Recompensa
Hrana pentru animale la parter,cabinetul asezat în ciudă, tocmai la etaj. Mi se părea mai logic invers,dar în tara asta, totul e cu fundu-n sus.Si Leila, după atâtea sărbători si zile libere de muncă,s-a îngrăsat cu două kile. Iar după atâtea mese întinse, acum o doare burta.
Mai rabd cu ea în brate si cele douăzeci de trepte puse-n spirală ametitoare.Un câine mare, ciobănesc, stă tolănit de-a latul coridorului,tinându-se de bot.Probabil,a tânjit la miere.
- Se supără dacă îl sar cu pasul? întreb stăpânul,un bărbat destoinic,cu burta umplută la refuz de drob de miel si ouă rosii.
- Nero,ridică-te în picioare ! Nero ! tună comanda cu voce militară.
Dar Nero s-a săturat cu sigurantă să fie slugă credincioasă. Până si câinii au orgoliul lor...Întoarce numai capul să vadă pentru cine anume e musai să se deranjeze. Si când o sesizează,privirea i se langureste a dragoste la prima observare. Nici Leila nu pare chiar indiferentă. Îsi dă urechile pe spate si dă să-mi sară de la piept. Căldurile sunt de la burtă sau vin direct, din altă parte ?! O strâng puternic fiindcă acum nu-i timp de giugiuleli. Si-apoi ,nu stiu cum a uitat atât de repede de cele opt odrasle care o asteaptă acasă, cu limba răstignită. Stăpânul dulăului are si el o variantă si îi dă glas cu voce tare:
- Lui Nero al meu îi plac gagicile . Ca si stăpânului de altfel...
Si-mi face semn discret spre bustul decoltat al unei domnisoare venită aici cu doi cătei simpatici, lipiti într-o singură respiratie, bishon la bishon.
- Sunteti la rând? întreb mai mult ca să-i distrag atentia de la fătuca a cărei vârstă contrastează mult cu părul lui cărunt.
- Da,suntem ,dar vreau să-l tin mai mult la aer. O viespe l-a-ntepat de nas si nu respiră bine. Puteti să vă duceti mai în fată, să v-asezati pe bancă,îmi recomandă în timp ce îl smuceste pe Nero ca să-mi elibereze calea.
Pe bancă,un bărbat stacojiu,cu păr zbârlit, umflat de vântul de afară ,încearcă să-si sperie tristetea cu un oftat prelung. Nu văd în jurul lui vreun animal,dar cine stie ,poate –o fi înăuntru. Nu îl întreb de ce e supărat ,nu-mi place să descos pe nimeni ,sunt doar un bun ascultător. Si dacă vrea să-mi spună,o să-mi spună...Asa că tac ,fiindcă tăcerea e întotdeauna, cel mai greu de combătut.
- Napoleon e mort, Cezar e mort si nici eu nu mă simt prea bine, începe dânsul conversatia c-o glumă spusă odată de Mark Twain.Numai că el nu e Mark Twain si nici nu pare vreo persoană importantă.
- Dar ce-ati pătit?
- Zulfy a mea... nu poate să fete ...e de câteva ore înăuntru. Mi-e frică să nu moară ! E cooker ca si căteaua dumitale.
Vezi ,nu îti dai seama câtă nevoie ai de cineva decât atunci când simti că nu-l mai ai ! spune printre suspinuri.
- Eu zic să nu fiti pesimist, sunt convins că totul o să termine cu bine ! încerc o încurajare.
- Să te audă D-zeu !
Tăcem câteva clipe amândoi ca să-i dăm timp lui D-zeu s-asculte rugămintea.
- Dacă ti-as spune de unde o am...
- De unde ? întreb din ce în ce mai curios.
- Am furat-o !
Rămân total stupefiat.Eu tot speram că-n România n-a mai rămas nimic de dat cu jula si aflu că acum se fură animale. Măcar de s-ar fura si animalele alea politice de dorm prin parlament. Dar cui le-ar folosi?
