai mult sau mai putin ciudate, cu atât mai mult unele relatii cu pretenii de prietenie, devin mai mult decât ciudate.
Viata mi-a demonstrat că prietenia nu este o simplă stare declarativă, care de multe ori ascunde în spatele său ipocrizie, invidie, interes, etc…ci este o stare sufletească ce apropie doi oameni, care reusesc să rezoneze în acelasi timp în fata fluctuatiilor vietii cotidiene. Ce usor este să declari că esti prieten cu cineva, numai pentru simplul motiv că ai schimbat câteva amabilităti ! Dar, pentru multi devine greu să-si dovedească prietenia în timp, care în aceste cazuri, se ofileste pe parcurs, alteori se stinge inexplicabil si în cele mai triste cazuri se transformă în dusmănie.
Prietenia adevărată în schimb, nu se stinge, ea se consolidează si durează de multe ori toată viata. Ea nu cunoaste granite profesionale, etnice, religioase, de sex sau alte structuri sociale. Ea se declansează pur si simplu, atunci când vibratia interioară a unui individ intră în rezonantă cu a altuia. Trebuie să ne educăm în a identifica o adevărată prietenie si să stim să o mentinem de-a lungul timpului.
Trist este, că nu întotdeauna reusim să facem o selectie riguroasă printre asa zisii prieteni, cunostinte conjuncturale, care dintr-un motiv sau altul ne asaltează cu interesul lor, care ne bombardează fizic si psihic, cu pretinsa lor prietenie ce se dovedeste a fi în timp o simplă amăgire, un pretext asa cum se spune în popor de a te “face frate cu dracul până treci puntea” sau vreun interes ascuns care usor, usor se va diferentia asemeni uleiului care se ridică deasupra apei.
Filozofii, de-a lungul timpului, au încercat să catalogheze cazurile de prietenii celebre si să identifice modele demne de urmat. Dar, toate căutările sau prăbusit în realitatea faptelor, atunci când prietenii celebre sau terminat prin trădări la fel de celebre sau si-au găsit sfârsitul prin vărsare de sânge.
Prietenia ca si oricare altă relatie interumană, este la fel de complexă precum structura omului. Spectrul larg de individualizări, împiedică generalul de a se definitiva.
Îmi amintesc faptul că prin anii 1970, eram în plin proces de documentare, de cunoastere si analizare a fiintei umane ca structură si a relatiilor dintre oameni. Începusem să învăt câte ceva din comportamentul uman si îmi dădeam seama că acest proces nu se va încheia niciodată. Acum după aproape 50 de ani, consider că am anticipat bine, fiindcă îmi dau seama că mai am mult de plutit prin meandrele vietii umane.
O întâmplare de prin vara anului 1975, putin hazlie, dar si interesantă mi-a rămas întipărită în memorie.
Aflându-mă la Craiova pentru un examen, după ce înghesuiam în cap, ore în sir materialele pe care le studiam , obisnuiam, să plec aiurea prin oras fără o tintă anume, pentru a-mi limpezi mintea si a mă relaxa .
Într-una din zile, mă plimbam ca o barcă în derivă, prin apropierea teatrului, pe o strădută înghesuită, cu zeci de magazine pe ambele părti. Oameni multi pe stradă, unii la târguieli, altii la plimbare, îmi treceau prin fată ca la paradă. O doamnă cu un copil în cărucior se grăbea, împingând cu greu căruciorul de care stătea atârnată o plasă cu alimente. Dintr-o privire întelegeai că femeia iesită de la serviciu, îsi luase copilul de la cresă si acum după ce îsi făcuse târguielile, se grăbea spre casă. Un grup de tineri zgomotosi, ascultau un radiocasetofon ce vibra sub tonurile joase ale unei melodii la modă. Undeva lateral , un cetătean cu o pălărie turtită pe cap, privea nedumerit spre tinerii din fata lui. Cu o figură mirată, cu câteva suvite de păr scăpate de sub pălărie pe frunte, cu o privire undeva departe, îi trădau o stare bahică ce îl mentinea într-un echilibru relativ. Mai multi domni eleganti , cu genti negre tip diplomat se grăbeau spre directii necunoscute. Căutam să ghicesc pe chipurile lor, o parte din preocupările pe care le aveau. Ca un joc al mintii, încercam ca fiecărui trecător să-i atribui o profesie care s-ar fi potrivit cu aspectul exterior. Într-o intersectie, câtiva copii stăteau la coadă să-si cumpere acele sucuri ce invadaseră toată tara, cu aromele lor exotice, dar pline de chimicale si aspartan.
Încercam să-mi fac loc printre trecători pentru a mă reântoarce la studiu, când un grup de oameni, strânsi buluc lângă vitrina unui magazin, mi-au atras atentia. Curios, m-am apropiat să văd ce este acolo.
Peste capetele oamenilor, am văzut doi bărbati cam la 45-50 de ani, care se băteau înversunati. După modul haotic în care se miscau, mi-am dat seama că erau băuti.
-Dă-i dracului de betivani ! zicea o femeie din multime. Si-au băut mintile si acum se bat.
- Da dragă, -a intervenit alta- când am trecut mai devreme, ei beau împreună lângă bordură.
Protagonistii îsi cărau de zor pumni si picioare. Cu nasurile sparte, sângele le siruia pe fată.
- Chemati militia ! –a strigat cineva din multime. Nu sare nimeni să-i despartă ?
Ciudat era că multimea făcuse un cerc în jurul lor, dar nimeni nu avea curajul să intervină.
La un moment dat s-a desprins din multime, un bărbat de talie mijlocie dar robust, care a încercat să-i oprească. L-a ridicat de jos pe cel căzut si i-a invitat să se potolească.
