Amintiri despre viitor de Erich von Däniken - prefata
***
Prefata noii editii
Cu douăzeci si patru de ani în urmă - la sfârsitul lui februarie 1968- a apărut la Editura Econ din Düsseldorf cartea mea de debut, Amintiri despre viitor (Erinnerungen an die Zukunft). O scrisesem deja cu doi ani înainte, însă scrisorile de refuz ale diverselor edituri aterizau cu regularitate pe biroul meu. "Din păcate, nu se încadrează în programul nostru editorial...", "Cu mult regret...", "Nu dorim să pornim pe această cale...", "Vă recomandăm o editură ezoterică..."
Ulterior, am fost deseori întrebat cum mi-a reusit totusi "minunea" de a plasa controversata carte la o editură de renume, specializată pe literatura de non-fictiune. Astăzi pot mărturisi: datorită unui ajutor din afară si păstrând tăcerea asupra unui amănunt.
În vara anului 1967 l-am cunoscut pe dr. Thomas von Randow, care ocupa la vremea respectivă postul de redactor stiintific al săptămânalului Die Zeit. A răsfoit manuscrisul frumos dactilografiat, a admirat uimit niste fotografii reusite si mi-a spus apoi:
- Nu e pentru noi. Trebuie publicat sub forma unei cărti.
- Si cum găsesc eu o editură?
Dr. von Randow si-a făcut de lucru cu pipa si m-a privit apoi în ochi:
- Cunosc eu un editor. Dacă doriti, îl sun, dar nu vă promit nimic.
A pus imediat mâna pe receptor si a cerut să i se facă legătura cu domnul Erwin Barth von Wehrenalp, directorul Editurii Econ. Am simtit cum mi se urcă sângele la cap, pentru că stiam ceva ce dr. von Randow nu avea de unde sti. Econ îmi respinsese deja manuscrisul. Prin urmare, nu e de mirare că discutia la care am asistat nu avea să-mi mai iasă niciodată din minte:
- Am în fata mea un tânăr elvetian care a scris o carte total trăsnită. Numai că tipul nu este trăsnit. Poate n-ar fi rău să ascultati ce are de spus.
Interlocutorul de la celălalt capăt al firului a vrut să stie dacă mă pot înfiinta chiar a doua zi în biroul său. Cum să nu pot?! Mi-am spus că directorul unei mari case editoriale nu stie probabil ce au decis deja demult subalternii săi.
După un prânz în compania unui lector mai tânăr, afacerea era încheiată. Manuscrisul mai trebuia prelucrat pe alocuri si urma să apară în primăvara anului 1968. Asupra unui singur aspect ne-am certat:
- Amintiri despre viitor e un titlu imposibil! Nu se poate să-ti amintesti ceva despre viitor!
Eu m-am încăpătânat si am refuzat orice altă propunere de titlu...
Am descris în cele din urmă ce întelegeam eu prin a-ti aminti despre viitor într-o scurtă prefată, care însoteste si prezenta editie. Cartea a declansat o avalansă. După doi ani de la prima editie apărea pe piată cea de-a treizecea editie, cu un tiraj de sase sute de mii de exemplare. Filmul omonim a fost turnat în 1969 si difuzat de către canalele de televiziune americane în toamna anului 1970. În America s-a răspândit un nou virus: "dänikenita" (conform New York Times). Tema a devenit subiect de discutie la nivel mondial: au fost vizitati strămosii nostri de extraterestri? În trei ani de la prima editie, cartea se vânduse în douăzeci si opt de limbi si apăruse în treizeci si sase de tări. Astăzi, la aproape un sfert de secol, Editura Bertelsmann reeditează versiunea veche si nemodificată.
Valul de succese a adus cu sine si un val de critici. Profesorul Ernst von Khuon a reunit textele a saptesprezece oameni de stiintă în cartea Waren die Götter Astronauten? (Au fost zeii astronauti?). Unele dintre texte îmi respingeau în mod categoric ideile, altele aveau o atitudine favorabilă. De atunci si până astăzi au răsărit din pământ, în toate colturile lumii - ca după o ploaie caldă -, "cărti potrivnice". Printre ele se numără si câteva stârpituri. Am fost acuzat de "plagiere" si "nerespectare a principiilor stiintifice", de "atitudine ostilă fată de religie" si "ignorare a faptelor demonstrate stiintific". Ce a rămas după douăzeci si patru de ani? Chiar am scris numai prostii?