Îl studiez în amănunt. Cu un sacou plin de unsoare pe la guler,pantaloni călcati la vreo trei dungi,pare într-adevăr un hot ,chiar si de buzunare. Observă c-a scăzut în ochii mei destul de mult si-ncearcă să dreagă situatia:
- Poate nu-ti vine să crezi ,dar cândva am fost un profesor foarte bun de geografie.Mă iubeau toti, si copiii si colegii....Si eu îi tratam tot cu iubire. Dar cel mai mult îmi iubeam sotia. Ne-ntelegeam perfect,eu începeam o frază si ea o termina. Eram acelasi gând,acelasi suflet,acelasi Eu . Doar trupurile se diferentiau. Însă vezi dumneata, nu stiu de ce în viata asta ,nu poate să fie până la capăt totul roz.Există mai mereu si negru...S-a îmbolnăvit de cancer si în scurt timp s-a stins la mine-n brate.Si dintr-o dată ,totul s-a năruit, zilele care odată erau numai senine,au devenit instantaneu doar înnorate. Iar o persoană sensibilă ca mine, a cedat ....Nu m-am mai dus la scoală,mi-am înecat amarul în băutură,la început doar câteva pahare,apoi câteva sticle...În fiecare zi. Singurul doctor care te vindecă până la urmă este timpul. Diferă doar durata vindecării.. Unii spun că nimeni nu-i de neînlocuit. Eu nu cred asta, golul din inimă nu-l poti înlocui.
Mă uit din nou la el si îmi dau seama că a crescut destul de mult în înăltime. Cu mult mai mult ca mine care l-am judecat doar după haine si după aparente.
- Aveti perfectă dreptate în tot ce spuneti ,doar că golul acela rămas ar trebui până la urmă, umplut din nou cu dragoste. Pentru ceva sau cineva...Fiindcă o inimă golită de iubire este exact ca un copac plin de scorburi la care seva existentei nu are cum să mai ajungă. Si în curând se va usca...
- Pentru mine atunci,nu mai avea niciun fel de importantă. Nu îmi doream decât să mor. Si cum n-aveam curajul să mă sinucid,lăsam băutura să mă usuce lent. Si sigur asta s-ar fi întâmplat dacă într-o noapte nu as fi visat-o .Era asa cum o stiam eu ,acea femeie care-mi dădea întotdeauna încredere în mine.Si ea mi-a spus că dacă încă o mai iubesc , n-o să mai beau si o să-ncerc să redevin ce-am fost. Am rugat-o să mă aducă si pe mine acolo fiindcă viata fără ea nu are niciun sens,dar mi-a răspuns că-l vrea pe cel pe care l-a iubit si nu pe un betiv, total necunoscut.
Acum nu prea-l mai înteleg. Cu sigurantă o iubea ,dar cum de n-a redevenit ce-a fost ci doar un hot si încă unul neobisnuit,de câini? Dar cred că voi afla curând.
- Din învătământ fusesem dat afară si nicio scoală nu m-a mai primit . Am încercat si-n alte locuri numai că eu nu eram priceput decât la geografie si cine ar fi avut nevoie de asa ceva? În ziua de azi devii interesant doar dacă esti în stare să produci bani,capitalismul e sălbatic ,primitiv,nu-i trebuie cultură generală. Veneam seara acasă si mă uitam cu disperare la poza ei de pe birou. Simteam că îmi zâmbea si asta îmi dădea încredere ca mâine s-o iau de la-nceput. Însă realitatea îti distruge încetul cu încetul si încrederea. Iar foamea e cea mai crudă realitate.Nimeni nu m-a mai angajat...Stii cum te simti când întelegi că nimeni nu te vrea? Că pentru nimeni nu însemni nimic?Nu ti-as dori să afli !
