Credinta trebuie să ne unească !
„Dacă oamenii sunt atât de răi, având o religie,
cum ar fi, dacă nu ar avea-o?”
Benjamin Franklin
Zilele acestea am citit articole si comentarii care m-au întristat. Până acum Biserica era criticată că rămâne în urma spiritului vremii, acum, că o ia prea înainte. Totul îi deranjează pe necredinciosi, pe cei care dintr-un spirit de revoltă sau chiar ură, desconsideră religia si biserica si pe cei care o conduc. Petre Tutea spunea: „… Între un credincios si un necredincios, nu există nici o legătură. Ăla e mort, sufleteste mort, iar celălalt e viu si între un viu si un mort nu există nici o legătură…”.
Fără pic de condescendentă, jurnalisti si comentatori atacă Biserica, vorbesc împotriva Religiei. Si stim că întotdeauna Bisericii, dar si preotului care ocupă un rol major în viata noastră, trebuie să li se acorde respectul. Cred că Dumnezeu este Cel care are dreptul să judece Biserica si preotii; orice preot poate gresi, dar el va da seama înaintea lui Dumnezeu pentru binele si greselile sale. Mă întreb de ce mai avem nevoie de Biserică, de preoti, de ce ne mai botezăm copiii, de ce ne înmormântăm crestineste părintii, dacă-i hulim? Fără să fim experti în teologie, ne dăm seama că mergând la Biserică, ascultând slujbele si predicile, simtim că sufletele noastre se atasează de Biserică, întelegând si iubind Divinitatea. Părintele Ilie Cleopa, renumit trăitor al credintei ortodoxe, spunea: „După cum nu se amestecă aurul cu cenusa, asa nu se amesteca la preot păcatele lui cu harul care este dat de la Dumnezeu, măcar de ar fi el cât de păcătos”.
Biserica este „trupul tainic al Domnului” întemeiat de Fiul lui Dumnezeu cel întrupat prin care oamenii ca mădulare participă în comun la viata dumnezeiască. „În biserică afli că existi”, sunt vorbele atât de adevărate ale lui Petre Tutea! Biserica îi uneste pe toti cei botezati în Hristos, Biserica este „luptătoare”, se spune, pentru că membrii ei trebuie să „lupte” cu dusmanii eretici si schismatici.
Se construieste Catedrala Neamului si oamenii în loc să se bucure, critică. Dar, când s-a construit edificiul imens Casa Poporului, cea mai mare si cea mai scumpă clădire administrativă pentru uz civil ca suprafată din lume, astăzi una dintre cele mai controversate constructii din România, atât în ceea ce priveste rolul si utilitatea ei dar si ca aspect estetic, făcută cu pretul înfometării populatiei, demolându-se o întreagă zonă a capitalei pentru a-i face loc clădirii, nu a scris nimeni un cuvânt împotrivă. Unde ne-au fost „curajosii”? Nu se putea, o să-mi spună cineva. Dar acum se poate? Si îi răspund cu cuvintele lui Nelson Mandela: „Când am iesit pe usa care mă purta spre libertate, am stiut că dacă nu las ura si amărăciunea în spate, voi continua să fiu în închisoare”.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a sfintit si inaugurat de curând, la Sărbătoarea Sfintei Treimi, noile studiouri ale Radioului si Televiziunii TRINITAS din incinta Centrului Social-cultural. Au apărut imagini si critici referitor la gestul Patriarhului, de sfintire cu un „trafalet”, dar si pentru faptul că Patriarhia si-a „permis” să fie în pas cu vremurile, privind tehnica nou folosită a calculatoarelor. Reprezentantii Patriarhiei Române au explicat că obiectul nu este un trafalet si că acesta se foloseste frecvent pentru a sfinti încăperi înalte: „Nu este trafalet. Trafalet este pentru cei neinitiati, cei care habar n-au în ce constă slujba de sfintire si ce se foloseste la slujba de sfintire. Este o tijă de aproximativ 2-3 metri, având în vedere faptul că sunt si încăperi mai înalte si care este folosită pentru a unge cu untdelemn sfintit peretii încăperii respective”, a trebuit să declare Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Cu adevărat, sunt printre calomniatori si persoane care „nu au habar”, adică nu cunosc modul si scopul unei astfel de sfintiri. Dar vorbesc, cu ură si amărăciune! Despretuind Biserica noastră natională si înjosind-o, sau denaturând anumite gesturi, actiuni ale Bisericii, inconstientii sau rău intentionatii încearcă să deposedeze credinciosii de arma cea mai puternică în lupta natională, deoarece Credinta si iubirea de neam a unit poporul român de-a lungul vremurilor. Filozoful, psihologul român Constantin Rădulescu Motru spunea: „Omul se înaltă deasupra bestialitătii prin