Despre hărtile amiralului turc Piri Reis, care mai pot fi si astăzi admirate în Palatul Topkapi din Istanbul, am scris: "Coastele Americii de Nord si de Sud sunt reproduse cu cea mai mare exactitate." Această afirmatie era eronată; de fapt, contururile Americii de Nord si de Sud nu sunt de recunoscut decât la un nivel rudimentar. Acceptarea acestei corecturi nu diminuează însă caracterul senzational al hărtii lui Piri Reis, care reproduce cu exactitate coasta Antarcticii, aflată si astăzi sub un strat de gheată vesnică.
Am scris, de asemenea, că insula Elefantina de pe Nilul Superior poartă acest nume deoarece, văzută de sus, are forma unui elefant. Era o informatie gresită. În altă parte am enuntat speculatia conform căreia Poarta Soarelui mentionată în Epopeea lui Ghilgames ar putea fi identică cu Poarta Soarelui din Tiahuanaco de pe platoul înalt din Bolivia. O prostie! Poarta Soarelui din Tiahuanaco a primit acest nume abia în secolul trecut. Nimeni nu stie cum se numea cu mii de ani în urmă.
Am mai scris: "Un miracol este fantasticul colier în cinci siraguri, din jad verde, descoperit în piramida funerară din Tikal, Guatemala! Un miracol, deoarece jadul provine din China." Era un fals "miracol": jadul provenea din America Centrală.
Referitor la viitor am scris: "Planul de zbor către Marte a fost conceput. Nava spatială către Marte a fost proiectată. Nu mai trebuie «decât» să fie construită." La vremea aceea, afirmatia - consemnată în 1966! - era corectă. Numai că la "planul de zbor către Marte" s-a renuntat din motive financiare.
Este dreptul oricărui novice să fie mai dezinvolt, de bună-credintă si mai putin critic fată de sine decât persoanele mai în vârstă. M-am lăsat deseori purtat de valul entuziasmului, ori am luat drept bune informatii primite la mâna a doua. Alteori, m-am bazat pe informatiile unui anumit autor stiintific, pentru a mi se explica ulterior că părerile acelui domn inteligent fuseseră de mult infirmate. În baza părerii contrare, afirmatiile mele au fost imediat etichetate drept "infirmate". Când aceste "infirmări" nu au constat, în unele cazuri lipsite de seriozitate, în altceva decât în afirmatii contrare. Deosebit de grave au fost situatiile când s-au "infirmat" idei atribuite mie, dar pe care eu nu le exprimasem sau notasem nicăieri.
Erorile acestea - reale sau presupuse - din Amintiri despre viitor nu au răsturnat însă nici teoria de bază, nici constructia ideatică a cărtii. Aud voci care protestează, care sustin că acest Däniken a fost "de mult desfiintat din punct de vedere stiintific". Vreau să aduc câteva exemple si în acest sens. Exemple care au fost adunate de către expertul în stiintele naturii dr. Johannes Fiebag si publicate în Ancient Skies, nr. 6/1991:
"Să luăm exemplul profesorului german Herbert Wilhelmy. Wilhelmy a studiat geografie, geologie, economie si etnologie si a ocupat din 1942 functia de profesor la universitătile din Kiel, Stuttgart si Tübingen. Este considerat, pe bună dreptate, un «om de stiintă universal», iar cartea lui, Welt und Umwelt der Maya, se numără printre lucrările fundamentale despre cultura Maya.
Să privim însă mai atent un capitol al acestei cărti (capitolul XIII): «Influente externe asupra civilizatiei Maya - Speculatii cu privire la navigatori timpurii si astronauti». Wilhelmy scrie că zeii-astronauti ai lui Däniken au venit «acum mai bine de zece mii de ani din cosmos, în nave spatiale uriase», iar Erich von Däniken asociază «cu aterizarea lor pe Pământ... peninsula Yucatan, în două locuri din cărtile sale» (este vorba despre Palenque si La Venta). Deja din această propozitie devin evidente deficiente grave în modul de lucru al lui Wilhelmy. În anul 1981, autorul nu citează decât Amintiri despre viitor si Întoarcerea la stele - cărti apărute în 1968, respectiv 1969 (!). Nivelul de cunoastere al lui Wilhelmy rămâne acelasi si în a doua editie revizuită, din 1989. Cărtile scrise mai târziu de către Däniken si alti autori, în special cartea lui Däniken despre cultura Maya apărută în 1984, Der Tag an dem die Götter kamen (Ziua în care au venit zeii), îi sunt complet necunoscute. În niciun alt domeniu stiintific nu ar fi admisibil să se citeze numai lucrări vechi de douăzeci de ani si să nu se ia în considerare aparitiile ulterioare...