Chiar dacă Leila era în suferintă,intrasem destul de vesel înăuntru. Acum povestea asta m-a cam indispus. Dar vorba lui,asa e viata asta.. Trebuie să accepti si negrul ca să-ntelegi si să te bucuri când îti este roz.
- Si într-o zi toată încrederea s-a dus,continuă îngândurat povestea vietii lui. Eram atât de supărat că nu mai vrea să mă ajute. Si-n altă zi ,am luat poza de pe birou si-am aruncat-o în sertar. Iar drumul meu a luat o altă întorsătură.
Stăteam îngândurat pe-o bancă în parc.O fată c-o cătelusă zulufată se tot plimba în sus si-n jos. Si până la urmă ,când a obosit s-a asezat pe-o altă bancă ,a scos din geantă o carte si toate gândurile i s-au mutat în paginile ei. Cătelusei nu-i plăcea lectura ,tot alerga de colo colo. Si a ajuns până la urmă si la mine. Am mângâiat-o ,i-am dat o bombonică ce o aveam prin buzunare si în scurt timp, am devenit prieteni buni. Si-atunci .mi-a încoltit ideea . „Câinii de rasă sunt destul de scumpi. Si nu îi cumpără decăt cei ce-i iubesc cu adevărat si cei ce si-i permit. Si cred c-ar da destul de mult pentru răscumpărare.” M-am uitat la fată , era deja în altă lume. N-am mai stat pe gânduri. În două clipe ,căteaua a fost la mine-n brate. Si dus am fost cu ea,printre copaci.
Am închis-o în magazie,i-am dat apă,mâncare fiindcă un câine mort de inanitie n-ar mai fi valorat nimic, si-am asteptat până a doua zi.
„ Pierdut cătelusă canishe,albă ,cu fundă rosie la gât. Găsitorului, recompensă ! ” Asa suna anuntul de la ziar. Si iar am asteptat. Păi bine,bine ,recompensă,dar cât anume? Că nu mă multumesc c-o acadea ! A treia zi ,aveam deja răspunsul. O sută de euro ! Am pus mâna pe telefon,am sunat ,mi-a dat adresa si peste o oră eram deja la schimbul valutar .
Iar ăsta a fost doar începutul. Am trecut apoi la munca de teren,urmăream căteii prin parc,urmăream stăpânii lor si până seara magazia se repopula. Afacerea era destul de bună,nu plăteam impozite,nici TVA si bani aveam destui.
Într-o duminică ,când mă-ndreptam înspre „servici” ,văd o cătea neagră că iese dintr-o curte ,în viteză mare. Am asteptat-o după colt si-am reusit s-o prind. Aveam deja o mare experientă,puteam să m-angajez hingher. Am strâns-o în brate cu putere ,dar asta era destul de agitată.Se tot zbătea să-mi sară de la piept. Si lătrături,nu-ti mai vorbesc ! Cu chiu,cu vai ,am reusit s-o duc acasă si-am aruncat-o si pe ea în magazie,într-una din custile rămase libere . Doar trei mai erau încă ocupate cu trei cătei simpatici. Si noaptea,hărmălaie mare ! Noroc că stăteam undeva mai izolat ,cu sigurantă s-ar fi trezit vecinii. Când intru,ce să vezi? Căteaua se eliberase,nu stiu cum si în ce fel,descuiase si zăvorul de la altul si-acum trecuse la al doilea. Si tosi lătrau să iasă afară.. „ Asta e naiba,îmi ia venitul de la gură. Trebuie s-o redistribui cât mai repede posibil. ” Cu gândul ăsta am încercat s-adorm. Am cumpărat a doua zi ziarele pe care le stiam,am căutat pe internet,nimic si iar nimic. Nimeni n-o mai vroia înapoi. Dar si pe mine mă-ncurca. Era genul de detinut care n-avea decât un gând. Să evadeze !
