Reflectii : Cetătean canadian
Prietenul meu Domnul X, cu care mă simt legat sufleteste de parcă am fi frati siamezi mi-a povestit deunăzi niste întâmplări neobisnuite, dar adevărate.
Gândind că acestea au o semnificatie anume, i-am cerut permisiunea să le împărtăsesc cu dumneavoastră acum , la putin timp după ziua Canadei.
Ca multi dintre noi, Domnul X a părăsit România la începutul anilor optzeci. A făcut-o, împreună cu sotia si doi copii adolescenti, la vârsta când occidentalii au midlife crisis-ul lor, de fapt un pretext pentru a-si încropi noi familii cu parteneri mai tineri. Dar Domnul X nu si-a lăsat familia de izbeliste, ei făcându-si în schimb împreună stagiul de disidenti azilanti într-o binecuvântată tară mediteraniană. Apoi, după asteptările de rigoare, au devenit cu toti cetateni canadieni. Traiul în noua patrie n-a fost însă întotdeauna plăcut si Domnul X mi-a mărturisit că adesea s-a întrebat de ce nu pleacă spre tărmuri mai însorite, mustrându-se pentru alegerea făcută si pentru lipsa spiritului de aventură care-l retinea într-un loc bântuit de dezamăgiri si unde succesele se obtineau cu prea mare trudă.
Dar viata nu asteaptă si în vreme ce Domnul X se frământa ziua si noaptea copii dânsului, un băiat si o fată, si-au început studiile universitare, luptându-se cu inerentele dificultăti bănesti. Într-una din vacantele în care Doru, fiul Domnului X, s-a angajat ca muncitor ca să castige banii necesari semestrului următor de studii el a întâlnit-o pe foarte blonda Brunhild, îmbăindu-se nudă într-unul din lacurile din împrejurimi. Naiada îsi petrecea vacanta în Canada sub egida programului Au Pair, functionând ca bonă. Ocupatia era însă temporară si pentru Brunhild doar o escală pe drumul spre Klondike, în momentul acela pare-se destinatia preferată a aventurierilor nubili germani de ambele sexe.
Cum s-au petrecut lucrurile în amănunt bunul meu prieten nu stie. Fapt este că după o criză amoroasă fulgurantă cu paroxisme si întorsături dramatice, proiectata escapadă alascană s-a consumat la latitudini inferioare atunci când Doru si Brunhild s-au căsătorit în Vancouver. Părintii miresei au disperat fiindcă după ei românii, un trib latin inferior, pe lângă tarele originare mai sunt răspunzători – prin trădarea lor de la 23 august 1944 – si de falimentul celui de-al Treilea Reich. Nici Domnul X n-a fost prea fericit de intempestivul desnodământ matrimonial. Dar el era de părere că alegerea sotiei sau a meseriei – cu care pe vremea tineretii noastre încă se mai presupunea că omul se leagă pe viată – trebuie făcută de unul singur. De aceea, după ce i-a enumerat fiului său numeroasele argumente potrivnice si prea putinele avantaje, l-a lăsat să-si urmeze ursita. Iar Doru si-a urmat-o cu hărnicie si oarecare plăcere astfel încât în următorii trei ani, Domnul si Doamna X s-au îmbogătit cu un nepotel si o nepotică.
Tulburări viitoare s-au anuntat însă când în loc să-si caute o slujbă bine remunerată Doru, proaspăt absolvent, s-a înscris la masterat. Brunhild, mercantilă din fire, a fost ofuscată profund de perspectiva altor ani de privatiuni si salahorie domestică. Dar ceea ce a umplut paharul unei căsnicii brusc în derivă a fost pretentia lui Doru de-a avea un al treilea copil. Pe căi misterioase supărarea sotiei s-a transformat curând în manie depresivă cu manifestări stranii si neprevăzute. Astfel într-o zi si-a luat copii si toti banii menajului dispărând fără urmă. Cum sotul s-a ferit să reclame evenimentul drept răpire de minori, companiile aeriene, politia si alte autorităti solicitate au refuzat să colaboreze la depistarea lor. După multe săptămâni de dureroasă incertitudine Domnul X i-a descoperit în Germania, fugitiva comunicându-si intentia de-a divorta. Doru a făcut o depresiune din care nu si-a mai revenit niciodată.
Timp de doisprezece ani Brunhild a sabotat sistematic încercările Domnului X de-a lua legătură cu nepotii, răspunzând cu invective si insulte avansurilor lui. Ulterior s-a dovedit că ea si-a abuzat mereu copii verbal si fizic, indoctrinându-i să se teamă de români, “o natie de canibali care îsi devorează literalmente nepotii”. Când fiul ei a împlinit 16 ani Brunhild i-a întrerupt educatia si l-a trimis să muncească, ea însusindu-si câstigul. În anul următor însă, exasperati de viata insuportabilă pe care o duceau si îngroziti de manifestările bolii pe care mama lor n-a acceptat s-o trateze, copii au apelat la serviciile sociale. Ca urmare Biroul Pentru Tineret din orasul de resedintă a preluat prin decizie judecătorească custodia copiilor, suspendând totodată drepturile părintesti ale mamei. Nepotii Domnului X au fost adăpostiti într-un loc sigur, hrăniti bine si îngrijiti ca să-si revină din numeroasele traume psihologice. Dar nimeni din familie nu cunostea adresa lor, iar contactul prietenului meu cu ei tot nu era posibil.
Atunci Domnul X a apelat la serviciile Ministerului de Externe al Canadei. Spre surpriza lui în câteva zile Coordonatorul National pentru Copii Dispăruti, prin intermediul ambasadei Canadei din Berlin a reusit să intre în contact cu autoritătile germane si să obtină informatiile necesare. Coordonatorul i-a transmis personal prietenului meu un raport cu numele si adresele oficialilor responsabili de custodia nepotilor săi. Domnul X a putut începe pentru prima dată o corespondentă utilă cu autoritatile respective si apoi cu nepotii. Au urmat în timp vizite reciproce ce au condus la stabilirea de relatii familiale excelente. Astăzi prietenul meu se mândreste cu doi nepoti iubitori pe care îi ajută să-si creeze un viitor fericit.
—
Gabriel, mi-a zis el când a terminat de povestit – privindu-mă cu ochii săi blajini sclipind de lacrimi – abia atunci când am primit e-mailul acelui coordonator binecuvântat am simtit ce înseamnă cu adevărat să fi cetătean canadian.
|
Gabriel Watermiller 7/17/2014 |
Contact: |
|
|