A doua greseală a lui Wilhelmy este că porneste de la premisa potrivit căreia perspectiva lui asupra lucrurilor este singura perspectivă corectă. El «demontează» cu o atitudine critică descrierea lui Däniken a unui monolit sculptat din La Venta (Villahermosa, Mexic). Despre acesta, Erich von Däniken a scris: Acolo se află un monolit sculptat cu grijă, pe care este înfătisat un sarpe, ori mai degrabă un dragon. În interiorul animalului sade un om... Tălpile apasă niste pedale, mâna stângă se află pe o manetă... Capul este protejat de o cască strâmtă... În dreptul buzelor se află un aparat care poate fi identificat drept microfon...
Wilhelmy comentează: «Ilustratia lui Däniken are din păcate deficiente tipografice care nu permit, spre deosebire de obiectul original, care se găseste la Villahermosa, să se recunoască faptul că nu este vorba despre un dragon, ci despre un sarpe urias, care veghează un sarcofag sau o cameră funerară, în care sade ghemuit un mort.»
Anumite caracteristici - de exemplu, inelele de pe coadă - indică într-adevăr că este vorba despre un sarpe urias. Dar cum se poate stabili cu exactitate că este înfătisat un mort? Tot «deficiente tipografice» din publicatii stiintifice să-i fi determinat si pe alti arheologi să îl recunoască în această făptură pe cunoscutul zeu Kukulkan? Pentru ei, nu e nicidecum «mort» si nu se află într-o «cameră funerară», ci e cât se poate de viu si leagănă în mână o cădelnită.
Unele ziare se grăbesc si ele - în pofida acestor erori evidente de argumentare - să preia această «infirmare» binevenită. Hans Schönfeld, de pildă, scrie în Berliner Zeitung (din 13.12.1989): «Pentru autorul de science fiction (este vorba despre Erich von Däniken), situatia se îngroasă. În baza dovezilor sale, el porneste de la premisa că astronautii extraterestri ne-au vizitat planeta cu peste zece mii de ani în urmă. Însă monolitul cu dragon descris de el are o vechime între două si trei mii de ani!» - Ziarul nu a publicat rectificarea lui Erich von Däniken ("De ce datez monolitul din La Venta la zece mii de ani?"). Autocorectările nu par uzuale nici aici (la Wilhelmy), nici acolo (în Berliner Zeitung).
Reprezentativ pentru modul gresit de argumentare este si un alt caz, pe care îl prezintă Wilhelmy cititorilor săi: Palenque. «Piatra funerară din Palenque» a fost deja de multe ori mentionată si interpretată în diverse feluri. Wilhelmy îsi prezintă însă propria interpretare (că ar fi vorba despre zeul porumbului Yum Kax) drept «dovedită». În schimb, despre Erich von Däniken afirmă că si-ar manipula sugestiv cititorii, deoarece «priveste piatra dinspre latura gresită, mai exact dinspre latura mai lata... Modul de amplasare a pietrei în camera funerară strâmtă, precum si întreaga combinatie de motive a basoreliefului nu lasă însă nicio îndoială că piatra trebuie privită dinspre latura mai îngustă. Imaginile de pe basorelief nu au sens decât privite din această perspectivă.»
Dacă n-ar fi vorba despre lucruri serioase, am putea izbucni într-un râs homeric. Pentru că cel târziu de la zborul primului om în spatiu ar fi trebuit să-si dea seama si Wilhelmy că, din perspectiva sustinută de el, basorelieful aminteste încă si mai mult de un astronaut care zboară în spatiu. Cine manipulează pe cine?
