Cuvântul bine temperat : Cu gândul la prietenul nostru plecat, dr. Dinu Dimitriu
S-au împlinit sase luni de când ne-a părăsit colaboratorul si prietenul nostru dr. Dinu Dimitriu.
Si, asa cum spuneam si în ianuarie, când a murit, disparitia lui m-a afectat în mod deosebit. Comunicam cu el prin articolele pe care le scria pentru Observatorul si pe care eu le completam cu semne diacritice. Citeam deci cu atentie absolut tot ce scria si nu mă sfiam să-i trimit replici personale, prin email, când nu eram de acord cu ideile lui. Nu-l sunam la telefon, preferam să-i scriu. El îmi răspundea întotdeauna cu argumente valabile, eu însă nu mă lăsăm, aduceam contra-argumente, la care dr. Dimitriu, când vedea că n-o mai scoate la capăt cu mine, îmi scria "Amen" si atunci înțelegeam că discutia era încheiată. Când însă, dimpotrivă, nu-i scriam o vreme, se îngrijora, mă întreba cum îmi merge cu sănătatea. Simțeam că dialogurile "combative" cu mine îi plăceau, era un om cultivat si, cu inteligentă si umor, savura schimburile de idei.
Sunt sase luni de când însă vocea lui a tăcut. Îmi lipseste, pentru că îl incitam cu întrebări provocate nu numai de ideile din articolele lui, dar si de cele venite din propriile-mi nedumeriri. Si, cum n-am încetat să-mi pun întrebări (cred că adevăratul semn de bătrânete vine când omul încetează de a-si mai pune întrebări), iată că partenerul meu de dialog nu mai e si, desi încerc să-mi imaginez ce mi-ar răspunde, nu întotdeauna demersul îmi reuseste.
De exemplu, zilele astea m-am gândit mult la cât de departe poate merge comunicarea între oameni, sau, cu alte cuvinte, cât de adânc se pot întelege unii pe altii? Unde este limita la care înțelegerea se opreste si fiecare rămâne cu propriile lui perceptii, gânduri, experiente?
Omul este un "animal social" si dr. Dimitriu ne-a scris de multe ori despre rolul comunităților sociale în viață omului, al familiei în perpetuarea speciei, despre considerentele economico-istorico-politice în care comunicarea dintre oameni a apărut că o necesitate. Fără îndoială că, în tot ce scria atât de argumentat, dr. Dimitriu avea dreptate. Eu însă mă refer la altfel de comunicare, cea asupra propriei experiente de viată, care e unică pentru fiecare om în parte.
Dacă acceptăm ideea că fiecare om este un unicat, cu excepția gemenilor identici (si aici dr. Dimitriu ne-ar fi făcut o analiză detaliată a cauzei genetice a fenomenului), atunci si percepțiile lui asupra realității din jur sunt unice. Se știe că un mare procent din realitatea din jurul nostru este percepția individului asupra ei. De exemplu, două persoane sunt la malul marii. Unuia valurile i se par neobișnuit de mari, celuilalt i se par normale. Valurile, în sine, au dimensiunea lor, ceea ce diferă e percepția mărimii lor de către cei doi indivizi.
Perceptiile sunt determinate de câtiva factori, printre care personalitatea individului, temperamentul, capacitatea afectivă, educatia si altele. Rolul determinant îl joacă formarea personalitătii în timpul primilor ani de viață, când relatia cu părintii e cea care va afecta pentru tot restul vietii percepțiile viitorului adult. O să dau un exemplu: un copil are acasă părinti calzi si buni, care îl răsfată, dar care mor tineri; acest copil va deveni un adult frustrat de pierderea timpurie a părinților si, odată cu ea, de căldura pe care, desi o va căuta la prieteni, nu o va găsi identică cu cea visată. Invers, Un copil care are părinti foarte ocupati si care-l neglijează, dar care trăiesc mult, va avea si el, ca adult, frustrarea lipsei de căldură si va căuta si el în viată compensatia acestei lipse. Cei doi adulti caută în jur, s-ar părea, acelasi lucru, dar, datorită faptului că situatiile din copilărie au fost diferite, ei, ca adulti, desi vor întelege situatia celuilalt, nu vor avea aceleasi percepții. Copilul neglijat de părinti va fi mai apt să accepte situațiile neplăcute ale vietii decât celălalt, din simplul motiv că si-a creat un sistem de autoapărare încă din copilărie!
Oare cei doi adulti, pusi fată în fată, se vor "întelege" unul pe altul? Intelectual, da, practic, nu prea. Perceptiile lor vor fi diferite. Cel care a avut părinti calzi si buni dar care au murit tineri va rămâne cu un fel de "manie a persecutiei" si i se va părea că prietenii nu-i dau destul. Celălalt, pus exact în aceleasi conditii ca primul, va fi fericit cu ce-i dăruiesc prietenii.
Am dat numai un exemplu de perceptii diferite a relatiilor dintre oameni si, cum spuneam, intră în joc si temperamentul si capacitatea emotivă a fiecăruia. Psihiatria a studiat în amănuntime multitudinea cazurilor existente si specialistii vor sti să explice celor care apelează la terapie cauzele dezechilibrelor sufletesti. Odată explicate cauzele, individul poate să-si analizeze perceptiile si, eventual, să încerce să si le remodeleze.
Sunt sigură că, dacă dr. Dinu Dimitriu ar fi fost lângă noi, ar fi avut un răspuns valabil la întrebarea mea: cât de adânc ne putem, oare, întelege unul pe altul, când fiecare dintre noi sutem unici în structură, experientă umană, temperament, personalitate si capacitate emotivă?
|
Veronica Pavel Lerner 7/20/2014 |
Contact: |
|
|