„ Ce naiba fac cu tine?” am întrebat-o cu gând că îmi va da răspunsul. Si mi l-a dat. A întors capul către usa si a lătrat puternic. „ Să-ti dau drumul fără să încasez nimic? ” S-a uitat la mine cu ochi tristi si-a început să scheaune ca un copil mic pe care îl supără ceva si nu poate să o spună. Nu se atinsese de mâncare,îmi răsturnase cutia cu scule,lăzile si tot ce mai aveam pe-acolo ,să caute iesirea.Alti cătei,lătrau cât lătrau ,dar când vedeau mâncarea se potoleau si se culcau. Nu însă si ea. Scheuna cu ochii în lacrimi....Si m-a înduiosat până la urmă. Am băgat cătelusii si i-am deschis larg usa .
- Poftim,esti liberă să pleci !
A iesit afară ,dar ,în mod paradoxal ,n-a rupt-o la fugă cum m-am asteptat. A întors capul către mine si a lătrat din nou.
-Nu te-nteleg ! Ti-am spus că poti să pleci !
A mai făcut un pas si-apoi un alt lătrat,de data asta,mai puternic. Vroia să merg cu ea !
Si am pornit. Păsea grăbit ,oprindu-se din când în când să se asigure că o urmez.
Si până la urmă,am ajuns. A sărit gardul ca să-mi descuie poarta. O casă bătrânească,c-o curte mare în care-o salcie îsi atârna cu greutate pletele nepieptănate peste pământul amortit. A împins în usă si a deschis-o într-o clipită. Si-a alergat direct în dormitor....
O femeie cam de vârsta mea, zăcea căzută la podea, lângă patul mare cu tablii din lemn masiv. Un gând de fugă mi-a încoltit într-un ungher al creierului meu mic. „ Dacă las amprente o să fiu acuzat de o crimă pe care nu am comis-o. Mai bine plec acum ! ” Dar n-am plecat. În fiecare om există si o parte bună,nu esti atât de rău în întregime,depinde doar ce lasi să te domine. M-am aplecat asupra ei.Părea că încă are puls.Cătelusa a început s-o lingă.O lingea peste obraji,lătra,apoi o lingea iar cu o sperantă vie, că totul va fi ca înainte..Si-ntr-un tărziu,si-a revenit.
-Zulfy !....
Atât a reusit să-ngaime,lipsită de vlagă ,dar cu privirea umedă c-a revăzut fiinta de care îi era greu să se despartă. Iar Zulfy era în culmea fericirii.Alerga nebună dintr-un colt în altul ,lătrându-si bucuria în gura mare.Si-apoi venea din nou si o lingea.
-Scumpa mea,credeam că n-o să te mai văd !
Cu greu am reusit s-o urc în pat.
-Sun la Salvare ca să vă ducă la spital !
-Nu e nevoie,mi s-a mai întâmplat ,dar îmi revin până la urmă.Dacă vreti,dati-mi un pahar cu apă.
I l-am adus si-am ajutat-o să-l bea asa cum făceam odinioară cu sotia mea.
- Ea are întotdeauna grijă de mine,când cad se duce si cere ajutor. Aseară n-a venit si m-am gândit că i s-a întâmplat ceva.M-am gândit si m-am supărat în acelasi timp.Iar inima mea bolnavă nu rezistă foarte mult.
- Linistiti-vă, acum totul e bine....
De fapt,nu era bine absolut deloc. Arestasem singura sperantă de viată a unui om.Pentru ca să-mi fie mie bine. Dar de cele mai multe ori , binele cuiva înseamnă răul altcuiva.
- Vă multumesc că m-ati ajutat! spune legând cuvintele cu mult mai bine.
- Chiar nu aveti pentru ce ! Remuscarea îmi gâtuia vocea asa cum lantul unui câine îi gâtuie bucuria libertătii.
- Cum să n-am pentru ce? M-ati salvat de la moarte ! Duceti-vă ,vă rog la frigider,am niste prăjituri si o sticlă de bere !
- Nu e nevoie ....