Merită amintit aici un ultim aspect, care ne poate arăta cât de critic îi priveste un om de stiintă consacrat pe altii, dar cât de îngăduitor este fată de propria persoană. Wilhelmy scrie: «Pentru faptul că literatura de specialitate îi este prea putin cunoscută [lui Erich von Däniken] este suficient un exemplu. El vorbeste despre fântâna sacra din Chichén Itzá si despre cea de-a doua fântână, aflată nu departe de prima, din care locuitorii centrului de ceremonii luau apă pentru nevoile lor de zi cu zi: Asemănarea este izbitoare... până si nivelul apei... Ambele puturi datează fără îndoială din aceeasi perioadă si îsi datorează probabil existenta căderii unor meteoriti.» Vălul misterios care acoperă la von Däniken o situatie de mult lămurită este propria lui scorneală. Puturile nu au apărut în urma căderii unor meteoriti, ci a prăbusirii tavanelor unor pesteri carstice, care sunt larg răspândite în nordul peninsulei Yucatan... Încă din 1910 se stie cum s-au format puturile, cele mai importante lucrări despre civilizatia Maya prezintă în mod corect acest fenomen lămurit fără echivoc de către stiintele naturii...»
Stiut si lămurit pare un singur lucru: faptul că până si niste oameni de stiintă respectati se pot însela cu atât mai grav, cu cât îsi sustin din răsputeri si în gura mare tezele. «Rectificarea» lui Wilhelmy demonstrează acest lucru într-un mod exemplar. Despre ce este vorba?
Cu saizeci si sase de milioane de ani în urmă, la trecerea de la cretacic la tertiar, dinozaurii, si odată cu ei trei sferturi din fauna cunoscută din vremea aceea, au dispărut. Sfârsitul a fost aproape fulgerător. Astăzi, majoritatea geologilor care se ocupă de acest subiect sunt de părere că mediul înconjurător a fost deteriorat pentru câteva mii de ani de căderea unui meteorit gigantic (particule de funingine în aer, scăderea temperaturii, ploaie acidă provocată de roci evaporate etc.) în asemenea măsură, încât s-a ajuns la această «cezură» în evolutia faunei. Multa vreme nu s-a găsit însă posibilul loc de impact al acestui meteorit gigantic cu suprafata Pământului.
La începutul anului 1991, locul de impact pare să fi fost găsit. Unde? În peninsula Yucatan! Geologii descoperiseră deja în Caraibe niste depuneri impresionante de pulbere si roci topite în stratul intermediar dintre cretacic si tertiar. Acestea sugerau că respectivul crater era pe undeva prin apropiere. Se presupunea că se află pe fundul mării sau la sud de Cuba. Apoi, în 1987, au făcut senzatie niste imagini de satelit ale NASA, cu ajutorul cărora urma să se reconstituie sistemul de aprovizionare cu apă al mayasilor. Cu această ocazie s-a descoperit un semicerc de cca. două sute de kilometri, format din puturi (depresiuni carstice sau doline). Astăzi, geologii sunt siguri că acest semicerc (căruia îi apartin si fântânile din Chichén Itzá) reprezintă marginea structurii gigantice de impact. În rocile aflate dedesubt si complet fărâmitate, apele pot circula mai bine, stratul calcaros depus abia după impact se dizolvă si asa apar puturile. Astăzi, craterul Chicxulub (denumit astfel după mica localitate aflată în apropierea orasului Merida, în centrul structurii de impact) este considerat candidatul numărul unu în căutarea cauzelor disparitiei dinozaurilor. Spre deosebire de ceea ce sustine Wilhelmy, Erich von Däniken avusese asadar dreptate (el scrisese că ambele puturi îsi datorează probabil existenta căderii unor meteoriti, nu că sunt cratere de meteoriti). Bineînteles că nici măcar un «învătat universal» ca Wilhelmy nu putea bănui ce se vor dovedi într-o bună zi a fi aceste fântâni. Acesta este însă un exemplu clasic pentru cât de repede se pot dovedi a fi gresite niste cunostinte pe care le consideram atestate si, pe de altă parte, pentru faptul că supozitiile speculative - chiar si cele ale unor non-experti - pot fi în cele din urmă cel mai apropiate de adevăr."
Acesta este fragmentul citat din lucrarea lui dr. Johannes Fiebag.