virtualitatea pe care i-o pune în suflet sentimentul religios. Dar acest sentiment religios trebuie constatat cu adevărat. El nu se confundă cu sentimentul de turmă, pe care îl au fricosii si animalele. La el nu se poate apela ca la un instrument de ură. Religia uneste, nu separă”. Etimologic, cuvântul religie provine din latinescul religare (a pune împreună, a uni, a lega), iar credinciosii îsi iubesc semenii si îl iubesc pe Dumnezeu. Prin Credintă am putea scăpa de dezbinarea care există între noi la ora actuală, de îndoiala pe care multi dintre noi o poartă în suflete. Ne îndoim de credintă, de învătăturile frumoase, ne îndoim de adevăr! Credinta moare sub ochii nostri „…materialismul brutal îi ia locul” scria si Mihai Eminescu la vremea sa. Acum, parcă mai mult ca atunci. Tot ce se străduieste să facă Biserica în folosul sufletelor oamenilor, este răstălmăcit, blamat, neacceptat. Dacă se fac biserici mai încăpătoare pentru credinciosi să se poată ruga în tihnă si să se concentreze asupra slujbelor si rugăciunilor, nu este bine! Iubim desigur bisericile mici – adevărate perle – construite în vremuri de demult, dar nu ne gândim că atunci oamenii erau mai putini si că bisericile de astăzi vor să deschidă usile tot mai multor credinciosi, care, uneori, incomodati de înghesuiala din biserici, le frecventează din ce în ce mai putin. Nu ne gândim că Religia face parte din cultură, că ea este o creangă din tulpina a unui arbore care include si arta si filozofia si stiinta. „Ce pustiu ar fi spatiul dacă n-ar fi punctat de biserici!”, „Religia transformă poporul într-o masă de oameni culti”, exclama românul nostru Petre Tutea. Sunt si oameni care consideră că religia nu este de natură divină, precum Marx care în lucrarea sa Manifestul partidului comunist era părere că „Religia este opiul popoarelor” si de aceeasi orientare au fost si altii, printre care Engels, Lenin etc. Generalul si omul de stat american, devenit primul presedinte al Statelor Unite ale Americii spunea că „un popor fără religie nu poate fi condus decât cu tunurile”, făcând aluzie la lipsa constiintei morale a unor popoare.
Una dintre manifestările vietii sufletesti care are mare apropiere cu religia, este arta. Arta a fost întotdeauna nedespărtită de religie si s-a dezvoltat alături de ea, atingând culmi înalte. Multi artisti au atribuit inspiratiei dumnezeiesti frumusetea operelor de artă. Arhitectura, sculptura, muzica, pictura, poezia, literatura s-au dezvoltat în epocile de înflorire a religiei. Ideea de inspiratie dumnezeiască este comună religiei si artei, iar fără inspiratie nu poate fi cineva artist. De multe ori am citat cuvintele lui Petre Tutea despre inspiratie: „Inspiratia se aude, nu se caută, se ia, nu se întreabă cine dă…”.
Religia si arta corespund aspiratiilor spre desăvârsire ale sufletului omenesc. Omul nu este satisfăcut numai din punct de vedere material, ci el are o sete de înalt, înaltul sufletului - cunoasterea. Gândul lui zboară peste marginile timpului si spatiului, pluteste într-o lume ideală în care-si găseste plenitudinea, deoarece si religia si arta au ca scop ultim aspiratia la absolut. Religiile cele mai spirituale au produs arta cea mai desăvârsită si artisti mari s-au inspirat din religie; multi artisti au fost religiosi. Poeti ca Ovidiu, Horatiu; muzicieni ca Bach, Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert; pictori si sculptori ca Leonardo da Vinci, Titian, Michelangelo, au fost oameni profund religiosi. S-a spus si s-a adeverit că arta care stă în slujba religiei, dobândeste un plus de frumusete spirituală. Pe lângă asemănări sigur că sunt si deosebiri. Dintre acestea amintim că lumea transcendentă a religiei este o lume real-obiectivă, pe când lumea artei este imaginară; arta se adresează părtii emotive a sufletului si scopul ei este atins dacă actiunea de a crea sau contemplarea unei opere de artă produc sentimentul de multumire, fericire, dar acest sentiment este trecător, pe când cel al religiei este nepieritor; religia are legătură cu conceptia despre lume, o explică, pe când arta o redă si prilejuieste momente de gratie. Poezia, de exemplu, creează stări sufletesti asemănătoare dacă nu chiar identice, cu starea de rugăciune, ca atare poetul nu poate fi imaginat în afara dimensiunii religioase. Au fost însă si exceptii, dar ele nu au bucurat sufletele.