- Vă rog ,faceti pe placul unei muribunde !
Sinistrul vorbelor ei m-au înduiosat desi mi-as fi dorit să plec mai repede de-acolo. Am adus berea,prăjiturile ,le-am pus pe o măsută aproape de amândoi si m-am asezat pe un fotoliu vechi ce-a scârtâit prelung de supărare când m-am asezat.
- Nu aveti un sot,copii ,cineva care să v-ajute?
- Nu...nu am fost niciodată măritată. Când eram tânără aveam conceptiile mele. Pentru 300 de grame de carne trebuie să cumperi chiar tot boul ?? Si-apoi ,dacă îl cumperi ,faci copii. Ăstia plâng noaptea,ziua, trebuie să sugă, îti deformează tâtele si uite asa devii hidoasă .Asa gândeam atunci....Dar vezi ,egoismul ăsta se întoarce tot asupra ta. Acum as vrea să fi avut vreo cinci copii.Când eram tânără , singurătatea se traducea prin libertatea de a face ce-ti doresti,acum înseamnă doar un chin.Degeaba mai vine mintea omului pe urmă...Noroc cu cătelusa asta.Îi spun tot ce mă doare,ea mă ascultă,dar nu zice nimic.Si uneori chiar mi-as dori s-aud o vorbă bună ...Dumneata?
- Eu am avut sotie ,dar a murit de cancer cu ceva timp în urmă .Si sunt acum la fel de singur,chiar dacă n-am avut conceptiile alea.Poate că asa trebuie, să plătim pentru greseli făcute în trecut.
- Cu sigurantă...
Sincer,mi-a plăcut din prima clipă. Vorbea natural despre lucruri naturale,fără fite si perdele false de pudoare. Curând si-a revenit complet,s-a dat jos si-a scos dintr-un sertar un album cu câteva fotografii.
- Uite,toată tineretea mea ! Aici eram cu Misu,spune ,arătându-mi o fotografie decolorată de vreme ,în care un bărbat subtire si înalt o tinea de subtiori. Era frumoasă,un păr negru ,lucios si o privire deschisă ,senină cu care putea să cucerească pe oricine. Si nu erau deloc putini. La un moment dat ,am pierdut numărătoarea. Vasile, Nelu, Victor ,Radu ,Petre. Si la sfărsit ... un alt Vasile.
- Fiecare dintre ei a însemnat o pagină din cartea vietii mele. Am primit tot ce mi-au oferit si i-am iubit pe toti fără regrete. Pe unii în acelasi timp. Pe altii,i-am luat de la neveste. Si – acum...extrem de singură.
Nu a spus „singură ” ,a spus „extrem de singură ” ca să priceapă iapa. Iar când a spus-o,privirea i s-a ascutit ca o săgeată aruncată în viteză direct în fata mea pleostită de timiditate. Nu îsi pierduse deloc îndemnarea...Cu o jumătate de oră înainte era deja în altă lume,acum a revenit la viată.A sesizat rapid că iapa cam bătea-n retragere si-a aruncat din nou săgeti,de data asta ,chiar spre inimă:
- Nu te simti uneori singur ,nu ti-ai dori să fii tinut în brate până când adormi si inima să îti tresalte de iubire?
Cine naiba nu si-ar fi dorit? Să refuzi iubirea înseamnă să refuzi chiar bucuria de-a trăi.
- Ba da,mi-as dori...
- Si-atunci ,de ce nu dormi în seara asta aici,cu mine? a trimis si ultima săgeată ,convinsă fiind că tinta fusese doborâtă si reduta,cucerită.
De obicei ,primeam recompense în bani ,dar nici cele în natură nu erau tocmai asa,de lepădat.Dar constiinta ...nu si nu.
- Nu stiu dacă rămân ,am niste animale si trebuie să le dau să mănânce.
- Te duci ,le dai si vii-napoi. Te rog să te grăbesti ,doar stii c-am inima subtire !