M-a înfrânt, m-a descurajat critica, exagerată si uneori mincinoasă, din ultimii douăzeci si patru de ani? Nicidecum. Am învătat o multime de lucruri. Deseori, critica a fost îndreptătită, a creat relatii rezonabile între diversele păreri. Si apoi, nu am fost doar coplesit de critică, au apărut si cărti stiintifice "pro-Däniken" si nenumărate articole pozitive, în numeroase limbi. Arhiva mea este bine aprovizionată! E regretabil, totusi, că unii autori nu vor să scape de prejudecătile lor. Mă mâhneste, de asemenea, faptul că unii oameni de stiintă - colegi de breaslă sau autori de scenarii -, "împrumută" din cărtile mele, fără să indice cu sinceritate sursele corecte. Eu însumi am scris, de la Amintiri despre viitor până în prezent, alte optsprezece cărti de non-fictiune, toate din aceeasi sferă tematică. Interesul constant al unui public larg pentru seria de benzi desenate Die Götter aus dem All (Zeii din spatiu) dovedeste faptul că si celelalte cărti ale mele au avut succes, fiecare dintre ele ajungând pe lista de bestselleruri a revistei Der Spiegel. În SUA s-a înfiintat în 1973 Ancient Astronaut Society (AAS), o organizatie non-profit, la nivel mondial, care se îndeletniceste cu aprofundarea subiectelor mele. În prezent, AAS are numai în spatiul de limba germană patru mii de membri. Profesorul american de filosofie dr. Luis Navia, de la Institute of Technology din New York, a scris:
"Dacă analizăm ipoteza cu o atitudine deschisă, fără idei preconcepute, constatăm curând că nimic din această ipoteză nu contravine nici celor mai stricte reguli ale stiintei, nici modului în care întelegem astăzi universul. Marele merit al lui Erich von Däniken este că a atras atentia asupra unei multitudini de fenomene arheologice, culturale, istorice si religioase, care capătă brusc sens, dacă se ia în considerare posibilitatea unor vizitatori extraterestri. Or, tocmai asta asteptăm noi de la o ipoteza stiintifică rezonabilă si plauzibilă."
Cel care a pus însă punctul pe i a fost expertul în sanscrită prof. dr. Dileep Kumar Kanjilal, seful Catedrei de Sanscrită si Indologie de la Sanscrit College din Calcutta: "Texte indiene vechi demonstrează fără echivoc că Pământul a fost vizitat si influentat în vremuri demult apuse de către extraterestri."
Asa este.
(Feldbrunnen / Elvetia, 15 noiembrie 1991)
Prefață
Amintiri despre viitor - există așa ceva? Poți să-ți amintești ceea ce va reveni? Există un ciclu perpetuu al naturii, o contopire perpetuă a timpurilor? Bănuiește omida că se va trezi din nou la viață primăvara, în chip de fluture? Presimte molecula de gaz legea potrivit căreia mai devreme sau mai târziu se va contopi iarăși cu Soarele? Știe inteligența că este unită cu toate spațiile eternității?
Omul de astăzi e diferit de cel de ieri sau alaltăieri. Omul e mereu nou și se reînnoiește continuu pe calea nesfârșită pe care o numim TIMP. Omul va înțelege și va trebui să îl stăpânească! Fiindcă TIMPUL este sămânța universului. Și, dacă nu există sfârșit, există un timp în care se contopesc toate timpurile.
Există amintiri despre viitor. Universul păstrează tăinuit ceea ce noi, astăzi, nu știm încă. Unele dintre taine vor fi poate elucidate. Astăzi, mâine, cândva. Universul nu știe ce este timpul, nu are o noțiune a timpului.
Nu aș fi putut scrie această carte fără ajutorul și încurajarea atâtor oameni. Mulțumesc pentru înțelegere soției mele, care m-a văzut rareori pe acasă în ultimii ani. Mulțumesc prietenului meu Hans Neuner, care m-a însoțit în călătoriile mele de o sută de mii de kilometri și mi-a fost mereu un sprijin valoros. Mulțumesc domnilor Louis Emrich și dr. Stehlin pentru susținerea neîntreruptă. Mulțumesc tuturor colaboratorilor NASA din Houston, Cape Kennedy și Huntsville, care m-au condus prin grandioasele lor centre de cercetare științifico-tehnică. Mulțumesc domnilor profesori dr. Wernher von Braun, dr. Willy Ley și Bert Slattery. Mulțumesc nenumăratelor persoane din lumea întreagă care, prin discuții, sugestii și un ajutor nemijlocit, au făcut posibilă apariția acestei cărți.
|
Erich von Däniken 7/26/2014 |
Contact: |
|
|