Religia este legată de morală, credinta fiind aceea care realizează o practică morală în înfăptuirea de fapte „Credinta fără fapte este moartă” (Iacob 2:17). Religia pune la baza existentei ideea de Dumnezeu, iar morala ideea binelui si a dreptătii. Întotdeauna morala a avut la bază principiile din învătătura religioasă. Ele duc omul spre desăvârsire. Religia si morala îl înaltă pe om, din sfera materială în sfera sensibilitătii, în lumea valorilor adevărate, îl fac mai nobil, mai bun. De fapt religia si morala urmăresc fericirea omului. Si în religie si în morală există ideea de sanctiune, adică faptele bune trebuie răsplătite si cele rele pedepsite si în amândouă există ideea de libertate.
Religia este legată si de filozofie. Atunci când omul se întreabă despre rostul existentei sale, ajunge să filozofeze. Filozofia a preluat din religie ideile de „Dumnezeu”, „suflet”, „destin”, „lege”. Religia se exprimă în simboluri poetice si în termeni de personalitate mitică, filozofia preferă limbajul abstractiunii, vorbind despre substantă, cauză, materie etc. Dar, diferentele părelnice ascund afinitatea interioară si substantială dintre ele, la bază având constiinta. Marii filozofi ai lumii au căutat de fiecare dată să armonizeze pe cât posibil filozofia cu religia, întrucât filozofii au dorit si doresc în continuare cunoasterea adevărului si pentru aceasta au nevoie de religie care aspiră la descoperirea marile mistere ale lumii invizibile. Religia ne învată că Dumnezeu nu poate fi localizat în spatiu si temporal, fiindcă El nu apartine acestei lumi. Filozofii greci asemănau lumea noastră cu cea a simturilor care îsi ia realitatea din lumea superioară, lumea ideilor, lume identificată mai târziu de alti filozofi (Plotin) ca fiind Dumnezeu însusi. Problemele în jurul cărora se misca filozofia lui Plotin erau: Cum s-a născut lumea din „Unul” si cum ajunge omul la unirea cu Dumnezeu pentru a-si găsi fericirea.
Religia astăzi este din ce în ce mai legată si de stiintă, cunoasterea lumii fiind si obiectul stiintei. Nimic nu poate opri mersul cugetării. Filozoful român Ioan Petrovici (1882-1972) spunea că desi nu ne este îngăduit să trecem de anumite limite, putem să ne dăm seama că limitele noastre nu sunt si limitele lucrurilor, ceea ce „îngăduie pentru filozofie schitarea unei înfătisări ideale, indiferent de măsura în care aceasta se poate realiza” si că „stiinta nu pune pietre de hotar între cugetarea stiintifică si dreptul de a căuta absolutul în religie”. Sunt multi oameni în zilele noastre cari nu mai cred decât în energia materială a lumii vizibile, dar trebuie să întelegem că viata e mai mult decât simplele noastre functiuni biologice.
Ca atare religia, arta, morala si stiinta, trebuie să constituie un tot, ajungându-se astfel la armonie, să aibă acelasi scop, acela de a-l face pe om cât mai fericit. Cei mai mari oameni de stiintă, Newton, Einstein Pascal, Leibniz, Descartes au posedat atât spiritul stiintific cât si pe cel filozofic si au fost animati de un profund spirit religios. Teoriile lor sunt fructul observatiei, al experimentului, al meditatiei filozofice si al inspiratiei, având ca postament credinta în lumea spirituală, divină.
Educatia religioasă este una din problemele importante ale societătii. Ea trebuie să înceapă încă din copilărie, deoarece copilul poate învăta deprinderile bune mai usor în copilărie, ele constituind mai târziu o frumoasă obisnuintă în viată. Credinta este astfel purtată pentru toată viata în minte, în adâncul sufletului, cu o intensitate profundă si cu o solemnitate tăcută, care poate crea acea armonie mult visată.
Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 7/17/2014 |
Contact: |
|
|