Am crezut că va reusi să-i linistească, dar ce a urmat m-a lăsat perplex. Amândoi betivanii, desi se bătuseră orbeste, au uitat de dusmănia lor si s-au năpustit asupra celui ce vroia să-i despartă.
-Ai grijă că te împing în vitrină !- a strigat cineva, avertizându-l pe noul venit că era în pericol să fie trântit prin geamul vitrinii.
Omul încerca din răsputeri să-i lămurească pe agresori să se potolească, dar ei năpustiseră asupra lui si nu aveau de gând să renunte.
Un bărbat înalt din dreapta mea, discuta cu unul dintre vecini.
- Dacă intră Costică în ei, nu-i văd bine !
Între timp, betivanii îl înghesuiseră pe cel numit Costică si era clară intentia lor de a-l arunca în vitrina de sticlă. Sesizând pericolul, acesta cu câteva miscări ce trădau o oarecare pricepere sportivă, poate chiar de boxer, a reusit să se apere si din câteva lovituri i-a pus la pământ pe ambii adversari, pe care i-a lăsat jos si s-a îndepărtat linistit.
Militienii când au apărut, l-au găsit doar pe cel mai bătut si l-au luat cu ei.
Întorcându-mă la studiu, gândeam la ciudătenia situatiei. Doi se dusmănesc si se bat,dar când cineva vrea să-i despartă, ei se coalizează si devin aliati împotriva celui care a vrut să-i ajute.
Acest eveniment avea să-mi revină în minte de mai multe ori, atunci când am găsit similitudini cu el.
Au trecut anii, iar întâmplările venite buluc în viata mea, se sedimentau într-un mental suprasaturat. Încercam adesea să-mi organizez experienta de o viată, să-mi cataloghez anumite evenimente trăite, pe care doream să le inchid în sertare virtuale separate pentru ca interactiunea dintre ele să nu-mi producă distorsiuni în viata actuală sau viitoare.
Si nu de putine ori m-am trezit în fata unor enigme pe care habar nu aveam cum să le dezleg. Alteori, găseam unele corelări care îmi dădeau peste cap adevăruri pe care le credeam vesnice. Am trăit satisfactii, atunci când am descoperit prieteni în persoane pe care abia le cunosteam, precum si dezamăgiri în urma trădării unor prieteni declarati.
Îmi amintesc o altă întâmplare , care avea să-mi confirme încă o dată, că prieteniile sunt relative si pot degenera foarte usor.
În urmă cu ceva ani, deosebisem dintre cunostinte, doi potentiali prieteni. Ne petreceam o parte din timpul liber împreună, familiile noastre ne urmaseră exemplul si se părea că se consolidează o prietenie adevărată. Totul a fost frumos până într-o zi, când cei doi amici ai mei au avut între ei un schimb de cuvinte cam deplasate. Disputa s-a amplificat astfel că în câteva zile, au ajuns la un adevărat război declarativ. Bineânteles că nu au lipsit cuvintele aruncate la întâmplare si toată gama de reprosuri si amenintări.
Considerând că este de datoria mea să-i împac, am încercat marea reconciliere. Observasem că această gâlceavă pornise de la nimicuri , dar din cauza unor mândrii exagerate, se umflase anormal. Fiecare avea un gram de dreptate dar si kilograme întregi de exagerări, fără rost. Nu puteam să accept că o prietenie care se anunta frumoasă, putea să esueze în acest fel. M-am hotărât să intervin, să-i aduc pe ambii la un dialog constructiv, care nu putea să aibă alt rezultat decât împăcarea. Am discutat cu fiecare separat, arătându-le unde au dreptate dar si unde gresesc, cerându-le o împăcare urgentă.
După câteva zile am simtit că demersurile mele dădeau roade. Învinuirile au scăzut, ostilitătile încetaseră si speram să văd o împăcare urgentă.
Dar, o ciudătenie a început să genereze un alt conflict: eu împăciuitorul, devenisem în mod evident tinta reprosurilor celor doi. Fiecare îmi reprosa că sunt de partea celuilalt si că nu mă mai ridicam la nivelul prieteniei lor. Mergând pe principiul bulgărului de zăpadă care prin rostogolire tot creste, asa si relatia lor cu mine degenera. Rezultatul: cei doi s-au împăcat, iar cu mine nu a mai vorbit nici unul dintre ei, fiindcă, devenisem dintr-o dată, dusmanul lor.
Si acum gândesc, unde am gresit. Sau poate am fost o victimă a firii omenesti care nu reuseste să se descătuseze de o anumită stare. Acumulează o trăire, pe care o poartă cu încăpătânare si atunci când crede că face o concesie, de fapt îsi păstrează acea trăire cu aceeasi intensitate dar pe care o comută spre altcineva care îi este la îndemână.
Întâmplarea nu avea cum să nu-mi aducă aminte de cei doi bătăusi de la Craiova.
Câteodată încerc un sentiment de neâncredere, în relatiile cu cei din jur. Dar, îmi revin repede, când mă gândesc la prietenii mei pe care îi am, pe multi, de peste 30 de ani si care îmi dăruiesc prietenia lor cu aceeasi intensitate. Am prieteni din copilărie, care indiferent pe unde ne-a dus viata , nu au încetat să tină legatura iar când este posibil ne întâlnim cu drag. Mă pot mândri chiar cu o prietenie care durează de 60 de ani.
Prietenii “ de cursa lungă”- cum le spun eu, îmi întăresc o convingere de neclintit, aceea că accidentele pe ruta vietii , nu trebuie să ne împiedice să fim cinstiti, să-i respectăm pe cei din jurul nostru, să apreciem prieteniile adevărate, să ne sacrificăm pentru cei dragi si să-i iubim fără rezerve.
|
Andrusa R. Vătuiu 7/28/2014 |
Contact: |
|
|