Stilul ei „smuls ” îmi plăcea la nebunie. Bineînteles c-am revenit. Si am dormit cu ea în brate , asa cum si-a dorit.Asa cum si eu mi-am dorit. Nu vroia nimic altceva,orice efort suplimentar ar fi ucis-o imediat,dar eu mă simteam deja minunat. Nu sexul leagă oamenii ci dragostea adevărată!
În zilele următoare,am scăpat de câini si am rămas definitiv. Iar golul din inimă a reînceput să se umple. Aveam din nou inima plină ! Am renuntat si la servici,acumulasem ceva bani,ea lucrase în cadrul armatei,avea pensie căt două salarii de profesor, deci bani erau suficienti. Dar sănătatea ei se subrezea pe zi ce trecea.Obosea după câtva pasi si-o ridicam de jos,din ce în ce mai des. Iar Zulfy scotea în fiecare seară un soi de sunete sfâsietoare si lugrube ce prevesteau inevitabilul. Iar intr-o seară ,acesta s-a produs.
Stătea cuibărită la pieptul meu la fel ca-n fiecare seară ,dar dintr-o dată mi-a intors privirea către a ei.
- Mă iubesti cu adevărat? a aruncat întrebarea ca pe un bumerang pe care dorea nespus să-l prindă iar în palme.
- Sigur că da,nu simti?
- Dacă mă iubesti ,atunci vreau să faci ceva pentru mine. Vreau să facem dragoste !
Era o cerere total neasteptată.Si primul meu impuls a fost să o resping:
- Draga mea,doar stii că inima ta...
Arătătorul ei subtire a sărit ca un arc peste buzele mele încordate. Era nevoie de tăcere.
- Te rog !
Simteam un nod puternic în gât ,dar până la urmă am cedat.Am început să o sărut cu pasiune peste tot. Apoi ne-am contopit iubirea într-un singur trup.Respiratia ei devenea din ce în ce mai sacadată si mai accelerată iar gemetele surde se transformau pe rând în tipete din ce în ce mai zgomotoase ,umplute de plăcere.Un concert în do minor de fericire....
Un ultim strigăt de eliberare a încheiat apoteotic toată armonia . Privirea i-a rămas senină, lipită de tavan , unde o astepta o fată tânără ,frumoasă, cu părul negru si lucios ....
Slujba a fost extrem de scurtă. Două vecine si-un preot plictisit,pentru care un suflet dus, nu însemna decât un ban în plus în buzunar. Am rămas lângă cruce doar eu si Zulfy,două inimi secate care-si plângeau durerea ,inchise în tăcere. Am plecat abia tărziu în noapte,un om si-un câine ,uniti prin suferintă....
Mă uit fără să vreau la Leila. Chircită de durere ,stă jos ,cu botul între labe ,asteptând ca cineva să îi ofere alinare. Suntem atât de egoisti,încât considerăm adesea că suferinta unui câine nu are importantă. O mângâi încet pe crestet si îmi răspunde lingându-mi piciorul pe care se culcase.
- Domnul Ionescu ?
Vocea medicului ne readuce din nou ,la viata noastră cea de toate zilele.
- Eu sunt,sare ca ars de lângă mine ,întelegând că asteptarea a luat în fine,un sfârsit.
- Felicitări ! Aveti trei cătelusi simpatici !
- Si Zulfy ? întreabă,abia tinându-si respiratia.
- E bine,îi facem un întăritor si într-un sfert de oră îi luati pe toti acasă.
Ne îmbrătisăm prelung de bucurie. Iar ceilalti de pe coridor vin ca să sporească grămada îmbrătisării. Suntem mai multi la roz decât la negru... Fugim de suferintă să nu se ia cumva la noi.Si fără să ne temem că pentru tot ceea ce facem, primim întotdeauna o recompensă !
|
Dan Gheorghilas 7/17/2014 |
Contact: |
|
|
